Memoriu privitor la starea arhivelor şi a documentelor private deţinute de stat

I – Starea de fapt

a) Origine şi cauze

Opera de distrugere a elitei care a făcut România Modernă (Unirea Principatelor, Indepenţa României şi România Mare) a fost întreprinsă de Rusia sovietică pentru a oblitera factorii determinanţi ai specificului românesc – începând cu conştiinţa propriei identităţi – în vederea :
1. anexării teritoriului rezultat din depersonalizarea statului român la imperiul marxist universal cu capitala la Moscova ;
2. vărsării massei informe a populaţiei deromânizate în magma informă a proletarilor fără patrie din Lumea’ntreagă.

Cu realizarea acestui proiect a fost însărcinat grupul venit pe tancurile Armatei roşii căruia Stalin i-a încredinţat exercitarea mandatului de administrator colonial atunci când a redus România de la rangul de stat suveran la cel de satelit al URSS.

Această oligarhie colonială – “sovietică” prin originea etnică a majorităţii membrilor ei  dar în primul rând prin solidaritatea intereselor ei cu ale Kremlinului – s’a impus prin crimă, jaf şi fraudă ca « elită de substituţie », proclamându-se « clasă conducătoare ». Ea şi-a însuşit locul şi rolul elitei autohtone pe care o exterminase, cu misiunea de a schimba identitatea poporului român, după acapararea prealabilă a bunurilor şi resurselor care le-ar fi asigurat românilor independenţa materială necesară pentru a rezista jugului străin.

Distrugerea elitei autohtone nu a însemnat doar lichidarea fizică a unui grup de indezirabili . « Remodelarea » conştiinţei naţionale a românilor nu se putea face fără a li-se sterge din memorie imaginea pilduitoare a celor care prin gesturi eroice şi optiuni lucide făcuseră şi ţinuseră România. Trebuia să le fie smulşi din minte cei care încarnau năzuinţele lor cele mai înalte, începând cu idealul naţional.

Confuzia atributivă şi patrimonială dintre partidul unic şi statul comunist a făcut din nomenclatură deţinătorul de facto (ca uzufructuar şi decident exclusiv) al patrimoniului constituit prin etatizarea proprietăţii private. Confiscarea bunurilor şi a locuinţelor s’a făcut cu evacuarea manu militari a proprietarilor şi interdicţia de a lua cu ei altceva decât un minim de efecte personale şi de alimente. Au rămas în casele astfel luate – înafară de mobile, tablouri, argintărie, etc. – arhivele documentare şi iconografice ale celor daţi fară, cu alte cuvinte memoria istorică a familiilor lor. Când aceste arhive n’au fost distruse de noii ocupanţi ai imobilelor, ele au ajuns în depozitele organizaţiilor locale ale PCR. După ce au fost expurgate şi oarecum organizate sub Ceauşescu, au fost transferate MAI (adică Securităţii), şi astăzi organul de tutelă al Arhivelor Statului.

b) Situaţia actuală

« Specialişti » MAI veghează în continuare la menţinerea arhivelor private sub un regim cât este posibil de secret, spre a împiedica accesul la ele a celor îndreptăţiţi să le cunoască conţinutul – cercetătorii – dar mai ales a celor îndreptăţiţi să le deţină – urmaşii calificaţi ai celor deposedaţi de ele prin rapt.

Politica aceasta de ocultare a arhivelor de familie are două obiective evidente deoarece constant dovedite în cursul ultimilor 20 de ani:
1. împiedicarea/întârzierea procesului de restituire a proprietăţii private dispus de diversele legi pe care noul regim de la Bucureşti a trebuit să le adopte spre a fi recunoscut de comunitatea internaţională drept democratic, în scopul însuşirii  abuzive şi frauduloase a bunurilor ce alcătuiesc acest patrimoniu de către parentela şi clientela nomenclaturii căreia Stalin i-a încredinţat şi Gorbaciov i-a confirmat stăpânirea prin procură a ţării noastre;
2. interzicerea recuperării propriului lor trecut şi a reconstituirii memoriei acestuia, de către români în genere, dar cu precădere de către urmaşii celor ale căror ştergere din memoria colectivă şi scoaterea definitivă din Istoria Neamului este mai departe urmărită de elita de impostură care deţine puterea asigurând sub forme politically correct perenitatea totalitarismului marxist (arbitrarul nelimitat al deţinătorilor puterii, aproape exclusiv recrutaţi din rândurile oligarhiei coloniale). Beneficiarii pseudo-democraţiei instaurate prin mineriadele din 1990 nu sunt dispuşi să tolereze penetrarea niciunui element de legitimitate a cărui recunoaştere publică/oficală ar deschide calea spre restaurarea democraţiei autentice, nici reluarea firului întrerupt al continuităţii istorice a statului român, cărora le-au pus capăt Armata roşie şi împuterniciţii locali ai Kremlinului. Acest lucru a fost confirmat  în mod autoritar de către actualul şef al statului atunci când a decis monopolizarea de către actualii fruntaşi ai oligarhiei coloniale sovietice a istoriei Rezistenţei Anticomuniste şi a crimelor comunismului, încredinţând conducerea instituţiilor menite să desfăşoare aceste activităţi fiului unuia din principalii autori ai exterminării elitei autentice a acestui neam, precum şi ai substituirii ei printr’una de impostură.

I I – Revenirea la legalitate

a) Problemele existente

Deţinătorii legitmi ai arhivelor de familie însuşite de statul comunist prin rapt sunt siliţi să se milogească pe la foştii ofiţeri de Securitate care asigură şi astăzi gestiunea acestor documente private în diversele departamente ale Arhivelor statului, în loc de a fi imediat/automat repuşi în posesia patrimoniului documentar ce le revine de drept, ca proprietari arbitrar deposedaţi sau urmaşi ai acestora, aşa cum s’ar fi întâmplat în orice stat democratic (spre pildă în Germania la prăbuşirea, deopotrivă, a totalitarismului hitlerist şi a acelui marxist).
Eliberarea cu ţârâita a câte unui document, după parcurgerea repetitivă a unor serii nejustificabile de proceduri interminabile şi costisitoare, menite să te facă să te laşi păgubaş sau să te incite la accelerarea obţinerii lui prin bacşiş, ilustrează paroxistic reaua voinţă organizată care prelungeşte la Arhivele statului reaua credinţă a administraţiei publice însărcinate cu mimarea legalităţii. Faptul de a fi taxat pentru a obţine, când reuşeşti, copii după documente care-ţi aparţin de drept, face din deţinerea ilegală a arhivelor private o afacere foarte profitabilă pentru administraţia publică.

Cercul vicios pus la punct de oligarhia colonială sovietică – pentru a-şi însuşi bunurile care alcătuiesc patrimoniul rezultat din etatizarea proprietăţii private – condiţionând accesul celor în drept la documentele necesare reconstituirii drepturilor lor de probarea prealabilă a calităţii lor de deţinători/moştenitori legitimi ai bunului revendicat, fac practic imposibilă aplicarea singurelor 2-3 legi la care pot recurge pentru restituirea imobilelor însuşite prin rapt de statul totalitar. Sub pretextul ipocrit al împiedicării dobândirii prin fraudă al acestor proprietăţi, cei care au monopolul manevrelor dolozive (serviciile specializate de la Arhive şi ex-securiştii deveniţi notari publici) le interzic deţinătorilor legitimi ai bunurilor accesul la informaţiile indispensabile identificării unor terenuri/case de care înaintaşii lor au fost spoliaţi cu două generaţii mai devreme, trecerea acestei perioade făcând să dispară de foarte multe ori din memoria succesorilor numele şi amplasamentul patrimoniului lor de familie.

Statul care prelungeşte hegemonia oligarhiei coloniale sovietice adoptă legi prin care simulează de ochii comunităţii ţărilor democratice restituirea proprietăţii private, în sensul precis că le face inaplicabile prin stabilirea de acte normative subsidiare, făcute să interzică probarea documentară dispusă de legile pe care pretind să le complecteze !

Reconstituirea dreptului de proprietate al particularilor nu priveşte numai bunurile materiale. Ea cuprinde şi patrimoniul imaterial, din care fac parte numele, renumele, memoria familiei, percepţia propriei imagini (imaginea publică şi locul în memoria colectivă). Este plin de copii de nomenclaturişti şi de agenţi sovietici care şi-au românizat identitatea abandonându-şi numele originar sau conspirativ – pe care l-au înlocuit însuşindu-şi numele altora, ale căror faimă şi prestigiu le uzurpează pe această cale – spre a şterge oprobiul căruia îi desemnează provenienţa şi trecutul lor. Fără a neglija, desigur, avantajele materiale ce pot decurge din revendicarea proprietăţilor legate de nişte nume precum Brâncoveanu, Rosetti, Moruzi, Ştirbey, etc. pe care încearcă să şi-le însuşească fără un pic de jenă. Merită subliniat faptul că niciunul din cei care şi-au luat astfel de nume istorice nu este român de baştină.

Apare aşadar ca indiscutabil faptul că elita de substituţie formată din oligarhia colonială foloseşte arhivele particulare pe care le controlează politic, pe de-o parte pentru a-şi consolida hegemonia prin fraudă documentară şi, pe de altă parte, pentru a interzice deţinătorilor legitimi ai acestor arhive să-şi reconstituie statutul patrimonial şi social aferent prestigiului de care se bucură ca urmaşi autentici ai elitei care a făcut România presovietică şi pretotalitară, în refacerea căreia mai speră încă majoritatea românilor.

Nu poate fi pus la îndoială faptul că starea ce caracterizează actualmente funcţionarea Arhivelor statului, precum şi incompatibilitatea dintre variile acte normative care pretind să reglementeze această activitate, pun clar în evidenţă ilegalitatea deţinerii de către stat a arhivelor particulare şi caracterul anti-constituţional al dispoziţiilor restrictive care-i vizează pe deţinătorii îndreptăţiţi ai acestor arhive de familie. În măsura în care exploatarea acestor depozite documentare este rezervată falsificatorilor şi ocultatorilor de adevăr, dispoziţiile în vigoare favorizează dezinformarea cititorilor/ telespectatorilor şi manipularea opiniei publice.

b) Soluţiile necesare

Având în vedere cele expuse mai sus, ca părţi lezate, solicităm autorităţilor de resort adoptarea urgentă a următoarelor măsuri :
1. Imediate :
a. Dreptul de acces, general şi fără restricţie, la toate documentele confiscate persoanelor particulare şi familiilor spoliate de regimul comunist, oferit oricui, sub condiţia autorizaţiei date de deţinătorului îndreptăţit (moştenitorul/ familia persoanei/familiei deposedate) ;
b. Cu regim de urgenţă expresă pentru documentele iconografice, din cauza împuţinării biologice a persoanelor încă în viaţă capabile să identifice figurile celor ce apar pe astfel de documente ;
2. În termen de cel mult un an :
a. Restituirea către deţinătorii îndreptăţiţi, persoane sau familii, a tuturor arhivelor private şi a documentelor de familie, beneficiarii acestor dispoziţii putând dona aceste arhive/documente statului sau unor fonduri documentare specializate, dacă nu doresc să le conserve ;
b. Transferul către fondurile documentare special constituite în acest scop de particularii spoliaţi de statul comunist a tuturor arhivelor private ne revendicate de cei în drept sau pentru care nu există moştenitori legitimi ;

Vă rugăm să dispuneţi examinarea în regim de urgenţă prioritară a reglementării situaţiei ilegale şi anti-constitionale în care se află actualmente arhivele private şi să puneţi capăt arbitrariului administrativ de care se lovesc cei îndreptăţiţi la restituirea integrală a patrimoniului material şi moral de care au fost spoliaţi înaintaşii lor hărăziţi « lichidării morale şi fizice » sub regimul nominal abolit în Decembrie 1989, şi nu în mai mică măsură la reconstituirea memoriei propriei familii.

Nădăjduim ca solicitările noastre să fie satisfăcute rapid şi efectiv, fără ca cei lezaţi de exproprierea documentară de care este vorba în acest Memoriu să fie nevoiţi să se adreseze justiţiei – inclusiv CEDO în caz de nevoie.

Ne primirea în termenul legal de 30 de zile a răspunsului cuvenit acestui demers motivat de problema extrem de gravă a ilegalităţii şi neconstituţionalităţii normelor de funcţionare a Arhivelor naţionale va fi automat urmată de remiterea versiunilor în limbile engleză şi franceză a acestui Memoriu către comisiile specializate ale Consiliului Europei (întovărăşite de exemple probatorii).

 

D-sale                                                       D-sale                                                    D-sale
D-lui Prim Ministru                                   D-lui Ministru de Interne                      D-lui Director Central
Palatul Guvernului                                    M.A.I.                                                   Arhivele Naţionale
Piaţa Victoriei, Bucureşti 1                      1 A, P-ţa Revoluţiei, Bucureşti 1         49, B-dul Reg. Elisabeta, Bucureşti 5