Pages Menu
Rss
Categories Menu

Posted by | 0 comments

Exorcizări (2)

Exorcizări (2)

5

Prostia şi laşitatea au devenit, azi, cu atât mai periculoase cu cât sunt protejate prin legi. Taxarea unui prost drept prost, cu sensul obiectiv din dicţionar, poate atrage consecinţe penale. Prostul nu mai poate fi numit ceea ce este şi tratat ca atare (tratat în ambele sensuri: moral şi terapeutic), căci „se vexează”: prostia nu mai e verdict, ci calomnie. La fel prostituţia. Azi, femeia-curvă are toate drepturile şi absolut nicio îndatorire. Având toate drepturile, nu mai are nici ruşine, nici remuşcare. Legea şi avocatul au înlocuit credinţa şi preotul. Minunate rezultate după două mii de ani de civilizaţie biblică! Isus răstignit zilnic de mii de ori în oficinele proxeneţilor de stat, infailibili şi atei.

5bis

Femeia-curvă şi curva-femeie. Nu-i deloc aceeaşi entitate. Ultima e femeie. Prima se înrudeşte axiologic cu barbatul-curvă, nici el mai prejos. Valabile şi pentru el afirmaţiile de la punctul 5. Există însă o diferenţă fundamentală între femeia-curvă şi bărbatul-curvă. Dincolo de ateismul libertin, prima îşi reneagă implicit şi instinctul matern, care i-ar fi putut salva o minimă demnitate. Câte aşa-zise „mame” ajunse carne de avocaţi (id est proxeneţi oficiali) cu bună ştiinţă şi fără nicio remuşcare. Din imperativ ideologic.

6

Am suportat ani de zile tot felul de imbecili pretenţioşi numai din rutină amestecată cu sfială. Câte regrete s-au strâns, imposibil de exorcizat. Pentru că imbecilitatea e ca o fisură ignorată. Cu timpul ea se transformă în crăpătură, apoi, în ditamai crevasa. Imbecilii trebuie puşi la punct în regim de urgenţă, sau ocoliţi. Altfel, devin siguri pe ei, trec la atac, te calcă în picioare şi nu-i nimic mai jenant, mai umilitor şi mai… imbecil decât să fii călcat în picioare de imbecili.

7

Dino Buzzati! De fiecare dată când am vizitat Milano, l-am vizitat prin ochii săi şi ai personajelor sale. Oraş burghez, urât, marcat de nonstilul burgheziei mercantile şi arogante. Buzzati n-ar fi putut trăi în altă parte. Nu-l înţelegi cu adevărat decât respirând aerul antipatic de la Milano. Aşa cum pe Flaubert şi pe Maupassant nu-i înţelegi decât pe sfert, sau deloc, dacă n-ai pus piciorul într-un oraş normand.

Revenind la Buzzati, îl aşez fără nicio reţinere alături de Platon, sfântul Pavel, Origen, Ioan Casian ori alături de Pateric. Formidabilă povestirea apofatică despre scriitorul care, pentru a nu stârni gelozia colegilor de breaslă, după ce-a atins consacrarea, publică intenţionat numai cărţi de doi bani. Criticii şi cititorii îl batjocoresc, dar ceilalţi scriitori sunt mulţumiţi. Au scăpat de coşmarul propriei lor mediocrităţi. Nu-i mai roade invidia. Pot continua să publice liniştiţi volume de doi bani, din moment ce însuşi „marele geniu” a decăzut până la nivelul lor sau chiar mai jos. Umilire din generozitate.

De ce-i apofatică această povestire? În testamentul său, scriitorul dezvăluie că, pe lângă fleacurile publicate antum, în taină şi-a scris şi adevărata operă, douăsprezece tomuri. Moştenitorii deschid seiful cu pricina şi găsesc, într-adevăr, douăsprezece dosare burduşite. Le dezleagă nerăbdători, dar în ele nu se află decât douăsprezece calupuri de foi albe, pe care nu s-a scris niciun cuvânt. Gradul infinit al scriiturii: albul (în sensul filmului din trilogia lui Kieslowski).

Cristian Bădiliţă

8

Iubirea e un sentiment provizoriu prin care se justifică un calcul precis şi definitiv. Contractul primează. Interesul, conştient sau nu. Femeia se naşte din şi moare în frică. Bărbatul se naşte din şi moare în violenţă.

Singurul motiv pentru care viaţa merită dusă până la capăt (nu zic trăită, pentru că nimeni nu-şi trăieşte viaţa decât spasmodic, pe fărâme) se află în afara speciei. Aşa cum nu există tigri erbivori sau îngeri gurmanzi, tot aşa nu se poate vorbi de bunătatea firii umane. În materie de specie se impune generalizarea. Fără transcendenţă nu există nimic. Bunătatea e un accident obţinut prin forţă şi chin.

9

Caracterul aseptic, caracterul fără caracter. Contabilul mi se pare mai detestabil decât criminalul. Licheaua decât caporalul (siamo uomini o caporali?). Infernul contabilicesc şi administrativ-avocăţesc. Infernul soft. Dovada palpabilă a inexistenţei sufletului (scuze sfântului Platon; scuze sfântului Pavel). Sufletul se (in)formează progresiv, nu e un dat genetic. Constatare târzie, dar certă (pedanţii să citească Alle origine del concetto di anima de Francesco Sarri). Oamenii fără caracter nu au trecut, nu au viaţă, nu au nimic. Nusunt (într-un singur cuvânt). Sufletul ne contrazice specia.

10

Da, femeia are întotdeauna dreptate, altfel care ar mai fi rostul ei pe lume? Are dreptate nu argumentativ, ci decretativ. Nimic mai pueril decât să i te împotriveşti ori să încerci un pospai de argumentare logică. Nu i te poţi împotrivi unui zid de piatră dând în el cu capul. Treci pe lângă el, sari peste sau îl dărâmi cu buldozerul. Când n-ai de ales trebuie să intri-n el cu buldozerul.

11

Am mai scris-o? Nu-i nimic, o mai scriu de o sută de mii de ori, până se face gaură în stratul de ozon. Caracteristica stângistului e necinstea. Deformează, stâlceşte sau decupează realitatea conform imperativului ideologic, id est, interesului de moment. Caracteristica dreptaciului e încăpăţânarea. El nu deformează realitatea chirurgical-dogmatic, ci o transfigurează teatral.

Deformată ori transfigurată, realitatea nu mai e realitate. Ambele atitudini sunt simptome de laşitate (laxism moral). Subterfugii într-un intelectualism confortabil şi arogant. Când scriu asta nu vizez o anumită elită intelectuală, un corp social bine delimitat. Nu, ultimul analfabet, ultimul necioplit, ultimul derbedeu democrat secretă ideologie pentru a-şi menaja lenea cogitaţională şi confortul existenţial.

Realitatea se înfruntă corp la corp, bărbăteşte. Răneşte, lasă cicatrice. Adevărul se arată de la sine, ajunge numai să-l priveşti. Realitatea e AICI. Ajunge să deschizi ochii în fiecare dimineaţă. Suferi ca un câine. Te bucuri ca un copil. Boleşti. Îţi vine să urli. Iubeşti. Regreţi. Trădezi. Eşti trădat sau batjocorit. Tot ce ţi se-ntâmplă e real şi ireal în acelaşi timp. Imposibil de cuantificat sau de interpretat într-o singură cheie. Nimeni nu poate contrazice sau programa un fapt, o experienţă printr-o dogmă ideologică. Visăm colectiv, trăim solitar.

(va urma)

Cristian Bădiliţă

Cristian Bădiliţă

Cristian Bădiliță este un teolog, eseist, traducător și poet român contemporan.

Asociația Culturală OGLINDANET, fondată în luna mai, 2011, la inițiativa dlui Cristian Bădiliță, în scopul de a desfășura activități (programe, proiecte și acțiuni) culturale, științifice și educaționale cu impact național și internațional.
Cristian Bădiliţă

Latest posts by Cristian Bădiliţă (see all)

Post a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *