Pages Menu
Rss
Categories Menu

Posted by | 1 comment

Eminescu. Negocierea unei imagini sau Despre receptarea receptării

Eminescu. Negocierea unei imagini sau Despre receptarea receptării

Am citit studiul lui Iulian Costache, Eminescu. Negocierea unei imagini,  cu multă prudenţă, din mai multe motive pe care vi le prezint aici.

Unu, Cristian Bădiliţă, colegul meu din facultate, îmi spune… din Franţa că e o carte excelentă, dar eu, de aici, din România, încă nu ştiu de ea; doi, sunt crescută şi formată la şcoala zeilor întru Eminescu, şi anume Maiorescu, Călinescu, Perpessicius, Buşulenga… Trei, pe youtube, lansarea de carte are aspect de stand-up comedy, ceea ce mă înspăimântă şi mă amuză în mod egal. Patru, elevii mei oricum ar prefera altceva despre Eminescu, sau, mai bine zis, ar prefera o abordare mai puţin clasică. Dar ca să dorească alt-ceva, ar trebui să fi cunoscut întâi acel ceva, şi anume drumul bătătorit pe care noi îl invocăm mereu. În realitate, ei vor un Eminescu a cărui poezie să rezoneze cu sufletul lor „modern”, pentru că, orice s-ar spune, o fi iubirea eternă, dar omul se schimbă. Şi nu spun nimic nou, dacă spun că, în timp, până şi conceptul de iubire a cunoscut atâtea schimbări şi atâtea abordări diferite. Era doar un exemplu, nu minimalizăm, reducându-l pe Eminescu doar la poezia de inspiraţie erotică. A-l moderniza însă pe Eminescu la infinit, a-l face mereu contemporanul nostru, ca şi cum înţelegerea actuală a operelor eminesciene ar fi dată de undeva de sus şi nu construită pe baza unor paradigme culturale determinate istoric, este o greşeală şi ar trebui să înceteze, măcar în spaţiul şcolii.

Şi nu în ultimul rând, sau da, chiar în ultimul rând, am citit tot ce am putut despre cartea lui Iulian Costache, rămânând paralizată în faţa unor nume pe care le venerez încă, cele mai multe fiind ale foştilor mei profesori. Profesor fiind, prin urmare păstrând cultul pentru profesorul acela care te zideşte după chipul şi asemănarea lui, am rămas aşa preţ de vreo două săptămâni în faţa monitorului. Timp suficient pentru ca o lectura să se sedimenteze sau nu, altfel spus, să văd dacă merită sau nu. Şi am încercat, forţând puţin norocul printr-un experiment. Mi-am propus o recenzie în oglindă, o recenzie realizată de o elevă şi de mine, un fel de receptare a receptării lui Eminescu, de două generaţii diferite (pentru că, nu-i aşa?… într-o şcoală care se respectă nu se ştie cine dă şi cine primeşte!)  În fond, cartea lui Iulian Costache este şi ea un experiment.

A contat mult în abordarea preliminară a cărţii şi mărturisirea autorului însuşi: A scrie despre un astfel de autor e ca şi când ai face armata la „geniu”: ai în mână o bombă, cu ceas. Şi timpul se scurge. Dacă izbuteşti să dezamorsezi prejudecăţile ce urmăresc opera unui astfel de scriitor, ai şansa să supravieţuieşti. Dacă nu, calculul e simplu: orice eroare nu poate fi decât ultima. Viaţa hermeneuticii, trăită în preajma geniilor indiscutabile, seamănă prea adesea cu aceea a geniştilor. Iulian Costache; mărturisire a autorului făcută la prezentarea volumului – Botoşani, 13 ianuarie, 2008).

Literatura funcţionează, în fapt, ca un imens joc de negociere şi strategie. În acest joc, autorul/textul şi cititorul/criticul devin actori ai unor negocieri sistematice, angajând strategii şi tactici specifice. (I. Costache)

Înţelegem de aici că termenii negociere şi ofertă, folosiţi cu premeditare, nu fac altceva decât să amintească de mercantila lume în care trăim, în care cererea şi oferta spun totul, dacă nu cumva decid asupra vieţii… inclusiv asupra vieţii operelor. Nu e, de fapt, decât o chestiune de limbaj: oferta e opera, cererea e tipul de receptare.

Scriitorul este dator să ofere opere ţinând cont de receptor, sau îşi permite să fie un artist care vede opera ca pe un act gratuit? Această viziune ce conferă cititorului vocaţia unei posibile instanţe co-participative, a fost asumată în chip programatic, până acum, numai de Istoria critică a literaturii române a lui Nicolae Manolescu. Spaţiul literar devine astfel mai cuprinzător şi, implicit, mai bogat în provocări. Altfel, fără negocierea (unicităţii) textului cu (multiplicitatea) cititorilor săi, literatura ar risca să fie redusă la un depozit de pagini mineralizate, niciodată deschise, conservate sub eticheta vreunei biblioteci ferecate. Aşadar: câtă negociere, atâta literatură. (I. Costache)

Cartea lui Iulian Costache devine în felul acesta un studiu necesar şi obligatoriu în bibliografiile şcolarilor mai silitori. Poate că în locul mult controversatului brand de ţară (vezi frunza… aceea atât de neutră şi de anostă, nici de tei îndrăgostit, nici de plop părăsit, nici de nufăr în derivă), Eminescu cu floarea lui de tei ar fi fost mult mai reprezentativ şi simbolic. Experimentând în manieră didactică, am recomandat această lectură unei eleve cu destul de bogate lecturi critice, ca să ne punem faţă în faţă două receptări, două vârste.

Iulia mărturiseşte: la început am crezut că citesc altă carte… m’am uitat de vreo câteva ori pe copertă să văd dacă are titlul recomandat de diriga. Mi-a fost teamă că nu înţeleg, până am depăşit 80 de pagini, respectiv faza cu canonul şi Pierre Ménard.
Inutil să vă spun că am văzut în eleva mea un om sfârşit al lui Papini, care, ajungând la o trimitere spre o notă de subsol, intră în labirintul nesfârşit al cunoaşterii şi lecturii, fiind nevoit să citească opera la care se făcea trimitere şi tot aşa… Pe de altă parte, trebuie să recunosc că ajungând la pagina 30 m-am întrebat şi eu unde vrea Iulian Costache să ajungă.

Iulia Roman: eram puţin nervoasă k nu înţelegeam nimic (scuzabil, vorbeam pe messenger); dacă aţi vedea ce început am pus… dar l’am schimbat…
Iulia Roman: l’a văzut cineva… şi m’a convins să schimb
Bizu: ia să văd
Iulia Roman: că doar eram avocatul cărţii
Iulia Roman: dar nu’l mai am…
Iulia Roman: l’am şters
Bizu: mda, o recenzie nu trebuie să fie neapărat pozitivă
Bizu: să ştii că ai putea să o faci sub formă de text argumentativ
Bizu: şi să-ţi exprimi opiniile pro şi contra
Bizu: uite, mi se pare o idee bună , ca să nu-ţi calci pe suflet
Bizu: trebuie să spui ce gândeşti
Iulia Roman: ei… dar mi’a trecut…
Bizu: când e prea dur, acoperi cu stil
Bizu: chiar m-ar interesa opiniile contra; ce nu convine minţii tale de adolescent?
Bizu: încearcă pro şi contra şi cizelăm împreună, dacă vrei…

Mă aflam aici in ipostaza de dascăl (urăsc termenul ăsta; obligă la prea mult sau de ce?) care vrea să dezvolte în tânărul de lângă el (vedeţi? nu din faţa lui!) interesul pentru lectură, plăcerea de a citi, gustul estetic, dar fără să neglijeze stimularea gândirii autonome, reflexive şi critice în raport cu diversele mesaje receptate. Atâta doar că  nu e foarte uşor, în faţa unui astfel de studiu să dai încredere tânărului, să-i cultivi o atitudine pozitivă faţă de comunicare şi mai ales, da, mai ales să-i dai încredere în propriile abilităţi de receptare şi comunicare.

Am în minte, în legătură cu această idee, o experienţă povestită de o fostă colegă de facultate care predă în Canada şi care îmi zicea că ei niciodată nu resping opinia unui elev spunând: Nu ai dreptate! sau: Nu e bine!…ci, Da, ai dreptate, dar… te rog să te gândeşti şi la următorul punct de vedere: … şi urmează un punct de vedere autorizat, al dascălului. Cu siguranţă e vorba şi de ceva tradiţie pedagogică în acest sens, dar nu mi-a stricat să abordez această metodă de ceva timp, cu elevii care înţelegeau mesajul meu cu adevărat. Aşa mi s-a părut mai corect şi mai eficient în a atinge un alt obiectiv al meu, şi anume, abordarea flexibilă şi tolerantă a opiniilor şi a argumentelor celorlalţi. Nu voi reproduce în întregime recenzia tinerei, însă prezint câteva pasaje, pe care le consider neatinse de opiniile altora, decât cel mult în mod inconştient.

A mai rămas ceva de spus despre Eminescu? Parcă s-a spus tot, nu-i aşa? Există posibilitatea unei ezitări, anii au mai scos ceva la iveală?
Majoritatea dintre noi privim cu scepticism apariţia unei cărţi pe coperta căreia apare numele lui Eminescu. Chiar dacă avem impresia că n-ar mai fi nimic de zis despre marele poet naţional, Iulian Costache a trecut peste prejudecăţi, propunându-şi să dezmintă concepţiile înrădăcinate ale unor conservatori.

Urmează în mod absolut firesc, din punct de vedere didactic, date despre carte, autor, structura cărţii, titluri de capitole etc. dar mă voi opri doar asupra acelor constatări de natură subiectivă.

Iată ce spune Iulia Roman despre Iulian Costache: Ne întrebăm astăzi, tânărul  mai este sedus ca altădată de forţa incantatorie a versului eminescian?  AICI TREBUIE SĂ RĂSPUNDEM CEVA… am colegi care citesc poemul Luceafărul ca pe o parodie uşoară, alţii văd în el o poveste cu o puternică tentă sexuală, depăşind cu mult până şi acel aşa-zis joc agreabil al iubirii dintre Cătălin şi Cătălina. Aici a trebuit să intervin şi să-i amintesc elevei mele, ceea ce face şi Costache însuşi, (de exemplu, prin Călin (file din poveste) marele poet devine în ochii lui Grama un scriitor nici mai mult, nici mai puţin decât pornografic), că nici contemporanii Poetului nu au văzut altfel lucrurile şi că ăsta e un semn că cititorul modern nu a evoluat prea mult în ceea ce priveşte receptarea operei. Mai degrabă poate că, dincolo de evoluţia în timp, categoriile de receptori s-au păstrat cu sfinţenie.

Discuţiile noastre au poposit apoi şi spre noţiunile de canon, de mască şi sosie,  de ofertă, de mit în lumea contemporană (făcând loc de-mitizării în atâtea contexte de regulă sociale), aşa încât tânăra conchide: Cele cinci subcapitole care constituie materialul de studiu (Valorizări negative, Valorizări pozitive, Semioza extraliterară, Oferta operei eminesciene, Oferta operei eminesciene-structuri de negociere) detaliază tipul de ofertă de lectură. Cu  toate că în prima parte sunt prezentate prea multe concepte încă străine mie şi aranjate în mod haotic (cel puţin pentru mine, iertare, doamna dirigintă!) în cea de-a doua parte, totul devine mai limpede şi mai coerent.

„Eminescu. Negocierea unei imagini” de Iulian Costache se dovedeşte un studiu inedit, captivant, ce are la bază o bibliografie impresionantă, complexă şi atent structurată. Autorul prezintă un discurs provocator, care demonstrează încă o dată că nu s-a spus nici pe departe totul despre Eminescu.

Nu ştiu în ce măsură am reuşit să lecturăm la două mâini, sau la… patru ochi acest studiu, însă pentru mine, ca şi pentru eleva mea, a fost un experiment, elevul devenind de data aceasta un partener de dialog didactic, prin care am încercat să dezvolt gândirea critică (elevul evaluează ceea ce a citit), dar şi lectura creativă (elevul extrapolează, caută interpretări personale, prin raportări la propria sensibilitate, experienţă de viaţă şi mai ales de studiu, de lectură.

Noutatea studiului vine cu siguranţă din însăşi intenţia autorului: Eminescu. Negocierea unei imagini – o carte despre receptarea poetului în epoca sa (1870-1900) şi nu despre receptarea operei sale în epoca noastră, aşa cum mai toate studiile critice ne-au obişnuit. De aceea, suntem de multe ori în faţa unor aspecte ne-canonice, prin urmare ne-didactice. Nu ştiu în ce măsură această manieră de abordare a noului se va dovedi eficientă, feedbackul e de lungă durată, am fi prea orgolioşi să credem că o nouă generaţie de cititori ai lui Eminescu se va naşte… sub auspiciile studiului lui Costache, sau sub ale noului demers didactic. Dar parcursul istoric al literaturii trebuie să implice, pe lângă cunoaşterea unor repere ale fenomenului cultural românesc sau formarea unei imagini de ansamblu asupra acestuia, şi exersarea gândirii critice şi autonome a elevilor.

Bibliografia şcolară trebuie înnoită, lucrăm cu oameni proaspeţi, care citesc cu ochi vii opere pe care noi le-am predat de atâtea ori, încât riscăm să nu mai ieşim din nişte periculoase tipare.

Cartea lui Costache nu se adresează tocmai unui discipol, ci mai degrabă specialistului, de aceea nici eu nu am pretenţia de a fi oferit decât o variantă de lectură.

Cred, însă, că acest studiu trebuie să facă parte dintr-o bibliografie care se vrea completă sau să se regăsească printre recomandările unui profesor care respectă setea de informaţie şi de inedit a unui tânăr.

1 Comment

Post a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *