Pages Menu
Rss
Categories Menu

Posted by | 0 comments

Învierea Poetului

Învierea Poetului

Nu l-am cunoscut de aproape pe poetul Mihai Ursachi. Îi contemplam, uneori, de la distanţă, falsa trufie, care trăda o viziune maniheistă asupra lumii, în culori contrastante. Dar el era dincolo de bine şi de rău. Ca urmare, binele era privit cu ironie şi răul – cu dispreţ.

Întrezăream atitudinea unui Înţelept ascuns, care se făcea uneori nebun ca să fie lăsat în pace, să-i fie permis accesul la propria lui viaţă. Era interiorizat asemeni celor din Antichitate, care înfiinţau doctrine esoterice, nerelevate vulgului.

Aşa-zisa aroganţă a lui Mihai Ursachi (revers al unei autoironii devoratoare) era, în realitate, un factor echilibrant în prea agitata-i existenţă, un elementar mijloc de protecţie a Înţeleptului faţă cu lumea. Aşa cum pielea apără trupul, fiind ea însăşi o prelungire a interiorităţii şi având ea însăşi nevoie de protecţie, atitudinea exterioară a individului, cea percepută de semeni, este o prelungire a fragilităţii fiinţei şi o ascunde, dar o şi demască.

Poetul supravieţuieşte propriei lui morţi pentru că viaţa lui are un ascuns înţeles redempţional, răscumpărător, de absorbţie a răului şi de transfigurare a chipului acestei lumi. Intuieşte lucrul acesta tot un poet, sau un gânditor, sau un adevărat creştin. Dar un adevărat creştin este la fel de rar întâlnit ca un geniu, ne spune Kierkegaard…

E nevoie de o anume dialectică a împotrivirii chiar şi în credinţă, darmite în literatură! Poetul este împotriva lumii şi lumea este împotriva poetului. Natura lumii este una esenţialmente agresivă, iar natura poetului este una fatalmente vulnerabilă. Lupta este atât de inegală, încât ar putea fi ridicolă, dacă nu ar fi încărcată de har.

„Marea adânc priveghează tăcerile albe în care/ s-a înecat graiul nostru, iar luna, ca-n vechile sfinte poeme,/ iluminează zidirea în formă de crin. Un crin cugetând,/ astfel am fost şi am trecut noi pe ţărmul acesta/ la marginea mării. Universul întreg e un crin.” (Poemul de purpură. IX).

Dar ce este crinul? Mai mult decât pascaliana trestie gânditoare, crinul este pregătitorul unui univers care sporeşte probabilitatea recurenţei unor simboluri teologice. Ne amintim: crinul este o podoabă sublimă! Nici măcar veşmintele lui Solomon nu au fost mai frumoase decât crinii.

Încărcătura harică, transfiguratoare a crinului – prezentă chiar şi în Cântarea Cântărilor şi interpretată astfel de unii teologi – ne determină să credem că atunci când avem în mână un crin, purtăm pe braţe un schelet de înger, în atingere uşoară, sau chiar trupul mistic al lui Hristos, care ni se oferă într-o nemaipomenită euharistie:

„Eu, iată-mă în câmp: sunt floarea lui,/ eu iată-mă în văi: sunt crinul lor!“ (Cântarea Cântărilor, diortosire de Bartolomeu Anania).

Mihai Ursachi scrie: „Şi mai ales/ au fost glasuri de crini ai câmpiei, ca un vaier,/ sacre versete rostind, pomenirea/ celor de-a pururi nefăptuite, gloria lor/ oficiind-o psalmodic în singurătăţile Sfinxului“. (Poemul de purpură II).

Poezia privilegiază lexicul, în pofida sintaxei. Elementele constitutive poeziei au un grad de toleranţă reciprocă mult mai mare decât e obişnuită logica banală. Insolitarea limbajului sporeşte, evident, tensiunea lirică. Deraierea, ironică, într-un plan secundar celui pe care îl propunea orizontul de aşteptare şi apoi trecerea gravă din planul păgân într-un izomorfism al sfinţeniei, ar putea fi o caracteristică a liricii lui Mihai Ursachi.

Poezia se vrea un fel de text necanonic, ca un testament al lui Iuda, atât de sincer exprimat, încât păcatul se resoarbe în sinceritatea spunerii. Dar, spre poezie, oamenii vin din nevoia de expresie, căutând a da formă (colectivă) unor emoţii personale. Este o legătură mediată, condiţionată. Spre textul sacru, oamenii se îndreaptă din nevoia de sfinţenie sau cel puţin pentru a căuta un suport moral fără de care viaţa nu ar fi posibilă. Este o legătură necondiţionată, empatică, organică. Juxtapunerea acestor două tipuri de texte înseamnă deja acceptarea unui conflict aprioric, datorat „înşelării” limbajului poetic, „sacrificării“ lui prin supradimensionare.

Dintr-un asemenea antagonism emfatic se poate naşte o mare poezie şi, în cazul lui Mihai Ursachi, chiar se naşte. Din nevoia de smerenie, dublată de teama de a nu-şi estompa personalitatea; din nevoia de a fi liber, însoţită de conştiinţa îngrădirii. Dar şi din ireconcilierea celor două planuri: păgân şi sfânt; teologic şi teluric.

Faptul că un om din Tecuci avea un motor care nu i-a folosit la nimic, nu-i grav. Dar căderea bruscă din sublim în cotidianul anost şi degradant este un eşec dramatic, care nu ţine de o poetică vicleană, de un intertextualism subînţeles, de un mod teatral de a-şi asuma viaţa, ci de tragedia unui om deosebit de inteligent, izolat tocmai prin ceea ce, pe alt plan, îl deschide spre comunicare: sensibilitatea poetică.

„Înalta fecioara luminii,/ văzut-o am pre dânsa în singurătate,/ stană trăsnită stătea lângă treptele nopţii,/ şi sufletul meu cunoscând-o, cu faţa pe dale căzut-am,/ şi lumea aceea sălta hohotind, căci vai, noi eram în fumoar…“ (Vedenie în fumoar).

Uneori, perisabilitatea acestei lumi este preferată lumii înseşi. Forma este o sfidare a timpului, fiind energia care se consumă pe sine pentru a se transforma în alta. Poetul se îndârjeşte nu pentru a-L lăuda pe Dumnezeu, ci pentru a accepta ideea umilitoare a decrepitudinii, a degradării până la descompunere totală.

„Cine eşti tu, care îmi baţi cu o floare de crin la fereastră?“ este o interogaţie care ne îndreptăţeşte să credem că fiorul religios, poate nu în totalitate conştientizat, a marcat viaţa şi personalitatea lui Mihai Ursachi. El trebuie să fi bănuit că orice atingere a Crinului este o implorare la Poarta Împărăţiei.

Această armă a Poetului, ridicolă într-o lume decăzută, este deosebit de puternică într-o ordine superioară a lucrurilor. Înţelepţii lumii sunt fascinaţi de geniul Crinului, aşa cum oamenii orbiţi de vremuri sunt copleşiţi de geniul morţii.

În ceea ce-l priveşte pe Magistru, să fim de acord: el e prea bun ca să-l lăsăm să moară!

 

Latest posts by Carmelia Leonte (see all)

Post a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *