Pages Menu
Rss
Categories Menu

Posted by | 0 comments

Destinul românesc: Un program

Destinul românesc: Un program

Lumea politică se agită în căutarea unui nou guvern. Este fals. Nu ne trebuie un nou guvern. Ne trebuie un program. Ni se spune că asta e mai greu. Ni s a spus chiar că asta e imposibil. Sunt oameni politici la noi care cred că deocamdată nu e nimic de făcut. Nu e adevărat. Adevărat e că azi se poate guverna. Numai să ştii; să vrei; şi să poţi. Nu ţi se cere decât un lucru: hotărâre. Dacă noi nu suntem guvernaţi astăzi, e că lipseşte hotărârea.

Sunt unii care socotesc că de acum vine revoluţia. Şi, încrucişând braţele, o aşteaptă. Noi credem că azi s ar putea face o revoluţie. Şi că această revoluţie trebuie făcută. Noi judecăm însă istoric. Şi de aceea punctul nostru de vedere nu e acceptat de oamenii politici. Ar fi greşit totuşi să ne închipuim că dacă înlăturăm ipoteza revoluţiei, nu mai e nimic de făcut; sau doar prea puţin. Este. Şi încă mult.

Ce este de făcut? Iată:
1. Adoptarea unui regim de economie lăuntrică. Este ceea ce fac astăzi toate statele. Este forma către care – fără să ne dăm seama şi fără, deci, să folosim împrejurările – ne îndreptăm de fapt şi noi.

Cât mai puţin recurs la pieţele de peste graniţă: mai ales în ceea ce priveşte cumpărarea.
O politică de preţuri interne, care să nu se lase influenţată de necesităţile exportului. Ş.a.
Asta ar putea însemna, până la un oarecare punct, coborârea standardului de viaţă. Poate da – poate nu. În orice caz, nici chiar eventualitatea pesimistă nu trebuie să ne sperie. Oricum ar fi, va fi mai bine decât azi – şi mai ales decât mâine.

2. Degrevarea bugetului prin suspendarea serviciului datoriei publice. Nu vom spune că nu mai plătim. Să spunem deocamdată că nu mai putem plăti acum. Ce va fi, vom vedea.

Asta nu e nici faliment, nici ruşine. Nu putem. Creditorii noştri să ne acorde un moratoriu. Sau să ne facă un împrumut din care să acoperim pe câţiva ani – acest serviciu. Au făcut o atâtea alte state înaintea noastră. Şi mai sărace decât noi – dar şi mult mai bogate. Şi mai mici decât noi – dar şi mult mai mari. De ce nu şi noi dară? Să notăm: serviciul acesta reprezintă azi 6,5 miliarde. Va reprezenta în curând 9. Căci creşte!

3. Alimentarea bugetului prin creare de noi izvoare de venituri. Sunt? Sunt. Să nu se uite că statul mai poate crea un sistem de monopoluri. Le poate crea – şi concesiona. Sau exploata singur! Nu este adevărat că sistemul de monopoluri distruge. Distruge economia burghez capitalistă – da. Sau poate. Dar nu distruge viaţa economică a colectivităţii. Şi pe urmă, dacă se sperie cineva, instituirea aceasta a monopolurilor să nu fie decât provizorie. (Ea nu poate fi în nici un caz generală.)

Notăm că astăzi cel mai frumos venit al statului vine de la un monopol al tutunurilor. (Care, în adevăr, e şi bine administrat.)

4. Activarea economiei naţionale, astăzi cu totul paralizată:
a) prin emiterea unor bilete ipotecare cu care să se finanţeze conversiunea;
b) prin fundarea unei bănci de stat cu capital de cca. 10 miliarde lei – strâns dintr un împrumut forţat – pus la dispoziţia industriaşilor, negustorilor şi plugarilor sănătoşi sau însănătoşiţi prin conversiune.

5. Rectificarea bugetului armatei, punându i se la dispoziţie sume eficiente pentru înzestrare.

6. Reducerea aparatului de stat la necesităţile şi putinţele unei ţări precumpănitor agricole şi în genere producătoare de materie primă. (Pretenţia noastră de a „transforma” stă la originea tuturor formelor aberative ale statului rumânesc de azi.)

7. Căutarea unei formule de echilibru pentru sud estul Europei, în care să ne încadrăm logic şi organic. Nu există „Europa”. „Europa” e o ficţiune. Sau în cazul cel mai bun o… abstracţie. Realităţile noastre, punctele fireşti de reper ale politicei noastre externe sunt: Polonia, ţările din bazinul Dunării, Peninsula Balcanică.
Şi aşa mai departe. Adică: acesta e un cadru; înăuntru lui e un joc pentru precizări. Dar cadrul – acesta e. Şi el închide un program. Coerent şi eficace. Şi realizabil. Imediat realizabil.

Nu e bun? Să se spună de ce.
Noi spunem însă: e bun. E bun, mai întâi pentru că e un program. Şi deocamdată nimeni nu are nici unul. Programele partidelor? Le cunoaştem. Vagi abstracţii. Idei generale în cazul cel mai bun. Un program nu se face însă cu idei. El trebuie să formuleze acţiuni ce urmează a fi întreprinse. Gesturi. Precise – şi cu priză directă asupra realităţilor.
Justificări? Nu e nevoie. Acţiunile nu se justifică. Ele se împlinesc. Justificarea o fac… comentatorii. Sau moflujii.

Iată deci. Este de făcut. Şi se poate face. Dacă marasmul continuă este pentru că lipseşte hotărârea şi putinţa gestului creator. Cât vom mai aştepta? Şi pe cine?

Cuvântul, 25 februarie 1932

Articol din antologia Nae Ionescu, Drumurile destinului românesc, Editura Vremea, 2011.

(Foto: Wikipedia)

oglindanet
oglindanet

Latest posts by oglindanet (see all)

Post a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *