Pages Menu
Rss
Categories Menu

Posted by | 0 comments

Dând ocol „Predicii de pe munte”

Dând ocol „Predicii de pe munte”

Prima observaţie pe care o consider necesară în apropierea de cartea pastorului Marius Cruceru, Voi care sunteţi răi … fiţi desăvârşiţi ca Tatăl!  O abordare periegetică a „Predicii de pe Munte” (Editura Risoprint, Cluj-Napoca, 2010) priveşte necesitatea reglării orizontului de aşteptare: ce este şi ce nu este cartea? De clarificarea acestui aspect depinde modul în care ne raportăm la ea şi, în acelaşi timp, ne satisface anumite aşteptări explicând absenţa altor lucruri pe care le-am fi dorit poate într-un comentariu la „Predica de pe Munte”. Autorul întâmpină de la început această legitimă întrebare, astfel că nici cititorul care se apleacă spre carte cu aşteptări mai degrabă spiritual-duhovniceşti, nici doritorul de lecturi „tari” din punct de vedere exegetic şi ştiinţific nu vor rămâne dezamăgiţi sau trădaţi în aşteptările lor. Cu toate acestea, textul propune o abordare mai degrabă spiritual-devoţională într-un „comentariu de parohie, pentru care am folosit o abordare mai eseistic-homiletică” (p. 10), „într-o formă care aduce mai degrabă a eseu decât a lucrare ştiinţifică, dar destul de departe de stilul homiletic consacrat deja în bisericile noastre” (p. 14).

Atenţie, aşadar! Cartea nu este genul de comentariu duhovnicesc patetic înţesat de sfaturi şi indicaţii spirituale care mai mult repetă cuvintele textului scriptural. Este un comentariu în adevăratul sens al cuvântului, ce reclamă un efort intelectual consistent şi un context cultural suficient de larg. Din acest punct de vedere, modul în care elementul spiritual şi devoţional se îmbină cu cerinţa intelectuală este de-a dreptul remarcabil.

Ca persoană care a trecut prin multe comentarii asupra textului mateian pot spune că senzaţia pe care ţi-o oferă lectura este aceea de prospeţime şi autenticitate. Autorul însă nu caută originalitatea cu orice preţ sau cu preţul sacrificării unei tradiţii interpretative, chiar dacă uneori, după cum însuşi mărturiseşte, umblă pe o linie foarte subţire. Două exemple sunt suficiente: propunerea structurii Predicii ca structură de tip Menorah, „o împărţire la limita dintre fantezie şi raţiune hermeneutică” (p. 23) şi analiza asupra Fericirilor (capitolul 2), care cu siguranţă îi va surprinde pe cititori. Astfel de interpretări, precum şi cele asupra unor pasaje care au făcut să curgă râuri de cerneală teologică (de ex. relaţia Isus-Lege, problematica divorţului) se pretează unor fundamentări şi substanţieri exegetice şi contextuale mai consistente. Să nu se înţeleagă însă această ultimă observaţie ca o pată întunecată asupra lucrării. Dimpotrivă, ea vine să întărească ceea ce am arătat la început: astfel de analize îşi au locul în comentarii exclusiv ştiinţifice şi exegetice, iar autorul ne promite că versiunea ştiinţifică „aşteaptă încă lumina tiparului”. Nu putem decât să o aşteptăm cu nerăbdare.

Cheia ce conferă autenticitate interpretării lui Marius Cruceru este plasarea textului mateian sub semnul „ironiei didactice devastatoare” (dar nu luarea peste picior, băşcălia), ceea ce face ca Predica să se strucureze după o logică a „răsturnărilor”, a inversării categoriilor de gândire obişnuite ale vremii lui Isus. Lăsăm cititorul să descopere aceste inversări, vizibile mai ales în Fericiri. Având în minte cadrul inversărilor suntem purtaţi pe un drum iniţiatic, de descoperire a ceea ce autorul numeşte „makariologia, ştiinţa de a fi fericit, peratologia, ştiinţa limitelor, axiologia, teoria valorilor, krinologia, arta judecăţilor drepte sau dreapta cumpănire” (p. 172). Epilogul cărţii abordează o temă care suscită interes în primul rând în cercurile evanghelice, cea a relevanţei bisericii în contemporaneitate. Trebuie menţionat în acest punct că, pe ansamblu, stilul cărţii, ba chiar tipul de comentariu este mai puţin obişnuit pentru cititorii aparţinători unei alte tradiţii confesionale decât protestantismul evanghelic.
Am lăsat la sfârşit lămurirea aspectului care cu siguranţă a captat atenţia cititorului încă din titlul cărţii: metoda periegetică. Lucrarea este „un alt vademecum de periegeză”, după cel din Întoarcerea din oglindă (Editura Risoprint, Cluj-Napoca, 2006). Împrumutând un termen din arheologie, care desemnează delimitarea sitului de lucru, Marius Cruceru propune o metodă de abordare a textului care nu este străină de exegeză şi în niciun caz nu înseamnă o abordare paralelă sau indiferentă la rezultatele actului exegetic. Mai degrabă le integrează, dar într-o manieră ce presupune o apropiere treptată şi planată (nu o plonjare directă în text cu armele exegezei) de text şi un joc de du-te vino, în încercarea de „a găsi punctul de intrare în acesta, punctul „slab” al texturii de termeni şi idei, locul care cedează primul la deşir” (p. 12), amintind parcă de „spărtura” existentă în orice lucru, prin care intră lumina, din Anthem-ul lui Leonard Cohen. Periegeza este căutarea locului prin care putem pătrunde cu adevărat în text, aş spune dincolo de ceea ce ne poate oferi o analiză impecabilă din punct de vedere ştiinţific, presupunând o călătorie împreună spre găsirea locului iluminării produse de Sfântul Duh.
Periegetic e însuşi modul în care ne ademeneşte autorul spre metoda sa de lucru, deoarece avem în faţă, iată, a doua lucrare periegetică aplicată. Autorul încă nu a compus un text programatic teoretic al metodei periegetice, dar ne duce într-acolo, ne face să adulmecăm şi să aşteptăm momentul. Până atunci drum bun în descoperirea comorilor Predicii de pe munte!

Post a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *