Pages Menu
Rss
Categories Menu

Posted by | 0 comments

Dumnezeu răstoarnă lumea ca fânul pe răzor (Pastorală de Crăciun)

Dumnezeu răstoarnă lumea ca fânul pe răzor (Pastorală de Crăciun)


Dumnezeu stă în ceruri şi râde 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

De unde venim? Unde ne ducem? Acestea sunt unele dintre întrebările fundamentale la care încearcă să răspundă aproape orice religie, orice filozofie practică. Mai putem adăuga alte două întrebări acestora: Unde suntem? Unde ar trebui să fim? Religia creştină din Geneză până la Apocalipsă conţine ideea poziţionării faţă de divinitate. Moise este chemat mai aproape, poporul rămâne departe, un „înăuntru” şi un „afară” se găseşte şi în cort, şi la Templu, dar şi în Cetatea Cerească care coboară, cum spune ultima carte din Sfintele Scripturi. Există o „stângă” şi o „dreaptă”, o bună poziţionare şi o rea poziţionare faţă de Dumnezeu. Există bune şi rele aşezări în raport cu Dumnezeu, aşa cum citim că Dumnezeu Însuşi Îşi aşează patriarhii sau profeţii la locul lor, loc dispreţuit de apropiaţi, refuzat iniţial de ei, dar dorit de El. Profetul este pus într-o rână, să mănânce coptură pe balegă, să arunce cu păr, să umble gol. Dumnezeu îl face de râs, ca şi pe Osea pe care îl trimite iar şi iar după nenorocita vândută.
Există un talent special al lui Dumnezeu de a ne disloca, de a ne dezlocui, pentru a ne aşeza în locuri nepotrivite, chiar potrivnice, oameni nepotriviţi şi slabi fiind. Dumnezeu stă în ceruri şi râde când ne mută spre locurile în care ne face de râs, ne pune în situaţii de un maxim penibil pentru a ne da din slava Lui, după ce Îşi va fi scos pentru Sine Slavă din aceste împrejurări. Uneori pierderile de imagine şi bună aşezare sunt definitive.
Tot Crăciunul este plin de distopici. Distopia (localizarea nepotrivită sau dificilă) sau kakotopia (proasta localizare, urâta aşezare) sau anatopia (învecinată cu anapoda – cu picioarele în sus, răsturnarea), atopia (neaşezarea, lipsa de loc), paratopia (aşezarea în lateral, ratarea aşezării), metatopia (ratarea prin trecerea dincolo de locul destinat), toate sunt fenomene de nepotrivire, nepotrivire spaţială, temporală, de condiţie, de climă şi relief, toate prezente în cel dintâi Crăciun. Persoane care ar trebui să fie într-o anume stare, într-un anume loc, într-o anume condiţie, într-un anume spaţiu, la un timp potrivit, sunt mutate de Preaputernicul în spaţii improprii, se află într-un moment greşit, cu un statut complet inadecvat pentru statură, situaţie, sex, etnie, stare socială, profesie. Dumnezeu Îşi plasează personajele în crize şi situaţii imposibile, comice chiar sau de un estetism îndoielnic, ca într-o comedie neagră.
Iată ce face Dumnezeu de primul Crăciun:
Preotul care cădeşte în Templu şi trebuie să slujească în cântare şi rostiri binecuvântate înaintea lui Dumnezeu devine mut ca o lebădă pentru că este raţional, nu poate crede împotriva biologiei şi vârstei. Stă şi îşi încheie zilele de slujire scriindu-şi nevoinţele, într-un handicap care-l poate descalifica pentru totdeauna din slujirea de preot (Luca 1,22). Preotul iese din Templu mut. Rea aşezare.
Femeia bătrână, căreia i-ar sta mai bine bunică, rămâne gravidă. Lumea şuşoteşte şi semenele ei îşi dau coate (Luca 1,24-25). Iată ce i-a făcut Domnul, o face de râs, se ţine ascunsă, ca să-i ia ocara şi să poată ieşi mândră pe uliţă cu pruncul (Luca 1,36). Părul alb şi pântecul rotund. Rea potrivire.
Fecioara neluată încă de bărbat rămâne şi ea grea. Bărbaţii se încruntă, lumea face scandal. Binecuvântată este între femei cea hulită şi bârfită până în ziua de azi cum că şi-ar fi făcut copilul cu un roman (Luca 1,31-38). Curată ruşine!
Tâmplarul îşi lasă atelierul liniştit şi devine fugar, meşteşugarul anonim devine emigrant căutat ca duşmanul public numărul unu. Fecioara de la câmp e mutată la munte (Luca 1,39). Deplasată soartă!
Bărbaţii tac, femeile vorbesc şi cântă profeţind (Luca 1,40-55). Casnicele devin poetese care improvizează versul pe loc, sub cătarea Duhului. Cântarea Mariei şi binecuvântările Elisabetei conţin un limbaj aristocratic, demn de Isaia şi Ieremia. Nepotrivită vorbă pentru două gospodine.
Cercetătorii sedentari sunt puşi pe drumuri, schimbând scrâşnetul făcut de pană pe pergament cu scâncetul unui copil. Magii, probabil mizantropi şi cu ochii doar în stele, închişi în balcoanele lor de privit la ceruri, se înviorează în călătorie. Cei care dezlegau ghicitori sunt trataţi ca nişte copii şi sunt amăgiţi precum nişte copii, trataţi de Dumnezeu mai prejos de demnitatea lor, fiind atraşi de stea fără complicaţii. Ciobanilor, în schimb, li s-a dat să caute, să dezlege ghicitori, să bată din poartă în poartă pentru a găsi semnul: prunc… prunc, înfăşat … înfăşat… dar într-o iesle (Luca 2,12). Împiedicaţii intelectuali de interior şi căldură devin sportivi scoşi afară de steaua obsesiei lor. Neadecvaţi cu totul!
Apoi, după exercitarea atribuţiilor de detectivi, afacere care li s-ar fi potrivit magilor, nişte ciobani, amatori cu totul în ale sunetelor, devin corişti, slăvindu-L şi cântându-I lui Dumnezeu, se teologhisesc explicând satelor şi călătorilor vestea bună (Luca 2,20). Totul pare o glumă!
De fapt, nepotrivirea care te face să zâmbeşti în colţul gurii este să vezi numai bărbaţi în jurul lăuzei, nu femei, aşa cum ne-am fi aşteptat. La orice lăuză, fie ea şi în grajd, te-ai fi aşteptat să vezi femeile din împrejurimi, vecinele, suratele. Cu totul deplasat, scena lăuzei e plină de bărbaţi, aceştia, nepricepuţi, zăngănind aur şi amirosind a tămâie şi smirnă, simbolice, da, pentru viitorul împărat, dar, pe de altă parte, toxice şi nefolositoare pentru micuţ. Aici Dumnezeu este aproape sarcastic în ironia Sa! (Luca 2,16).

Tocmai de aceea este Crăciun, ca Dumnezeu să ne disloce din locurile în care ne-am obişnuit, din călduţele culcuşuri, din confortabile spaţii, din mediile în care ne simţim acasă şi bine, prea competenţi, prea siguri pe noi înşine.

Ce-i mai mult decât că Îşi pune mâinile în omenitate şi o frământă precum o gospodină aluatul de pâine şi mută şi răstoarnă lumea ca fânul pe răzor? Ba chiar toate cetăţile sunt răsturnate şi oamenii mutaţi de ici colo pentru recensământ (Luca 2,1-3).
Foşneala, mişunatul, foiala, colcăiala, viermuiala, agitaţia, aglomeraţia, forfota, rumoarea şi tulburarea sunt parte din atmosfera primului Crăciun. Parcă nimeni nu-şi găseşte locul, nici măcar regele. Toată cetatea se tulbură împreună cu regele.
Ia uitaţi altă răsturnare a Domnului: un rege mincinos e dus cu vorba, fraierit, cu politrucul se face politică şi înşelătorul este păcălit, el însuşi înşelat.
Nici lumea de sus nu scapă. Îngerii, în loc să fie în cer, sunt mutaţi pe pământ, de trebuie să se întoarcă în ceruri (Luca 2,14). Nimeni nu scapă, nu scapă îngerii, probabil nici demonii n-au scăpat, ba… nici Dumnezeu Însuşi nu scapă. Dumnezeu Preamăritul, Necuprinsul, demn de adjectivele cele mai tari, acceptă diminutivarea. Devine „Domnuleţ şi Domn din Cer” şi „Pruncuşor”.
Un prunc nu-i aşa deosebit, nici măcar dacă este înfăşat, dar un prunc într-o iesle este cu totul distopic (Luca 2,16).
Mesajul Crăciunului este că Însuşi Dumnezeu Şi-a schimbat locul, a venit pe pământ, în carne şi sânge pentru noi şi pentru a noastră mântuire. De ce am scăpa noi?
De ce am crede că Dumnezeu vrea să ne lase în locurile cu care suntem obişnuiţi, în care ne simţim comozi, competenţi, adecvaţi, siguri, potriviţi?
Poate că tocmai de aceea este Crăciun acum, ca Dumnezeu să ne disloce din locurile în care ne-am obişnuit.
Eşti prea tânăr, încearcă să faci lucruri bătrâneşti. Eşti prea bătrân, fă ceva ce numai la tinereţe se face. Umblă cu colindele, mergi în vizită la aziluri, la ospicii, fă mâncarea tradiţională de Crăciun, dacă n-ai încercat niciodată. Retrage-te în meditaţie şi lectură, dacă de tot Crăciunul numai în bucătărie ai petrecut.
Eşti tăcut, vorbeşte, eşti vorbăreţ, taci ca Zaharia. Eşti gospodină, poartă-te ca o boieroaică, eşti aristocrat, mergi pe jos la grajd. Eşti profesionist în creşterea oilor, fii artist şi evanghelist de ocazie, bun vestitor al veştii celei mai bune. Eşti sedentar, închis în birou, ieşi după stele. Eşti afară la câmp şi foc, rural prin obişnuinţă, intră în agora la discuţii cu unul şi cu altul, ca ciobanii la târg. Eşti în faţă, mergi în spate, eşti în spate, mergi în faţă. Schimbă-ţi instrumentul la care cânţi, cu riscul de a te face de râs.
De acest Crăciun mergi acolo unde n-ai mai fost şi fă ceea ce nu ai mai făcut. Dezrădăcinează-te, anulează-ţi confortul, strică-ţi obişnuinţele, riscă-ţi competenţele, pentru a trăi ameninţat, inadecvat. Dar fă acest lucru pentru a-L lăuda pe El, pentru a-I vesti faptele şi a-I vesti Numele, precum corul amatoricesc al ciobanilor.
Dumnezeu Însuşi se joacă de-a v-aţi ascunselea cu noi. Deus absconditus se mută nu numai în întunecimea prealuminoasă în care se ascunde, ci se piteşte într-o iesle.
Avem un Dumnezeu care se dezlocuieşte din ceruri pentru a ne înlocui pe noi pe cruce. Cu desăvârşire distopic. Avem un Dumnezeu Nelalocul Lui. Cerescul Pământenit, Nevăzutul întrupat. Să-I urmăm pilda!

Anul acesta n-am făcut brad cu familia. N-am ornat deloc casa. Nu vom face mâncarea tradiţională de Crăciun, nu vom urma nicio tradiţie. Nimic! Va fi cu totul altfel. Prea ne obişnuiserăm cu acestea. Bradul era prea la locul lui, devenea prea central, iar Dumnezeu devenea periferic. Am simţit nevoia să înlocuim tot ce devenise obişnuinţă şi ne-am reaşezat în cele mai nepotrivite şi deloc confortabile situaţii. Avem câteva proiecte grele şi pe care le-am făcut cu greu de înţeles copiilor. Să vedem dacă a meritat, dar am luat exemplul cuiva.

Zilele trecute i-am întrebat pe studenţii mei pe unde îşi vor petrece Crăciunul. Unul dintre ei, scos de Dumnezeu de prin canale şi din gară, copil al străzii, se întoarce la locul cel mai nepotrivit. Cătălin se întoarce prin canale şi pe străzi, prin săli de aşteptare şi prin parcuri pentru a-şi căuta camarazii, copiii nimănui, nepotriviţi cu toţii în parcuri şi gări. Potrivi-s-ar mai bine în braţe de părinţi sau în îmbrăţişări creştineşti.

Cătălin se va dis-loca din locurile călduţe din biserici, de lângă brad şi va merge prin canale, pe magistralele de căldură, pe unde se încălzesc foştii lui camarazi. Probabil fiecare dintre noi ar trebui să căutăm un loc în care să ne simţim nepotriviţi, anacronici, inadecvaţi şi ameninţaţi pentru a înţelege cu adevărat care este spiritul Crăciunului despre care atât de mult se vorbeşte. Cătălin va fi un distopic, precum Elisabeta, Zaharia, Iosif, Maria, Magii, Ciobanii, chiar Pruncul însuşi.

Vă doresc de acest Crăciun tuturor,
Sărbători DIFERITE, în cele mai nepotrivite timpuri şi locuri.

 

oglindanet
oglindanet

Latest posts by oglindanet (see all)

Post a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *