Pages Menu
Rss
Categories Menu

Posted by | 0 comments

Anticatolic, antioccidental, antisemit: aşadar martir şi „bun român”!

Anticatolic, antioccidental, antisemit: aşadar martir şi „bun român”!

 Nu ştim prin ce miracol românii de azi reuşesc să facă aproape totul pe de-a-ndoaselea. Tot ce-i nesemnificativ sau puţin semnificativ iese în faţă; tot ce nu merită recuperat se recuperează cu o repeziciune fulminantă în vreme ce lucrurile, cărţile, oamenii cu adevărat importanţi rămân pentru o nouă, veşnic utopică posteritate. Apoi ne mirăm că nu avem cultură, istorie, prinţip ori savoir faire.

Teodor M. Popescu e un teolog vrednic a fi recuperat, autor al câtorva studii foarte serioase despre Origen şi deformarea istoriei acestuia, despre primele Sinoade ecumenice, despre Părinţii Bisericii sau catolicism. A fost decan al Facultăţii de teologie din Bucureşti (în vremea cămăşilor verzi), apoi a înfundat puşcăriile comuniste şi a sfârşit uitat în pliurile, de data aceasta roşii, ale pseudoistoriei comuniste. Recuperarea sa postdecembristă (două volume) s-a efectuat improvizat şi tendenţios, pornindu-se de la eseurile anticatolice, conformist-sociale ori de la pledoariile legionare. Normal ar fi fost să se înceapă cu partea solidă.

Editura Christiana inaugurează o colecţie, „Ortodoxia luptătoare” (resalutăm duhul blândeţii creştine!) printr-un volum intitulat Un martir al crucii. Viaţa şi scrierile lui Teodor M. Popescu. Vasile Popescu semnează o lungă, stufoasă şi-n proporţie de 70% nerelevantă bigrafie a fratelui său, teologul, biografie urmată de o antologie de articole anticomuniste şi anticatolice, plus un dosar cu documente din arhiva CNSAS organizate şi prefaţate ţâfnos de Adrian Nicolae Petcu. Un mănunchi de fotografii încheie volumul. Partea cea mai interesantă rămâne aceea semnată de însuşi Teodor M. Popescu: „De la Nero la Stalin”; „Anticreştinismul comunist”; „Morţii de la Winnitza” şi „Papolatria”. Interesantă ca domument de epocă, nu ca vector de inteligenţă critică. Pretutindeni răzbat prejudecăţile, fie confesionale, fie ideologice. După o clară şi serioasă prezentare a dosarului URSS (doctrină, persecuţii, crime etc.) concluzia deviază cu o sută optzeci de grade: vinovat de tot măcelul nu este nimeni altul decât… iudaismul. Anticreştinismul comunist e „răzbunarea iudaismului rupt de matricea mesianică” împotriva celor care L-au primit pe Hristos. Să dăm şi un citat, ca să nu ne ia lumea de umblători cu denigrarea: „Comunismul nu este doar luptă de un sfert de veac, ci este lepădătura evului modern şi punctul culminant al unei revoluţii pe care demonul (sic) iudaic o visează, o vrea, o pregăteşte de două mii de ani, străbătând ca un fir roşu istoria” (p. 242). Aşadar iudaismul: tatăl răutăţilor bolşevice! În conferinţa de deschidere a anului universitar la Teologie (1941) iudaismul e pus între paranteze, iar rădăcina acesluiaşi rău este identificată (ghiciţi unde?) în… putredul Occident! Iar citat: „Destrămarea moral-spirituală care a dus la socialism şi apoi la comunismul rus a venit din Occident. Comunismul este, cu latura sa antireligioasă, rezultatul practic al indeferentismului, naturalisului, senzualismului, materialisumlui ateu al culturii occidentale moderne etc” (p. 295). Acestor curente occidentale li se adaugă şi păcate bisericeşti, dar, subliniază plin de smerenie autorul, „ele nu sunt ale Bisericii Ortodoxe”. Biserica ortodoxă e raiul pe pământ de două mii de ani! E jenant să şi comentezi asemenea texte! Te blochezi în propriul lor absurd.
De citit obligatoriu este mărturia teologului despre masacrele comise de sovietici la Viniţa (scris de el Winnitza). Teodor M. Popescu a făcut parte din delegaţia, trimisă de Ion Antonescu, în 1943, în Ucraina ocupată de nemţi, pentru a asista la dezhumarea cadavrelor din gropile comune. Europa de astăzi comemorează (perfect justificat) masacrarea ofiţerilor armatei poloneze la Katyn, dar în Ucraina, la Viniţa, tragedia a fost de douăzeci de ori mai mare. Nu elita a fost decimată, ci, de-a valma, ţărani, învăţători, muncitori, soldaţi, copii şi femei, din setea sălbatică de a ucide. În ce priveşte pamfletul cu pretenţii ştiinţifice „Papolatrie” el poate fi inclus într-o antologie de umor specific pseudoteologiei ortodoxiste. Încă aşteptăm recuperarea adevăratului Teodor M. Popescu, istoric al Bisericii lui Isus Cristos. Deocamdată, citind Un martir al crucii (de ce martir?), nu prea înţelegi cum poate fi reabilitat cineva pe baza unor texte pline de ranchiună antioccidentală, de ţâfnă permanentă la adresa catolicismului ori reformaţilor şi de o adevărată obsesie antisemită?

Post a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *