Pages Menu
Rss
Categories Menu

Posted by | 0 comments

Mahommed a renunţat la Coran

Mahommed a renunţat la Coran

Minunea s-a întâmplat la sfârşitul anilor 1980 în Irakul lui Saddam Hussein. Tânărul Mahommed Mussawi, dintr-o importantă familie şiită descinzând din Profet, efectuează serviciul militar. Spre oroarea lui, cel cu care trebuie să-şi împartă camera e un creştin, Massud. Pentru Mahommed, creştinii sunt „politeişti, spurcaţi, eretici”. În familia lui, orice contact cu ei este din capul locului interzis, respectându-se cu stricteţe preceptele coranice. Din primele minute de conversaţie însă Mahommed îşi dă seama că partenerul de cameră e un om blând, civilizat şi prietenos. Avea de gând să petreacă doar câteva zile în cazarma respectivă, dar prezenţa creştinului îl întărâtă. Hotărăşte să facă serviciul militar complet pentru a avea timp să-l convertească pe Massud la islam. Acesta nu se simte deloc ofensat, dar îi pune o condiţie: întâi de toate, Mahommed să citească şi să încerce să înţeleagă Coranul. Precizare capitală, care va avea efecte devastatoare.

Timp de patru luni Mahommed se va cufunda în Coran, pe care-l ştia deja pe de rost, dar fără să fi încercat până atunci, vreodată, să-l înţeleagă cu propria-i minte. Dificultăţile „interpretative” au început chiar de la prima surată. După patru luni, şocat de contradicţiile „cărţii sfinte”, de mesajul ei violent şi antiuman din anumite verste, „care anulează, practic, restul”, Mahommed se dezice de islam. Devine un „om fără nicio religie”. Pe fondul acestei uriaşe decepţii, într-o noapte, visează că se află pe malul unui râu. Pe malul celălalt vede un necunoscut care-i strigă: „Dacă vrei să ajungi la mine, trebuie să mănânci din pâinea vieţii.” Expresia aceasta, „pâinea vieţii”, pe care Mahommed o aude pentru prima dată, îi pătrunde ca un piron de foc în inimă.
Întâmplare sau nu, a doua zi Massud se întoarce dintr-o permisie aducând în bagaje un Nou Testament. Mahommed se apucă să-l citească şi descoperă „pâinea vieţii” în Evanghelia după Ioan. Pentru el, cerul se deschide; solzii îi cad de pe ochi. Convertirea e fulgerătoare. Se îndrăgosteşte cu toată fiinţa de Isus Cristos. Vrea să urle cât îl ţin puterile şi pe toate drumurile că a devenit creştin. Massud îl potoleşte, amintindu-i că orice confesiune publică îl va costa viaţa şi că „Isus îl vrea viu, nu mort”. Îi propune ca, la terminarea serviciului militar, să vină să trăiască într-un sat de creştini din nordul Irakului.
Destinul însă a vrut altfel. Massud este eliberat peste noapte, dispare din viaţa lui Mahommed, ca o nălucă. Acesta se întoarce în sânul familiei, la Bagdad, care-l primeşte cu o veste neaşteptată: peste câteva zile se va căsători cu o fată pe care n-a întâlnit-o niciodată în viaţă. Trebuie precizat, poate, că Mahommed fusese deja desemnat urmaş al tatălui la conducerea tribului: lui îi erau rezervate rangul, averea, puterea.


Mahommed se căsătoreşte deci şi va avea foarte repede un copil. În fiecare duminică merge la o biserică din Bagdad, pentru a participa, ca şi catehumen, la sfânta liturghie. Niciun preot creştin nu îndrăzneşte să-i ofere sprijin, de frica represaliilor. Legea islamică pedepseşte cu moartea orice tentativă de prozelitism. Prin urmare, tânărul catehet se va zbate ani de zile între Scylla şi Charibda. Într-o duminică, soţia, intrigată de absenţele lui duminicale, îl ia la întrebări. Mahommed îi mărturiseşte adevărul. Îngrozită, femeia pleacă la părinţi, dar fără să le spună acestora nimic. După câteve zile se întoarce acasă şi, încetul cu încetul, acceptă noua religie a soţului ei. Acum, toţi trei, Mahommed, soţia şi copilul, merg la biserică duminică de duminică, păstrând însă cea mai mare discreţie.
Clanul va descoperi totul într-o bună zi (copilul îşi face, din joacă, semnul crucii în faţa bunicului) şi Mahommed este târât în faţa unui immam prestigios, care, după ce-l interoghează, emite următoarea fatwa: „Dacă nu renunţă imediat la creştinism omorâţi-l, aşa cum scrie în Coran.” Ca un condamnat la moarte, Mahommed e adus până la Bagdad în portbagajul unei maşini, apoi e băgat în cea mai teribilă închisoare irakiană chiar de către tatăl său. Primele trei luni de zile va fi bătut şi torturat cu sălbăticie. Îndură totul prin rugăciune. După mărturisirea sa, dragostea pentru Isus i-a salvat viaţa. Un an şi patru luni n-a avut voie să primească nicio vizită, nu şi-a putut vedea soţia şi copiii. După un an şi patru luni, când rezistenţa îi ajunsese la zero, a fost eliberat.
Familia îl obligă să trăiască în aceeaşi casă cu un frate şi o cumnată care-i supraveghează fiecare mişcare. Nu i se mai dă niciun ban. Practic, continuă să trăiască în reghim de închisoare. Abia acum întâlneşte un preot catolic care-l va ajuta să evadeze din Irak, dar care se încăpăţânează să-i refuze botezul. În anul 2000 Mahommed şi familia reuşesc să emigreze în Iordania, unde, după 13 ani de aşteptare, nenorociri şi perseverenţă dumnezeiască, primeşte botezul, luându-şi numele de Iosif.
Dar chinurile nu se termină aici. La puţin timp după botez familia îl găseşte, iar fraţii şi cumnatul său îl împuşcă în urma unei discuţii violente, reproşându-i, fireşte, apostazia. Iosif e salvat de la moarte şi i se oferă azil în Franţa, unde trăieşte şi astăzi, la adăpost de aparatele de fotografiat sau de filmat. Fatwa rostită împotriva lui e încă valabilă şi oricine îl poate suprima în baza acestei hotărâri criminale cu aspect de „decret divin”. În 2010, Joseph Fadelle (acesta e numele său actual) a publicat răscolitoarea poveste a convertirii sale şi a urmărilor acestei convertirti la editura L’oeuvre din Paris, cu titlul, Le prix à payer (Preţul de plătit).
Această mărturie se năpusteşte asupra noastră ca un taifun. În primul rând, prin extraordinara epopee trăită, sau mai degrabă îndurată, de acest om, ea ne interpelează personal asupra calităţii credinţei noastre. Cum trăim noi relaţia noastră cu Isus Cristos, noi, care beneficiem de toate darurile libertăţii, într-o Europă prosperă, care, evident, nu-i nici raiul pe pământ, dar nici iadul, iadul pe care a fost obligat să-l străbată, vreme de atâţia ani de zile, Joseph Fadelle? În al doilea rând, Le prix à payer ne arată, pe viu, încă o dată, dacă mai era cazul, cât de teribilă e soarta creştinilor în ţările musulmane şi cât de indecente sunt iluziile noastre privitoare la „libertatea” semenilor noştri. Niciodată să nu-i uităm în rugăciune pe aceşti martiri contemporani. Nu în ultimul rând, mărturia lui Joseph Fadelle asupra agresivităţii unor precepte coranice ar trebui să ne repună serios pe gânduri. Occidentul intelectual a creat o modă, hipernocivă în învelişul ei „umanist”, care trece cu vederea pasajele problematice din „cartea sfântă” a islamului, precum şi consecinţele concrete ale acestor pasaje. Convertirea lui Mahommed la creştinism a început prin lectura cinstită şi inteligentă, nu papagalicească, a Coranului. Asta nu înseamnă că ajunge să ai un dram de cinste şi de inteligenţă ca să renunţi la islam. Există mii de musulmani care n-au renunţat la Coran tocmai pentru că sunt cinstiţi şi inteligenţi. Apoi, Islamul a avut perioadele sale de creaţie şi împlinire culturală, de frumuseţe şi rigoare intelectuală. Orice se poate întâmpla, chiar în viitorul apropiat. Noi avem norocul să trăim într-o tradiţie, creştină, întemeiată pe două idei nepreţuite: adevărul şi libertatea. Dacă vreodată ni se va întâmpla să ne „săturăm” de credinţa noastră, să ne amintim de „preţul” plătit de Joseph Fadelle pentru ea.

Cristian Bădiliţă

Cristian Bădiliţă

Cristian Bădiliță este un teolog, eseist, traducător și poet român contemporan.

Asociația Culturală OGLINDANET, fondată în luna mai, 2011, la inițiativa dlui Cristian Bădiliță, în scopul de a desfășura activități (programe, proiecte și acțiuni) culturale, științifice și educaționale cu impact național și internațional.
Cristian Bădiliţă

Latest posts by Cristian Bădiliţă (see all)

Post a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *