Pages Menu
Rss
Categories Menu

Posted by | 0 comments

Exorcizări (7)

Exorcizări (7)

38

Familia pe care singur ţi-ai croit-o, nu cea în care te-ai născut, ci pe care ai zămislit-o şi ai pus-o tu însuţi pe picioare din iubire împărtăşită, din bune şi rele, din îmbrăţişări, certuri şi împăcări, din fleacuri şi sărbători, din timp pierdut, din părăsiri şi reveniri. Anarhistul din mine se revoltă împotriva oricărei forme de constrângere, mai ales venită din partea celor apropiaţi. Dar simt că nu există decât o singură împlinire a iubirii pământeşti: lumea din jurul tău şi a femeii pe care o iubeşti.

Cărţile scrise nu sunt nimic în afara căldurii acestei iubiri. Multe familii însă, din tot felul de raţiuni, se transformă la un moment dat în clanuri. Adică în opusul unei familii adevărate. Familia şi clanul se opun ca legea şi harul, ca tribunalul şi biserica. Iubirea cimentează şi întreţine familia; când ea dispare, totul dispare.

Mă uit în jur, nu văd decât o ţesătură monocromă de clanuri în interiorul cărora domnesc egoismul, frigul şi frica. Specia umană rătăcită între bordel şi mânăstire. În mod natural (şi logic) am devenit cel mai fanatic familist de pe planetă. Ca orice anarhist creştin.

39

Ajung trei lucruri ca să faci un bărbat fericit. E nevoie de cel puţin treizeci ca să faci o femeie fericită. S-a realizat până acum un studiu serios despre raţiunea ultimă (sau primă) a progresului tehnic? Cui prodest?

În primul rând sexului… profitor. Sexul donator cedează teren de trei sute de ani. 80% din invenţiile tehnicii moderne au fost şi sunt în beneficiul femeii. Aţi remarcat vreun gest de gratitudine din partea ei? Femeia nu cunoaşte, în general, expresiile de bază ale politeţii: „mulţumesc”, „regret”, „scuze”, „îmi pare rău”. Gingăşia narcisismului genetic. Expresiile respective nu-şi au rostul în poşeta sa existenţială.

Efectele progresului tehnic asupra atitudinii femeii în societatea modernă se văd cu ochiul liber: revanşă, libertinism, ranchiună, agresivitate ideologică, pretenţii tot mai exacerbate. Generozitatea şi materia cenuşie masculină prost întrebuinţată se plătesc.

Peste puţină vreme comunismul visat de bolşevicele din vremea lui Dostoievski va deveni realitate planetară (este deja realitate în ohlocraţiile occidentale). „Totul e permis.” Bărbatul a inventat bordelul în marginea familiei; femeia l-a aşezat în centru.

40

Admiţând că Darwin are dreptate şi că fiinţa/creatura numită om se trage din maimuţă, oare nu suntem tot în faţa unui miracol? „Evoluţia” nu e progresie „logică”, lentă, previzibilă, ci salt miraculos, inexplicabil raţional, precum transformarea apei în vin la nunta din Cana.

Evoluţioniştii prezintă acest salt ca pe o trecere absolut normală dintr-o specie în alta. Aşa ceva nu e doar inexact, ci neştiinţific. Orice modificare de ordin genetic ţine de miracol. Creaţia nu poate avea decât un Creator, imposibil de imitat. Ca-n geniala snoavă a lui Şerban Foarţă:

Sta, cujetând adânc, Nea Guţă,

pe craca unui pom:
„Omu s-o trage din maimuţă,
da’ io mă trag din om.”
Zice, trecând pe sub Nea Guţă,
un ăla mic, un gnom:
„Coboară-te din pom, drăguţă,
şi-ţi spui ce-i aia om.”
„Păi, ştiu, – c-o ştiu, mai zice Guţă,
de la don’ angronom;
şi vii să mă înveţi, băi puţă,
acum, ce-i aia om?”
„Da, – pen’ că dacă din maimuţă
se trage omu-om,
iar oamenii, zici mătăluţă,
se trag, şi ei, din om,
atunci şi omu-i o maimuţă:
şi domnu’ agronom,
şi io, ba chiar şi mătăluţă,
nemaidat jos din pom.”

41

Un cinefil riguros şi cu bun gust nu poate să nu observe că printre capodoperele „absolute” ale celei de-a şaptea arte nu se află niciun film american, deşi SUA se confundă cu cinematografia însăşi. Arta nu rimează nici cu hedonismul, nici cu profitul, nici cu „producţia la hectar”. Filmele capodoperă aparţin italienilor, suedezilor, danezilor, ruşilor sau francezilor. Chaplin însuşi a fost doar chiriaş în SUA.

42

Omul credincios trăieşte organic în trecut (prin rit, credinţă, anamneză); prostul, în viitor; libertinul, în prezent. Fiecare dintre noi încarnează la un moment una dintre aceste faţete. Depinde în ce moment al vieţii şi mai ales în ce proporţie.

43

Aproape toate meseriile pleacă de la necesitate, de la un defect sau de la un handicap uman. Dascălul există pentru a îndigui ignoranţa (aşadar, pentru că există ignoranţă). Poliţistul, pentru a limita sau extirpa răul (pentru că există răul, violenţa); avocatul există pentru că o bună parte din oameni sunt necinstiţi sau neîncrezători în semeni; măcelarul, pentru că ne e foame; medicul, pentru că ne îmbolnăvim; preotul, pentru că suntem neghiobi şi muritori etc. etc.

Nu mai citez falsele „meserii” moderne, majoritatea înrădăcinate în patimile omului (invidie, sete de putere, poftă de înavuţire, avariţie etc.).

Singura „meserie” căreia nu-i putem găsi nicio raţiune, oricât am încerca, este aceea de… poet (scriitor în sens maximalist). Poetul există nu pentru a remedia un handicap, nu ca un efect oarecare al naturii noastre pătimaşe, ci pentru a ne arăta că omul e şi altceva decât o sumă de pulsiuni irepresibile şi de nevoi terre-à-terre. Poetul există tocmai pentru că nu are nicio raţiune identificabilă de a exista.

Gratuitate, accident în marginea speciei, semn al rostului nostru cel adevărat pe pământ.

44

„E genial, dar atât”. Impresia pe care ţi-o lasă mulţi artişti ori scriitori contemporani. Geniul e mai fragil şi mai efemer decât s-ar crede. Când doar te joci cu el, când îl exploatezi pentru fleacuri, se satură şi te părăseşte.

45

Oamenii slabi, trepăduşii, precauţii hipercalculaţi, ariviştii de azi pe mâine preferă să accepte ca pe o dogmă faima de care se bucură cineva decât să-l cunoască pe viu, cu adevărat. De câte ori n-am simţit la cei care-mi scriu, pentru a-mi cere un favor, reticenţa, supunerea la canonul public. Ce se spune despre X.? E aşa şi pe dincolo, atenţie, cod portocaliu spre roşu.

Nu contează ce este X. prin sine însuşi, mult mai mult contează ce se spune despre. Nu contează cine spune, contează spusul ca atare, murdăria, vociferarea.

Un nesimţit care nu cunoaşte nici alfabetul grec îşi permitea la un moment dat să-mi „demonstreze” că una din cele mai bune clasiciste din România e nulă în greaca veche (aşa îi mersese faima, printre ignoranţi, fireşte). Faima publică, adesea urzită de impostori, ţine loc de buletin de identitate. Prostului comod şi democrat îi este de ajuns.

Personal procedez pe dos: indiferent de „faimă” vreau să cunosc direct persoana. Să mă conving cu propriile mele urechi, cu propriii mei neuroni. Şi nu-mi pare rău; în proporţie de 80%, faima iese făcută zob. Deşi, întotdeauna unde-i fum e şi un pic de foc.

(va urma)

Cristian Bădiliţă

Cristian Bădiliţă

Cristian Bădiliță este un teolog, eseist, traducător și poet român contemporan.

Asociația Culturală OGLINDANET, fondată în luna mai, 2011, la inițiativa dlui Cristian Bădiliță, în scopul de a desfășura activități (programe, proiecte și acțiuni) culturale, științifice și educaționale cu impact național și internațional.
Cristian Bădiliţă

Latest posts by Cristian Bădiliţă (see all)

Post a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *