Pages Menu
Rss
Categories Menu

Posted by | 0 comments

Manolescu reales! Goma, tot nemembru al USR!

Manolescu reales! Goma, tot nemembru al USR!

Acum câteva zile îi răspundeam dlui Liviu Ioan Stoiciu la un mesaj colectiv, prilejuit de apariţia textului Domniei Sale Manolescu reales? Goma, preşedinte de onoare, în ziarul „Cotidianul”. Între timp, au avut loc alegerile pentru preşedintele USR. De atâţia ani mă ocup de redactarea şi editarea cărţilor lui Paul Goma în România şi nu mă lasă indiferentă felul în care este tratat scriitorul de ai lui.

Stimate Domnule Stoiciu,
După cum bine ştiţi, nu sunt membră a USR. Ceea ce nu mă împiedică să (mă) întreb de ce nu este Paul Goma membru al USR. Pentru ca nu ştiu, vă întreb pe Dvs.: poate fi propus şi ales preşedinte de onoare al unei instituţii cineva care nu are calitatea minimală de simplu membru? În cazul în care este viabilă această posibilitate, întrebarea următoare: este posibil sa fie remunerat în vreun fel anume preşedintele de onoare? Pentru că aici nu vorbim despre vreun Nicolae Manolescu – despre care ştim câte funcţii şi venituri are… ci despre un om fără venituri, lăsat pe drumuri şi fără cetăţenie de către statul român (comunist şi „de drept”).
Îmi pare rău că trebuie să spun: breasla Domniilor Voastre s-a mulţumit să considere că Paul Goma este „prea…” şi „prea…”, să ia de bună afirmaţia de circar a lui Dinescu: „i-am primit bă pe toţi înapoi”, precum şi răspunsurile contradictorii ale oamenilor USRului, cum că Paul Goma ar fi primit imediat dupa instalarea lui Dinescu o scrisoare „personală” prin care era anunţat ca a fost repus în drepturi…, apoi că nu s-a gasit nimic în arhivă etc. etc. Tot aşa cum scriitorii se mulţumesc să afirme că pe Paul Goma nu l-au dat afară din USR colegii săi, ci numai Partidul&Securitatea. Este una din veşnicele noastre probleme: nici usturoi n-am mâncat, nici gura nu ne miroase.
De aceea, ca om din afara acestei Uniuni, văd situaţia altfel: Paul Goma să redevină membru al USR, aşa cum sunteţi si Domniile Voastre, membru cu drepturi depline.
De 20 de ani, ne-am pierdut şi candorile şi răbdările, de acum, dacă vrem să se mai schimbe ceva în bine, nu trebuie decât să încercăm să facem lucruri mărunte şi normale.
Toate cele bune,
Flori Balanescu
P.S. din 24-25 noiembrie 2009: Lucrurile rămân la fel şi după alegerile pentru preşedinţia USR, de ieri. Tocmai am primit un mesaj de la dl Stoiciu. Îmi retransmite mesajul unui scriitor venerabil, care a preferat să nu răspundă întregului grup căruia se adresase dl Stoiciu. De aceea, nu-mi permit să îi dau numele, însă, indirect, răspunsul mi se adresa, pentru a clarifica, pesemne, parte din „nedumeririle” mele. Realesul preşedinte al USR, Nicolae Manolescu, secondat de scriitorul (şi omul politic liberal!!) Varujan Vosganian, la interpelarea poetului Liviu Ioan Stoiciu, a negat că Paul Goma este membru al USR. Este o declaraţie făcută în plenul unei adunări, deci este o poziţie publică. Dl Manolescu a mai spus că Paul Goma, nefiind membru al USR, nu are cum să primească pensie, ajutor etc. A doua parte a afirmaţiei se referă la o ciudată încăpăţânare a conducerii acestei instituţii, care o ţine langa de 20 de ani, că scriitorul refugiat politic la Paris a refuzat constant invitaţia de a reveni ca membru. Răspunsul lui Paul Goma (pe care, de altfel, îl ştim, fiindcă l-a spus-scris de foarte multe ori) este: „Nu am primit niciodată, niciun fel de hârtie prin care să mi se confirme ca aş fi fost reprimit în Uniune. DAR ASTA AM MAI SCRIS-O… Care este «statutul» meu? NU ŞTIU!  AM MAI SCRIS despre «contradicţiile» Blandienei cu Manolescu – faţă de «docomentul» publicat de mine în Culoarea… [curcubeului] – unde se spune limpede că fusesem exclus”.

Presa îl citează şi pe dl Varujan Vosganian: „…«Nu pot să-l bag cu forţa în Uniune», a tranşat Vosganian disputa”. Aserţiunea este corectă în formă şi falsă în conţinut. Îl rog pe dl Vosganian să dea publicităţii „actele doveditoare”, să ne luminăm odată. Altfel, este nefiresc ca un foarte prizat scriitor ce trăieşte în afara ţării să afirme că Paul Goma „este membru al Uniunii: ca şi mine, ca şi alţii din afara ţării” [sublinierile îi aparţin], singura problemă a Domniei Sale fiind teama că va fi reales Nicolae Manolescu. Reacţia mea la epistola electronică a dlui Stoiciu se referă la îngrijorarea pentru Paul Goma, nu mă interesează cine este şeful scriitorilor, cu atât mai puţin cu cât pe scriitorii care-şi trimit reprezentanţii să voteze nu-i interesează.
Dl George Onofrei este inginer şi locuieşte în Galaţi. M-a contactat recent, la câţiva ani după ce a aflat de „Apelul Goma”. Este revoltat de felul în care este tratat Paul Goma de către cobreslaşi. Ştiind că nu are putere reală (cine, în afară de aceia cărora vrem să le atragem atenţia are?), a încercat ceva aflat la îndemână. A găsit pe site-ul USR o adresă de contact, de la Departamentul de Externe al USR. Sună foarte… diplomatic, nu?! La 1 martie 2009, îi scrie un e-mail dnei Irina Horea:
„Stimată doamnă Irina Horea,
Cu totul întâmplător astăzi am dat de site-ul Uniunii Scriitorilor şi am avut plăcerea să constat că la rubrica contacte US exista şi un departament de externe. Am consultat lista cu unele CV-uri ale unor scriitori si ce-am constatat: sunt membri persoane care au publicat doar câteva rânduri în câte o revistă şi hop! s-au trezit scriitori peste noapte. Nu am pregătirea să judec valoarea lor dar cum puteti dormi liniştită stimată doamnă când lui Paul Goma de douăzeci de ani i se refuză dreptul, legitim în fond, de a fi membru în US?
Ştim că vă este comod să primiţi o leafă şi să nu deranjaţi pe marele Dvs. şef: Nicolae Manolescu. Am văzut ce-a scris despre Goma în Istoria Critică a Literaturii Române: un erou prea mic pentru un război atât de mare!!! Dar despre faptul că Goma are zeci de cărţi publicate, unele dintre ele publicate şi în străinătate, ce părere aveţi? Aţi ridicat vreodată această problemă? Sau proveniţi şi Dvs. din rândurile oculte ale unor structuri de vreo 20 de ani apuse şi reînviate?
Este strigător la cer ce se întâmplă. Se comentează pe posturi despre opoziţia scriitorilor de pe alte meleaguri dar despre ai noştri: nimic. Ca şi cum nici n-ar exista. Să nu credeţi că nu sunt oameni în ţara asta care nu se lasă prostiţi. Consider că nu vă faceţi treaba atâta timp cât un scriitor de talia lui Goma este încă în exil şi nu este nici acum membru al US. Cine stimată doamnă spunea înainte de 89 despre Goma că nu este un scriitor de valoare? Securitatea! Deşi zilnic cărţile lui erau comentate pe larg la Radio Free Europe de Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca. Poate nu ştiţi, şi atunci vă spun eu, că până în aprilie 1977 Goma a fost membru al US şi a fost exclus cu ajutorul confraţilor lui de breaslă pe criterii politice. De asta revin: cum puteţi sta liniştită când aveţi de soluţionat un astfel de caz. Acum că sunteţi la curent cu toate acestea cum o să reacţionaţi?
O să las un timp după care vă voi face publică prin media lipsa Dvs. de reacţie. Bănuiesc ca n-o să vă puneţi rău cu şefu ca să dezbateţi acest caz atât de delicat.
Cu stimă,
George Onofrei, Galaţi” [scrisoare publicată cu acordul autorului]

Răspunsul vine destul de prompt, la 5 martie. Cităm numai ce ne interesează, considerând că este de interes public: „Paul Goma n-a fost exclus de colegii lui din USR, ci printr-o decizie a conducerii PCR nesupusă votului Consiliului USR, neconsultat în această privinţă. În 23 decembrie 1989, la propunerea noii conduceri, interimare a USR, lui Paul Goma i s-a trimis o scrisoare în care îi era reconfirmată calitatea de membru al USR. Paul Goma a refuzat. N-a revenit asupra refuzului nici până astăzi”.
Să înţelegem că noua gardie iacobină a Uniunii a smuls inima feudalismului roşu din pieptul USR în chiar prima zi a preluării puterii şi primul gest pe care l-a făcut a fost acela de a reda demnitatea scriitorilor oprimaţi de Fiara Comunistă? Să-i acordăm un mic credit dlui Mircea Dinescu şi să admitem că toate aceste fapte de vitejie nemaiauzită se petreceau sub tirul teroriştilor kaghebişti, că Poşta Română era încă în dispozitivul de interceptare al Securităţii şi mult-invocata scrisorică s-a „perdut”… Însă, de câte decenii mai este nevoie pentru ca făuritorii politicii de la USR să se pună de acord asupra strategiei mediatice în vederea unui răspuns credibil? Un refuz din partea lui Paul Goma în decembrie 1989 – când îşi aştepta România şi românii cu inima la gură – este absolut NEVEROSIMIL.
Dl Onofrei revine, pe bună dreptate, nemulţumit (la fel de retoric, neavând interlocutor):
„[…] De 19 ani urmăresc ceea ce se întâmplă cu Goma şi pot să mărturisesc că relativ recent am înţeles deplin ceea ce se întâmplă de fapt cu intelectualii din ţara noastră. În mod normal, ar fi trebuit ca schimbul de opinii să-l am cu Dl. Nicolae Manolescu, dar el face parte din sistemul care l-a exclus pe Goma. N-are cum să fie imparţial. Dvs. trebuie să fiţi imparţială pentru că funcţia publică vă obligă. Uniunea Scriitorilor nu se poate considera o castă închisă care deţine adevărul absolut. Un intelectual trebuie să se îndoiască. În acest caz aveţi o mare răspundere. Şi acum mă întreb: de ce nu v-aţi documentat temeinic atunci când mi-aţi dat răspunsul la scrisoare? Aţi afirmat că lui Goma i s-a trimis o scrisoare prin care i s-a confirmat statutul de membru al US şi că acesta a refuzat. Aţi văzut Dvs. această scrisoare? Mă îndoiesc. Păi ia gândiţi-vă şi Dvs. logic: cine se gândea să-i redea lui Goma, pe 23 dec. 89, acest drept când Ceauşescu era încă prin ţară?
De doi ani eu şi Goma ne scriem si puteţi consulta pe site-ul lui în Jurnalul pe 2009 care a fost răspunsul lui. Sunteţi din interior şi ştiţi foarte bine cum stau lucrurile cu Goma atunci când se pomeneşte despre el (cine îndrăzneşte!). În 19 ani nu s-ar fi făcut public refuzul lui Goma?
In 90 relatiile dintre Goma şi intelectualii din ţară erau bune. Dacă în 77 scriitorii n-au avut curajul să protesteze, ceea ce nu-i cu totul condamnabil, de ce în anii 90 n-au protestat vehement în favoarea înapoierii cetăţeniei lui Goma? Păi nici n-aveau cum pentru că ei erau preocupaţi cum să-l reabiliteze pe Iliescu după mineriadă!
Pot sa vă scriu argumentat pagini întregi despre comportamentul discutabil al scriitorilor după 90. Trebuie să ştiţi că sunt intelectuali în această ţară care nu mai sunt dispuşi să înghită la nesfârşit minciuni. Dacă suntem unde suntem este şi pentru comportamentul nostru. Goma nu este pus de mine pe un piedestal numai că i-am citit romanele şi pentru că a înjurat (meritat) intelectualii din ţară. Goma este un simbol pe care îl avem şi de care ne batem joc. Pentru ca acest popor să poată spune că a avut şi el un Soljenitin, Goma şi-a pus totul în joc: viaţa, familia, cariera, ţara în care trăia, relaţiile cu prietenii, totul! Puteţi contesta acest lucru cu argumente solide? Doamnă, mie mi-a fost teribil de frică de Securitate fără să am nici o legătura vreodată cu ei. Am cunoscut umilinţa teribilă a intelectualului care nu se poate exprima liber în ţara lui. Şi acum că-l avem pe al nostru noi ce facem? De asta doamnă vă scriu pentru că n-am avut curajul să strig, n-aţi avut curajul să strigaţi dar măcar să-l punem la locul pe care îl merită. Este revoltător!
Că nu vă place de Goma pot să înţeleg dar nu înţeleg de ce a trebuit sa minţiţi în legătură cu acea scrisoare din 23.12.89? Acum vă pot spune cu certitudine că dacă nu indicaţi sursa acelei presupuse scrisori va trebui să daţi socoteală în presă. De ce aveţi obligaţia să furnizaţi sursa? Citiţi vă rog obiectivele US conform cu Statutul: ASOCIAŢIE PROFESIONALĂ DE UTILITATE PUBLICĂ şi are ca scop sprijinirea literaturii, a intereselor profesionale, economice, sociale şi MORALE ale scriitorilor.
Să nu consideraţi că apelul meu este tendenţios, dar în această situaţie Dvs. chiar aveţi o problemă!
Cu deosebită consideraţie,
Ing. George Onofrei, Galaţi, 14.09.2009” [scrisoare publicată cu acordul autorului]

Indiferent cine o conduce, instituţia trebuie să funcţioneze normal, în scopul sprijinirii „literaturii, a intereselor profesionale, economice, sociale şi MORALE ale scriitorilor”.
Ar fi onorant, nu pentru Paul Goma, ci pentru dl Nicolae Manolescu, să limpezească această situaţie. E normal să poată (putem) face distincţia între criticul literar şi managerul care trebuie să fie preşedintele USR. Venise timpul, de dinainte de a da publicităţii verdicte (despre relaţia cu Paul Goma, despre turnătorii de la USR, despre natura îndoielnică de prozator a unor scriitori celebri etc. etc.), pentru ca dl Manolescu să ia decizii în sprijinul unor principii universale şi profund umane, având legătură cu literatura şi cu scriitorii ei. Ne-am fi bucurat dacă cele declarate mai an ar fi avut urmări pozitive de substanţă, în aşa fel încât USR să nu se mai hrănească din aceeaşi mentalitate a jocurilor de interese, sub pancarta unei prăvălii dichisite unde găseşti şi marfă de calitate, şi produse de mâna a doua, şi expirate. „Ştim aşadar că cel puţin unul din doi scriitori din conducerea U.S.R. este curat. Deocamdată. […]. Cred că a venit timpul să privim cu mai mult optimism viitorul trecutului nostru: numărul celor care au semnat angajamente la Securitate este cu mult mai mic decât ne-am închipuit la un moment dat. Aflaţi sub şocul unor dezvăluiri îngrozitoare (Doinaş, Paleologu, Caraion, Uricaru), începusem să ne temem pentru onoarea breslei literare. Se pare că ne putem redobândi încrederea. Nu toţi am fost turnători” (Nicolae Manolescu, Scriitorii şi Securitatea, „România Literară”, Nr. 51-52/ 2008).
Dacă pe vremuri folclorul spunea că unul din trei români care se întâlneau la o şuetă era turnător, iată, unul din doi membri ai Consiliului USR a deţinut înalta calitate.
După cum tot constatăm de 20 de ani încoace, unele arhive ale Securităţii sunt scoase la iveală numai dacă interesul „naţional” o cere. Însă, în graba de a dosi ori distruge probe, rămân întotdeauna urme. Una dintre acestea este o notă-raport olografă a securistului Victor Achim, din 9 aprilie 1977, ce rezumă o şedinţă a „Comitetului Asociaţiei scriitorilor din Bucureşti”. A fost reprodusă în Culoarea curcubeului ’77. Cod „Bărbosul”. Documentul confirmă pregătirile pentru excluderea scriitorului din USR, în aprilie 1977, pe când era torturat la Rahova. O analiză circumstanţială relevă că dl Goma are dreptate. Cine a citit (multă) memorialistică de închisoare recunoaşte stilul Securităţii şi verosimilitatea celor rememorate de Paul Goma în legătură cu ancheta de la Rahova: „14 APRILIE […]
Pe la ora nouă a intrat Grenadă [Vasile Gheorghe]. Cămaşă proaspătă, cravată veselă – el însuşi grozav de vesel:
– Ei, Goma, acu’ poa’ să-ţi faci rugăciunea dupe urmă! Eş’ ter-me-nat, sempaticule! – o mai auzisem, de astă dată era chiar vesel. Ia te uită!, a arătat o hârtie. Actul de deces! Deces fără glorie… (…) Trăgèm linie şi făcèm adunarea: eşti pe mâna noastră, ancheta-i pe ‘fârşite, ai două capete de acuzare babane, «Europa» se face că plouă, nici un cuvinţel despre tine, Uniunea Scriitorilor te-a exclus…
– Noutate veche… M-a exclus de acum câteva luni…
– Te înşeli, frumosule! Te-a dat afar’ ieri…(…)
– Cine m-a exclus: Hobană?
– Nu băiete, Consiliul te-a exclus – eşti mort şi livid!”

Paul Goma revine în ediţia electronică a cărţii cu o notă din 2008: „În dosarul meu figurează o «hârtie» manuscrisă (reprodusă aici, în secţiunea «Bărbosul» de la pag. 408). O «Hârtie» dactilografiată este reprodusă în «Memorialul Durerii» realizat de Lucia Hossu-Longin în anul 2000 pentru Televiziunea Română.
Ce anume neagă Ana Blandiana, N. Manolescu, Fănuş Neagu? Existenţa «hârtiei» care dovedeşte actul de vânzare-de-frate? «Hârtia» există. Ca şi fapta”.
Iată „hârtia”:
„151/A.V/ 9-04-1977
N O T Ă – R A P O R T
Azi a avut loc şedinţa Comitetului Asociaţiei scriitorilor din Bucureşti în care principalul punct al ordini [!] de zi a fost pregătirea alegerii viitoarelor organe.
Cu această ocazie s-a pus în discuţie şi problema excluderii lui Paul Goma din Uniunea Scriitorilor.
[propoziţiune ştearsă, înlocuită cu: iar la punctul diverse s-a pus în discuţie PAUL GOMA]
Au fost prezenţi şase din cei nouă membri ai Comitetului. A [!] lipsit NINA CASSIAN, EUGEN JEBELEANU şi MARIN PREDA, deşi au fost anunţaţi şi se găsesc la Bucureşti. Au mai participat Virgil Teodorescu, preşedintele Uniunii, Dumitru Ghişe, vicepreşedinte la C.C.E.S., Vasile Nicolescu, Directorul Direcţiei culturale din C.C.E.S. şi I. BUCUROIU, activistul secţiei care răspunde de Uniune.
Cînd s-a discutat «Cazul Goma», tov. George Macovescu, secretarul Asociaţiei, a făcut o scurtă informare în care a arătat pe scurt activitatea infracţională a lui GOMA PAUL.
La acelaş [!] lucru s-a referit şi Dumitru Ghişe.
Propunerea excluderii a fost votată în unanimitate conform articolului [două cuvinte şterse] fiind acuzat că a încălcat articolul 9 din Statutul Uniunii.
În încheierea discuţiilor Fănuş Neagu, membru al Comitetului, a propus ca procesul verbal prin care s-a luat această hotărîre să fie semnat şi de cei trei membri care au lipsit de la această şedinţă. Propunerea a fost aprobată.”

Cât de moral li se pare tuturor celor care au ţinut frâiele USR după 1989 ca unii precum Nina Cassian sau Fănuş Neagu să binemerite de la scriitorimea şi poporul român [şi chiar de la Institutul Cultural Român], tot aşa cum generalul securist Nicolae Pleşiţă a binemeritat până mai ieri, când a trecut la veşnica odihnă?
Scriitorii (chiar trebuie să spun mereu: unii scriitori?) l-au înjunghiat pe la spate când anchetatorii îl zdrobeau în bătăi, otrăvindu-l, pentru a se asigura că moare în câteva zile „de moarte bună”, iar Pleşiţă îl umilea trăgându-l de barbă, „prieteneşte”…
De ce argument o fi nevoie pentru a convinge conducerea USR că trebuie să facă un gest absolut firesc faţă de Paul Goma?
De ce argumente o fi nevoie pentru statul român de drept să recunoască public demnitatea şi statura morală a lui Paul Goma, dintr-o vreme în care noi, cu puţinele excepţii ce nu fac decât să confirme regula tristă a laşităţii, tăceam şi „rezistam” te miri cum şi pentru ce?
De ce vrea statul român – să îl numim pe Traian Băsescu, preşedintele care a condamnat comunismul, pentru că nu îl costă nimic! – să îl umilească pe Paul Goma?
De ce Monica Macovei – de la care toţi am aşteptat schimbări fundamentale în Justiţie – l-a trimis să facă cerere de redobândire a cetăţeniei?
Mulţi s-au trezit vorbind limba de lemn a corectitudinii politice, spunând că şi ei au făcut o asemenea cerere. Dar să facă cerere cine a vorbit mereu limba de lemn a corectitudinii ideologice. Paul Goma a rupt rândul şi ne-a arătat că libertatea este posibilă şi începe cu fiecare dintre noi, pe când noi stăteam în linie. Cine face asemenea afirmaţii se compară cu Paul Goma, şi nu este cazul.
De ce dovezi o fi nevoie (precum în cazul condamnării comunismului!?) aşa încât reprezentanţii noştri să înţeleagă că nu avem nevoie să ne împăunăm cu eroi după ce au murit, avem nevoie să fim o societate normală, cu reflexe sănătoase, avem nevoie să recunoaştem demnitatea şi calitatea de orice natură a unui om în timpul vieţii sale. Paul Goma nu este doar „disidentul”, „cel mai mare şi mai cunoscut opozant al comunismului din România”, „un Soljeniţîn român”, „marele scriitor” sau „controversatul/ netalentatul scriitor” etc., este şi un om în vârstă, bolnav, lipsit de mijloace financiare, care a suferit pentru noi şi care, azi, în 25 noiembrie 2009, trăieşte în refugiu politic la Paris, cu familia sa, care îi împărtăşeşte soarta şi statutul.
Paul Goma nu este o arhitectură efemeră, un simbol de hârtie, este un om viu.

 

Post a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *