Lista lui Băsescu, pardon!
Patapievici, Liiceanu, Tismăneanu, Pleşu, Preda, Avramescu, Cărtărescu, Baconsky, Paleologu jr., Mihăieş, Tătaru, Guran, Neamţu, Mihăilescu, etc. (plus, nota bene, Ilieşiu). Încă o generaţie de fripturişti care nici măcar nu ştiu să taie şi să mestece friptura picată din ciocul pescăruşilor în castronul de tablă. Plutonul „gânditor” din spatele plutonului de execuţie al Pseudo-României actuale. Malagambişti fără profesie, dar cu influenţă pe lângă malagambişti de profesie, precum Băsescu, Vântu, academicienii Caţavencu. Monopol în cârdăşie cu presa coordonată perfect, după şabloanele anilor 1950, de fiii ori nepoţii fostelor canalii. Lenin i-a proiectat şi pe Medvedev, şi pe cei enumeraţi mai sus. Ajunge să aţipim o clipă pe gânduri. Dar numai o clipă, cât s-a mai scris o filă din subistoria României.
La capătul acestui nou cincinal ceauşist, ce stă să se îngroape, câteva lucruri trebuie spuse răspicat şi fără ocolişuri. Întâi de toate, Băsescu a reuşit nu doar să dizloce singurul partid cât de cât normal din România (cu ajutorul pomposului Popescu-Tăriceanu), mă refer la Partidul liberal, dar să demoleze complet firava citadelă (din beton armat, dar astea erau vremurile) a intelectualităţii dâmboviţene. La fel cum generaţia anilor 1960, după mărturisirea directă a unora dintre ei, s-a pretat colaboraţionismului cu Ceauşescu pentru a schimba garda proletcultistă, la fel acum, neocolaboraţioniştii disperaţi au pactizat vulgar cu un personaj de nivelul lui Ceauşescu. Până la urmă, un Păunescu, un Dinu Săraru, un E. Simion sau un R. Theodorescu îmi inspiră o mai mică repugnanţă, ca lachei ai lui Iliescu, decât corifeii „şcolii de la Păltiniş” (condoleanţe postume lui Noica!), plus guduricii aferenţi. Un E. Simion sau un R. Theodorescu îşi merită locul în Academia română. E de preferat opera (opereta, operica) fără caracter lipsei şi a operei (operetei, opericii) şi a caracterului.
Deşi se află, iată, de cinci ani (2009 n.m.), la cârma unor instituţii importante şi au pe mână jumătate din presa logoreică, staff-ul lui Popeye PCR-PD-PDL nu are absolut nici un motiv de autoproslăvire. Semidoctismul, minciuna prin omisiune, plus tehnicile de manipulare şi autominţire constituie arsenalul de atac (sau de justificare) al unui pluton din oştirea lui Parpangel, nu al unei rase de elită. „Elita României”, vorba unui vânzător Petrom întâlnit zilele trecute, şi cititor al Patericului, „fuge de-i sfârâie călcâiele în Occident, mai ales de când a ajuns aşa-zisa ‚elită’ la Cotroceni”. Această afirmaţie, cu atât mai zguduitoare, cu cât provine nu din gura unui adversar ideologic, ci din aceea, disperată, a unui „vânzător de benzină”, ar trebui măcar să-i pună pe gânduri pe slugarnicii tovarăşi de drum ai băsescului, încozonăciţi, nu-i vorbă, dar cu largi găuri în turul izmenelor portocalii.
S-a înţeles, sper, că acest text nu e nici act de acuzaţie, nici critică ideologică şi cu atât mai puţin invectivă. Acest text e constatarea, în termeni ceva mai pitoreşti, a unei imposturi. Faptele lui Băsescu sunt zero, nu după cinci, şase, şapte, opt, ci după după douăzeci de ani. Opinia lui Smerdeakov, cum că aceste fapte nu sunt zero, nu e o demonstraţie în sine, ci opinia lui Smerdeakov. Iar opinia lui Smerdeakov, publicată în Noua Scânteie numită Evenimentul zilei, nu merită respectată nici măcar de rumegătoarele din Bolintin. Problema nu e Băsescu şi nulitatea lui pe toate planurile; problema sunt aceşti trâmbiţaşi ai lui Băsescu, trâmbiţaşi care, pe urmele lui M. Beniuc, E. Barbu sau Vadim Tudor, ţin să scoată neapărat dintr-o cutie de conserve de pe vremea Răposatului dangăt de clopot patriarhal. E atât de jenant spectacolul încât ţi se întoarce stomacul pe dos. Numele înşirate sub titlu, plus alte câteva zeci, stau, începând de cinci ani de zile, în compania lacheilor de la curţile lui Gheorghiu Dej, Ceauşescu şi Iliescu. Atât şi nimic altceva. Nimic altceva!
În fine, timpul pe care „l-am pierdut” noi, cei ignoraţi cu foarte bună ştiinţă de către actualii (şi probabil viitorii) cenzori neosocialişti, s-a transformat în cărţi. Ei şi-au transformat timpul lor în cariere de doi bani, care ar fi putut ajunge cariere pline şi utile dacă n-ar fi fost drămuite de nişte proşti. Dumnezeu nu ţi-l scoate în cale pe Băsescu degeaba. Inşi care intraseră în lumea de după 1989 ca repere ale normalităţii au ajuns, iată, bieţi membri de partid (sau nici măcar), susţinători abulici ai unui distrugător de ţară, care nu mai produc de ani de zile decât hămăituri în presă şi blochează cu o rea voinţă vrednică de-un acatist, instaurarea normalităţii în ceea ce ei mai îndrăznesc să numească „ţara lor”.
(20 august 2009; apărut pe site-ul www.cristianbadilita.ro)
*
Actualizare iulie 2011. Se pare că ne aflăm la începutul campaniei de dezertare a oportuniştilor din batalioanele cotroceniste. Recent peste ce dau frunzărind presa românească pe internet? Peste o… scrisorică. O scrisorică din partea unui anume S. Ilieşiu către un anume T. Băsescu, în care primul îi cere ultimului demisia pe motiv că ar fi „mincinos, duplicitar, vulgar” etc. Dl S. Ilieşiu a avut o revelaţie! După şase ani de lins mânuţa băsescului. Dle Ilieşiu, nu confundaţi autoamnezia dvs calculată cu prostia celorlalţi. Aţi făcut parte ani de zile (nu ceasuri, nu zile, nu luni, ci ani de zile) din grupul de susţinători şi tămâietori ai „vulgarului duplicitar”. Vom publica la un moment dat lista lărgită. Ca să nu uităm! Ca să ne aducem noi, dar în primul rând ca să vă aducem vouă, „amnezicilor” programaţi, aminte! Nu vă este ruşine să ieşiţi acum în piaţa mare şi să strigaţi: „Demisia, demisia?” De ce n-aţi făcut-o acum şase, acum cinci, acum patru ani? Se ştia perfect cine este Băsescu nu de ieri sau de alaltăieri, ci de douăzeci de ani. De la revoluţie, de la mineriadă. A-i cere acum demisia fostului stăpân e un gest de sfidare a celor care au denunţat impostura din prima secundă şi o dovadă evidentă, şi tristă, de laşitate.
August 2011. Îmi permit să adaug un catren despre subiect, confecţionat „oportunist” de Şerban Foarţă:
„E la nave va… lua apă!
Şi,-apoi, flendura-i oranj
au s-o nege ăi de scapă,
pân’ la ultimul ei franj!”
Cristian Bădiliţă
Asociația Culturală OGLINDANET, fondată în luna mai, 2011, la inițiativa dlui Cristian Bădiliță, în scopul de a desfășura activități (programe, proiecte și acțiuni) culturale, științifice și educaționale cu impact național și internațional.
Latest posts by Cristian Bădiliţă (see all)
- Evanghelia după Luca - September 22, 2014
- Evanghelia după Luca - November 22, 2012
- Exorcizări (12) - April 16, 2012
