Eşichier 2










Am asistat recent la încă o „schimbare la faţă” a Ministerului culturii, nu numai prin învestirea unui nou ministru, dar şi prin rediscutarea competenţelor instituţiei. Cultele au trecut în subordinea directă a primului-ministru. Lucrurile şi conducerile se schimbă şi trec, dar tehnocraţii, în sensul pozitiv al cuvântului, rămân, fapt care atenuează şocurile şi asigură continuitate proiectelor….
Pe Cornel Mihai Ionescu l-am întâlnit la cursurile pe care le ţinea la Facultatea de Filozofie din Bucureşti în anii ‘90. N-am să uit amfiteatrul ticsit, asistenţa pestriţă, aşteptarea febrilă cu care discipolii fideli îşi întâmpinau idolul, cum n-am să uit curiozitatea neofiţilor ori prezenţa regulată, la acele cursuri, a unor respectabile doamne din Bucureşti….
Efrem din Nisibi sau „Sirianul”, sfânt şi doctor al Bisericii (cca. 306-373), este cel mai important scriitor religios de limbă siriacă; teolog, biblist, liturghist. Cel mai mare poet după Dante, sau alături de el (R. Murray, Ephraem Syrus, în TRE [Theologische Realencyklopädie], Berlin, nr. 9/1982, pp. 755-762). Născut într-o familie creştină, a cunoscut influenţa lui…
Continuăm să vă prezentăm fotografiile realizate de studenţii din anul I, specializarea jurnalism, ai Facultăţii de Ştiinţe Juridice Sociale şi Politice din cadrul Universităţii “Valahia” Târgovişte, îndrumaţi de lectorul universitar dr. Pompiliu Alexandru. Lucrările au fost expuse la prima ediţie a expoziţiei de fotografie studenţească fotojurnalisTIC 2010, deschisă la Muzeul de Istorie din Târgovişte în perioada 21 –…
Ar fi aberant să se facă din Eminescu un Iisus (oricum, multe se găsesc în grădina criticii româneşti!); el rămâne ce i-a fost dat să fie: Sfântul preacurat al ghiersului românesc, aşa cum l-a numit Arghezi. Destinul a făcut să se nască în mediul citadin al Botoşanilor, târg înfloritor la vremea aceea, priitor mai degrabă părinţilor…