Pages Menu
Rss
Categories Menu

Posted by | 0 comments

„Grăbiţi, aiuriţi, tâmpiţi”

„Grăbiţi, aiuriţi, tâmpiţi”

De această întreită faimă ne „bucurăm” noi, românii. Bine, mai sunt şi alte etichete – „hoţi, şmecheri, nepunctuali, mitocani/mitomani, neserioşi” -, dar acestea sunt derivate, nu principale. Aşa cum, în spiritualitatea creştină, există o ierarhie a celor opt logismoi, deveniţi ulterior „cele şapte păcate capitale”, orgoliul aflându-se la rădăcina lor, tot aşa există o ierarhie şi în zona „duhurilor rele” româneşti. Graba, aiureala şi tâmpenia (care-i o formă vaporoasă, chiar „simpatică”, a idioţeniei) formează „treimea” de bază, din care se desprind celelalte „treimi” blestemate.

Dacă m-aş rezuma doar la ultimele luni aş umple o carte întreagă cu peripeţii amare declanşate de „calităţile” enumerate mai sus. Fireşte, nu toţi compatrioţii sunt aidoma şi uneori se întâmplă ca şi unii comme il faut să calce pe de lături sau direct în străchini. Dar o dată, de două, chiar de trei ori, e scuzabil. Totuşi, o viaţă socială normală nu se poate instaura atâta vreme cât 80% din populaţia unei ţări e grăbită, aiurită şi tâmpită în mod „sistematic”. Ceilalţi, normalii, care alcătuiesc procentul minoritar, 20%, nu rezistă psihic. Eu însumi am suferit un „colaps”, cu urmări spitaliceşti, din cauza presiunii „majorităţii” şi cu toate că nu vieţuiesc în mijlocul bolgiei, ci doar în prelungirea ei internautică. Ce consum de nervi şi de timp! Un prieten editor din Paris, obligat, fără voia lui, să colaboreze cu doi confraţi români, după câteva luni de „distracţie”, mai mult sau mai puţin crispată, a explodat pur şi simplu. Când aude, acum, la vreun telejurnal, cuvântul „România” sare ca muşcat de viperă şi închide televizorul. Am convenit să ne cenzurăm măcar un an de zile vocabularul pentru a rămâne şi pe viitor în relaţii amicale.


Aproape toată lumea se plânge, în România, de proasta calitate a conducătorilor, a „elitei”, a funcţionarilor, a „celorlalţi”. N-am văzut niciun „plângăcios” plângându-se de propria lui proastă calitate, fiindcă în general aşa stau lucrurile. Chestii aparent „minore”, dar, oh, cât de frecvente! De câte ori n-am fost obligat să rererereretrimit acelaşi email aceloraşi persoane, pentru că ele nici nu şi-au dat silinţa să treacă de primele rânduri sau conţinutul le-a intrat pe-o ureche şi le-a ieşit, în trei secunde, pe cealaltă. Acum, deşi pare nepoliticos, atenţionez din titlu: „A se citi cu atenţie şi până la capăt.”

Românii sunt cea mai ocupată naţie de pe planetă. Nu ştiu precis cu ce se ocupă, fiindcă nu se vede, concret, mai nimic, dar e ocupată. În Franţa nu mi s-a întâmplat vreodată să scriu unei somităţi, în principiu hiperocupată, pe care n-o cunoşteam personal, fără să primesc răspuns. Să fie somitatea franceză mai puţin sufocată de îndatoriri decât mitocanul român? Da, răspunde şi mitocanul român, ba chiar te copleşeşte cu mesajele, dar numai când e personalmente interesat. Dacă însă procedezi şi tu cu aceeaşi monedă, ca să-i baţi apropoul, curg reproşurile gârlă (sau îmbufnările).

De vreo două luni am trimis unui trepăduş („director”, fireşte) de la ICR un dosar cu privire la finanţarea traducerii Noului Testament. Deşi plătit din bani publici, inclusiv din banii mei, trepăduşul n-a catadicsit să răspundă nici până astăzi (da sau ba, cum e normal), întrucât, în ţeasta lui balcanico-angloidă, ICR e moşia personală a lui Patapievici. Dar ce pretenţii de „occidentalism” la aceşti pleşcari de duzină! Există şi cazul opus: când un aflător în treabă îţi expediază tot felul de bazaconii somându-te să-i răspunzi. Dacă nu-i răspunzi, iese cu „supărări” eterne şi blesteme pluriconfesionale.

De aceea nu suntem şi nu vom fi, secole bune încă, printre naţiunile normale. Din cauza grabei, aiurelii şi tâmpeniei devenite cvasicongenitale, pe fondul unei autosuficienţe paranoice. Tocmai acest fond ne împiedică să recunoaştem deschis, să asumăm şi să corectăm imperfecţiunile sau greşelile proprii. De ce detestăm noi cu atâta scrâşnire dogma „infailibilităţii papale”? Pentru nimic altceva decât că ne umbreşte propria infailibilitate. Dar în vreme ce infailibilitatea papală se referă doar la învăţăturile de credinţă proclamate ex cathedra, învăţături decantate în urma consfătuirii cu adunarea episcopilor, noi, românii, suntem infailibili în mod natural şi necondiţionat. Aşa ne-am născut, infailibili!

Dacă facem totul prost nu e niciodată din vina noastră, ci fie din vina „forţelor oculte” din preajmă, fie din vina Statului, dar cel mai adesea din vina Necuratului. Nu din cauza incompetenţei, nu din cauza lipsei noastre de pricepere, nu din cauza grabei şi aiurelii noastre ies lucrurile prost sau nu ies deloc, ci din cauza… intervenţiilor demonice (sic!). Da, într-adevăr, e treaba îngerilor să înveţe în locul nostru să conducă o ţară, să înveţe gramatică, algebră, să înveţe cum se asfaltează un drum, cum se tipăreşte o carte sau cum se sădeşte un pom. Dacă TOTUL e treaba îngerilor atunci care mai e sensul nostru pe lume, care mai e rostul şcolilor, al Bisericii, al celorlalte instituţii? Dacă de vină pentru nereuşita noastră sistematică e numai dracul împreună cu legiunile sale, atunci nouă, „inocenţilor”, sau nouă, „neputincioşilor”, nu ne rămâne decât să dispărem. Ce mai căutăm pe faţa pământului? Dacă am atins perfecţiunea sau dacă avem convingerea că niciun efort al nostru nu poate duce la nimic, fiind din start sortit eşecului, atunci singura opţiune logică e dispariţia. Iată o aporie pe care o las spre cugetare acelora dintre dumneavoastră care au avut răbdarea să mă citească până la capăt şi cu atenţie. Probabil trei, sau patru.

Cristian Bădiliţă

Cristian Bădiliţă

Cristian Bădiliță este un teolog, eseist, traducător și poet român contemporan.

Asociația Culturală OGLINDANET, fondată în luna mai, 2011, la inițiativa dlui Cristian Bădiliță, în scopul de a desfășura activități (programe, proiecte și acțiuni) culturale, științifice și educaționale cu impact național și internațional.
Cristian Bădiliţă

Latest posts by Cristian Bădiliţă (see all)

Post a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *