Pages Menu
Categories Menu

Posted by | 0 comments

Jocul terţ: destinul unui transacademician

Jocul terţ: destinul unui transacademician

La sfârşitul anului 2009, Basarab Nicolescu a publicat o splendoare de volum intitulat În oglinda destinului. Ca anvergură şi viziune se apropie de Tradiţie şi liberate, Jocurile divinităţii (Nemoianu), sau de Cerul văzut prin lentilă (singura carte valabilă a lui Patapievici). O foşgăială de idei, teorii şi nume de cinci stele, toate prinse într-o ţesătură stilistică de o simplitate iradiantă. Acest volum trebuie citit de orice om interesat realmente de sensul şi graţia Culturii.

Discreţia face parte din recuzita adevăraţilor regizori ai culturii române de azi. Nu mi-l închipui, decât destul de greu, pe Basarab Nicolescu în postură de histrion Realitatea TV et comp. cerşind celebritate cu orice preţ. El îşi urmează destinul singular şi proteic, „transdisciplinar”, departe de reflectoarele semiculturii cu pretenţii. Cine să te „omologheze” în România? Ajunge să privim la „elita” autoimpusă, cea şcolită printre curentele marxist-structuraliste din anii 1960, şi ne-am lămurit. Un ins îmbibat cu o cultură ştiinţifică şi umanistă precum Basarab Nicolescu apare, în contextul local, ca o panteră printre maidanezi. Volumul poartă subtitlul „Eseuri autobiografice”, dar nu suferă (prea tare) de omphaloscopie. Conţine texte capitale (uneori reluate din alte volume) despre subiecte şi personaje mai puţin obişnuite. Merită amintite în primul rând portretele lui Ion Barbu, Stéphane Lupasco, Daumal, Heisenberg, Eugène Ionesco, Vintilă Horia, Peter Brook, Eliade, Mircea Ciobanu, Al. Rosetti sau Benjamin Fondane, ca să ne oprim doar asupra numelor interesante pentru cititorul român binevoitor (CMB). Pretutindeni Basarab Nicolescu propune un punct de vedere inedit migrând dezinvolt dinspre ştiinţă spre literatură ori filozofie. Cu multe din personajele sale a fost în contact nemijlocit. Fizician de anvergură internaţională, autorul a evoluat în Occident pe orbita metafizicii transdisciplinare, despre care merită vorbit, adânc şi cu textele pe masă, în altă parte. Dar „oamenii” lui de suflet rămân „mistico-umaniştii” de o natură specială, Böhme, Ioan al Crucii sau Guénon. Nu judecăm aici opţiunea sau tezele savantului. Ajunge să spunem că În oglinda destinului reprezintă portalul întregii opere nicolesciene, portal deopotrivă somptuos şi ademenitor, enigmatic şi revelatoriu (regret doar aspectul uşor prăfuit al volumului şi paginarea înghesuită). Cititorul va afla despre poeţi majori, dar necunoscuţi, din varii motive, precum Roberto Juarroz sau Antonio Porchia, sau despre cărţi importante, precum aceea despre Ionesco, mystique ou malcroyant? (câţi dintre noi ştim oare că Ionescu a realizat şi libretul unei opere despre martiriul lui Emilian Kolbe?). În bijuteria dedicată lui Ion Barbu autorul se opreşte asupra a două cuvinte: „Isarlâk” (sau „Hisarlâk”) şi „El Gahel”, primul trimiţând la cetatea Troiei redescoperită de Schliemann în secolul al XIX-lea, al doilea fiind semnătura plină de umor, dar şi de smerenie cutremurată, a autorului Jocului secund (în arabă înseamnă „Ignorantul”).

La nivelul „structurii” volumul suferă puţin. Pe cât de incitante sunt părţile 1,2 şi 4 pe atât de redundantă mi s-a părut partea a 3-a, alcătuită în principal din interviuri. Poate că la o viitoare ediţie autorul va reconfigura întregul. Cartea lui Basarab Nicolescu mi-a readus în memorie zecile de întâlniri şi convorbiri cu Paul Barbăneagră sau Theodor Cazaban pe teme învecinate. Acesta este anturajul românesc al autorului şi nu cred să greşesc afirmând că volumul de faţă este, indirect, un omagiu adus şi celor doi compagnons de route în căutarea unei utopice (şi tocmai de aceea esenţiale) Tradiţii primordiale. Precizie, informaţie de primă mână, savoir faire şi puţin delir (un savant sănătos la cap ar fi tot atât de ireal ca un poet sănătos la cap): iată din ce se compune umbra „destinului Basarab Nicolescu” oglindită în 370 de pagini.

Basarab Nicolescu, În oglinda destinului. Eseuri autobiografice, Editura Ideea europeană, Bucureşti, 2009.

Cristian Bădiliţă

Cristian Bădiliţă

Cristian Bădiliță este un teolog, eseist, traducător și poet român contemporan.

Asociația Culturală OGLINDANET, fondată în luna mai, 2011, la inițiativa dlui Cristian Bădiliță, în scopul de a desfășura activități (programe, proiecte și acțiuni) culturale, științifice și educaționale cu impact național și internațional.
Cristian Bădiliţă

Latest posts by Cristian Bădiliţă (see all)

Post a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *