Exorcizări (9)
56
Un cuplu nu poate funcţiona decât dacă există un El şi o Ea. Astăzi, echilibrul s-a cam pierdut. Ea tinde să devină El, cuplurile merg spre formule tautologice: El-El, Ea-Ea. Dublaj, concurenţă prin imitaţie, fiasco.
57
Nu i te poţi îndatora celui pe care-l iubeşti sau celei pe care-o iubeşti. Iubirea exclude ideea de îndatorare. Dar când iubirea dispare, toate datoriile îţi sunt scoase pe ochi. Mai precis, toate devin atunci datorii: fiecare masă gătită, fiecare cadou, fiecare surâs, fiecare îmbrăţişare. Chiar se poate ajunge la aşa ceva? Răspunsul e în aşteptare.
58
[…]
59
Rugăciunea unui cerşetor din gară de la Rouen: „Doamne, îmi bag picioarele în viaţa asta (traduc eufemistic) şi-n tot ce mi-ai oferit până acum, dar ajută-mă să merg până la capăt.” Ca la Pateric.
60
În Woman of Paris al lui Chaplin, eroina, Marie St. Clair (cocota cea mai antipatică din cinematografia mondială), mănâncă la restaurantul parizian trufe îmbibate cu şampanie. Chintesenţa luxului în materie de gastronomie! La ora actuală o „trufă” cât pruna costă în jur de o sută de euro. Nici în anii 1920 nu cred că era mai ieftină.
Comunistul Chaplin cunoştea luxul în detaliu. Să mănânci trufe cu şampanie murmurând Internaţionala, rien de plus chic. Dar, până la urmă, asta contează mai puţin. Extraordinar mi se pare simţul detaliului în absolut toate filmele lui Chaplin, nu doar aici. Până acum n-am întâlnit decât trei francezi care să cunoască reţeta interbelică din film.
61
Modernitatea adoră amalgamurile semantice. Unul dintre ele: contract-căsătorie. Căsătoria e o taină religioasă. Un contract între două persoane, parafat de un primar, simplu „amploaiat” al statului ateu nu are absolut nici o valoare, decât pe plan administrativ. Un contract e un contract, nu o „căsătorie”.
Folosirea acestui termen e abuzivă. Nu sunt împotriva contractelor administrative de concubinaj nici între homosexuali. Nici între specii diferite, dacă se va ajunge vreodată până aici. Acestea nu sunt căsătorii, nu au nici o legătură cu taina divină.
Omul unit de om poate fi oricând despărţit de om. Omul unit de Dumnezeu nu poate fi despărţit niciodată de nimeni, oricâte justificări s-ar aduce. Chiar dacă dracul îşi bagă uneori coada, nimic nu poate fi clintit din loc.
În consecinţă, n-am de ce să mă opun ideii divorţului administrativ, atâta vreme cât el nu atinge în niciun fel taina căsătoriei. Divorţul religios nu există. Când se va inventa, se va inventa şi bordelul „creştin”. Sfântul Duh n-are nici o treabă cu primăria. Dar marea problemă nu e aceasta. Marea problemă e lipsa de autoritate a oamenilor Bisericii, a preoţilor actuali.
De ce ajung cuplurile la tribunalele de stat? Pentru că preoţii nu-şi fac datoria de duhovnici, pentru că nu sunt în stare să aplaneze conflictele din interiorul unei familii, pentru că nu sunt în stare să dea sfaturile sau canoanele potrivite. Pentru că nu ajută şi nu pun în practică evanghelia.
Preoţii catolici habar nu au ce înseamnă o căsnicie, o viaţă de cuplu; iar cei ortodocşi sunt cufundaţi până la gât în lumescul cotidian al propriei lor familiei. Deja reflexul prost a devenit regula. Când nu se mai suportă, soţul şi soţia merg direct la tribunal, nu la biserică. E inadmisibil pentru cineva care se consideră creştin. Nu doar că divorţul laic nu rezolvă nimic, dar abia o dată cu el începe calvarul. Ambii soţi se află în stare de păcat mortal, dar această stare e ocultată prin recurgerea la instituţia de stat. Or statul nu-ţi poate mântui sufletul. El îţi poate oferi o pensie alimentară, o anumită protecţie, iluzia unei false „libertăţi”, dar nimic altceva.
Sufletul tău e în mâna ta şi a lui Dumnezeu. Puţin îi pasă Celui de sus de ştampila unui judecător ateu. Cine contează pe stat în rezolvarea problemelor ce ţin exclusiv de sfera sacrului se exclude automat din Biserică. De la mântuire. Sunt chestii banale, de catehism.
E teribil să constaţi schizofrenia care domneşte în societăţile moderne. Când ne convine mergem după Isus (de Crăciun, la nunţi şi la parastasuri), când nu ne mai convine, fuga la tribunal. În fond, stau şi mă întreb: la ce bun mai există preoţi creştini pe această planetă, din moment ce statul şi-a băgat coada peste tot, iar Tainele Bisericii au devenit facultative? În cel mai fericit caz…
62
În tren, spre o destinaţie necunoscută. Sena plină de insuliţe pe care zac trupuri în descompunere. Panouri de avertizare: „Scăldatul interzis. Moarte prin imersiune.” Bizar acest ultim cuvânt, „imersiune”, pe un panou de avertizare. Mă duce direct cu gândul la botezul creştin. „Moarte prin imersiune”.
De ce visez asta? Poate că trebuie să mă respovedesc. Poate că trebuie să mă botez din nou. Urc printre păsări cu ochi fosforescenţi. Dintr-odată cerul devine gri, sau negru. Se văd doar ochii păsărilor. Şoptesc: „Bună dimineaţa”. Două cuvinte care-mi aerisesc creierul. Abia acum îmi dau seama că trenul nu are nici uşi, nici geamuri. Scot broaşte ţestoase din ordinator, le aşez pe banchetă, apoi încep să compostez urechile călătorilor.
Un copil urlă ca un dement: „Salvaţi Coreea de Nord!”. Părinţii se agită, îi închid gura cu palmele. Copilul muşcă, sângele împroaşcă scaunele, podeaua. Trecem pe lângă centrala nucleară de la P., care se acoperă brusc cu viţă de vie. Mustul din struguri începe să curgă prin două conducte de-a lungul căii ferate. Conductele se varsă în Sena. Peştii sar în sus şi murmură un fel de jazz acvatic.
Vreau să mă trezesc, dar nu pot. Îmi privesc mâinile şi-mi văd acolo verigheta, la locul ei, intrată adânc în carne. Mă bucur, deşi mă doare. Senzaţie simultană de somn şi insomnie, pleoape acoperite cu sârmă ghimpată, gheare care-mi răscolesc plămânii. Vreau să mă arunc în apă, dar îmi aduc aminte că nu ştiu să înot. O văd pe ea acolo, în mijlocul Senei făcând pluta. Peste ea umbra unei păsări. Ba nu, e un planor, care coboară lin şi când ajunge la doar câţiva metri lansează o torpilă.
Ea dispare în Sena. Apa devine galbenă, aurie. Mă înfior, pentru că îmi dau seama că sângele ei nu e roşu, ci galben-auriu. „Biletele la control, vă rog.” Ceai cu eufitoză.
63
Ce poţi face cu atâtea şi atâtea milioane de dolari? Fireşte că-i poţi cheltui într-o oră, dacă ai chef. Dar, logic şi cinstit vorbind, ai nevoie de mai mult de câteva mii pe lună ca să întreţii, fără lipsuri, ba chiar foarte confortabil, o familie şi o casă?
Citeam la un moment dat că una din vedetele muzicii franceze îşi va relua turneele, pentru că nu-i ajung cele şase milioane de euro, venit anual. Dar, Doamne iartă-mă, nu trebuie să fii comunist ca să te întrebi siderat: omul ăsta ştie pe ce lume trăieşte? Chiar ai nevoie de cinci vile, cu câte zece sau douăzeci de camere, de trei maşini cu şofer, de elicopter şi de avion personal, de nu ştiu câţi servitori la fiecare vilă, ca să poţi trăi? Ajunge să te gândeşti numai cât timp consumi ca să-ţi supraveghezi acareturile şi personalul.
Confortul nu depinde în nici un caz de sume astronomice. (E drept, cei mai amuzanţi sunt idioţii care-şi construiesc, din timpul vieţii, cavouri confortabile!) Banii te ajută să-i ajuţi pe alţii. Pe alţii care ar putea face minuni dacă n-ar fi obligaţi să trudească zi de zi pentru o bucată de pâine sau pentru plata unei chirii.
Mi-aş dori să ajung milionar ca să le ofer câtorva prieteni şansa de a-şi fructifica geniul pe care l-au primit de la Dumnezeu. Da, exact ca bogătaşul Richard Bennet din If I had a million, de Lubitsch.
64
În general, au bani inşi care nu merită să-i aibă. Când banii devin scop în sine, iar agonisirea lor, singura ta plăcere, de unde să înveţi ce să faci cu ei? E logic, nu? Îi ţii la ciorap sau îi multiplici inutil şi treci ca prostul pe lângă marea istorie. Sponsorizezi tocăniţa de muşte sau Dilema veche.
Cunosc câţiva oameni înstăriţi care nu sunt doar generoşi, ci şi deştepţi. A lor va fi Împărăţia. Prin ei se sfinţeşte şi târfuliţa de Istorie păgână. Să ne uităm ce rămâne în urma noastră. Praful şi pulberea. Spre deosebire de cei săraci, bogaţii sunt obligaţi să devină deştepţi. Măcar două minute pe zi.
(va urma)
Cristian Bădiliţă
Asociația Culturală OGLINDANET, fondată în luna mai, 2011, la inițiativa dlui Cristian Bădiliță, în scopul de a desfășura activități (programe, proiecte și acțiuni) culturale, științifice și educaționale cu impact național și internațional.
Latest posts by Cristian Bădiliţă (see all)
- Evanghelia după Luca - September 22, 2014
- Evanghelia după Luca - November 22, 2012
- Exorcizări (12) - April 16, 2012
