Pages Menu
Rss
Categories Menu

Posted by | 0 comments

Denzinger: un manual obligatoriu pentru toţi creştinii

Denzinger: un manual obligatoriu pentru toţi creştinii

Heinrich Joseph Dominikus DENZINGEREnchiridion symbolorum definitionum et declarationum de rebus fidei et morum, ediţie bilingvă, coordonată de Peter Hunermann, Edizioni Dehoniane Bologna, a patra imprimare a ediţiei 37, Bologna, 2003, 1915 pagini & 378 pagini cu indici.
Heinrich Denzinger este unul dintre cei mai cunoscuţi teologi germani în lumea catolică datorită manualului a cărui prezentare o oferim în acest articol. După studii de matematică, filologie, filozofie şi teologie este sfinţit preot şi devine profesor de teologie la Universitatea din Würzburg. Preocuparea sa fundamentală este aceea de a contribui, din interior, la dezvoltarea unei teologii inventive, capabile să opună rezistenţă raţionalismului teologic predominant în epocă. Astfel a devenit unul din pionierii teologiei pozitive şi ai dogmaticii istorice, Dogmengeschichte, din Germania.

În 1854, când apărea prima ediţie Enchiridion symbolorum definitionum et declarationum de rebus fidei et morum (Enchiridion al simbolurilor, definiţiilor şi declaraţiilor despre lucrurile de credinţă şi moravuri), Denzinger nu-şi putea imagina enormul succes pe care-l va înregistra lucrarea sa. Este vorba de un manual regrupând o sută de documente majore ale Bisericii, începând cu cele mai vechi forme ale Simbolului apostolilor până la texte emanate de papa timpului său, Pius al IX-lea. Făcând recenzia primei ediţii, Hitzfelder scria: „Cu siguranţă această colecţie nu pretinde să fie completă, nici vorbă de aşa ceva; însă autorul merită toate laudele pentru intuiţia pe care a avut-o de a realiza, într-un mod satisfăcător, dorinţa de a oferi o expunere panoramică şi completă a doctrinei Bisericii ţinând cont de cerinţele particulare ale timpului prezent” (Tübinger Theologische Quartalschrift, 36, 1854, p. 528). Ideea publicării unui asemenea manual i-a venit atunci când a constatat că teologii, preoţii şi laicii instruiţi din anturajul său neglijau Magisteriul Bisericii nu doar din lipsă de interes sau din cauza anumitor prejudicii teologice, dar şi fiindcă nu aveau acces la un material colecţionat în nenumărate documente dificil de reperat şi consultat. În prefaţa primei ediţii, autorul citează aceste cuvinte ale Sfântului Augustin: Meditează deci aceste lucruri, omule al lui Dumnezeu, rămâi statornic: ia ca model învăţăturile sănătoase (cf. 2Tim. 1,13). Să nu muţi hotarul cel vechi stabilit de părinţii tăi (cf. Prov. 22,28); evită vorbăria profană şi împotrivirile pretinsei ştiinţe (cf. 1Tim. 6,20). Păstrează depozitul încredinţat ţie, rămâi fidel credinţei fiindcă îţi va fi dată coroana dreptăţii (cf. 2Tim. 4,7-8) (citat de Joseph Schumacher, Der „Denzinger”. Geschichte und Bedeutung eines Buches in der Praxis der neueren Theologie, Herder, 1974, p. 12).

Opera a fost mereu reeditată, fiecare ediţie aducând îmbogăţiri considerabile printre care putem aminti documentul de proclamare a dogmei Neprihănitei zămisliri, bula Ineffabilis Deus, 1854, texte din diferite documente susţinând infailibilitatea papei, principalele texte elaborate de Conciliul Vatican I şi de Conciliul tridentin. După moartea lui Denzinger, profesorul Ignatius Stahl continuă lucrarea reeditând Enchiridionul şi îmbogăţindu-l cu texte emanate de papa Leon al XIII-lea. O altă ediţie, a zecea, pregătită şi publicată de iezuitul Clement Banwart, include decretele magisteriale ale papei Pius al X-lea. Ediţiile ulterioare au contribuit şi mai mult la perfecţionarea acestui instrument de lucru, util atât studenţilor în teologie, cât şi cercetătorilor. Astăzi este suficient să rostim „Denzinger” pentru a şti cu toţii despre ce este vorba. Răsfoind Catehismul Bisericii Catolice întâlnim aproape la tot pasul indicaţia Denz.-Schonm. urmată de un număr: este vorba despre abrevierea Denzinger-Schonmetzer. Acesta din urmă, profesor iezuit, este ultimul editor – dintr-o lungă listă – care a îmbogăţit opera, devenită deja clasică în Occidentul creştin catolic. Marele său merit a fost de redactarea pentru documentele importante a unei scurte introduceri istorice, ajutând astfel la o înţelegere teologică adecvată. Enchiridion symbolorum definitionum et declarationum de rebus fidei et morum a ajuns la cea de-a 37a ediţie (prima bilingvă) şi este compus din două părţi : în prima parte s-au regrupat simbolurile de credinţă reelaborate de Biserica din Antichitate, iar partea a doua prezintă documentele majore ale Magisteriului Bisericii. Toate textele apar cronologic, oferind astfel avantaje evidente celor care vor să facă un studiu sistematic. Documentele Magisteriului sunt adăugate în corelaţie cu pontificatele contemporane ale episcopilor romani. Titlurile conţin, de altfel, numele lor şi data elaborării.

Pe aceeaşi linie cu „Denzinger” se află şi opera similară Credinţa Bisericii catolice. Ideile şi oamenii în documentele doctrinare ale Magisteriului, realizată sub îngrijirea iezuitului Justo Collantes, care preferă ordinea sistematică celei cronologice. Documentele sunt subdivizate în unsprezece secţiuni: „credinţă şi raţiune”, „sursele revelaţiei”, „Dumnezeu creator”, „Cristos mântuitor”, „Maria în istoria mântuirii”, „Dumnezeul revelat de Cristos”, „Biserica”, „harul”, „sacramentele”, „realităţile eshatologice”, „simbolurile credinţei catolice”. Această organizare prezintă avantaje şi dezavantaje. Spre exemplu, intervenţiile Magisteriului exprimă rareori o singură temă, de aceea trimiterile sau repetiţiile devin inevitabile. Amândouă lucrările pretind să răspundă cerinţei Conciliului Vatican II, care insistă în repetate rânduri asupra faptului că Sfânta Scriptură, Sfânta Tradiţie şi Magisteriul Bisericii, printr-o dispoziţie plină de înţelepciune a lui Dumnezeu, sunt atât de corelate între ele încât nu pot subzista independent (cf. Constituţia dogmatică Dei Verbum, 10). Aceasta înseamnă că nu putem înţelege Biblia fără ambientul Tradiţiei Bisericii şi este imposibil să înţelegem corect fie Biblia, fie Tradiţia fără a ţine cont de Magisteriul viu al Bisericii. Heinrich Denzinger afirma deja că, la vremea lui, se acorda suficientă atenţie Scripturii şi, într-o oarecare măsură Tradiţiei, reprezentată în mod special de Sfinţii Părinţi; Magisteriul însă rămânea destul de neglijat. Putem reafirma acelaşi lucru şi astăzi: nu putem înţelege Cuvântul Domnului neglijând Tradiţia şi Magisteriul. Acesta din urmă ne oferă unicul reper corect, întrucât adecvat obiectului, pentru a înţelege Cuvântul lui Dumnezeu, care trebuie citit şi interpretat cu ajutorul aceluiaşi Duh Sfânt care i-a inspirat pe hagiografi (cf. Dei Verbum, 12). Credinţa creştină ne învaţă că Duhul Sfânt vivifică şi însufleţeşte Biserica. Dar atenţia acordată Magisteriului nu trebuie să conducă la diminuarea dragostei faţă de Sfânta Scriptură şi nici la neglijarea atenţiei acordate Tradiţiei, în mod special Sfinţilor Părinţi. Toate trei merg mână în mână şi fac să aprindă şi să întreţină flacăra credinţei în sufletele credincioşilor. Exemplul cel mai evident este Fecioara Maria. Primind vestirea îngerului Gabriel – cum că va deveni mama Fiului celui Prea-înalt (cf. Lc. 1,34) – a plecat degrabă la verişoara ei Elisabeta (cf. Lc. 1,40). La fel Biserica, purtând în sânul ei învăţătura lui Cristos, se află în continuu pelerinaj de-a lungul istoriei. Nimeni nu o poate învăţa cine este Isus Cristos deoarece ea îl poartă în sânul ei, iar acest sân este Magisteriul Bisericii. Expunerea textelor majore ale credinţei şi Magisteriului Bisericii Catolice în acest Enchiridion, prezentată sub forma unui compendium, are doar un caracter introductiv şi sintetic. Ca urmare, nu poate substitui un studiu aprofundat al doctrinei cunoaşterii teologice şi principiilor dogmatice. Totuşi, manualul joacă un dublu rol, foarte important: de a-i reaminti studiile precedente utilizatorului care beneficiază de o formaţie teologică şi de a-l feri pe nespecialist de anumite perspective eronate.

Post a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *