Pages Menu
Categories Menu

Posted by | 0 comments

Faraonii epocii moderne: teologie de 8 martie

Faraonii epocii moderne: teologie de 8 martie

Creând Dumnezeu pe om după chipul (icoana) şi asemănarea sa, i-a dat poruncă să se înmulţească, să se împrăştie umplând pământul, să supună pământul cultivându-l şi să stăpânească toate vieţuitoarele creaţiei (Gen 1,26-28).

După căderea în asemănarea cu dobitoacele, simbolizată de hainele de piele (Gen 3,21), datorită pedepsei şi binecuvântării cu moartea trupului (adică a părţii dobitoceşti a omului ca răul să nu fie etern), înmulţirea sexuală a omului prin „agricultură feminină” (cultivarea pruncilor) şi înmulţirea animalelor şi a plantelor prin „agricultură masculină” (cultivarea pământului în sudoarea frunţii), au devenit urgent necesare (Gen  3,16-19). După potop, Dumnezeu a înnoit porunca de a fi roditori, de a se înmulţi şi a umple pământul (Gen 9,1.7). Cei de la turnul Babel s-au opus împrăştierii şi cultivării întregului pământ, optând pentru viaţă urbană şi prima acţiune industrială: fabricarea cărămizilor (Gen 11,3-4). Pentru poporul lui Dumnezeu, rodnicia pântecelui femeii (naşterea de prunci) era considerată o binecuvântare, iar sterpăciunea un blestem, o ruşine. De aceea, legea leviratului, adică a cumnatului, obliga pe fratele celui mort fără urmaşi să ia de soţie pe văduvă şi să şteargă ruşinea, ridicându-i urmaşi (Deut 25, 5-6; Mt 22,24).

Profetul Ieremia i-a sfătuit pe evreii exilaţi în Babilon să nu trăiască inactivi aşteptând libertatea (ca unii greco-catolici în timpul robiei comuniste), ci şi în condiţia de robi, să facă „agricultură masculină” (sădind grădini şi mâncând din roadele lor) şi „agricultură feminină”, înmulţindu-se prin căsătorie şi naştere de fii şi fiice, căutând binele ţării în care se găseau pentru că fericirea lor depindea de a babilonienilor (Ier 29,5-7). În timpul robiei egiptene au apărut primele măsuri antice împotriva maternităţii (natalităţii) datorate fricii Faraonului de „bomba demografică” a fiilor lui Israel, care s-au înmulţit foarte mult, au umplut Egiptul şi au ajuns foarte puternici, încât era pericolul ca în timpul unui eventual război să se coalizeze cu duşmanii egiptenilor şi să fugă din Egipt (Ex 1,7-10). Pentru a împiedica înmulţirea evreilor, Faraonul a luat prima măsură împotriva maternităţii prin supunerea evreilor la munci agricole şi industriale forţate (fabricarea cărămizilor şi construirea de noi cetăţi).

Dar, cu cât au fost asupriţi mai mult cu muncile grele, cu atât ei s-au înmulţit şi au crescut mai mult (Ex. 1,11-14). Eşuând cu prima măsură, Faraonul a încercat  ademenirea moaşelor, care asistau la naşterea copiilor evrei, la o acţiune criminală, adică să-i sugrume pe pruncii de sex masculin în momentul naşterii (Ex 1,15-16). Dar moaşele s-au temut de Dumnezeu şi n-au colaborat la acţiunea criminală a cârmuitorului Egiptului, sub pretextul că evreicele sunt vânjoase şi nasc înainte de sosirea lor (Ex 1,17-19). Eşuând şi cu a doua măsură împotriva natalităţii, evreii au continuat a se înmulţi şi au ajuns foarte puternici. Atunci Faraonul a recurs la a treia măsură împotriva natalităţii, obligând pe evrei să-şi lepede fii, aruncându-i în apele Nilului (Ex 1,22; Fapte 7,19).

Moise (care înseamnă „scos”) a fost scos din apele Nilului de fiica Faraonului, care l-a înfiat şi crescut, sugând laptele mamei sale adevărate (Ex 2,1-10; Fapte 7,21). Când însă a crescut mare, Moise a refuzat privilegiul de a aparţine casei Faraonului şi, prin credinţă, a ales să sufere împreună cu poporul  său, încercând să-i elibereze pe evrei din robia egipteană (Evr 11,24-25). La prima încercare de a-i elibera pe fii lui Israel din robia egipteană, Moise, însoţit de Aron, a cerut lui Faraon permisiunea de a merge în pustiu pentru a „da cult” Domnului Dumnezeului lui Israel. Faraon s-a mâniat, refuzând să dea curs cererii lui Moise şi a înăsprit condiţiile de muncă pentru evrei (Ex 5,1-9), fapt pentru care evreii s-au supărat şi nu au înţeles că Dumnezeu, prin mâna lui Moise, le pregătea eliberarea (Ex 5,21-23; Fapte 7,25). Dumnezeu îl trimite pe Moise să-i salveze cu ajutorul îngerului care i se arătase în rug, făcând semne şi minuni în Egipt, la Marea Roşie şi în pustiu (Fapte 7,35-36).

Între măsurile luate de Faraon în Egipt împotriva maternităţii (măsuri prototip pentru alte măsuri asemănătoare) şi măsurile luate de „faraonii” moderni împotriva creştinilor din „Egiptul” urbanismului bazat pe industrie poluantă şi comerţ globalizat, sunt multe asemănări. Evreii au ajuns în Egipt din cauza mizeriei (foametei), în speranţa unei vieţi mai uşoare, la chemarea lui Faraon (Gen 45,17-20). Creştinii părăsesc viaţa grea autonomă de la ţară (agricultura) şi pleacă în oraşele industriale pentru o viaţă mai comodă de slugi dependente de salariul angajatorului şi de reţele de curent electric, gaz, apă, canalizare, transport şi magazine. La începutul capitalismului industrial, bărbatul era angajat (slugă), iar femeile au continuat să rămână casnice, continuând agricultura creşterii copiilor. Pentru a împiedica înmulţirea creştinilor, de teama „bombei demografice”, „faraonii” moderni au inventat prima fază a mişcării feministe, angajând şi femeile în câmpul muncii salariate. Practic s-a dublat norma de lucru a familiei, patronul beneficiind de doi angajaţi (dublu forţă de muncă) cu aceleaşi cheltuieli salariale. Femeia, în loc să fie eliberată, a fost şi mai înrobită, iar familia dezmembrată. Cu această măsură, natalitatea în lumea întâi a fost diminuată.

A doua măsură modernă împotriva maternităţii, care corespunde celei de-a doua faze a mişcării feministe (îndreptată în primul rând împotriva natalităţii în lumea a treia) (1), a fost legalizarea anticoncepţionalelor şi a avorturilor prin care se ucid pruncii nenăscuţi prin mâna moaşelor moderne (medicii ginecologi)(2) . A treia măsură împotriva înmulţirii evreilor în Egipt a fost abandonarea copiilor, aruncându-i în apele Nilului. Mamele, salariate la stat sau patroni, îşi abandonează copiii mici creşelor, grădiniţelor sau îngrijitoarelor la domiciliu (baby-sitter) sau, şi mai rău, îi abandonează în faţa televizoarelor sau calculatoarelor spre a naviga şi a se îneca în „Nilul globalizat” (internetul), simbol al lumii moderne acvatice, mişcătoare. Navigând pe internet copii sunt recuperaţi şi înfiaţi, ca şi Moise, de fiicele „faraonului modern” (meseriile economiei capitaliste de piaţă). Este important pentru creştini să continue să bea laptele mamei lor adevărate: Biserica Dumnezeului celui viu. Iar când „faraonul global”, stăpân peste tot pământul (Apoc 13), va ajunge în conflict cu Biserica lui Dumnezeu şi-i va înrobi pe creştini (pecetluirea va fi semn de proprietate şi robie) atunci să fim pregătiţi a alege, ca şi Moise, mai bine a suferi cu Hristos şi cu Biserica lui Dumnezeu decât a continua să ne bucurăm de privilegiul de a fi fiii fiicelor lui Faraon, bucurându-ne de comorile, plăcerile şi comodităţile de o clipă (trecătoare) ale „Egiptului” urbanismului bazat pe industrie poluantă şi comerţ globalizat (Evr 11,24-26).

Asemănător cu cele zece plăgi numite semne, minuni şi mari judecăţii (Ex 7,3-4), care au fost folosite de Dumnezeu pentru a elibera pe evrei din robia egipteană prin mâna lui Moise, Dumnezeu foloseşte şapte trâmbiţe (avertismente) pentru a elibera omenirea din robia urbanismului bazat pe industrie poluantă (Apoc 8-9). Plăgile celor şapte trâmbiţe avertizează că a treia parte din natură este distrusă, îndemnându-i pe oameni la pocăinţă (schimbarea stilului de viaţă), până nu-i prea târziu şi distrugerea nu devine predominantă (Apoc 16). Oamenii continuă în împietrirea lor (Apoc 9,20-21), punându-se în situaţia de a fi distruşi.

Când robia de tip egiptean (industrială) va deveni robie de tip babilonic (comercială), în Babilonul cel mare, salvarea pentru poporul lui Dumnezeu va fi ieşirea din mijlocul Babilonului pentru a nu fi părtaş la păcatele şi pedepsele lui, care într-o singură zi vor veni peste el. Mântuirea este a Dumnezeului nostru care şede pe scaunul de domnie şi a Mielului cărora să le fie lauda, slava, înţelepciunea, mulţumirile, cinstea, puterea şi tăria, în veci vecilor! Amin (Apoc 7,10.12).


(1) Dacă femeile creştine au ziua lor simbolică în duminica mironosiţelor, pentru feministe a fost inventată ziua de 8 martie, iar pentru iubăreţi, în general, Valentine’s Day.
(2) Cf. Lucetta Scaraffia, Eugenia Rocella, Împotriva creştinismului. ONU şi UE ca nouă ideologie, Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca 2007, pp. 77-141.

 

Post a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *