Cvartet de elită la Bookfest

 Lansări în forţă la standul editurii Curtea veche în cele cinci zile ale târgului de carte Bookfest din Bucureşti. Una dintre cele mai importante a fost cea a „cvartetului” ad-hoc Lavinia Stan, Lucian Turcescu, Lăcrămioara Stoenescu şi Ioan Stanomir, ale căror opere sunt un veritabil must pentru bibliotecile private şi publice. Dacă operele celor doi cercetători români stabiliţi în Canada, Lavinia Stan şi Lucian Turcescu, se ocupă de aspecte fundamentale ale societăţii româneşti de astăzi, cele mai recente volume semnate de Lăcrămioara Stoenescu şi Ioan Stanomir trimit în timp la explorările fenomenelor sociale şi politice ale primei jumătăţi a secolului trecut, când soarta României a fost pecetluită într-o manieră atât de nefastă.

Religie şi politică în România postcomunistă, lucrare a soţilor Lavinia Stan şi Lucian Turcescu, este traducerea şi adaptarea la măsura publicului românesc a studiului Religion and Politics in Post-comunist Romania, volum ştiinţific apărut în 2007, la prestigioasa editură Oxford University Press. Autorii, ambii profesori la universităţi canadiene, şi-au unit efortul într-o lucrare de mare anvergură – totuşi, nu atât pe cât şi-ar fi dorit, aşa cum mărturisesc în prefaţa comună la ediţia românească. Lucrarea vine să umple un gol important – mai ales la nivel internaţional – în domeniul de studiu al societăţilor postcomuniste est-europene. După cum se ştie, prestigiul internaţional al unei ţări se face mai ales prin produsele sale culturale, reperabile în marile librării şi biblioteci ale lumii, absenţa lor favorizând apariţia falselor mituri şi a speculaţiilor de tot felul. În acest context, volumul soţilor Turcescu este un demers binevenit, în slujba cunoaşterii, a deschiderii unor breşe de lumină în întunericul şi în bâjbâiala generală, atât a celor care vor să ştie mai multe despre România cât şi (aş spune mai ales) a noastră, a românilor. Rigoarea ştiinţifică conferă textului autoritate, deşi intenţia auctorială nu este aceea de stabilire a unui canon, nici a unei pietre de hotar. Avantajul sau mai bine zis posibilul avantaj, născut tocmai din ceea ce i s-ar putea reproşa în ţara obiectului de studiu, este bine punctat în prefaţă de către autorii înşişi, fapt cu care nu putem fi decât de acord: „O examinare din afara sistemului este mai avantajoasă şi calitativ superioară uneia dinăuntrul său. Mulţi prieteni români cred că numai trăind în România poate cineva să-şi facă o părere despre realităţile politice, economice, sociale sau culturale ale acestei ţări. Însă cunoaşterea cronologiei evenimentelor şi cunoaşterea unei multitudini de detalii nu înseamnă întotdeauna o înţelegere corectă a mecanismelor şi proceselor din spatele lor.”

Prin coordonarea volumului comparatist Prezentul trecutului recent. Lustraţie şi decomunizare în postcomunism, Lavinia Stan reuneşte lucrări în domeniu ale unor renumiţi specialişti în studiul societăţilor postcomuniste est-europene, printre care şi România. Volumul, apărut în limba engleză în 2009 cu titlul Transitional Justice in Eastern Europe and the Former Soviet Union: Reckoning with the Communist Past, este rezultatul unui proiect de mare anvergură, susţinut de Social Science and Humanities Research Council of Canada (SSHRCC), care a acordat granturi pe termen lung cercetătorilor implicaţi. Intenţia acestei lucrări este de a analiza „în oglindă” reacţiile şi modalităţile de acţiune ale majorităţii ţărilor fostului bloc de est, în restabilirea adevărului istoric, în cadrul amplului şi dificilului, într-o mai mică sau mai mare măsură, proces de democratizare. Lavinia Stan, coordonatoarea volumului, s-a ocupat nu numai de cazul României, dar şi de cel al Poloniei, al Ungariei şi al fostei Uniuni Sovietice, precum şi de capitolul dedicat decomunizării. Lucrarea este introdusă de un amplu studiu introductiv al aceleiaşi Lavinia Stan şi de o prefaţă la ediţia românească a lui Vladimir Tismăneanu, intitulată „Adevăr, memorie şi reconciliere: judecata trecutului în postcomunism”.

Cu un talent diegetic remarcabil, Lăcrămioara Stoenescu revine la Curtea veche, după volumul Copii-duşmani ai poporului, 2007, cu o dorită continuare a demersului său de cercetare asupra comunismului timpuriu şi a efectelor sale în România – atunci şi acum. Începuturile comunismului în România şi ale febrei delaţiunii în masă s-a dovedit, în mod halucinant, a fi un fenomen posibil  încă din pruncie şi de pe băncile şcolii. Incredibil dar adevărat, copiii pot fi informatori, aşa cum, la polul opus, copiii pot fi şi „duşmani ai poporului”! Ambele categorii se dovedesc victime deopotrivă, aşa cum arată autoarea printr-un demers de cercetare ştiinţifică ireproşabil şi de înaltă ţinută morală şi umană. Primul volum, Copii – duşmani ai poporului, aduce baza metodologică şi analitică a acestui proiect bifrons, în timp ce al doilea, De pe băncile şcolii în închisorile comuniste, este o demonstraţie prin interviuri realizate supravieţuitorilor. Protagoniştii sunt cei care, în anii „obsedantului deceniu”, naivi, dar curajoşi, tineri şi copii, s-au opus înrădăcinării comunismului prin gesturi individuale sau în organizaţii şcolare şi de tineret, fapt pentru care au suferit consecinţe dure precum detenţie, tortură fizică şi psihologică, marginalizare socială. Unii dintre aceştia, precum Dan Mugur Rusiecki, au fost prezenţi la standul Cutea veche de la Bookfest, cu ocazia lansării volumului care îl are ca personaj principal.

Apărarea libertăţii 1938-1947 a lui Ioan Stanomir, consacrat cercetător al perioadei comuniste din România, încă de la volumul colectiv Explorări în comunismul românesc apărut la editura Polirom şi realizat împreună cu Paul Cernat, Ion Manolescu şi Angelo Mitchievici, este, după cum ne dezvăluie autorul în Prefaţă, o încercare (reuşită) de a „schiţa câteva elemente ale tradiţiei libertăţii în spaţiul autohton”. De asemenea, „mai mult decât un demers intelectual, volumul este şi un exerciţiu de admiraţie. Originile libertăţii noastre sunt inseparabile de legatul identificabil în acest interval al încercărilor. Vocile anilor 1938-1947 evocă un viitor al libertăţii. Recitirea lor onorează o datorie de memorie”. Demersul induce spre un alt tip de exerciţiu: acela al pedagogiei şi al trăirii unei libertăţi autentice. Personalităţile evocate: Iuliu Maniu, Nicolae Carandino, Mihail Fărcăşanu, Grigore T. Popa sunt tot atâtea figuri emblematice ale vremii, purtători de mesaj şi de sens într-o lume care pare să-şi piardă înţelesul, înghiţită (definitiv?) de forţe necunoscute şi nefaste. Momente capitale ale istoriei României, ale căror consecinţe le purtăm în noi, aproape genetic, ne sunt descrise cu detaşare, dar şi cu empatie. Istoria este menită a se repeta, obsesiv, dar cheia de lectură este mereu alta.

Lavinia Stan, Lucian Turcescu, Lăcrămioara Stoenescu şi Ioan Stanomir, patru autori de-o importanţă certă, care, prin operele lor, trebuie ajungă la publicul românesc şi internaţional şi să umple lacune, să destupe minţi, să aducă la zi, astfel încât „nu ştiam” să poată fi înlocuit de „acum ştiu”, iar prin aceasta conştiinţa şi spiritul civic românesc să devină o realitate incontestabilă şi durabilă.

Bucureşti
13/06/2010