Pages Menu
Rss
Categories Menu

Posted by | 0 comments

Iustin Martirul şi Filozoful

Iustin Martirul şi Filozoful

Iustin Martirul şi Filozoful este considerat cea mai reprezentativă figură a Bisericii creştine din veacul al II-lea datorită operei sale apologetice şi vieţii tumultuoase, pline de nelinişte sufletească şi căutare neobosită a adevărului. Supranumele de „filozof” şi „martir” (philosophus et martyr) este atribuit lui Iustin de către Tertulian în Adversus Valentinianos.

Mărturii ale vieţii sale sunt scrierile ce ni s-au păstrat: cele două Apologii în favoarea creştinilor şi Dialogul cu iudeul Tryfon. El însuşi se prezintă ca fiind ,,Iustin, fiul lui Priscus, nepotul lui Bacchius, născut în Flavia Napolei din Siria Palestinei” (IUSTIN, Apologia întâi în favoarea creştinilor, I.). Moare la Roma, primind cunună mucenicească, în timpul prefectului Iunius Rusticus (163-167); se presupune că filozoful Crescens ,,care se străduia să pună în lumină învăţătura şi tot felul de a vieţui al cinicilor” (Eusebiu de Cezareea, Istoria Bisericească IV, XVI, 1) ar fi uneltit împotriva sa.

Deşi nu se cunosc prea multe despre familia din care provine, numele tatălui, Priscus, indică originea latină. Critica severă pe care o face iudeilor şi samarinenilor care nu-L recunosc pe Hristos ca fiind Mesia şi faptul că se prezintă pe sine ca „necircumcis” întăreşte convingerea în originea sa păgână.

Despre educaţia sa nu se ştie nimic, afară de afirmaţia lui Eusebiu că era ,,un spirit cultivat şi râvnitor pentru lucrurile dumnezeieşti şi care sunt de cel mai mare folos” (EUSEBIU DE CEZAREEA op. cit., IV, XVIII, 1) şi descrierea itinerarului său prin diverse şcoli filozofice din prologul Dialogului cu iudeul Tryfon. Mai întâi frecventase o perioadă îndelungată şcoala stoică, dar o părăsise pentru că nu-i mai vorbea despre Dumnezeu; de la stoic Iustin trece la peripatetician pe care-l părăseşte după câteva zile deoarece pretinsese plata pentru ştiinţa sa; dornic de cunoaştere vrea să devină ucenicul unui pitagoreu; pentru a putea pătrunde în tainele filozofiei, pitagoreul îi spune că trebuie să studieze în prealabil muzica, astronomia şi geometria; cunoscând acestea sufletul va fi pregătit pentru cunoaşterea celor inteligibile. Pentru că nu studiase disciplinele respective şi însuşirea lor i-ar fi luat prea mult timp Iustin hotărăşte să se îndrepte spre platonicieni ,,care aveau un frumos renume”. Ceea ce-l atrage în mod deosebit la doctrina platonicienilor este înţelegerea lucrurilor netrupeşti şi teoria ideilor care aveau drept scop vederea lui Dumnezeu faţă către faţă, mulţumind pentru moment dorinţa sa de cunoaştere. Întâlnirea cu bătrânul ,,plăcut la înfăţişare” aduce alte schimbări în viaţa lui Iustin. Discută cu acesta chestiuni legate de frământările sale sufleteşti; după o analiză critică a concepţiilor platonice despre filozofie, Dumnezeu, şi suflet ajunge la concluzia că nici Platon nu deţine întregul adevăr. Bătrânul îi recomandă să citească cărţile profeţilor care au scris sub inspiraţia Duhului Sfânt.

,,Scrierile lor se păstrează chiar şi acum şi, îndeletnicindu-se cineva cu ele, dacă crede în ele, poate folosi foarte mult, atât cu privire la începuturi cât şi cu privire la sfârşit şi la toate cele ce trebuie să ştie un filozof. Ei nu vorbesc cu dovezi, căci sunt nişte martori vrednici ai adevărului mai presus de orice dovadă. Cele ce s-au întâmplat, însă, sau se întâmplă şi acum, silesc pe orişicine să fie de acord cu cele grăite de dânşii” (Ibidem, VII).

Iustin, dând crezare cuvintelor bătrânului, se converteşte la creştinism; descrie astfel experienţa care a determinat schimbarea stilului de viaţă şi gândire:

,,Iar mie mi s-a aprins deodată un foc în suflet şi m-a cuprins o mare dragoste de profeţi şi de bărbaţii aceia care sunt prietenii lui Hristos. Şi gândind la cuvintele lui, găseam că aceasta este singura filozofie sigură şi aducătoare de folos. În felul acesta şi pentru asta sunt filozof”.

Un mare rol a avut, desigur contactul cu diversele şcoli filozofice, şi mai ales întâlnirea cu platonismul, pe care îl consideră unica filozofie ce permite omului să se ridice deasupra lucrurilor materiale şi să aibă viziunea lui Dumnezeu. De asemenea l-au impresionat credinţa neclintită şi curajul creştinilor aflaţi în faţa morţii, despre care credea că este cu neputinţă să trăiască în viciu sau patimă. Iustin a continuat să poarte haina de filozof şi după trecerea sa la creştinism, predicând cuvântul lui Dumnezeu şi luptând pentru credinţă în scrierile sale. Înfiinţează la Roma, după modelul şcolilor de filozofie păgână o şcoală în care să se predea doctrina creştină şi să se filozofeze pe baza Scripturii. Este cea dintâi şcoală creştină cu pretenţie de metodă şi argumentaţie filozofică.

Eusebiu de Cezareea menţionează opt scrieri ale lui Iustin cunoscute de el, după care subliniază că ,,un foarte mare număr de alte lucrări ale aceluiaşi autor se mai află încă pe la fraţi”: Cuvânt apologie adresat lui Antonin – Piul, fiilor săi şi senatului roman; o apologie adresată lui Antonin Verus; Cuvânt împotriva elinilor; Combatere a părerilor lui Aristotel; Despre puterea cu care conduce Dumnezeu lumea; Psaltul; Despre suflet şi Dialog cu iudeii. Dintre scrierile care au ajuns până la noi trei sunt considerate autentice: cele două Apologii în favoarea creştinilor, şi Dialogul cu iudeul Tryfon; autenticitatea fragmentelor Asupra Învierii, păstrate în Sacra Paralella a lui Ioan Damaschinul este discutabilă, iar trei scrieri care au ajuns la noi sub numele lui Iustin sunt considerate neautentice deoarece au fost scrise în secolul III; acestea sunt: Discurs către Greci, Exortaţie către greci, Asupra monarhiei sau guvernul unicului Dumnezeu.

Latest posts by Andreea Muraru (see all)

Post a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *