Cardinalul Tomáš Špidlik: o viaţă şi o teologie „din toată inima”

Vineri, 16 aprilie 2010, s-a mutat la Domnul după o suferinţă scurtă cardinalul Tomáš Špidlik. Viaţa sa a fost pe de o parte dureroasă, iar pe de alta, plină de binecuvântare. Editura Deisis din Sibiu a publicat anul acesta un volum intitulat Cardinalul Tomáš Špidlik: o viaţă şi o teologie «din toată inima». Ultimele cuvinte ale titlului sunt înţelese de cititorul neavizat abia în ultima parte a volumului. Ele se referă la ceea ce menţionează papa Benedict al XVI-lea în omilia de la funeralii:
„Voit am introdus imaginea inimii, pentru că, după cum mulţi dintre voi ştiu, părintele Špidlik a ales drept motto pentru stema sa de cardinal cuvintele Ex toto corde.” Aşadar, o viaţă trăită în cel mai autentic mod: opera cardinalului este de fapt „o înşiruire de citate din scrierile Părinţilor greci şi răsăriteni, dar şi occidentali, care însă la el apar ca ziceri ale unor prieteni pe care i-a întâlnit parcă ieri.” (pp. 22-23).
Volumul omagial cuprinde câteva repere deosebit de importante din viaţa sa. Este vorba în primul rând de ceea ce îşi aminteşte părintele Marko Ivan Rupnik. Pentru acesta, cardinalul Tomáš Špidlik a fost „un dar al lui Dumnezeu”, datorită faptului că „ne-a învăţat o teologie al cărui temei era viaţa în Duh, al cărui principiu gnoseologic e iubirea, al cărui studiu e o iniţiere în memoria spirituală şi sapienţială, şi al cărei criteriu indispensabil este dialogul cu omul concret. O teologie ca o viziune duhovnicească despre om, deschisă culturii, asumată în rugăciune şi celebrare liturgică.”(p. 22). În privinţa a ceea ce cardinalul Špidlik numea „urme ale Providenţei” edificator este interviul cu amintirile copilăriei descrise într-un stil accesibil tuturor. Aceste relatări devin cel mai autentic autoportret. De fapt, întreaga viaţă a sa a fost orientată spre Hristos, la care a ajuns prin studierea temeinică a teologiei patristice.
Un alt capitol important este cel intitulat „Pelerin în România Duhului”. Aici, excepţionala sa erudiţie se împleteşte cu spiritualitatea românească pe care o va cunoaşte prin intermediul „convorbirilor de taină” cu părintele arhimandrit Cleopa de la Mănăstirea Sihăstria. Trebuie menţionat faptul că părintele Špidlik a vizitat România în cadrul unor pelerinaje ample, care au durat câte o lună de zile, şi care l-au purtat pe la mânăstirile din Moldova, Muntenia şi Transilvania. În aceste pelerinaje a legat o strânsă prietenie cu părintele Dumitru Stăniloae, dar şi cu arhimandritul Ioanichie Bălan. Discuţia pe care o propune spre lecturare volumul de faţă este centrată pe „rugăciunea inimii”. Pe această temă, părintele Cleopa i-a fost un adevărat „profesor de isihasm”. Întâlnirea celor doi este precedată de un studiu introductiv în care părintele Špidlik actualizează (de această dată pentru un public preponderent catolic) câteva din temele fundamentale ale misticii ortodoxe. Din acest motiv menţionează: „Dacă regula Sf. Benedict este occidentală, principiul ei: ora et labora![muncă şi rugăciune!], este comun întregului monahism creştin. În România mânăstirile şi-au găsit un loc legal în sistemul social al ţării tocmai pentru că sunt comunităţi de muncă bine organizate; e vorba mai ales de agricultură, dar şi de artizanat mai potrivit cu mâinile feminine, ca broderia, tapiseria etc. În mod normal, orele de lucru sunt bine determinate. Acestea nu trebuie să dăuneze însă în vreun fel rugăciunilor monahale tradiţionale, care, în Răsărit, pot uneori să dureze mult.” (pp. 62- 63). Istoria tradiţiei isihaste româneşti este descrisă într-un alt subcapitol. Aici sunt prezentate şi câteva locuri de la noi care au o importantă istorie şi tradiţie monahală: Crasna, Bistriţa, Neamţ, apoi Sihăstria, locul în care se va desfăşura dialogul „de taină” cu părintele Cleopa, având ca temă rugăciunea inimii. Concluzionând, părintele Špidlik subliniază: „În mânăstirile româneşti prezenţa unui «neortodox» care doreşte să se roage împreună cu ei nu pare să producă nici o neplăcere. Ca şi noi, catolicii, monahii ortodocşi români sunt conştienţi că poate nu a sosit încă momentul comuniunii sacramantale în Liturghia euharistică; dar, atunci când «semnele vremii» se vor coace, ne-am dori ca majoritatea monahilor români să fie favorabili acesteia, chiar dacă în trecut tocmai monahii, mai ales în Bizanţ, au fost cei mai vajnici adversari ai apropierii între Biserici.” (p. 74).
Sub titlul „România spiritului cinsteşte un om al Duhului” sunt prezentate două discursuri rostite la Universitatea „Babeş – Bolyai” din Cluj, la ceremonia conferirii titlului de Doctor Honoris Causa părintelui Tomáš Špidlik. Primul dintre acestea, aparţinând părintelui profesor Ioan Ică Sn., este, de fapt, o evocare a personalităţii ilustre a cardinalului Špidlik, în acelaşi timp dorindu-se şi un omagiu, pentru că „acordându-Vă această înaltă distincţie academică, Răsăritul vrea în sfârşit să Vă mulţumească, iubite Părinte Profesor, cum s-ar fi cuvenit mai mult, pentru faptul că timp de patru decenii, înfruntând prejudecăţi culturale, etnocentrice şi confesionale redutabile, aţi fost ambasadorul cel mai avizat al spiritualităţii lui în Occident şi unul dintre vizionarii unităţii spirituale a Europei în diversitatea reconciliată a tradiţiilor sale, orientală şi occidentală.” (p. 84) Această viziune se apropie considerabil de mult de ceea ce afirma Lossky, anume, că există „o singură Biserică Ortodoxă, dar două tradiţii diferite: una de rit răsăritean, cealaltă, de rit apusean.” Tomáš Špidlik va mulţumi pentru titlul acordat printr-o expunere sumară, dar în acelaşi timp clară, cu privire la rolul şi contribuţia spirituală a României pentru cultura europeană. Ioan Casian (pe care împreună cu Fer. Ieronim revista www.oglindanet.ro îl sărbătoreşte anul acesta), are – potrivit lui Špidlik – un rol deosebit de important pentru realizarea conexiunilor între cele două tradiţii, orientală şi occidentală. „Se ştie ce rol a jucat, în dezvoltarea popoarelor de-abia botezate, monahismul. Or această mare mişcare vine din Răsărit. Şi cine anume a familiarizat Occidentul cu principiile monahismului egiptean? A fost Sfântul Ioan Casian, originar din pământul românesc, capabil să vorbească în cele două limbi principale ale vremii: în greacă şi în latină. El a fost unul dintre marile personaje ce au construit puntea între două culturi, a Răsăritului şi a Occidentului. De cealaltă parte, îi corespunde Rufin, cu traducerile sale latine din operele Părinţilor greci.” (p. 90). Importantă este aici şi viziunea iconografică, opinie care vine în încheierea acestui discurs. „Voi încheia printr-un gând ciudat. Când te apropii de faimoasele mănăstiri din Moldova, vezi pe zidurile faţadei grandioase fresce ala Judecăţii de Apoi. Motivul prezent aici este mereu acelaşi în Orient şi în Occident: marea împărţire a oamenilor. Diferenţa stă în locul în care se găseşte această imagine. În catedralele italiene ea se vede pe zidul posterior, în interiorul bisericii. În România, ea este plasată în afara bisericii. Să fie aceasta doar o chestiune tehnică? Un gând mă încearcă. Rolul Bisericii nu este acela de a-i împărţi pe oameni. Ei sunt şi aşa divizaţi în afara ei. Odată intraţi în biserică, rugându-se, ei trebuie să se simtă uniţi.” (p. 103).
Volumul se încheie cu un remarcabil articol (pp. 107-126), intitulat: „Theologia cordis în literatura patristică”; o omilie la funeralii din partea lui Benedict al XVI-lea, şi un mesaj, din partea patriarhului BOR, Daniel Ciobotea. Articolul cardinalului Špidlik, amintit mai sus, evidenţiază faptul că „aerul simţit va fi mai puţin prezent poate în respiraţia simţurilor noastre exterioare decât va deveni Duhul lui Dumnezeu intim inimii noastre, respirând neâncetat amintirea sa, rămânând cât mai mult în noi.” (p. 107) Această afirmaţie are la bază ideea potrivit căreia: „Dumnezeu atinge inimile oamenilor, Duhul Sfânt se află în inimi; în inimă e iubirea şi ura pentru lucrurile divine, pentru bine şi pentru rău.”(p. 114)
Recomand această lucrare omagială tuturor celor care doresc să afle câteva repere din bogata activitate a cardinalului Tomáš Špidlik.

Tomáš Špidlik, o viaţă şi o teologie „din toată inima”, volum in memoriam realizat de Arhid. Ioan I. Ică jr., Editura Deisis, Sibiu, 2010, pp. 137.