Pages Menu
Rss
Categories Menu

Posted by | 1 comment

De ce o nouă traducere comentată?

De ce o nouă traducere comentată?


          Cu dragoste, credinţă şi speranţă dedic această traducere comentată a Noului Testament memoriei martirilor din perioada comunistă, creştinilor români de toate confesiunile

          Textele cuprinse în Noul Testament n-au căzut din cer. Ele au fost redactate de personaje istorice, aproximativ între anii 50 şi 100 d.H., în greaca epocii, numită koine. Cele mai timpurii dintre ele sunt Scrisoarea întâi către Tesaloniceni (aprox. 49 d.H.) şi Scrisoarea întâi către Corinteni (aprox. 51 d.H.). 

Evanghelia după Ioan şi Apocalipsa lui Ioan aparţin perioadei celei mai târzii (sfârşitul secolului I). Nicio pagină din ceea ce avea să se numească, începând doar din secolul al III-lea, Noul Testament, n-a fost scrisă de Iisus Însuşi. Mesajul Mântuitorului a fost unul eshatologic, de sfârşit de lume. Sfârşitul lumii exclude ideea redactării unor cărţi adresate „posterităţii”. La rândul ei, prima generaţie de creştini aştepta cu speranţă şi nerăbdare a Doua Venire, „plinirea timpurilor”. Nu întâmplător, cel mai vechi text creştin, Prima scrisoare către Tesaloniceni, insistă tocmai pe ideea apropiatei Parusii a Mântuitorului şi a iminentei Sale judecăţi.

Evangheliile încep să fie compuse la peste treizeci de ani de la Înviere, când speranţa în Cea de-a Doua Venire începe să se amestece cu o anumită nerăbdare şi chiar îngrijorare. Încetul cu încetul, generaţia apostolilor dispare. În locul ei rămân mărturiile apostolice, adică textele despre „vestea cea bună” (sensul exact al termenului euangelion) întruchipată de Iisus. Iustin Martirul (sec. al II-lea), vorbind despre lecturile făcute de creştini în fiecare duminică, foloseşte expresia „memorii ale apostolilor”. Este cea dintâi menţiune a „evangheliilor”. Aşadar, „memorii”, nu altceva: amintiri ale apostolilor despre viaţa şi învăţăturile lui Isus.

Mai trebuie spus că formarea Noului Testament, aşa cum îl cunoaştem azi, s-a întins pe o perioadă de două secole, iar procesul decantării unui canon universal în Biserică a fost extrem de zbuciumat. Prima tentativă de constituire a unui corpus de scrieri creştine, din partea curentului eclezial, se situează la jumătatea secolului al II-lea, în urma provocării marcionite. Marcion, fiu de episcop, el însuşi figură de prim plan a comunităţii creştine din Roma, face distincţie între Dumnezeul Vechiului Testament (gelos, vindicativ) şi Dumnezeul Noului Testament, Tatăl lui Isus (bun, milostiv, îngăduitor, iertător). Această distincţie de ordin teologic se reflectă într-o distincţie de ordin scripturar. Dat fiind că Dumnezeul prezent în Vechiul Testament este rău, Vechiul Testament trebuie eliminat din Biserică. Pentru Marcion, scrierile creştine se reduc la o singură evanghelie, a lui Luca, cea mai „grecească” dintre toate, şi la numai zece epistole pauline, „purificate” şi ele. Linia eclezială a reacţionat prompt, propunând un canon lărgit atât pentru Vechiul, cât şi pentru Noul Testament. Irineu, episcop al Lyonului, este primul Părinte care, în Adversus haereses, face elogiul „evangheliei tetramorfe”, „sub patru forme”: după Marcu, Matei, Luca şi Ioan.

Acest canon, spuneam, a trecut prin multe peripeţii. Listele vechi (Irineu, „lista lui Muratori[1]”, Origen) citează titluri diferite. Apocalipsa lui Ioan, de pildă, n-a fost acceptată între cărţile Noului Testament decât în secolul al IV-lea, din pricina fals-presupusului milenarism din capitolul 20. Dimpotrivă, unele texte, numite astăzi „scrieri apostolice”, sau chiar „apocrife”, au fost citite multă vreme în biserici, cot la cot cu evangheliile, bucurându-se aşadar de statutul canonicităţii. Este cazul Didahiei, al Păstorului lui Hermas, al Evangheliei lui Petru sau al Apocalipsei lui Petru. Primele liste complete ale cuprinsului Noului Testament se găsesc la Eusebiu al Cezareii şi la Atanasie cel Mare (secolul al IV-lea).

Tot din secolul al IV-lea, aşadar la trei secole şi jumătate după Înviere, provine cel mai vechi manuscris complet al Noului Testament, aparţinând faimosului Codex Sinaiticus. Ce s-a întâmplat din secolul I până în secolul al IV-lea cu fiecare evanghelie, cu fiecare epistolă, cu Apocalipsa ori cu Faptele apostolilor? Au rămas ele neschimbate la nivelul literei? Ni s-au transmis ele exact aşa cum au fost redactate de apostoli sau evanghelişti? Studierea manuscriselor vechi şi compararea fragmentelor comentate de Părinţi, încă din secolul al II-lea, ne pun în faţa unui peisaj filologic extrem de variat, pe alocuri accidentat şi plin de surprize.

Toate aceste elemente au fost luate în calcul de-a lungul strădaniei noastre de traducere, înţelegere şi comentare. Iată instrumentele de lucru fundamentale, de care nu ne-am despărţit nicio clipă, şi care ar trebui impuse în fiecare seminar şi facultate de teologie din România. În primul rând, ediţia 27, adusă la zi, a Noului Testament (Novum Testamentum graece), propusă de Eberhard şi Erwin Nestle, revăzută substanţial, pe baza consultării unui număr impresionant de manuscrise, de Barbara şi Kurt Aland, Johannes Karavidopoulos, Carlo M. Martini şi Bruce M. Metzger. Această ediţie, apărută la Stuttgart în 1993, retipărită mereu de atunci, a fost reprodusă şi în ediţia noastră. Cititorul interesat o poate găsi pe site-ul internet http://www.bibelwissenschaft.de/online-bibeln/novum-testamentum-graece-na-27/lesen-im-bibeltext/.

Al doilea instrument obligatoriu de lucru îi aparţine lui Bruce Metzger: A Textual Commentary on the Greek New Testament, a cărui a doua ediţie, cea folosită de noi, a apărut, tot la Stuttgart, în 1994. Comentariul lui Metzger serveşte drept însoţitor al ediţiei Noului Testament prezentate mai sus, şi este rezultatul întrunirilor de lucru ale United Bible Societies’ Greek New Testament. Toate lecţiunile admise de această comisie internaţională de cercetători sunt inventariate şi scrupulos argumentate de către autor. Urmează Synopsis quattor evangeliorum. Locis parallelis evangeliorum apocryphorum et patrum adhibitis, editată de Kurt Aland, apărută la Stuttgart în 1996 (am folosit ultima tipărire, din 2005). Indispensabil rămâne ghidul gramatical pus la punct de părintele Max Zerwick (şi tradus în engleză de Mary Grosvenor), A Grammatical Analysis of the Greek New Testament, ediţia a 4-a, Roma, 1993. De asemenea, Maurice Carrez şi François Morel, Dictionnaire grec-français du Nouveau Testament, Geneva, a 4-a ediţie, 1995. Tot de Maurice Carrez, Grammaire grecque du Nouveau Testament, Geneva, 1981. Pentru partea lingvistico-teologică am utilizat sistematic Le lexique théologique du Nouveau Testament de Ceslas Spicq o.p., Geneva-Paris, 1991, precum şi indispensabilul Theologisches Wörterbuch, sub îngrijirea lui G. Kittel şi G. Friedrich, tradus în engleză, italiană şi, parţial, în franceză. Pentru istoria manuscriselor şi ediţiilor moderne ale Noului Testament, asupra căreia nu e locul să ne oprim aici, de neocolit rămâne lucrarea lui Kurt şi Barbara Aland, Der Text des Neuen Testaments, Stuttgart, 1981, tradusă şi în engleză de E.F. Rhodes, The Text of the New Testament. An Introduction to the Critical Editions and to the Theory and Practice of Modern Textual Criticism, Grand Rapids, 1995. Cu folos se poate citi şi best seller-ul profesorului american Bart D. Ehrman, Misquoting Jesus. The Story Behind Who Changed the Bible and Why, New York, 2005, care, în 2007, a primit replica pastorului Timothy Paul Jones, Misquoting Truth. A guide to the Fallacies of Bart Ehrman’s Misquoting Jesus (www.ivpress.com). În fine, pentru echivalările româneşti am avut sub ochi principalele traduceri şi diortosiri, de la Biblia din 1688 până astăzi. Versiunea de faţă constituie un omagiu implicit predecesorilor care au trudit pentru transpunerea, cât mai fidelă, a Cuvântului Domnului în limba română.

