Pages Menu
Rss
Categories Menu

Posted by | 0 comments

Globalizarea căderii omului în animalitate

Globalizarea căderii omului în animalitate

Căderea omului în asemănarea cu animalele are şi consecinţe sociale, nu numai individuale. Omul a devenit mai fiară decât fiarele sălbatice, ucigând mânat de ură, mânie, invidie (irascibilitate) şi de plăcerea de a ucide. Pentru a nu fi societatea o junglă în care să funcţioneze selecţia naturală, Dumnezeu a prevăzut posibilitatea gestionării sociale a căderii prin principiul supunerii faţă de autorităţile lăsate de Dumnezeu.

Omul-fiară a fost îmblânzit şi căderea omului continuu stăvilită social până ce Diavolul a fost legat din punct de vedere social (Apoc 20,3: ca să nu mai înşele neamurile). Diavolul „legat” social o lungă perioadă de timp (o mie de ani) de către structurile sociale şi religioase creştine, va fi dezlegat ca să globalizeze social căderea (Apoc 20,7: înşelând neamurile care sunt în cele patru colţuri ale pământului), prin crearea unor structurii social-politice, culturale şi cultuale mondiale de tip fiară: imperiul colonial mondial satanist numit simbolic „Fiara din mare” (Apoc 13,1-10); imperiul ateist cultural massmedist şi cultual satanist numit „Fiara de pe uscat” (Apoc 13,11-18) şi imperiul financiar şi comercial mondial („o peşteră de tâlhari”: Mt 21,13), cu amanţii săi împăraţii adulterini şi negustorii pământului (Apoc 18,3), numit simbolic „Babilonul cel mare” (Apoc 17-18).

1. Gestionarea socială a căderii omului în animalitate.

Pentru a face posibilă supravieţuirea omului în condiţiile căderii şi a stăvili consecinţele sociale ale căderii, Dumnezeu a instituit principiul puterii, al autorităţii (stăpânirii, dominaţiei), încă din familia protopărinţilor Adam şi Eva, când a spus Evei: „te vei întoarce spre bărbatul tău şi el îţi va fi stăpân” (Gen 3,16). Aşa se gestionează căderea în familia umană. Bărbatul stăpâneşte, domină, comandă, iar femeia ascultă, se supune şi serveşte pe bărbat fiind proiectată ca ajutor potrivit asemenea bărbatului (Gen 2,18-20). Din familie, principiul stăpânirii se extinde şi la nivel social, pentru a face posibilă viaţa socială în condiţiile căderii şi a frâna căderea.

Isus Cristos recunoaşte principiul dominaţiei în societatea umană căzută, puterea politică şi ierarhia socială, când spune: „regii neamurilor domnesc peste ele (le guvernează); şi cei ce au putere asupra lor se numesc binefăcători” (Lc 22,25) sau „ştiţi că cei priviţi drept ocârmuitori ai neamurilor domnesc peste ele şi mai marii lor le stăpânesc cu autoritate (putere)” (Mc 10.42). De fapt, autoritatea supremă (stăpânirea) este a lui Dumnezeu şi autorităţile politice ar trebui s-o recunoască, aşa cum a recunoscut-o Nabucodonosor când a fost pedepsit pedagogic până ce a cunoscut că „Cel Preaînalt domneşte peste împărăţia oamenilor, şi cui va voi el i-o va da” (Dan 4,25 Th). Deci puterea politică vine de la Dumnezeu (nu cea demono-kratică), pentru a gestiona umanitatea căzută şi a stăvili căderea în cascadă, lăudând pe făcătorii de bine şi pedepsind pe făcătorii de rele (1 Pt 2,14; Rm 13,4).

Apostolul Pavel înţelegând planul lui Dumnezeu de gestionare a căderii, nu din oportunism, a scris romanilor: „fiecare să se supună autorităţilor constituite, pentru că nu este autoritate decât de la Dumnezeu şi cele ce există sunt stabilite de Dumnezeu; de aceea cine se opune autorităţii se împotriveşte ordinii stabilite de Dumnezeu, […] de aceea trebuie să fiţi supuşi autorităţii, nu numai de frica pedepsei ci şi din raţiuni de conştiinţă” (Rm 13,1-2.5). Principiul dominaţiei, valabil parţial şi în Bisericile împărăteşti cu episcopat monarhic auto sau monocefal, nu ar trebui să fie valabil în umanitatea restaurată, mântuită de Isus Cristos, în familiile şi comunităţile creştine mesianice: „la voi nu va fi aşa, ci, dacă unul vrea să fie mai mare printre voi, să fie servitorul vostru şi dacă unul vrea să fie primul între voi, să fie robul vostru” (Mt 20,26-27).

În această viaţă, în bisericile creştine, slujirea este generalizată. Nu femeia este emancipată şi făcută „doamnă”, ci bărbatul este coborât la condiţia de slujitor (rob). Supunerea şi slujirea jertfelnică gratuită (deci de rob), trebuie să fie reciproce (Ef 5,21), după exemplul „ierarhului” Isus Cristos, Fiul omului, care „n-a venit să fie slujit, ci să slujească şi să-şi dea viaţa ca preţ de răscumpărare pentru mulţi” (Mt 20,28). Ca şi pentru Isus Cristos Înviatul, făcut Domn şi Mesia după răstignire şi înviere (Fapte 2,36), şi pentru noi domnia va începe după înviere. Pentru cei care se grăbesc să ajungă la domnie adevărată soluţia este numai una: să moară martiri pentru Cristos şi vor avea parte de „prima înviere” domnind preoţeşte cu Cristos (Apoc 20,4-6).

2. Globalizarea căderii omului în animalitate.

Domnul Dumnezeul şi Mântuitorul nostru Isus Cristos, Samariteanul milostiv, prin slujirea sa jertfelnică de rob al lui Dumnezeu, a cărui menire era să facă voia celui care L-a trimis şi să împlinească lucrarea Lui (In 4,34), n-a frânat doar căderea, ci a deschis calea înălţării omului căzut între tâlhari încredinţând Bisericii lui Dumnezeu grija pentru vindecarea şi înălţarea omului rănit în urma căderii (Lc 10,30-35). Bisericile împărăteşti şi împărăţiile creştine conlucrând la înălţarea omului căzut au împiedicat generalizarea socială a căderii, globalizarea căderii, legând social pe Diavol ca să nu mai înşele neamurile (Apoc 20,3). Într-adevăr puterea politică împărătească (scaunul de domnie a lui David) şi puterea religioasă (preoţii şi leviţii) asociate, nu au lipsit în tot timpul premodernităţii (creştinismului), timpul mântuirii mesianice promise de Dumnezeu (Ier 33,14-18).

Modernitatea în faza sa acută (postmodernitatea) oferă posibilitatea generalizării sociale a căderii omului în animalitate, globalizarea căderii, prin crearea unor structuri imperiale globale, politice, sociale, culturale şi cultuale de tip animalic (fiare), numite simbolic: „Fiara din mare” (Apoc 13,1-10: un imperiu colonial mondial satanist); „Fiara de pe uscat” (Apoc 13,11-18: un imperiu mondial cultural ateist şi cultual satanist); „Babilonul cel mare” (Apoc 17-18: un imperiu mondial financiar şi comercial). Prezentăm globalizarea căderii omului în animalitate confruntând semnificaţiile căderii (prezentate în articolul „Căderea omului în animalitate”), cu câteva caracteristici generale ale lumii moderne sau p(r)ost-moderne în care trăim: democraţie ateistă; capitalismul consumist; cunoaştere numai senzorială; virusul minciunii; cultul trupului.

a) Globalizarea căderii omului în animalitate prin democraţie ateistă.
Neascultarea este una din cauzele căderii omului în animalitate. Neascultarea constă în a nu lua în seamă porunca lui Dumnezeu şi a decide fără Dumnezeu, autonom, ce e bine şi ce e rău, căzând în orgoliu luciferic. Autonomia (ateismul) puterii politice democratice care vine de la oameni prin vot universal şi nu de la Dumnezeu este una din căile globalizării căderii omenirii în animalitate. Cum a ajuns puterea politică care era „de la Dumnezeu”, autonomă, ateistă? În prima etapă puterea politică exercitată în numele lui Dumnezeu, în ascultare de Dumnezeu (fapt subliniat de ungerea împăratului de către patriarh), a fost disociată, a fost divorţată de puterea bisericească, guvernând numai cu putere de la oameni (democratic). Puterea politică nu ascultă de Dumnezeu, este de fapt atee („animalică”, pentru că animalele nu cred în Dumnezeu), fie în democraţiile populare ale comunismului ateu militant care luptă împotriva lui Dumnezeu, fie în democraţiile capitalismului ateu practic care lucrează fără Dumnezeu.

Pericolul este ca puterea politică atee, divorţată de cea religioasă creştină să se recăsătorească (asocieze) cu o puterea „religioasă” satanistă (Apoc 13,2), să comită adulter (Apoc 18,3.9), redevenind „credincioasă” prin credite (împrumuturi). Miza acestei căsătorii, din interes, nu din iubire, este promisiunea obţinerii, în schimbul închinării sataniste, a dominaţiei mondiale peste toate împărăţiile lumii (Mt 4,8-9), peste orce seminţie, popor, limbă şi neam (Apoc 13,7). La această perspectivă vor contribui conducătorii cu autoritate împărătească de un ceas, adică de scurtă durată, de o legistatură (preşedinţii republicilor democratice?), uniţi în intenţia lor de a transfera imperiului mondial satanist puterea şi autoritatea lor (Apoc 17,12-13).

b) Globalizarea căderii în animalitate prin capitalismul consumist.
O altă cauză a căderii omului în animalitate este viciul neabstinenţei, prada şi risipa bunăstării capitalismului consumist. Sistemul politic democratic cu instrumentul său economic capitalismul nu mai pune frâu căderii, nu mai îngrădeşte căderea omului. Libertatea democratică este libertatea de a fi căzut şi de a mai cădea până la prăbuşirea finală. Spre deosebire de regimul monarhic care contribuia la înălţarea omului cultivând virtuţile, regimul democratic contribue la căderea omului cultivând viciile (patimile), începând cu mama tuturor viciilor, iubirea trupească de sine, şi cu rădăcina tuturor relelor, iubirea de arginţi (1 Tim 6,10). Capitalismul, prin mecanismul pieţei libere, înfăptuieşte „minunea” transformării viciilor individuale (private) în virtuţi sociale (publice). Consumismul trufaş este păcatul Sodomii, caracterizat de pradă, risipă şi desfătare în „belşug de pâine şi în preaplin de vin”, fără „a întinde o mână celui sărac şi nevoiaş” (Iez 16,49 LXX). Din viciu individual consumismul devine virtute socială pentru contribuţia sa la bunăstarea generală.
Se adevereşte spusa psalmistului (Ps 48,13.21 LXX), că omul în bunăstare şi cinste s-a animalizat, s-a făcut asemenea „vitelor fără minte” (TM: „mute”).

c) Globalizarea căderii în animalitate prin cunoaştere strict senzorială.
O altă cauză a căderii omului în animalitate este refuzarea cunoaşterii globale şi alegerea cunoaşterii parţiale, numai senzoriale (alegerea părţii nu a întregului), simbolizată de „pomul aflării a ce se poate şti despre bine şi rău” (Gen 2,9). Căderea în asemănarea cu animalele se globalizează şi printr-un învăţământ şi o cultură tehnico-ştinţifice atee bazate numai pe cunoaştere materială, senzorială, animalică. Diplomele de maturitate, licenţă sau doctorat sunt în mare parte diplome de dobitoci. În fizica modernă, cunoaşterea tehnico-ştinţifică s-a dovedit ateistă, văzând în creaţie nu pe Creator (ca în fizica spirituală creştină), ci numai molecule, electroni, protoni, neutroni, etc. Trecând prin ştiinţele naturii şi umaniste, când a ajuns la teologie, cu metoda istorico-critică, cunoaşterea ştiinţifică ateistă şi-a dezvăluit şi faţa ei satanistă,  mincinoasă, vorbind ca un balaur (Apoc 13,11), adică aşa cum a vorbit Şarpele cel vechi Evei. „Minunile” tehnicii, care fac comodă numai viaţa trupului, contribuie la globalizarea căderii omului, la închinarea în faţa Fiarei sataniste a tuturor locuitorilor pământului (Apoc 13,12). Acesta este apogeul căderii. Oamenii dobitoace, ucişi spiritual în urma închinării sataniste, vor fi ucişi probabil şi fizic ca să nu consume inutil resursele împuţinate ale pământului.

d) Globalizarea căderii în animalitate prin virusul minciunii.
Se repetă la scară globală ispita satanistă, minciuna că vom „fi ca nişte dumnezei”, de la căderea protopărinţilor Eva şi Adam (Gen 3,5). Progresul cunoaşterii ştiinţifice a lumii materiale face pe om atotştiutor. Mijloacele televizuale oferă omului posibilitatea tehnică să fie atotvăzător ca Dumnezeu. Revoluţia tehnică a făcut pe om atotputernic ca şi Dumnezeu. Puterea „vie”, fizică a omului şi a animalelor, măsurată în „cai putere”, a devenit atotputernică prin puterea „moartă” a motoarelor electrice sau cu ardere internă care folosesc combustibil fosil (din „fântâna Adâncului”: Apoc 9,1-2, locul simbolic al închisorii demonilor de unde se ridică fiara satanistă: Lc 8,31; Apoc 11,7; 17,8; 20,3), combustibil care datorită poluării agresive ar putea aduce moartea naturii vii.

În atotputernicia sa, omul modern nu acceptă lumea aşa cum a creat-o Dumnezeu şi o recreează după plăcerea animalică şi comoditatea trupească proprie, creând tehnic o lume nouă şi un om nou luciferic, deocamdată ca imagine („realitate”) virtuală. Simbolul lumii reconstruite ca „paradis” virtual mincinos este Disneyland-ul. A fost acreditată şi crezută ca adevăr absolut chiar şi minciuna progresului continuu. Creşterea economică continuă s-a dovedit mincinoasă pentru că a ajuns să se bazeze nu pe muncă şi economii, ca în capitalismul iniţial, ci pe joc şi speculaţie bursieră, pe credite („credinţă” în bani mincinoşi), ca în capitalismul actual. Nu munca produce valori (bani, capital), ci banii inventaţi (investiţiile) oferă loc de muncă.

Moneda, banul, a cărui iubire este rădăcina tuturor relelor şi a apostaziei (1 Tim 6,10), din etalon de schimb pentru a uşura comerţul, a ajuns să exprime valoarea tuturor produselor comerciale, lichefiind şi valorile imobiliare. Apoi a devenit o „minciună” de când nu mai are acoperire în aurul etalon. Valoarea de schimb a valutelor de referinţă transformate în marfă, valoare care se schimbă zilnic, valoare fără totală acoperire în realitatea economică, deci mincinoasă, o hotărăşte cererea şi oferta, bursa şi băncile naţionale şi mondiale. Rezerva Federală a Statelor Unite ale Americii, bancă privatizată din 1912, necontrolată de nici una dintre puterile independente ale statului democratic (parlament, guvern, magistratură), practic poate tipări şi credita cu dolari „mincinoşi” când şi cât doreşte. Să fie banul mincinos un element al marii lucrări de rătăcire, al credinţei într-o minciună, a celor care n-au iubit adevărul ca să fie mântuiţi (2 Tes 2,10-12)? În ce pericol şi cât de nesigură poate ajunge viaţa majorităţii orăşenilor, a oamenilor salariaţi, viaţă care, spre deosebire de viaţa gospodarilor, care e dependentă de roadele pământului şi de Dumnezeu care dă creşterea (1 Cor 3,6-7), depinde numai de banii şi de „dumnezeii” lumii acesteia care creditează ca să dea creştere economică, depinde de atotputernicile instituţii financiare mondiale (Rezerva Federală, Fondul Monetar Internaţional, Banca Mondială, Banca Europeană)!

e) Globalizarea căderii în animalitate prin cultul trupului.
Din punct de vedere al structurii omului, căderea omului în animalitate ar consta dintr-o lovitură de stat a trupului împotriva spiritului uman. Spiritul omului a fost detronat şi trupul a luat conducerea omului. Patronul, stăpânul, cere cult, admiraţie, închinare. Trupul, partea animalică din om, a devenit stăpân totalitar înrobind sufletul şi spiritul omului. Dar robii trebuie să dea cult stăpânului. Astfel patronul trup a devenit obiect de admiraţie şi adoraţie. Este înfrumuseţat estetic prin schimbarea la faţă cosmetică sau prin chirurgie estetică sau este ajustat funcţional prin substituire de organe sau schimbare a sexului. În mod special trupul feminin înfrumuseţat estetic şi parţial acoperit este expus spre adorare universală prin toate mijloacele de comunicare în masă vizuale. Renaşte globalizată prostituţia „sacră” într-o lume bazată pe seducţie.

Câştigă alegerile candidatul care seduce mai mulţi votanţi. În supermagazine se vinde mai bine marfa care, împachetată mai strălucitor, seduce mai mulţi cumpărători. Au audienţă mai mare canalele televizuale care seduc mai mulţi telespectatori etc. Animalitatea trupului stăpân, pentru care unii îşi sacrifică toată viaţa pământească, a fost descătuşată prin prostituţie generalizată, sexualitate dezordonată, homosexualitate şi lesbianism, autoerotism, pedofilie, zoofilie etc.

Ce foloseşte omului să câştige toată lumea şi chiar să-şi salveze trupul trecător, dacă îşi pierde sufletul nemuritor (cf. Mc 8,36)?

Post a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *