Pages Menu
Rss
Categories Menu

Posted by | 0 comments

Cornel Mihai Ionescu: vânătoarea hermeneutică

Cornel Mihai Ionescu: vânătoarea hermeneutică

Pe Cornel Mihai Ionescu l-am întâlnit la cursurile pe care le ţinea la Facultatea de Filozofie din Bucureşti în anii ‘90. N-am să uit amfiteatrul ticsit, asistenţa pestriţă, aşteptarea febrilă cu care discipolii fideli îşi întâmpinau idolul, cum n-am să uit curiozitatea neofiţilor ori prezenţa regulată, la acele cursuri, a unor respectabile doamne din Bucureşti.

Îmi amintesc silueta gracilă, de o impecabilă verticalitate, parcurgând ritmic estrada amfiteatrului pe măsură ce tema prelegerii şi argumentele susţinătoare erau enunţate şi desfăşurate. Părea că asist la un ritual în care discursul era acompaniat de comentariul unei gesticulaţii bine codificate, prin care rostirea, mimica, intonaţia şi postura erau reglate şi acomodate unei singure finalităţi – dezvăluirea sensului. Vedeam pentru prima dată filozofia în act, filo-zo-fa-rea, iar ritualul de care aminteam era oficiat de hermeneut după o „stilistică a vânătorii”. Sensul cuvintelor, mitemelor şi simbolurilor era tenace hăituit, împresurat de răbdătoare tatonări hermeneutice, cu iluminări din perspective alternative.

CMI nu livra cunoştinţe, informaţii ce ţin de istoria filozofiei, nu dizerta într-un mod previzibil, ci transforma protocolul academic într-un fastuos spectacol intelectual. Din recuzita de magician erau activate succesiv – la momentul oportun şi în doze încă nedivulgate – excursurile în teritorii nefrecventate de filozofia de catedră: etimologiile revelatorii ori jungla gnozelor, mitologia comparată ori hermetismul, gândirea patristică ori retorica barocă a gesturilor şi vestimentaţiei, deconstructivismul „derridean” cu şugubeţe diseminări ale filozofemelor canonice ori psihanaliza lacaniană. Asemeni unui hierofant, oficia evocarea conotaţiilor filozofice uitate, voalate de texte, interpretări şi tradiţii academice convenţionale, propunând auditoriului perplex asocieri insolite între idei şi motive culturale, o atenţie infinită pentru detaliul ce anunţa emergenţa iminentă a sensului. Pentru prima dată, am înţeles că sensul nu se epuizează la nivelul articulaţiilor discursive, prezidate de logica deductivă, ci sălăşluieşte latent în registrul principiilor şi arhetipurilor, ţesând reţeaua precondiţiilor gândirii şi existenţei, laolaltă cu o energie numinoasă, ectosemantică.

De la CMI am aflat că interpretarea nu se rezumă la demersurile verificabile ale discursivităţii, ci îşi anexează dialectic viziunile fulgurante ale intelectului intuitiv ori complementul revelator al epifaniilor şi simbolurilor. Am fost foarte încântat când am găsit în postfaţa la cartea lui Gilbert Durand Structurile antropologice ale imaginarului confirmarea unor intuiţii pe care mi-am întemeiat cercetarea doctorală despre simbolul religios. Se spunea acolo că simbolul răspunde unor semantici aparte prin care se sustrage comportamentului semiotic, îndeosebi principiilor saussuriene despre arbitrarietatea semnului lingvistic şi despre linearitatea semnificantului.

cornel mihai ionescu

Simbolul (ca dispozitiv aparte de producere a sensului) se înfăţişează astfel ca un semn motivat şi nedeterminat, echivoc, indecidabil, care nu mai reclamă procedeul schematic, linear al explicaţiei cauzale, ci metoda comprehensiunii. Nu este o reprezentare, un substitut semnificativ, convenţional pentru o realitate circumstanţial absentă (cum este semnul, în speţă cel lingvistic), ci o prezentificare, o epifanie a unui sens transcendent (ca atare, un semn necesar al unei realităţi care în condiţii obişnuite, nu poate fi nici experimentată, nici gândită).
Hermeneutica profesată de CMI creditează registrul inteligibil – kosmos noetos – în accepţie platoniciană şi modalităţile predilecte de mediere şi modulare ale Logosului, miturile şi imaginile simbolice prin care acesta se distribuie fără să se împartă, rămânând intact, vibrant, inepuizabil, dar refractar oricărei tentative de a-l capta exclusiv discursiv.

Am descoperit în CMI un magician care creează efecte de sens, converteşte mintea auditoriului într-un seminarium, unde dislocă habitudinile intelectuale şi dizolvă (solvere) înrădăcinate certitudini prin oximoroni, raccourci-uri şi vertiginoase mises en abîme, pentru a recupera lămurit materia prima, fondul originar de precomprehensiune. Acestuia îi imprimă mai apoi, prin inducţie (coagula) direcţia unor configurări ascendente.

Demersul său hermeneutic cred că stă sub semnul verticalităţii. Una din ipostazele acesteia este modul de a practica filozofia. CMI nu predă filozofia, ci filozofează ghidat de propriile intuiţii speculative, emancipat de preconcepţia unui demers pedagogic canonic. Nu reproduce filozofeme şi interpretări validate de tradiţia universitară, ci practică arheologia conceptelor sub ghidajul „spiritului de fineţe”, destrămând urzeala înţelesurilor de şcoală ale marilor teme filozofice. Comparatismul său nu este unul cumulativ, de simplă erudiţie, ci unul calitativ, sintetic; nu juxtapune mecanic, sincretic membra disjecta ireconciliabile, ci doar pe cele care alcătuiesc o constelaţie de simboluri în orizontul unui arhetip.

Totodată, alături de verticala posturii didactice, de probitatea profesională ridicată la rang de virtuozitate, CMI întruchipează şi verticala posturii morale, distinct reperabilă pe fundalul tot mai amplu al imposturii generalizate.

Latest posts by Daniel Cojanu (see all)

0 Comments

Trackbacks/Pingbacks

  1. Cornel Mihai Ionescu, un profesor de geniu - OglindaNet - […] Cornel Mihai Ionescu: vânătoarea hermeneutică – Daniel Cojanu […]

Post a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *