Pages Menu
Rss
Categories Menu

Posted by | 0 comments

Ilarion, ucenicul marelui Antonie

Ilarion, ucenicul marelui Antonie

15. 1. Nu mi-ar ajunge timpul dacă aş vrea să povestesc toate minunile făptuite de el. 2. A fost înălţat de Domnul la o asemenea slavă, încât chiar fericitul Antonie, auzind despre faptele vieţii lui îi scria şi primea cu plăcere scrisorile lui, iar dacă ajungeau la el suferinzi de prin părţile Siriei le spunea: „De ce aţi vrut să vă obosiţi până atât de departe, când îl aveaţi acolo pe fiul meu Ilarion?” 3. După pilda lui au început să apară prin toată Palestina mănăstiri fără număr şi toţi monahii se întreceau să meargă la el. 4. El, văzând acestea, slăvea harul Domnului şi îi îndemna, pe fiecare în parte, să se folosească de suflet, zicând că se duce chipul acestei lumi şi că aceea este viaţa adevărată, care este cumpărată cu preţul necazurilor din viaţa prezentă. 5. Voind însă să le dea un exemplu şi de umilinţă, şi de slujbă împlinită, în zile anume înainte de vremea culesului vizita chiliile monahilor. 6. După ce au aflat fraţii lucrul acesta toţi s-au adunat la el şi, cu asemenea alai, mergea pe la toate mănăstirile, avându-şi cu sine merinde de drum, pentru că între timp se adunau cam la vreo două mii de oameni. 7. Dar, odată cu trecerea timpului, toate aşezările [au ajuns] să le dea monahilor din vecinătate, cu dragă inimă, hrană pentru a-i ţine pe sfinţi. 
16. 1. Cât a fost de viguros în această întreprindere, ca niciun frate să nu fie trecut cu vederea, oricât de umil, oricât de sărman [era], se vede din aceea că a mers în pustia Cades să-l viziteze pe unul dintre învăţăceii săi; împreună cu o nesfârşită ceată de monahi a ajuns la Elusa chiar în ziua în care o sărbătoare anuală îi adunase pe toţi locuitorii oraşului în templul lui Venus. 2. Căci o venerau pe aceea în numele lui Lucifer, al cărui cult îl respectă neamul saracenilor. 3. Oraşul însuşi este în mare parte pe jumătate barbar, din pricina aşezării sale. 4. Aşadar, auzindu-se că sfântul Ilarion trecea [pe acolo] – căci el vindecase, de multe ori, numeroşi saraceni cuprinşi de diavol – i-au ieşit dinainte, mulţime, cu femeile şi copiii lor, plecându-şi grumazurile şi strigând în siriacă: „Barech”, adică „Binecuvântează”. 5. El, primind aceasta cu blândeţe şi umilinţă, îi conjura să îl venereze mai degrabă pe Dumnezeu decât nişte pietre şi, tot atunci, vărsând multe lacrimi, privi spre cer şi le promise că, dacă ei cred în Hristos, va veni adesea. 6. Minunat este harul Domnului: nu l-au lăsat să plece mai înainte de a le schiţa conturul viitoarei biserici şi a-l numi pe preotul lor, aşa cum era încununat [cu flori], în numele lui Hristos.
17. 1. Într-un alt an, pe când era plecat să viziteze mânăstirile şi îşi făcea planul la cine se cuvine să mâie, pe cine să viziteze în treacăt, ştiind monahii că unul dintre fraţi era mai zgârcit şi vrând să-i lecuiască viciul, l-au rugat să stea la acela. 2. Iar el zise: „Cum, vreţi să-i aduceţi o jignire fratelui vostru şi deopotrivă să-l chinuiţi?” 3. Auzind mai apoi aceasta fratele cel zgârcit s-a înroşit la faţă şi, cu ajutorul tuturor, abia  i-a smuls [sfântului], fără voie, [promisiunea] că va pune şi mănăstirea lui pe lista celor unde vor poposi. 4. După zece zile au ajuns la el şi au găsit paznici la vie, de parcă era fermă, puşi de el să-i sperie pe trecători cu pietre şi aruncând cu noroi şi învârtind praştii: a doua zi au plecat toţi fără să fi mâncat vreun strugure, iar bătrânul râdea, prefăcându-se că nu ştia ce se întâmplase. 5. Mai departe au fost luaţi de un alt monah, al cărui nume este Sabas – căci se cuvine să păstrăm tăcerea asupra numelui celui zgârcit, dar să-l spunem pe al celui generos – căci era ziua Domnului: au fost poftiţi cu toţii în vie, ca înainte de ceasul mesei să-şi astâmpere truda drumului mâncând struguri. 6. Iar sfântul zise: „Blestemat e cel care caută împrospătarea trupului mai înainte de cea a sufletului. Să ne rugăm, să cântăm, să-i dăm Domnului ce-I datorăm şi [doar] aşa să mergem spre vie.” 7. Împlinindu-şi îndatorirea, stând pe o ridicătură, a binecuvântat via şi şi-a lăsat oile să pască. Şi erau nu mai puţin de trei mii cei care se înfruptau. 8. Via întreagă fusese preţuită până atunci la o sută de butelci, după douăzeci de zile a dat trei sute. 9. Iar fratele cel zgârcit a adunat cu mult mai puţin ca de obicei şi chiar şi ce avea a văzut mai apoi cu jale că s-a făcut oţet. Bătrânul le spusese multor fraţi asta mai înainte de a se întâmpla.
18. 1. Îi privea cu neplăcere în mod aparte pe monahii care, dintr-o lipsă de credinţă, îşi păstrau bunurile pentru viitor şi îşi vădeau străduinţa fie pentru cumpărături, fie pentru îmbrăcăminte ori altceva ce se trece odată cu veacul. 2. În cele din urmă, l-a îndepărtat de privirile lui pe un frate care locuia cam la cinci mii de paşi fiindcă şi-a dat seama că îşi păzea prea temător bucăţica lui de grădină şi că avea ceva bani. 3. Acesta, voind să se împace cu bătrânul, venea adesea la fraţi şi mai ales la Hesychius, pe care [bătrânul] îl îndrăgea în mod aparte. 4. Într-o zi, a adus un mănunchi de năut verde, aşa cum era pe tulpini. 5. Când Hesychius a pus năutul seara pe masă, bătrânul a strigat că nu poate îndura mirosul lui rău şi a întrebat de unde este. 6. Răspunzându-i Hesychius că un frate le-a adus fraţilor săi pârga micului ogor: „Nu simţi, zise, că putoarea este hidoasă şi că lăcomia s-a împuţit în năut? Dă-l la vite, dă-l la animale fără simţire şi vezi dacă-l mănâncă.” 7. De îndată ce acela l-a pus în iesle, urmând sfatul, vitele înspăimântate şi mugind mai tare ca de obicei, rupând lanţurile au fugit care-încotro. 8. Căci avea bătrânul acest har, să ştie după mirosul trupului şi hainelor şi al lucrurilor pe care le atingea cineva ce diavol l-a subjugat sau ce păcat.
19. 1. Şi aşa, într-al şaizeci şi treilea an al vieţii sale, văzând o mănăstire mare şi o mulţime de fraţi care locuiau cu el şi cetele acelora care erau aduşi la el, stăpâniţi de felurite slăbiciuni şi de spirite necurate, încât pustietatea de jur-împrejur se umpluse de tot soiul de oameni, [Ilarion] plângea în fiecare zi şi îşi amintea cu dor nespus de viaţa lui de odinioară. 2. Întrebat fiind de fraţi ce are, ce îl mistuie, spuse: „M-am întors la [viaţa din] veac şi am primit răsplata în viaţa mea. 3. Iată, oamenii din Palestina şi din provincia învecinată mă socotesc de ceva importanţă şi chiar eu, sub acoperământul mănăstirii, pentru administrarea fraţilor, am un echipament fără valoare.” 4. Era slujit cu grijă de fraţi, mai cu seamă de Hesychius, care îi era devotat bătrânului cu minunată iubire şi veneraţie. 5. După ce şi-a petrecut doi ani în plânsete, acea Aristaenete, despre care am vorbit mai înainte, soţia prefectului, dar neavând nimic din înfumurarea unui prefect, a venit la el, cu gândul să meargă şi la Antonie. 6. Acela, plângând, îi spuse: „Aş vrea să merg şi eu, dacă nu aş fi ţinut închis aici, în temniţa acestei mănăstiri, şi dacă ar avea vreun rost să merg; căci astăzi sunt două zile de când lumea toată este orfană de un asemenea părinte.” 7. Aceea l-a crezut şi s-a oprit, iar după puţine zile a auzit de la un sol despre adormirea lui Antonie.
20. 1. Să fie alţii uimiţi de minunile lui şi de prevestirile pe care le-a făcut, să fie uimiţi de cumpătarea lui de necrezut, de ştiinţa [lui], de umilinţă; eu unul nu mă minunez de nimic mai mult decât de faptul că a putut să calce în picioare gloria şi cinstirea. 2. Se adunau la el episcopi, preoţi, mulţimi de clerici şi monahi, chiar de matroane creştine – mare ispită – şi [veneau] încoace oameni neînsemnaţi din oraşe şi de pe câmpuri, dar şi bărbaţi de seamă şi judecători, ca să primească de la el pâine sau untdelemnul pe care le binecuvântase. 3. El însă nu se gândea la nimic altceva decât la singurătate, până-ntr-atât încât într-o zi a hotărât să plece şi, odată adus asinul – căci era prea vlăguit de post şi abia putea merge – a fost gata să se aştearnă la drum. 4. Când s-a răspândit însă vestea, de parcă Palestinei i s-ar fi impus pustiirea şi doliul public, s-au adunat mai bine de zece mii de oameni, de vârste felurite, bărbaţi şi femei, ca să-l oprească. 5. Neclintit la rugăminţi, acela spunea, bătând nisipul cu toiagul: „Nu Îl voi face pe Domnul meu un mincinos; nu pot [sta] să văd bisericile răsturnate, altarele lui Hristos călcate în picioare, sângele fiilor mei.” 6. Toţi cei care se adunaseră înţelegeau că i se dezvăluise un secret, pe care nu voia să-l destăinuie; cu nimic mai puţin însă îl ţineau să nu plece. 7. A decis aşadar, chemându-i pe toţi, într-o adresare publică, să-i stea mărturie că nici nu va mânca, nici nu va bea dacă nu este lăsat să plece. 8. Şi abia după şapte zile s-a desfăcut de postul său şi, după ce şi-a luat rămas-bun de la mai mulţi, a venit – cu un uriaş alai care-l urma – la Betilium, unde a convins mulţimile să se întoarcă; şi-a ales patruzeci de monahi care aveau merinde de drum şi erau în stare să călătorească ţinând post, adică mâncând numai după apusul soarelui. 9. Într-a cincea zi a ajuns la Pelusium şi, după ce i-a vizitat pe fraţii care se aflau în pustia din preajmă şi sălăşluiau în locul numit Lychnos, după trei zile [a ajuns] la castrul Thaubastus, ca să-l vadă pe Dracontius, episcop şi confesor, care era surghiunit acolo. 10. Nespus de mângâiat de prezenţa unui bărbat atât de însemnat, după alte trei zile a ajuns, cu grea trudă, la Babilon, ca să-l vadă pe episcopul Philon, care era şi el confesor. 11. Căci împăratul Constantius, care susţinea erezia ariană, îi exilase pe amândoi în acele locuri. 12. Plecând de acolo după două zile, a venit la oraşul Aphroditon, unde s-a întâlnit cu diaconul Baisanes, care obişnuia să-i conducă pe cei care mergeau la Antonie cu cămile-dromaderi, din pricina lipsei de apă din pustie: le-a mărturisit fraţilor că se apropia ziua în care adormise fericitul Antonie şi că se cuvine să-l celebreze veghind o noapte întreagă în locul în care murise. 13. Aşadar, după trei zile prin pustia imensă şi înspăimântătoare, au ajuns în cele din urmă la un munte foarte înalt; găsiră aici doi monahi, Isaac şi Pelusianus, iar dintre ei Isaac i-a fost interpret lui Antonie. 
21. 1. Pentru că s-a ivit ocazia şi am ajuns chiar la locul acesta, mi se pare potrivit să descriu în câteva cuvinte sălaşul acestui om de seamă. 2. Un munte stâncos şi înalt, [având] vreo mie de paşi de jur-împrejur, îşi desface la poalele sale, apele, dintre care pe unele le sorb nisipurile, altele, curgând mai la vale, se fac încetul cu încetul râuri, pe ale căror maluri, de-o parte şi de alta, cresc palmieri fără număr, făcând din locul acela unul deopotrivă încântător şi folositor. 3. Îl puteai vedea pe bătrân plimbându-se încoace şi încolo, împreună cu învăţăceii fericitului Antonie. 4. „Aici, spuneau ei, obişnuia să cânte, aici, să se roage, aici, să lucreze, aici, să se aşeze când era ostenit; el însuşi a plantat viţa aceasta, arbuştii aceştia, răzorul acela l-a alcătuit el însuşi, cu mâinile sale; bazinul acesta pentru udatul grădinii l-a făcut cu multă trudă; sapa aceasta a folosi-o mulţi ani ca să sape pământul.” 5. Stătea întins pe aşternutul aceluia şi îi săruta patul, de parcă ar mai fi fost cald. Era o chilie care nu măsura, pe fiecare latură, mai mult decât îi trebuie unui om să se întindă când doarme. 6. Mai mult, în vârful muntelui, cei care urcau de parcă ar fi urmat cochilia unui melc, străduindu-se din greu, puteau vedea două chilii la fel de mari, unde stătea atunci când voia să scape de mulţimea celor ce veneau la el şi de tovărăşia învăţăceilor săi; erau cu adevărat tăiate în piatră vie şi le fuseseră adăugate numai uşile. 7. După ce s-au întors la grădină, Isaac spuse: „Vedeţi livada aceasta plină de pomi şi verde de legume? Acum vreo trei ani, a răvăşit-o o turmă de măgari sălbatici: [Antonie] a poruncit ca unul dintre [măgarii] din frunte să stea pe loc şi, lovindu-i coastele cu toiagul, a zis: «De ce mâncaţi ce nu aţi semănat?» Şi de atunci niciodată nu s-au mai atins nici de pomi, nici de legume, ci numai de apă, la care veneau de obicei să se adape.” 9. Mai apoi bătrânul i-a rugat să-i arate locul [unde-şi avea acela] mormântul. 10. Ei l-au luat deoparte, cu ei, dar nu se ştie dacă i l-au arătat sau nu; se spune că pricina pentru care rămânea tăinuit, după rânduiala lui Antonie, era ca nu cumva Pergamius, care era cel mai bogat în locurile acelea, să ia trupul sfântului pe moşia sa, ca să ridice un altar în memoria lui.
22. 1. Întorcându-se la Aphroditon şi păstrând pe lângă el doar doi fraţi, a poposit în pustia din vecinătate, într-o asemenea cumpătare şi tăcere, încât spunea că abia atunci a început să-i slujească lui Hristos. 2. Erau de-acum trei ani de când cerurile, zăvorâte, făcuseră ca pământul să se usuce, încât oamenii ziceau că până şi natura deplânge moartea lui Antonie. 3. Faima lui Ilarion nu a rămas neştiută locuitorilor de acolo şi se rugau de ploi pe întrecute, bărbaţi şi femei, cu chipul gălbejit şi slăbiţi de foame, la slujitorul lui Hristos, adică la urmaşul fericitului Antonie. 4. Văzându-i, a simţit mare durere şi, înălţându-şi ochii la cer şi ridicând în înalt palmele a împlinit ce îl rugaseră. 5. Şi iată că ţinutul însetat şi nisipos, după ce a fost udat de ploi, s-a umplut pe neaşteptate de mare mulţime de şerpi şi animale veninoase, încât nenumăraţi oameni, muşcaţi, ar fi pierit pe dată dacă nu ar fi alergat la Ilarion. 6. Binecuvântând el untdelemn, toţi lucrătorii pământului şi păstorii şi-au uns rănile şi s-au însănătoşit fără greş.
23. 1. Văzând că şi aici avea parte de cinstiri uimitoare, a plecat la Alexandria, având de gând ca de aici să ajungă, traversând deşertul, la Oaza din interior. 2. Şi pentru că niciodată nu poposise în oraşe, de când începuse [să ducă viaţă de] monah, s-a abătut pe la nişte fraţi de-ai săi pe care îi ştia în Bruchium, nu departe de Alexandria; aceştia l-au primit pe bătrân cu o minunată bucurie: era de-acum noapte când i-au auzit deodată pe învăţăceii lui că aştern asinul şi se pregătesc de plecare. 3. Aruncându-i-se la picioare, îl implorau să nu facă asta şi se jurau că mai degrabă vor muri întinşi pe prag decât să fie lipsiţi de un oaspete atât de însemnat. 4. El le-a răspuns: „Mă grăbesc să plec tocmai ca să nu vă necăjesc; cu siguranţă veţi înţelege din cele ce vor urma că nu degeaba am plecat dintr-o dată.” 5. A doua zi, autorităţile din Gaza au intrat în mănăstire cu lictorii – căci aflaseră că el venise în ajun – şi, cum nu l-au găsit defel, şi-au spus între ei: „Oare nu e adevărat ce am auzit? Este vrăjitor şi cunoaşte viitorul.” 6. Căci oraşul Gaza, după plecarea lui Ilarion din Palestina şi urcarea lui Iulian pe tronul imperiului, când a fost distrusă mănăstirea aceluia, aducându-se petiţii la împărat, rânduise moartea lui Ilarion şi a lui Hesychius: stătea scris pretutindeni ca amândoi să fie căutaţi. 7. Plecând aşadar din Bruchium, [străbătând] o pustie neumblată, a intrat în Oază şi acolo a petrecut cam un an, pentru că şi în locul acela i-a ajuns faima, de parcă nu-i era cu putinţă să stea ascuns în Orient, unde îl cunoşteau mulţi şi după zvon, şi după chip; se gândea să călătorească spre insule singuratice, pentru că doar mările îl mai pot ascunde pe cel pe care uscatul l-a făcut vestit.
24. 1. În vremea aceea Hadrian, învăţăcelul lui, a venit din Palestina spunând că Iulian a fost ucis, că s-a urcat la domnie un împărat creştin şi că el trebuie să se întoarcă la ce mai rămăsese din mănăstirea lui. 2. Auzind aceasta, a refuzat şi, închiriind o cămilă, [a străbătut] pustia uriaşă şi a ajuns la oraşul de la mare al Libiei, Paraetonium, unde nefericitul Hadrian, voind să se întoarcă în Palestina şi căutând vechea slavă sub numele învăţătorului său, i-a adus mare vătămare. 3. În cele din urmă, a plecat cu toate darurile pe care i le trimiseseră [lui Ilarion] fraţii, fără ca acela să ştie. 4. În privinţa lui pentru că nu mai este vreun alt loc potrivit pentru asta, atâta mai spun acum, ca să-i înspăimânt pe cei care dispreţuiesc învăţătorii, că după ceva vreme a putrezit, atins de gălbinare.

(din Viaţa lui Ilarion, partea a II-a; va urma)

 

Post a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *