Basarabia renaşte din flăcări

Odesa  în flăcări / Odessa in fiamme, capodoperă cinematografică considerată pierdută timp de şaptezeci de ani, revine în actualitate. Coproducţie italo-românească din 1942, cu accente propagandistice specifice vremii sale, dezvoltă un subiect despre care considerăm că nu se vorbeşte destul astăzi şi nu cu destulă tărie: sfâşierea din corpul României a teritoriului Moldovei de dincolo de Prut şi drama populaţiei româneşti provocată de invazia trupelor NKVD. Dincolo de valoarea artistică indiscutabilă, filmul reprezintă un document istoric inestimabil dat fiind că a fost realizat în timp real cu evenimentele, fapt obişnuit prin mijloacele de astăzi, atât de rar la acea vreme. Putem să interpretăm acest fapt doar ca pe un gest eroic, de supremă solidaritate şi, mai ales, realizat sub teroarea istoriei şi în deplina conştientizare a urgenţei.

Trecut în fondul filmelor total cenzurate, oprite atât la difuzare, cât şi la vizionare, ulterior distrus, sub ocupaţie sovietică şi comunistă, filmul a fost – din fericire pentru filmografia mondială – regăsit în 2004, în arhivele studiourilor Cinecittà de la Roma. A fost primit fără surle şi trâmbiţe, ci într-o atmosferă de reţinere şi relativă indiferenţă, dat fiind că, la nivel politic şi inevitabil mediatic, astăzi, românii din Italia nu sunt agreaţi ca protagonişti, decât în cronica neagră. Există desigur excepţii, care întăresc regula, ca de pildă prezentarea acestei pelicule rare şi restaurate de CST – Cineteca nazionale italiană, într-un festival prestigios ca Le parole dello schermo [Cuvintele ecranului] de la Bologna din 2008, la care fost comentat de cunoscutul critic cinematografic şi profesor al universităţii din Bucureşti, Viorica Bucur.
Rolul principal a fost acordat de către regizorul italian Carmine Gallone, pe un scenariu semnat Nicolae Kiriţescu şi Gherardo Gherardi, actriţei şi cântăreţei de muzică lirică Maria Cebotari. Refugiată la rândul său la Viena, artista basarabeancă va muri prematur, după doar câţiva ani de la turnarea peliculei, în 1949. Filmul impresionează – în ciuda unor stângăcii „culturale” din partea italiană şi a unei subtitrări aberante din partea română – prin acurateţea scenelor, rafinamentul descrierii unei drame istorice cu nimic mai prejos de Holocaust, după cum bine subliniază Paul Goma în operele sale, în special în volumul-eseu Săptămâna roşie 28 iunie-3 iulie 1940 sau Basarabia şi evreii şi care i-a atras aspra critică a anumitor medii intelectuale. Deportări şi execuţii în masă, torturi, umilinţe identitare, compromisuri tragice, familii dezmembrate şi distruse. Numerele nu au importanţă, deşi se pare că în ziua de astăzi o dramă istorică este legitimată prin întinderea sa numerică şi nu prin profunzimea trăirilor şi a morţilor produse, pentru că: „Ne târguim pe cadavre: mai-dă-stăpâne, mai-lasă-jupâne; le preţăluim, le estimăm valoarea (de marfă?), ne lăudă, cu numărul lor. Dar cât costă un om ucis. Începând de la câte victime se poate vorbi de crimă?; de la câte începe genocidul?” (Paul Goma – Săptămâna roşie)
Filmul devine interesant astăzi cu atât mai mult cu cât lucrurile sunt nerezolvate, condamnarea comunismului este un banc de bacanale, procesul său, o ridicare din sprânceană. Zarva se va stinge odată cu cei care îl cer – deranjante plăci stricate care repetă mereu, obsesiv, plictisitor un singur lucru, fără să aibă niciodată parte de el: ca cine a greşit să plătească, acum măcar în ceasul al doisprezecelea, la sfârşitul ospăţului cu carne umană. Vizionare plăcut-încrâncenată!
Puteţi urmări filmul, din păcate cu o subtitrare românească plină de contrasensuri, pe adresa următoare: http://telecinemateca.com/odessa-in-flacari-filme-romanesti/

Padova
25/06/2010