Pages Menu
Rss
Categories Menu

Posted by | 0 comments

Louis Bouyer, un teolog  non-conformist

Louis Bouyer, un teolog non-conformist

Puţini sunt cercetătorii contemporani care s-au interesat îndeaproape de gândirea unuia dintre cei mai importanţi în acelaşi timp disputaţi teologi occidentali ai secolului XX, Louis Bouyer (n. 1913, d. 2004). El însuşi şi-a redactat Memoriile, care însă nici până astăzi n-au văzut lumina tiparului. Prin caracterul său vivace şi prin temperamentul înclinat spre polemică, Bouyer nu-i lasă indiferenţi pe teologii de astăzi, occidentali, dar şi orientali, atrăgând fie admiraţia, fie opoziţia lor critică. Uneori însă această opoziţie se transformă, sub condeiul unora, în dispreţ sau pur şi simplu într-un refuz „în bloc” al gândirii sale. În predica ţinută cu ocazia înmormântării, pe 26 oct. 2004, Arhiepiscopul Parisului, Card. Lustiger, sublinia cu tărie că preotul oratorian a fost un iniţiator şi un profesor minunat, un Maestru înţelept. S-a dăruit, într-un mod providenţial Bisericii într-o perioadă critică, datorită singularităţii personalităţii sale, destinului său, culturii sale strălucite şi geniului său, pentru a detecta comoara ascunsă şi a o repune în evidenţă şi în coerenţă cu totalitatea misterului creştin. Cu toate acestea, continuă Cardinalul, în această lume el nu s-a bucurat de nicio recompensă, pe care o merita lucrul său intelectual în serviciul teologiei şi al Bisericii. Nu a acceptat nici chiar bareta cardinalatului deoarece, spunea el, acest lucru ar fi cauzat prea multe complicaţii Sfântului Părinte (Paul al VI-lea), ştiută fiind reputaţia sa, nu tocmai elogioasă, în rândurile teologilor francezi (Acest fragment din predica Arhiepiscopului Parisului a fost reluat în reeditarea interviului acordat de jurnalistul francez Georges Daix lui Bouyer, publicat cu titlul: Le Métier de théologien (Meseria de teolog), Genève, Ad Solem, 2005.
De asemenea, Jean-Robert Armogathe, cu prilejul morţii lui Bouyer, scria Le Figaro din 27 octombrie, 2004: Alături de dominicanul Yves Congar şi de iezuiţii Jean Daniélou şi Henri de Lubac, oratorianul Louis Bouyer este unul din cei patru mari teologi francezi de după război. Henri Tinck, în Le Monde din 27 octombrie, 2004, preferă să-l prezinte pe Bouyer ca fiind un teolog al neoconservatorismului catolic, unul din gânditorii tuturor curentelor teologice care discreditează lumea modernă în raport cu inevitabilitatea Crucii şi realităţii ultime a Împărăţiei lui Dumnezeu. Acest curent nostalgic al unui catolicism de tradiţie, de autoritate şi de centralism roman (…) a dat naştere unor teologi de mare valoare (astăzi cardinali) cum ar fi Joseph Ratzinger, Jean-Marie Lustiger, Philippe Barbarin, precum şi unei întregi generaţii de intelectuali catolici, Jean-Luc Marion, Rémi Brague, Jean-Robert Armogathe, Jean Duchesne în Franţa, cărora Louis Bouyer le este „părinte spiritual”. La Croix din  25 octombrie, 2004, consacră un articol insignifiant teologului Louis Bouyer refuzând autorului, prin vocea redactorului-şef, un text mai consistent care ar fi putut fi pe deplin justificat.
Pentru prima dată, în limba franceză, cercetătorii salută cu bucurie publicarea unui volum substanţial, cca. 800 pagini, dedicat oratorianului Louis Bouyer. Autorul, Davide Zordan, un tânăr cercetător italian, laureat al Institutului de Studii Teologice de la Universitatea din Bruxelles, îşi propune să analizeze în profunzime itinerariul gândirii eruditului oratorian în contextul teologiei franceze din secolul XX. În acest volum autorul nu are intenţia de a prezenta cititorului o simplă biografie a oratorianului francez, ci preferă să-i analizeze în profunzime principalele opere, trasând itinerariul său teolgic. De asemenea, măiestria autorului consistă în faptul că ajunge să se distanţeze de obiectul său de cercetare şi să prezinte o evaluare sintetică dar şi critică a gândirii teologice a lui Bouyer. Din acest punct de vederea volumul capătă o importanţă cu totul particulară şi deosebită atât pentru teologi cât şi pentru orice cititor.
Zordan arăta cu deosebită fineţe şi justeţe că Biblia, Cuvântul Domnului inspirat de Duhul Sfânt, este punctul de plecare şi de sosire, fundamentul gândirii teologului francez. Deja primele lucrări, Biblia şi Evaghelia şi Sensul Scripturii: de la Dumnezeul care vorbeşte la Dumnezeul făcut om, publicate la Editura Cerf, Paris, în 1952, şi reeditate în 2009, trasează linia de fond a teologiei de inspiraţie biblică a oratorianului. Cercetătorul italian nu ezită să sublinieze preocupările esenţiale întâlnite în voluminoasa operă a teologului francez: raportul între tradiţia eclezială şi critica ştiinţifică, valoarea istorică a Primului Testament şi a traducerilor sale, unitatea Cuvântului divin inspirat şi a istoriei mântuirii în faţa pluralismului metodelor interpretative (cf. p. 96). Zordan conchide astfel: dacă opera oratorianului a fost studiul biblic, lucru ce lipsea din teologia catolică a secolului trecut, pentru un anumit timp a fost şi un efort fără precedent datorită preocupării constante de a armoniza între ele, fără a le trăda, cercetările critice, teologia biblică şi spiritualitatea. Această abilitate particulară în a căuta unitatea profundă a misterului creştin şi a inteligenţei sale va fi pusă în evidenţă în toată opera ca o constantă în practicarea teologiei lui Bouyer (pp. 104-105).
Cuvântul lui Dumnezeu ne-a fost revelat nu pentru a rămâne doar la nivel de discurs, ci pentru a penetra viaţa creştină prin celebrarea sa liturgică. Sfânta Scriptură rămâne autentică şi Cuvânt izvorâtor de viaţă doar în măsura în care ea se prelungeşte într-o acţiune liturgică concretă având repercusiuni asupra vieţii creştine şi modelând un comportament etic în care transpar virtuţile şi exigenţele biblice. De aceea teologul francez insistă cu tărie, în scrierile sale, asupra rădăcinilor şi tradiţiilor iudaice care sunt fundamentul şi punctul de plecare al reflecţiei şi gândirii teologice creştine (cf. pp. 133-134). În acest sens, Zordan face o analiză detaliată a două lucrări fundamentale ale lui Bouyer publicate la Editura Cerf, Paris, colecţia „Lex orandi”, în 1945 şi 1966: Misterul pascal. Meditaţii despre liturghia ultimelor trei zile ale Săptămânii Sfinte şi Euharistia. Teologia şi spiritualitatea rugăciunii euharistice, două opere de o importanţă majoră, care au orientat şi susţinut pregătirile Conciliului Vatican II referitoare la celebrarea şi teologia Sf. Liturghii.
Opera teologului francez este considerabilă. Analiza detaliată a scrierilor sale, resituate în contextul cercetărilor teologice ale vremii sale, l-a condus pe cercetătorul italian să degajeze câteva idei sau noţiuni fundamentale ce revin mereu sub condeiul lui Bouyer. Printre acestea putem aminti cunoaşterea şi misterul elaborate într-un mod cu totul special. Trimiterea constantă de la unul la altul a acestor termeni înrădăcinaţi în Biblie generează o tensiune vitală şi constituie expresia punerii în practică a inteligenţei creştine. Cititorul, iubitor al Sfintelor Scripturi şi interesat de punerea în practica de zi cu zi a Cuvântului revelat, găseşte în voluminoasa lucrare a lui Zordan un deliciu pentru sufletul şi inteligenţa sa de creştin şi poate chiar înnoda o prietenie intelectuală cu un teolog francez non-conformist prin chiar tradiţionalismul gândirii sale, Louis Bouyer.

DAVIDE ZORDAN, Connaissance et Mystère. L’itinéraire théologique de Louis Bouyer, Paris, Éditions du Cerf, coll. « Théologies », 2008, 808 pp..

Post a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *