Martiri care ne-au dăruit libertatea
Martirii indică gradul de vitalitate al creştinismului.
Niciun secol n-a fost mai plin de martiri, aşadar, putem spune, mai puternic din punct de vedere spiritual, decât secolul XX. Nu-i de mirare: niciun secol n-a impus ateismul cu atâta virulenţă. Din păcate, persecuţiile anticreştine continuă şi în secolul abia început. Organizaţia Aide à l’Eglise en Détresse consideră că peste 200 milioane (aţi citit bine) de creştini din lume nu-şi pot practica religia în mod liber. Până mai ieri persecuţiile, crimele anticreştine făceau parte din cotidianul unei jumătăţi din Europa. Aceeaşi organizaţie citată mai sus publică de ani buni o serie de volume exemplare, realizate de istorici imparţiali, pe baza arhivelor (acolo unde mai există) şi a mărturiilor supravieţuitorilor consacrate martirilor recenţi ai Bisericii.
Martiri creştini din URSS e un volum scris la mai multe mâini, cuprinzând: un Preambul semnat de Mgr Bernard Dupire; un capitol general despre mărturisitorii lui Cristos în fostul imperiul sovietic, redactat de preotul ortodox Vladimir Zelinski; cinci micromonografii despre tot atâţia martiri aparţinând diferitelor confesiuni. Cartea reface contextul istoric, denunţând câteva prejudecăţi încă la modă în intelighenţia occidentală. Papalitatea, deşi condamnase ferm comunismul încă din secolul al XIX-lea, n-a privit cu ochi răi eliminarea Romanovilor şi venirea lui Lenin, sperând într-o convertire masivă la catolicism a Rusiei. Iluzia s-a menţinut câteva decenii. Pe de altă parte, „liberalul” Hruşciov, agentul literar al lui Soljeniţîn, a reinstaurat teroarea anticreştină, lăudându-se, la congresul XXI al Partidului comunist, că în douăzeci de ani va duce la muzeu ultimul credincios creştin. Gulagurile s-au reumplut sub domnia acestui călău cu aere decomplexate.
Alexandr Neini, unul din autorii volumului prezentat aici, descrie asasinarea lui Veniamin Kazanski, mitropolit ortodox de Petrograd şi Gdov, care s-a opus jafului bisericilor ordonat de Lenin în persoană. Pentru a-şi finanţa războiul contra albilor şi a face faţă foametei declanşate de politica bolşevică Lenin a dispus rechiziţionarea tuturor obiectelor preţioase de cult din biserici şi mânăstiri. Mitropolitul Veniamin s-a opus nu de dragul obiectelor respective, ci din respect faţă de evanghelie. Nu putea fi de acord cu rechiziţionarea violentă. Ar fi dat obiectele cu dragă inimă, ca dar din partea Bisericii pentru salvarea unor vieţi omeneşti (aşa cum procedase, în secolul al IV-lea, Ambrozie al Milanului). Dar nu putea accepta jefuirea bisericilor dictată de regimul ateu. A plătit cu închisoarea, apoi cu viaţa.
Didier Rance, directorul asociaţiei Aide à l’Eglise en Détresse, autor al unor volume capitale despre martirii Europei de Est, retrasează istoria comunităţii dominicane din jurul Annei Abrikosova, fină intelectuală convertită la catolicism în 1908, împreună cu soţul ei. Imediat după aceea proprietatea lor din mijocul Moscovei se transformă în mânăstire dominicană. Papa Pius al X-lea îi sfătuieşte pe soţi să nu renunţe la liturghia orientală. Anna Abrikosova şi comunitatea ei vor crea, practic, prima comunitate catolică din Rusia, dat fiind că, sub Romanovi, părăsirea ortodoxiei era interzisă prin lege. Socotite agente ale papalităţii şi ale monarhiei ruse, Abrikosova şi celelalte surori vor fi judecate şi închise. Chiar şi în condiţii de detenţie, în exil, ele vor continua propovăduirea cuvântului lui Dumnezeu şi stilul de viaţă monahal. În 1936, Abrikosova moare chinuită de cancer în detenţie.
Părintele Laszlo Puşcaş descrie ultimele săptămâni din viaţa episcopului greco-catolic Teodor Romza, beatificat de către Ioan Paul al II-lea la 27 iunie 2001. Asasinarea tânărului episcop a fost pusă la cale de către „liberalul” Hruşciov cu binecuvântarea directă a lui Stalin. Prin cinismul istoriei, Teodor Romza s-a născut în Cehoslovacia; în 1938 a devenit cetăţean maghiar; şi a murit sub stăpânire sovietică. În doar câteva decenii, regiunea sa de baştină a numărat trei stăpâni. În ultimii ani de păstorire n-a avut voie să-şi părăsească episcopia din Mukacevo. Prima ieşire s-a soldat cu moartea. Pe data de 26 octombrie 1947 episcopul şi doi seminarişti merg la sfinţirea bisericii din satul Lavka (de sărbătoarea lui Cristos Rege). La întoarcere, o maşină militară îi izbeşte din spate, răsturnându-i pe şosea. Toţi sunt bătuţi crunt, cu răngi de fier. Masacrul e întrerupt de sosirea, neaşteptată, a poştaşului din regiune. Călăii se urcă în maşină şi fug. Episcopul şi ceilalţi răniţi sunt transportaţi la spitalul din Mukacevo. Aici însă îl aşteaptă otrăvirea cu cianură de potasiu (prin inhalaţie).
Penultimul capitol al cărţii relatează martiriul unui foarte tânăr basarabean, de confesiune baptistă, ucis de ofiţerii armatei sovietice, care-i reproşau prozelitismul. Ivan Moiseev a fost ucis la 16 iulie 1972 când avea numai 20 de ani. A fost un martir vizionar. Relaţia sa cu Îngerul, care l-a vindecat subit în urma unui accident grav de maşină, a făcut obiectul unei monografii în italiană: Pia Maria Vincenti Guzzi, Vanja e gli Angeli, 1994. Vania a murit în urma torturilor administrate de tovarăşii de partid din Armata Roşie. În satul Volontirovka mormântul său a devenit, foarte repede, loc de pelerinaj.
Volumul se încheie cu descrierea martiriului, foarte recent, al preotului ortodox Alexandr Men, după căderea comunismului în URSS. Dovadă că răul, violenţa, intoleranţa nu depind numai de toanele unei ideologii. Alexandr Men a fost asasinat bestial, cu toporul (ca trădătorii), în apropierea casei sale de la ţară, într-o duminică, în timp ce se îndrepta spre liturghie. Provenit dintr-o familie de evrei, i se reproşa deschiderea spre Occident, stilul prea puţin „pravoslavnic”, impresionanta statură intelectuală.
Dincolo de tragismul acestor relatări, dincolo de caracterul lor absurd, la limita suportabilului (absurdul trăit rimează cu infernul), rămâne sensul lor luminos-cristologic. Martirul îşi depune viaţa, conştient şi nesilit, în mâinile lui Cristos. El se roagă pentru Biserică, dar şi pentru călăi. În clipa în care asistenta asasină îi apropie de nări flaconul cu cianură, episcopul Romza o imploră să nu comită crima, pentru a nu-şi condamna sufletul pe veci. El moare neîmpăcat, nu pentru pierderea propriei vieţi, ci pentru că n-a putut împiedica o femeie să devină ucigaşă. Din sângele martirilor de sub regimul comunist ne-am luat noi, cei de astăzi, raţia de libertate şi iubire.
B. Dupire, V. Zelinski, A. Nejny, L. Muskas, D. Rance, Y., Hamant, Martyrs chrétiens d’URSS, Aide à l’Eglise en Détresse, Paris, 2002.
Ca o completare la textul de mai sus, pe adresa http://www.ktotv.com/videos-chretiennes/emissions/nouveautes/documentaire-l-ukraine-sortie-des-catacombes/00048054 puteţi urmări un reportaj despre Biserica greco-catolică din Ucraina, „Ieşirea din catacombe”, realizat de organizaţia Aide à l’Eglise en Détresse.
Cristian Bădiliţă
Asociația Culturală OGLINDANET, fondată în luna mai, 2011, la inițiativa dlui Cristian Bădiliță, în scopul de a desfășura activități (programe, proiecte și acțiuni) culturale, științifice și educaționale cu impact național și internațional.
Latest posts by Cristian Bădiliţă (see all)
- Evanghelia după Luca - September 22, 2014
- Evanghelia după Luca - November 22, 2012
- Exorcizări (12) - April 16, 2012
