Posted by Raluca Lazarovici | 0 comments

Lumina pietrelor: un volum de excepţie

Există traducători şi există interpreţi. Ceea ce s-a realizat prin punerea la dispoziţie a poeziilor lui Dinu Flămând (n. 1947) în limba italiană trece dincolo de hotarul traducerii textuale în sensul originar latinesc de “trans” şi “ducere”, aflându-se într-o zonă mai profundă şi mai vastă în acelaşi timp, cea a interpretării cu irizări hermeneutice. Textul devine astfel un spaţiu de convergenţă, de întâlnire şi negociere a preaplinului sensurilor, de manifestare şi împărtăşire a legilor ospitalităţii originare, când cuvântul şi gândul, şi mai apoi gestul, se (re)unesc în intenţionalitate.

În librăriile italiene de numai câteva săptămâni şi publicată de editura Palomar, antologia lui Dinu Flămând intitulată La luce delle pietre. Antologia 1998-2009 [Lumina pietrelor. Antologie 1998-2009], îngrijită şi tradusă de Giovanni Magliocco, lector de limba şi literatura română la Universitatea din Bari, reprezintă un gest plurivalent de înaltă ţinută, în care se contopesc rigoarea ştiinţifică şi pasiunea pentru literatura română, însoţite de dorinţa de promovare activă a acesteia în spaţiul cultural italian şi, în acelaşi timp, academic. Faptul merită menţionat cu atât mai mult cu cât un astfel de demers literar cu valenţe ştiinţifice – antologie a unui poet român contemporan realizată de un românist italian – nu a mai fost realizat de şase ani, mai exact din 2004, când vedea lumina tiparului la Roma antologia de versuri ale poetei Ana Blandiana, publicată de Donzelli Editore, îngrijită şi tradusă de Biancamaria Frabotta şi Bruno Mazzoni, ultimul, profesor universitar, titular al catedrei de literatură română din Pisa.

Alegerea poemelor ni se pare un puzzle reuşit, realizat prin extrapolarea deloc întâmplătoare a unor texte din volumele: Viaţa ca probă (1998), Dincolo (2000), Tags (2002), Grădini (2005), Frigul intermediar (2006), Umbre şi faleze (2009). Senzaţia de unitate internă şi fluiditate, cât şi de maximă valorificare a operei poetului român, însoţeşte cititorul pe tot parcursul lecturii. Dubla textură, în româneşte şi în italiană, evidenţiază cu prisosinţă efortul şi talentul ‘mesagerului’, al celui care s-a lăsat permeat de sens în ‘limbacultura’ de origine, pe care, mai apoi, cu ştiinţă şi har, l-a potrivit şi l-a croit pe măsura unui alt idiom, redându-l publicului italofon. Numai un poet poate să traducă un alt poet, nu prin reproducerea, ci mai degrabă prin retrăirea profunzimilor şi recrearea stilistică a acelor stări de graţie, dându-le o nouă viaţă şi un nou destin, ca în următorul grupaj de versuri:
Marea înghite tăcerea serii / pietrele ţărmului înfloresc pe ascuns / frunzele digeră o pastă de întuneric / iar când le atingi îşi scot ghearele // unele ploi rătăcite se sparg în cactuşi / faleza îşi scoate la aer verdele pubian / aerul miroase ca sarea legendelor când Helena / adulmeca de pe mal transpiraţia grecilor (din Umbre şi faleze, p. 168).

Il mare inghiotte il silenzio della sera / le pietre della riva fioriscono di nascosto / le foglie digeriscono un impasto di tenebre / e quando le sfiori tirano fuori gli artigli // piogge smarrite si infrangono sui cactus / la falesia esibisce all’aria il suo verde pubico / l’aria profuma come il sale delle leggende quando Elena / annusava dalla riva il sudore dei greci (din Ombre e falesie, p. 169)Exasperările au încărcătură de praf exploziv, pe care cititorul este invitat să-l presimtă şi să-l amuşineze – verb frecvent în poezia lui Dinu Flămând, care arată o exaltare a mirosului ca formă de cunoaştere şi de filtrare a sentimentelor (Amuşinăm cu nările dilatate / la subsoara nopţii / mirosul propriei noastre existenţe. // Con le narici dilatate annusiamo sotto l’ascella della notte / l’odore della nostra assenza. Din Périgord/Périgord, pp. 62-63). Limbajul poetic devine isteric, dureros, (sin)ucigaş:
Când suferinţa palpează disperarea / poemul este o rană de neputinţă: / sfârâie epuizat / în apa ce a călit pumnalul // sau aleargă în dreapta şi-n stânga / după o milă aproximativă / se agaţă de hainele trecătorilor / gesticulează exaltat rosteşte cuvintele mediocre / pe care le dăruieşte şi le adoră – / durerea stângace începe atunci să înveţe să-şi silabisească arsura / într-o tăcere ca respiraţia banchizelor (din Arsura, p. 66)
Quando la sofferenza tasta la disperazione / la poesia è una ferita d’impotenza: / sfrigola consumata / nell-acqua che ha temprato il pugnale // o corre a destra e a manca / dietro una pietà approssimativa / si aggrappa ai vestiti dei passanti / gesticola esaltata / pronunciando le parole mediocri / che offre e adora – // il dolore maldestro incomincia allora ad imparare / come sillabare la bruciatura / in un silenzio simile al respiro delle banchise (din La bruciatura, p. 67)
Intimitatea traducătorului cu textul este cu atât de profundă, cu cât acesta este singurul în stare să întrevadă şi altceva decât ar putea simplul consumator de poezie:
În Umbre şi faleze, prin meditarea asupra relaţiei dintre lumină şi umbră, se consolidează aspectul reflexiv, dimensiunea filozofică şi ontologică a poeziei lui Dinu Flămând, care aici se apropie de anumite zone ale poeziei franceze, ca, spre exemplu, cea a lui Philippe Jaccottet. Poetul pare să traducă în româneşte o spiritualitate tipic “occidentală”, aproape “clasică”, astfel încât, în anumite momente, ne întrebăm dacă poeziile sale nu au fost cumva concepute mai întâi la nivel ideatic în franceză şi apoi traduse în româneşte. (Prefazione)
Magliocco introduce cititorul italian în meandrele unei lumi de două ori necunoscute: opera unui artist străin, purtător al unei culturi diferite de cea italiană, dublată de o istorie recentă despre care în Occident se cunosc doar frânturi, şi acelea adesea instrumentalizate. În prefaţă, traducătorul-ghid descrie cu acurateţe opera poetului în sens evolutiv, explică limpede momentele cu o relevanţă deosebită şi interpretează în mod ingenios anumite alegeri stilistice. De asemenea, presară textul prefeţei cu versuri reprezentative, precum cele ale poeziei În spatele ecranului:
Priveşti întâlnirea: Tristan şi Isolda exilaţi la marginea / Bucureştiului / deapănă pe ecran mosorul unei legende / copios fluierată de tinerii ucenici / ai uzinei metalurgice din apropiere. // Vom avea oţel şi iubire, ni s-a promis. // Iar eu îmi pun speranţa în cei doi adolescenţi / strecuraţi prin gard în spatele ecranului / de unde se vede toată comedia pe dos. (p.28) Osservi l’incontro: Tristano e Isotta esiliati alla periferia / di Bucarest / dipanano sullo schermo la bobbina di una leggenda / fischiata copiosamente dai giovani apprendisti / della vicina fabbrica metallurgica. // Avremo acciaio e amore, ce l’hanno promesso. // Mentre io ripongo la mia speranza in quei due adolescenti / insinuatisi attraverso il recinto dietro lo schermo / da dove si vede tutta la commedia a rovescio. (p. 29)
Antologia va fi în curând lansată în prezenţa realizatorului şi traducătorului său, Giovanni Magliocco, la Accademia di Romania la Roma şi la Târgul internaţional de carte de la Torino din mai 2010, la invitaţia Intitutului român de cultură şi cercetare umanistică “Nicolae Iorga” din Veneţia, dat fiind că ICR a sprijinit publicarea lui, prin programului TPS – Translation and Publication Support. Iată, aşadar, un produs literar care va umple unul dintre numeroasele goluri, care sar în ochi, în rafturile bibliotecilor şi librăriilor italiene la toate nivelele, în ceea ce priveşte literatura română, în general, şi cea contemporană, în special. Un demers care se cere reluat în mod sistematic şi metodic, prin iniţiative similare urgente şi, sperăm, frecvente, pentru ca acest volum să nu rămână un caz izolat – excepţional, dar şi o excepţie – stea solitară hălăduind în nemărginitul văzduh al culturii italiene.