*

O retraducere a Noului Testament este perfect legitimă, din cel puţin trei motive. Traducerile de până acum pot fi ameliorate atât la nivel stilistic, cât şi la nivelul conţinutului: există multe pasaje discutabile, care propun fie contrasensuri, fie imprecizii. Noul Testament nu poate fi tradus decât după Septuaginta, deoarece multe pasaje sunt citate după versiunea greacă a Vechiului Testament. În sfârşit, fiecare capitol al noii traduceri va fi prevăzut cu un comentariu, indispensabil înţelegerii corecte şi polifonice a textului. Toate lecţiunile principale oferite de manuscrise vor fi luate în consideraţie. De asemenea, pe lângă notele filologice, teologice şi de realia, am adunat, într-un capitol separat, un grupaj de note patristice, menite să insereze Noul Testament în tradiţia exegetică a Părinţilor Bisericii.

Proiectul va însuma şapte volume, după cum urmează:

Volumul I: Evanghelia după Matei

Volumul II: Evanghelia după Marcu

Volumul III: Evanghelia după Luca

Volumul IV: Evanghelia după Ioan

Volumul V: Faptele apostolilor

Volumul VI: Epistole

Volumul VII: Apocalipsa lui Ioan.

 ——————————————————————————–

[1] Listă redactată în latina târzie (sec. al VII-lea sau al-VIII-lea), care traduce însă un text grecesc din secolul al II-lea, conţinând un canon al scrierilor creştine. A fost descoperită de savantul Muratori şi publicată de acesta în 1740.

 

oglindanet
oglindanet

Latest posts by oglindanet (see all)

1 Comment

  1. DOAMNE AJUTA !
    Sunt orthodox care locuiesc in SUA , doresc sa cer o lamurire : unde gasesc concordanta dintre cele 4 evanghelii dar chronologic, ( ceva de genul orthodox chronological 4 gospels chart)pentru a realiza , cu ajutorul ei, viata cronologica a Mantuitorului ( spusa pe 4 coloane aferente celor 4 evanghelii)Pe net gasesc o gramada(in englexa nu romaneste, pana la urma si engleza e buna) dar sunt protestante si vad ca inca de la nasterea Mantuitorului sunt controverse ref. la an, anotimp(am mai citit si pe forumul Pr petre Pruteanu)
    Va rog daca puteti sa-mi trimiteti ceva link , mi-ar fi de mare ajutor!
    Emailul meu este bondar7@aol.com
    Multumim mult su iertati pentru indrazneala!
    Cu multa recunostiinta
    Rodica

Post a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *