Manifest împotriva gândirii-cub

Dacă ar fi să ne imaginăm forma geometrică a Universului, ce formă tindem să imaginăm?… Aud? Aha, rotundă… sferică… Da, asta e şi părerea noastră. Sfera pare mai elastică, maleabilă, o poţi extinde, te poţi mişca în siguranţă în interiorul ei. Trăim, de altfel, pe o sferă… ceva mai turtită şi totuşi… şi totuşi, folosim expresii de genul: „în toate colţurile universului” … „în colţul acesta de lume”.

Colţuri, unghiuri? Se pare că lumea noastră are o formă mult mai… incomodă! O formă care devine adesea matricea în care ne modelăm existenţa, gândurile, creaţiile… Un şablon cu muchii si colţuri întunecate, care împiedică zborul, culoarea, lumina, libertatea…

Un cub. Trăim într-un cub, gândim în şabloanele sociale ale unui cub, ne pliem existenţa întreagă pe modelul unui cub. Suntem nişte… cubişti, care visează uneori că trăiesc într-o sferă, că vor întinde braţele şi nu vor întâlni muchii tăioase ci peretele cald al unei sfere pe care o vom putea extinde, la infinit, pe măsură ce creştem…

Dacă nu fizic, atunci proiectându-ne spiritual în afară, prin imaginaţie, cunoaştere…

Acum, că v-am spus pe nume, vrem să vă mai oferim nişte detalii. În primul rând, numele nu are nicio legătură cu Picasso ori Braque, ci mai degrabă cu existenţa noastră în lumea contemporană.

În „ideologia” celor care au contribuit la „botezul” revistei noastre (Anticub: revista Licelui Mihai Ciucă din Săveni, n. red. Oglindanet), termenul de cubism defineşte mintea închisă a omului influenţat de factorii externi: politică, presă, cancanuri, filme, chiar şi desene animate… Acestea acţionează adesea în mod negativ, prin limitarea procesului de gândire, impunând tiparul rigid al societăţii.

Oarecum, ideea de „ANTI-CUB„ ne-a venit pe când ascultam o melodie a lui Ovidiu Mihăilescu, ce acuza societatea de monotonie, prin impunerea aceluiaşi sincron, „un pas înainte şi doi înapoi”. Ei bine, noi suntem contra tiparelor, contra cubului, dorim să ne deschidem mintea, să analizăm, să alegem…. Vrem să spargem cubul….

Pentru a părăsi spaţiul cubului îţi trebuie curaj, curajul de a fi tu însuţi. Rişti chiar să fii considerat nebun. Ei, şi? În filmul „Cube”, nebunul reuşeşte să învingă haosul cubului! Doar şi Isus era considerat „nebun”. De ce? Pentru că El a făcut abstracţie de dogmele societăţii de atunci, propunând noi concepţii despre viaţă, om şi relaţiile interumane. A vorbit despre iubire, ca liant al vieţii. Nu bani, nu putere: iubire!

Ca om, urmezi o cale a vieţii care, necontrolată, riscă să devină rutină, tipar… Începi cu şcoala, continui cu un liceu, fără să-ţi fie clar ce vrei, intri la o facultate (sau nu) şi, în cele din urmă, ai un „job” cu pachet all inclusive: „stres, nervi şi ore suplimentare”. Începi să faci compromisuri, renunţi… Asta e viaţa de „cubist”.

Pentru a scăpa de ea, învaţă să-ţi cunoşti cu adevărat potenţialul, visele, cultivă-ţi mintea, întăreşte-ţi corpul, devino plenar tu însuţi! Învaţă de la alţii, acceptă că nu ştii totul, dar nu te lăsa călcat în picioare. Asumă-ţi responsabil faptele, opinia, ai grijă să fie a ta, nu preluată de la alţii, de-a gata! Nu te lăsa manipulat sau corupt. Nu lăsa pe alţii să te toarne în tipare, rămâi liber, alert, pe poziţii!

Dacă reuşeşti în cele din urmă să ieşi din „cub”, ajungi într-o altă „dimensiune”, observi lumea cu alţi ochi, parcă nu o mai priveşti din interior, ci din exterior, cu credinţa că şi tu faci parte din ea şi o poţi schimba. Aşadar, dragi „cubişti”, ieşiţi afară, observaţi lumea, viaţa… şi nu uitaţi să trăiţi! Iar dacă nu vă place prea mult ceea ce vedeţi, schimbaţi… Începeţi cu voi înşivă!

Paul Cozmolici este elev în clasa a XI-a a Grupului şcolar dr. Mihai Ciucă din oraşul Săveni (jud. Botoşani) şi iniţiatorul revistei Anticub.