Pages Menu
Rss
Categories Menu

Posted by | 0 comments

Importanţa teologică a tratatului De Incarnatione Domini de Ioan Casian

Importanţa teologică a tratatului De Incarnatione Domini de Ioan Casian

Sfântul Ioan Casian a dezvoltat o hristologie de inspiraţie alexandrină. Acest sfânt, s-a născut în jurul anului 360. Este unul dintre autorii cei mai importanţi ai Antichităţii creştine, constituind puntea providenţială care a permis practicii şi doctrinei monahismului creştin oriental să devină cunoscute şi să influenţeze în mod determinant viaţa monahală din Apus. Ca scriitor creştin, el a redactat două opere fundamentale: Institutiones coenobiticae, în care este descrisă forma externă de monahism, şi Conlationes (sau Collationes) care prezintă învăţăturile spirituale ale marilor monahi ai deşertului egiptean. Important este, din punct de vedere dogmatic, tratatul care face obiectul prezentului articol, intitulat: De Incarnatione Domini contra Nestorium.
În Occidentul secolului al V-lea, Ioan Casian reprezintă vârful meditaţiei monastice; el reia elementele ascezei egiptene şi le plasează în climatul şi în mediul social şi cultural din vremea sa. Cronologic, e contemporan cu Augustin, însă din punct de vedere tematic aparţine perioadei ulterioare acestuia. Din acest motiv, Ioan Casian trebuie privit nu doar ca o simplă figură din istoria monahismului, unde, oricum, a avut un rol important, ci mai ales ca reprezentant al unui nou tip de monahism din perioada de trecere de la Antichitate la Evul Mediu creştin.
Faptul că Ioan Casian a avut preocupări diverse în domeniul teologiei este atestat şi de ultima sa operă, cu caracter angajat şi conţinut dogmatic, scrisă la cererea unui diacon influent la curtea din Roma a lui Celestin I, care va deveni ulterior papa Leon cel Mare. Este vorba de lucrarea De Incarnatione Domini contra Nestorium (Despre Întruparea Domnului, contra lui Nestorie). Acest tratat, structurat în şapte cărţi, a fost compus înainte de sinodul de la Roma care l-a condamnat pe Nestorie, în anul 430. Casian apără în mod deschis cinstirea Fecioarei Maria şi susţine că este pe bună dreptate numită „Maica Domnului”. De unde a pornit practic această polemică? Numit stareţ al mănăstirii Sf. Victor din Marsilia şi terminând de scris lucrările sale duhovniceşti, el şi-ar fi putut consacra timpul mânăstirilor încredinţate, sau ar fi putut, după cum însuşi menţionează, să rămână „ancorat în portul tăcerii”. A ales însă o altă cale. În anul 428, la Constantinopol, s-a iscat o mare agitaţie în urma predicii diaconului Anastasie, care a pus termenul Theotokos („născătoare de Dumnezeu”) în discuţie. Episodul, este menţionat de istoricul Sozomen, potrivit căruia „Episcopul Dorotei a afirmat după liturghie, în prezenţa lui Nestorie: «Dacă spune cineva despre Maria că este Theotokos (Născătoare de Dumnezeu), acela anatema să fie», la care Nestorie n-ar fi reacţionat”. Însuşi Nestorie polemizase în jurul acestui termen încă din timpul când era călugăr la Antiohia. În loc să calmeze spiritele, patriarhul Nestorie îl sprijină pe Anastasie şi propune substituirea termenului theotokos cu acela de christotokos (Născătoare de Hristos), fapt care duce la amplificarea conflictului şi la întărirea opoziţiei faţă de Nestorie într-o asemenea măsură încât s-a cerut împăratului şi episcopilor învecinaţi să-l depună.
Fără să intru în amănunte, trebuie să precizez că Ioan Casian, vede în erezia lui Nestorie (la fel ca Prosper din Aquitania, mai târziu) o continuare şi o imitare a pelagianismului, deoarece pelagianismul susţine că omul ar putea obţine harul doar prin propriile forţe, iar nestorianismul afirmă că omul Hristos ar fi meritat unirea cu măreţia divină graţie unei vieţi virtuoase. Potrivit lui Casian, Nestorie este cel care îl separă pe Fiul lui Dumnezeu de Hristos întrupat: în consecinţă, imitarea lui Hristos şi credinţa în Hristos, care constituie idealul ascetic al creştinului, nu sunt îndreptate spre Dumnezeu, ci către un om. Creştinii nu ar putea fi îndumnezeiţi dacă n-ar fi fost Hristos mai înainte Dumnezeu. Din acest motiv (aşa cum demonstrează Enrico Norelli şi Claudio Moreschini) „modul în care Casian analizează nestorianismul a fost considerat – poate cu prea multă asprime – superfical şi neconcludent; în orice caz, analiza are importanţa ei în combaterea nestorianismului de către Occident: pelagianismul, pe care Casian îl combate aici, este înţeles conform tiparelor pe care teologia romană tocmai le elabora”. Desigur, Ioan Casian nu era foarte interesat de motivele teoretice ale controversei, dar şi în această operă apără o hristologie conformă cu ceea ce propovăduise prin operele sale ascetice, adică aceea care stă la baza desăvârşirii creştinismului.
Argumentaţia lui Casian, laborioasă în primele cinci cărţi, se înviorează brusc în cea de-a şasea, astfel încât aceasta devine pivotul întregii lucrări De incarnatione. După ce îl combate pe Nestorie în primele cinci cărţi din această lucrare, prin diferite mărturii din Vechiul şi Noul Testament, în cartea a VI-a el recurge la mărturia tradiţiei, în forma în care a fost primită şi acceptată de Nestorie, cu prilejul botezului său la Antiohia. În acelaşi timp, Casian se situează în centrul polemicii dintre Chiril şi Nestorie pe tema interpretării corecte a Simbolului de la Niceea. Într-adevăr, această profesiune de credinţă nu este una formală şi, chiar dacă nu reprezintă singură o expunere dogmatică, ea este totuşi un rezumat al hristologiei, punând în lumină dumnezeirea lui Hristos.
Hristologia lui Casian este în întregime condiţionată de polemica împotriva lui Nestorie care, prin refuzarea termenului de theotokos, ajunge să nege dumnezeirea lui Hristos. Pentru a-l combate pe Nestorie, Casian pune în aplicare diverse argumente. Schema cea mai des întâlnită este: „Hristos este Dumnezeu pentru că este acelaşi cu Fiul veşnic. Aşadar Maria nu poate fi decât mama lui Dumnezeu.” Ca şi ceilalţi Părinţi, în special Origen (Casian va împrumuta elemente din hristologia sa), el îşi derivă hristologia din Scriptură, subliniind că principala greşeală a lui Nestorie provine din interpretarea greşită a acesteia.
Această lucrare se află abia în pragul hristologiei în sensul strict al cuvântului; ea nu deschide noi perspective pentru hristologia epocii. Hristologia lui Ioan Casian n-a avut un răsunet direct, iar argumentaţia sa a fost repede uitată. Aceasta, în cea mai mare parte, se datorează lui Chiril al Alexandriei, care conducea dezbaterile teologico-dogmatice ale vremii, şi care s-a ocupat de condamnarea lui Nestorie la Sinodul de la Efes (431). Dacă acest tratat nu a fost citit la Sinodul de la Efes din pricina omniprezenţei lui Chiril (se ştie că interpretarea scrierilor acestuia folosite abundent, a dus la abaterea bătrânului arhimandrit Eutihie, care a dat naştere unui noi erezii numite „eutihianism”), ea a exercitat o influenţă mai durabilă, datorită papei Leon, asupra Sinodului de la Calcedon.
Reinterpretarea acestui tratat este, prin urmare, deosebit de importantă astăzi, dar numai făcând abstracţie de sinuozităţile argumentaţiei lui Ioan Casian. El rămâne un scriitor rafinat şi foloseşte cu moderaţie mijloacele retorice în limba latină. Naraţiunea simplă şi agreabilă şi prospeţimea expresiei fac din Sf. Ioan Casian unul din cei mai mari scriitori latini ai secolului al V-lea.

 

Post a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *