Pages Menu
Rss
Categories Menu

Posted by | 0 comments

Ecumenism pragmatic şi patristic (2)

Ecumenism pragmatic şi patristic (2)

Pastorul Marius Cruceru (Augustine and Ecumensim. A Short Presentation of the Augustinian View on other Christian Groups) abordează conceptul „alterităţii” (în sens de deosebire, diferenţă, neasemănare) în teologia lui Augustin, pornind de la următoarea întrebare: poate fi considerat Augustin ecumenist? Cum s-a raportat episcopul de Hippona la diferitele grupuri care pretindeau apartenenţa creştină, dar, în ochii episcopilor oficiali, se aflau în afara bisericii catolice/universale a lui Cristos? Autorul urmăreşte modul în care acest concept se articulează în primul rând în ecleziologia augustiniană, considerată cheia înţelegerii „ecumenismului” său. Pornind de la observaţia generală că teologul latin nu poate fi privit ca „ecumenist” în sensul prezent al termenului, M.C. trasează câteva jaloane interpretative menite să fixeze discuţia în contextul corect temporal şi teologic al lui Augustin.

Reţin atenţia două aspecte: distingerea a două etape în gândirea augustiniană, cea din tinereţe şi cea a ultimilor săi ani, ce comportă transformări esenţiale în atitudinea lui Augustin faţă de alte grupuri creştine, tot mai radicalizată în ultima perioadă a vieţii. În al doilea rând, răspunsul episcopului latin la aceste probleme s-a cristalizat – ca atâtea alte probleme dogmatice din primele secole – în timp de controverse pe teme soteriologice. La acestea se adaugă observaţia făcută mai sus şi anume faptul că „relaţiile cu alte grupuri creştine pot fi înţelese numai în relaţie cu ecleziologia sa” (p. 78), iar aici trebuie menţionat ecleziologia augustiniană este conturată mai mult liturgic şi mistic decât administrativ şi politic. Ceea ce înseamnă că Euharistia devine centrală în înţelegerea modului în care se relaţionează la alţi creştini: „Euharistia este responsabilitatea principală a episcopului, iar unitatea şi iubirea bisericii este menţinută de participarea la Euharistie. Participarea la ea reprezenta de asemenea condiţiile corecte pentru a fi un verus christianus: puritatea vieţii şi puritatea doctrinei şi a face parte, în sensul ontologic, din vera ecclesia. Mărturisirea aceluiaşi crez cu buzele şi hrănirea simultană din aceeaşi pâine şi acelaşi pahar formează structura liturgică ce menţine unitatea Bisericii ca Trup al lui Cristos” (p. 79).

Augustin dezvoltă, după cum arată Autorul, o ecleziologie cristologică şi pneumatologică echilibrată, în care „Isus Cristos şi Duhul Sfânt se întâlnesc în Euharistie pentru orice credincios care participă la Liturghie” (p. 81). Menţinerea unităţii Bisericii nu se bazează pentru Augustin pe sfinţenia vieţii exterioare sau ortodoxia dogmatică a credinciosului. Puritatea etică şi dogmatică a credinciosului trebuie să aibă loc simultan. „Sfinţenia Bisericii rezidă în primul rând în ceea ce sunt Isus Cristos şi Duhul Sfânt şi, în al doilea rând, în relaţia celor două Persoane ale Trinităţii cu Populus Dei. Euharistia este momentul în care unitatea Bisericii este realizată păstrând totodată diversitatea ei” (p. 82).
Astfel se explică de ce, pornind de la o viziune ecleziologică atât de înaltă, ruperea unităţii Bisericii este, pentru Augustin, unul dintre cele mai odioase păcate, dacă nu cel mai grav. Pentru Augustin, „a nu face parte din Biserică înseamnă a nu face parte din Isus Cristos însuşi, iar a nu fi în Isus Cristos înseamnă că mântuirea nu este posibilă” (p. 83). Marius Cruceru trece, apelând la textele latine originale, la inventarierea termenilor augustinieni centrali care circumscriu ecleziologia teologului din Hippona, cu relevanţă pentru problema pusă în discuţie. Îi amintim doar aici: Totus Christi, Corpus Christi, Unum Corpus, Una et Verra Ecclesia, Sponsa Christi, Mater Fidelium, Unitas fratrum in Veritate, cum caritate, sacramentum pietatis, signum unitatis, vinculum caritatis, în vocabularul negativ care-i descrie pe cei ce se rup de părtăşia autentică cu Cristos în Biserică regăsindu-se termeni ca: alienus, paganus, haereticus, schismaticus, profanus, falsus frater, sacrilegium.
Augustin construieşte un raţionament teologic deopotrivă solid şi complex, pentru a sublinia faptul că un creştinism autentic presupune întâlnirea şi suprapunerea a trei categorii esenţiale: orthopraxia, ontologia şi ortodoxia. „O persoană nu poate fi mântuită dacă nu sunt îndeplinite cel puţin trei condiţii: a trăi o viaţă curată, a crede adevărul şi a face parte din Biserică prin sacramente” (p. 103). Iată de ce, prin exclusivismul, radicalismul dogmatic şi atitudinea sa „elitistă”, Augustin nu poate fi considerat un ecumenist în sensul unei iubiri şi toleranţe pur retorice; departe de aşa ceva. Restrângând în final discuţia la spaţiul protestantismului evanghelic, M.C. afirmă că „dacă baptiştii ar fi existat pe vremea sa, ne-ar fi calificat eretici şi fraţi falşi. Dar ar fi scris tratate minunate împotriva noastră, care ar fi fost toate spre beneficiul istoriei” (p. 109).

*

Lucian Turcescu (Devotion versus theology? Some mariological issues of interest to patristicians and ecumenist) propune câteva observaţii asupra unor aspecte mariologice, extrem de interesante şi utile în contextul dezbaterilor ecumenice, pornind  de la perspectiva asumată de teologul şi cardinalul catolic Yves Congar şi de la cea ortodoxă asupra acestei chestiuni. În particular, observaţiile patrologului canadian de origine română sunt construite pe baza a două aspecte mariologice care tensionează dialogul ecumenic din zilele noastre: Maria co-răscumpărătoare şi mediatoare (mijlocitoare), coredemptrix şi mediatrix. Printre puţinii teologi ortodocşi care au răspuns acestei probleme dogmatice se află episcopul Kallistos Ware, care a atras atenţia asupra necesităţii de a interpreta corect aceste titluri acordate Mariei. În viziunea teologului ortodox, unicitatea jertfei lui Cristos nu trebuie pusă nicidecum în umbră de unicitatea locului şi rolului Mariei în istoria mântuirii. O posibilă proclamare a dogmei Mariei coredemptrix nu ar ajuta, în opinia episcopului Ware, cauza reconcilierii creştine.
Lucian Turcescu afirmă că, în general, ortodocşii manifestă o oarecare reţinere, ba chiar o anumită jenă când vine vorba de aceste titluri aplicate fecioarei Maria, preferând să se situeze pe o poziţie de disculpare prin atribuirea lor exclusiv catolicilor. Autorul consideră că sursa acestei probleme se găseşte în „lipsa unei distincţii clare între devoţiune, teologie şi dogmă” (p. 153). El aminteşte de contribuţia unui alt teolog ortodox, Élisabeth Behr-Siegel (prezentată eja în Oglindanet), care, la rândul ei, a considerat de maximă importanţă trasarea unor distincţii între diferite niveluri: dogmă, teologie, expresie liturgică şi pietate populară. Astfel, dacă la nivelul dogmei Biserica ortodoxă nu a formulat noi dogme mariologice dincolo de cele găsite în crezul niceno-constantinopolitan şi de expresia „Theotokos”, formulată ca dogmă la Sinodul de la Efes şi confirmată la Calcedon, „nivelul pietăţii populare, exprimat în exuberanţa poeziei liturgice ortodoxe despre Maria, riscă să deconcerteze şi chiar să şocheze sobrietatea reformată” (p. 156), făcând referire în special la utilizarea tradiţiilor apocrife care vin în contradicţie cu unul dintre principiile reformate fundamentale, sola Scriptura. Prin urmare, Élisabeth Behr-Siegel a susţinut că teologia ortodoxă ar trebui „să explice mult mai clar înţelesul şi limitele utilizării literaturii apocrife, deoarece nu a făcut-o până acum” (p. 156).
Lucian Turcescu consideră că aceeaşi responsabilitate a distingerii între teologie şi dogmă, pe de-o parten şi devoţiune, pe de alta, revine atât Bisericii ortodoxe, cât şi catolice, citându-l pe Congar care afirma că „astfel de experienţe [referindu-se la cererea făcută magisteriului Bisericii catolice de un grup semnificativ de credincioşi de a promulga dogma Mariei coredemptrix – n.n.] ar trebui verificate în lumina datelor Revelaţiei în profeţi, Cristos şi apostoli” (p. 157). De asemenea, teologul canadian subliniază faptul că preocuparea pentru verificarea învăţăturii Bisericii în lumina Scripturii nu a apărut doar în momentul Reformei, ci a caracterizat, de asemenea, întreprinderile teologice ale Părinţilor. O lecţie care ar trebui învăţată de teologii de astăzi, afirmă autorul şi în contextul dezbaterii cu privire la titlurile şi rolul acordate fecioarei Maria. Astfel, „Dacă insistăm atât de puternic că o considerăm pe Maria doar ca un mijlocitor, nu un mediator în sensul în care numai Cristos este mediator, ar trebui probabil să schimbăm formula noastră pentru a spune „Preasfântă Mamă a lui Dumnezeu, ajută-ne”. [În loc de „Preasfântă Mamă a lui Dumnezeu, mântuieşte-ne” – n.n.]. Această nouă formulă ar păstra deplin înţelesul mijlocirii şi ar deschide uşa spre o reconciliere mai uşoară cu fraţii şi surorile noastră protestante care doar în decadele recente au început să descopere bogăţia noţiunii de comuniune a sfinţilor dintre care Maria este cea mai importantă” (p. 158).
După cum afirmam mai sus, toate studiile reunite în acest volum sunt pilde de seriozitate ştiinţifică şi onestitate intelectuală. Spaţiul nu ne permite o prezentare exhaustivă a analizelor. Mai atragem doar atenţia asupra exemplarului studiul biografic realizat de Monique Alexandre, ce descrie viaţa şi opera unui om însetat după unitatea creştină, Yves Congar, în care „spiritul Părinţilor” s-a încarnat în mod aproape real. De asemenea, cititorii revistei au la dispoziţie cele două „episoade” despre teologia lui Ioan Casian, semnate de Cristian Bădiliţă, ce redau o mare parte din studiul prezent în carte.
Ce putem spune în chip de concluzie? Patristique et œcuménisme – thèmes, contextes, personnages va suscita cu siguranţă opinii dintre cele mai diverse. Un lucru e sigur: niciun cititor şi credincios sincer cu sine însuşi nu va putea rămâne nemarcat de acest text, dacă nu la un nivel spiritual, cel puţin la unul intelectual-reflexiv. Este imposibil să reproducem multitudinea şi bogăţia de idei şi perspective noi pe care le întâlnim la tot pasul. Un avertisment: cartea trebuie citită fără ochelarii prejudecăţilor şi a perspectivelor dogmatice specifice tradiţiei din care provine cititorul, chiar dacă acestea din urmă pot fi întemeiate. Dincolo de aspectele dogmatice sau istorice, volumul ne oferă un model de dezbatere, de deschidere care înlesneşte posibilitatea îmbogăţirii şi aprofundării propriei tradiţii în dialog cu „ceilalţi”. Suntem învăţaţi să ne recunoaştem diferenţele şi să ni le asumăm. Dar ceea ce ni se pare esenţial este sublinierea elementului istoric în demersul ecumenic: nicio înnoire, nicio reciprocitate, nicio unitate nu este posibilă fără asumarea, înţelegerea corectă şi prezentarea nedeformată a istoriei învăţăturii creştine. S-a putut vedea cum îndeplinirea acestor condiţii poate, uneori, rezolva chestiuni care până mai ieri păreau inconturnabile.
Dincolo de aceasta, ortodocşii şi catolicii trebuie să înţeleagă că Părinţii nu sunt un bun rezervat exclusiv lor, ci aparţin şi protestanţilor; ei au acelaşi drept să îi studieze şi să şi-i asume. La rândul lor, protestanţii nu trebuie să se teamă să se apropie de textele Părinţilor, depăşind acea atitudine negativă (ce-i drept mai mult la nivel „vulgar” – etimologic bineînţeles) de respingere a Părinţilor. Enunţăm un clişeu, însă ştim că primii reformatori au căutat să arate că se înscriu în linia tradiţiei Bisericii şi că, în realitate, ei sunt continuatorii acesteia. Toţi învăţăm în cele din urmă că Părinţii trebuie studiaţi, în contextul istoric, cultural, temporal şi chiar geografic al timpului lor. Perspectiva celor care iau Părinţii „în bloc”, ca într-un fel de cor anistoric şi atemporal („Părinţii spuneau”) nu poate conduce decât la deformări dintre cele mai grosolane.
Vă invităm la un adevărat festin spiritual şi intelectual: Enrichissez-vous!

Patristique et oecuménisme. Thèmes, contextes, personnages (sous la direction de Cristian Badilita), Beauchesne, Paris, în colaborare cu Galaxia Gutenberg, Tîrgu-Lăpuş, 2010. Cititorii din România îşi pot procura volumul prin reţeaua editurii Galaxia Gutenberg sau direct de pe site-ul editurii.

Post a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *