Pages Menu
Rss
Categories Menu

Posted by | 0 comments

Naşterea şi globalizarea răului

Naşterea şi globalizarea răului

În fiecare zi a creaţiei, Dumnezeu a privit toate lucrurile făcute (Gen 1): lumina; pământul şi marea; vegetaţia pământului; luminătorii cerului (soarele, luna şi stelele); vieţuitoarele mării şi păsările văzduhului; vieţuitoarele pământului; coroana creaţiei: omul, şi constată cu admiraţie că erau „bune (frumoase)” (Gen 1,4.10.12.18.21.25.31). Prin urmare, toată creaţia este bună şi bune sunt toate cele ascunse în creaţie, pe care omul le descoperă, le născoceşte, le inventează sau le găseşte, realităţi numite de noi: descoperiri, născociri, invenţii, găselniţe. Aşa stând lucrurile, pe bună dreptate filozofii au ajuns la concluzia că numai binele are fiinţă, are existenţă consistentă (adică în sine), pe când răul nu are existenţă în sine. Răul este o realitate virtuală, este posibil. Răul are o „existenţă paradoxală”, există prin inexistenţă, prin lipsa binelui. În creaţia lui Dumnezeu, „bună foarte” (Gen 1,31), se deschide prin rău o prăpastie a nefiinţei, o „gaură neagră” care se extinde, se globalizează.

Cu toate că răul nu este creat de Dumnezeu, el apare mai întâi în universul inteligibil (lumea spirituală a îngerilor) şi se concretizează în îngerii căzuţi (demoni, draci, diavoli), care au ca tată pe Balaurul roşu şi mare, Şarpele cel vechi, numit Diavolul (Dezbinătorul), Satana (Acuzatorul), Ispititorul sau Seducătorul (Apoc 12,3-4.9), Amăgitorul, Păcălitorul, Înşelătorul care prezintă drept bine o închipuire a binelui, adică răul camuflat sau fardat cu bine.

Cartea Genezei capitolul III, descrie cum a intrat răul din lumea îngerilor în lumea oamenilor. Sfânta Scriptură descrie lucrarea răului în lume şi faptul că atotputernicul Dumnezeu îl tolerează pentru un timp limitat, îl distruge parţial sau îl transformă uneori în bine, după cum a mărturisit Iosif fraţilor săi: „voi, negreşit, v-aţi gândit să-mi faceţi rău, dar Dumnezeu a schimbat răul în bine…, ca să scape viaţa unui popor numeros” (Gen 50,20).

Obstaculat milenii de structuri sociale religioase, în mod special de Imperiul creştin şi Biserica „imperială”, răul tinde să se extindă de la individual la colectiv, de la oameni îndrăciţi la societate îndrăcită, să se globalizeze, ca în episodul vindecării îndrăcitului din Gherasa (Lc 8,26-39). Legiunea de demoni iese din om (individ) şi, cu permisiunea lui Isus, intră în turma de porci (societatea consumistă) care se îneacă în mare aşa cum se va îneca şi Babilonul cel mare (Apoc 18,21). Aşa cum îmbolnăvirea unui grup compact (epidemia) este mai periculoasă decât îmbolnăvirea unor persoane dispersate, la fel răul globalizat (epidemie) este mai periculos decât răul individual.

Răul ajunge la apogeu când se globalizează prin structuri (instituţii) sociale sataniste. Se globalizează răul când Dracul nu se mulţumeşte să-şi bage numai coada, ci reuşeşte să-şi bage capul cucerind pe conducătorii popoarelor şi instalând un guvern mondial dictatorial anticristic. Atunci Dumnezeu va interveni prin Isus Cristos care va reveni în slavă şi va neantiza răul distrugându-l total. Va distruge: originatorul răului din lume (Apoc 20,10: Diavolul); răul generalizat (globalizat) şi instituţionalizat într-o unică structură socială statală (imperială) dictatorială şi satanistă (Apoc 13,1-9: Fiara din ape); structură de informare, de cultură şi învăţământ ştiinţific satanist (Apoc 13,10-18: Fiara de pe uscat care vorbeşte ca Balaurul) şi structură comercială globală, Piaţa mondială bursieră depravată (Apoc 17-18: Babilonul cel mare, mama prostituatelor), (Apoc 19,2.20), împreună cu toţi colaboratori, susţinătorii, închinătorii şi adoratorii structurilor sociale ale răului (Apoc 14,9-11) şi cu toţi cultivatorii răului individual prin vicii (Apoc 21,8).

Consecinţa gnoseologică a faptului că răul nu are existenţă în sine este faptul că răul nu trebuie să fie obiect al cunoaşterii, nu trebuie cunoscut şi experimentat pentru că neantizează, ne atrage înspre nefiinţă, spre neantul simbolizat de focul distrugător al iazului de foc şi pucioasă (gheena), care este moartea a doua (Apoc 19,20; 20,14-15; 21,8). Cu toate că răul nu are existenţă în sine, fiind o „realitate virtuală”, poate să se nască, să fie adus la o existenţă provizorie, parazitară, prin libera voinţă (liberul arbitru) a demonilor şi a oamenilor înşelaţi de demoni. Astfel realitatea virtuală a răului se actualizează, se naşte şi în epoca modernă se globalizează: prin reaua utilizare (întrebuinţare) a creaţiei, adică lipsa măsurii, prada, excesul, abuzul, lăcomia; prin pervertirea scopului; prin transformarea mijloacelor în scopuri; prin totalitarismul părţii şi prin acţiunea fără lege (anomos) şi fără ordine (ataxis).

1. Reaua întrebuinţare a creaţiei.

Lipsa măsurii în întrebuinţarea lucrurilor o exprimă plastic şi zicala populară cu privire la beţie: „mânc-o focul băutură/ când o bei fără măsură”. Părinţii Bisericii cu darul discernământului, al dreptei socoteli, au subliniat şi ei că răul naşte din reaua întrebuinţare a lucrurilor, lipsa măsuri, din exces sau lăcomie de mâncare, de băutură, de sex, de bani, de slavă: „Nu mâncărurile sunt rele ci lăcomia pântecelui; nici facerea de prunci, ci curvia; nici banii, ci iubirea de bani; nici slava, ci slava deşartă. Iar dacă-i aşa, nimic nu e rău din cele ce sunt, decât reaua întrebuinţare, care vine din ne grija minţii de a cultiva cele fireşti” (Sf. Maxim Mărturisitorul, Capete despre dragostea 3,4, în Filocalia II, Humanitas, Bucureşti 2004, p. 88). Omul fiind fiinţă raţională (judecă), cunoscătoare (are minte) şi spirituală (are spirit) se strică de la cap (ca peştele) pentru că gândirii greşite, dezechilibrate, îi urmează acţiunea împotriva firii, reaua întrebuinţare a creaţiei (abuzul, excesul, lăcomia), după cum precizează acelaşi teolog de sinteză Maxim Mărturisitorul: „Păcatul (răul) este întrebuinţarea greşită a ideilor, căreia îi urmează reaua întrebuinţare a lucrurilor” (Capete despre dragoste 2,82, idem, p. 83).

Prin economia capitalistă de consum a Babilonului cel mare, în care viciul individual al lăcomiei (consumismul) este transformat în „virtute” socială datorită contribuţiei esenţiale la bunăstarea socială a majorităţii oamenilor, răul provenit din reaua întrebuinţare a creaţiei se globalizează ducând la distrugerea creaţiei. Ca şi în cazul consumismului individual al bogatului nemilostiv (Lc 16,19-31) sau al nelegiuirii consumismului social al Sodomei (Ez 16,49-50), societatea nedreaptă a consumismului globalizat va sfârşi prin a fi arsă în foc (Apoc 18,8).

2. Pervertirea scopului.

Cele trei puteri fundamentale ale sufletului omului: poftitoare, irascibilă şi raţională, au fost create de Dumnezeu pentru a fi folosite cu scopul următor: puterea poftitoare pentru a-l dori pe Dumnezeu; puterea irascibilă pentru a ne mânia pe cel Rău şi cele rele; şi puterea raţională pentru a-l cunoaşte pe Dumnezeu. Răul, păcatele şi viciile ne vin şi din reaua întrebuinţare a puterilor (facultăţilor) sufletului, prin deturnarea lor de la scopul pentru care au fost create. Puterea poftitoare denaturată pentru a căuta plăcerea fără frână (desfrânare); puterea irascibilă folosită pentru a ne mânia pe semeni făcându-le nedreptate, iar puterea raţională întrebuinţată numai pentru a cunoaşte cele sensibile, desfiinţând discernământul (dreapta socoteală): „Neştiinţa şi nechibzuinţa vin din reaua întrebuinţare a puterii raţionale. Ura şi necumpătarea, din reaua întrebuinţare a puterilor irascibile (iuţimea) şi poftitoare. Iar din buna întrebuinţare a acestora ne vin cunoştinţa şi chibzuinţa, iubirea şi cumpătarea. Dacă este aşa, nimic din cele create şi făcute de Dumnezeu nu este rău” (Capete despre dragoste 3,3, idem., p. 87).

Cele trei „semne mari” (minuni) ale spiritului tehnico-ştinţific (fiara de pe uscat; Apoc 13,11-18): focul ceresc coborât pe pământ (curentul electric?); icoana vorbitoare a fiarei din ape, dinamică şi curgătoare (imaginea televizuală?); atribuirea numărului la nume, codificarea (calculatorul?); definitorii pentru civilizaţia modernă, au un scop pozitiv, de a face comodă şi uşoară viaţa pe pământ. Ele devin rele dacă sunt folosite pentru alt scop: pentru instituţionalizarea răului, pentru dictatură şi înrobire universală (rău social), în vederea constrângerii omenirii la închinare satanistă (Apoc 14,9-11: rău spiritual cu consecinţe în prezent şi în viitor).

3. Transformarea mijloacelor în scopuri.

Cauza transformării mijloacelor în scopuri este lipsa unor idealuri spirituale, scopuri înalte şi adevărate. Aşa de exemplu, omul modern şi post modern în căderea liberă, facilitată de libertatea demo(no)cratică, cădere din asemănarea cu Dumnezeu în asemănarea cu animalele, fără idealuri spirituale şi fără orizont inteligibil (transcendent), transformă mijloacele în scopuri. Plăcerea individuală a gustului alimentelor care este un mijloc pentru a uşura alimentaţia raţională, sau plăcerea sexuală, mijloc pentru a facilita acceptarea maternităţii cu durerile naşterii, sunt transformate astăzi în scopuri ale alimentaţiei şi căsătoriei.

Dar cea mai mare pervertire socială a mijloacelor este transformarea banului, inventat ca mijloc folositor pentru a uşura comerţul (schimbului de mărfuri spre asigurarea tuturor celor necesare), în scop al comerţului. Mai mult în comerţul generalizat şi globalizat banul însuşi şi etalonul său aurul au devenit marfă, adică se vând şi cumpără. Se face comerţ (în special bursier) pentru a câştiga bani, pentru că în lumea de azi „lichefiată”, lichidităţile sunt avere, banii oferă putere. Poporul transmite putere celor votaţi (aleşi pentru a gestiona puterea, adică a folosi banii conturilor publice) plătind taxele, iar puterile financiare mondiale dictatoriale îşi măresc şi extind puterea împrumutând bani.

4. Totalitarismul părţii.

Realităţile umane sunt mărginite, iar utilizarea lor de asemenea mărginite la scopul pentru care au fost create. Partea, mărginitul, devine totalitară când se umflă şi invadează alte domenii, sufocând şi eliminând alte părţi (adică se dezvoltă canceros). Cauza totalitarismului părţii, a transformării părţii în întreg este stea de nemărginit, de infinit, care nu se poate astâmpăra cu lucruri mărginite (finite). Se creează doar iluzia infinitului prin mărirea cantităţii mărginite, prin multiplicarea mărginită a unei cantităţi mărginite. De exemplu, spiritul ştiinţific, specific domeniului său mărginit, studiului naturii, devin rău când invadează totalitar toate domeniile şi în mod special domeniul spiritului (al teologiei). La fel şi în „economia financiară” comerţul, activitate parţială, devine totalitar, când în vederea profitului individual maxim şi imediat, invadează toate aspectele vieţii, transformă totul (bani, aur, forţă de muncă, cultură, sport, informare, trupuri şi suflete, etc. (Apoc 18,13), în valori de schimb, în mărfuri, sufocând domeniul gratuităţii, al acţiunii liturgice în folosul altora, acţiune specific creştină.

5. Fărădelegea şi dezordinea.

După ce Dumnezeu a creat universul inteligibil „în tăcere”, a creat şi universul sensibil „prin poruncă”, unindu-le la crearea omului ca macro-cosmos (sau micro-cosmos cum zic filozofii), „prin sfat” (Gen. 1,26: să facem om după chipul şi asemănarea noastră). Legile sau poruncile prin care Dumnezeu a creat lumea cu Cuvântul poruncind „să fie” (Gen 1), au ordonat haosul iniţial progresiv („evoluţionist”?), prin despărţiri succesive nedespărţite. Odată lumea creată există în ordine şi echilibru fiind păstrată prin Cuvântul lui Dumnezeu (2 Pt 3,7) şi guvernată de Dumnezeu prin legile naturii înscrise în creaţie. Ne respectarea legilor naturii şi ale echilibrul ecologic prin poluarea agresivă cauzată de revoluţia industrială bazată pe combustibil fosil (cărbune, petrol, gaz, energie atomică: Apoc 7-8), poate aduce răul dezordinii, al dezechilibrului meteorologic, răul dispariţiei apei potabile (Apoc 16,3-6), răul distrugerii pământului cu consecinţa că Dumnezeu „va prăpădi pe cei ce prăpădesc pământul” (Apoc 11,18).

Acţionând fără a respecta legile naturii şi societăţii omul introduce în creaţie dezordinea (ataxis) şi fărădelegea (anomos). Nelegiuitul (ho anomos) prin excelenţă este un nume a lui Anticrist în (2 Tes 2,8). Piaţa financiară informatizată globală (Babilonul cel mare) simbol al Nelegiuitului guvernează lumea totalitar, nelegiuit, ne controlată de nici un guvern, fără contract social, fără sancţiuni şi legi (fără-de-lege), afară de o singură regulă cea a profitului maxim individual şi imediat (nu colectiv şi amânat ca în creştinism), în vederea cuceririi puterii mondiale şi instaurarea dictaturii sataniste. Principala fărădelege a pieţei financiare este împroprietărirea prin comerţ (cumpărare) cu întreaga creaţie făcând lui Dumnezeu o mare nedreptate prin nerespectarea dreptului său de proprietate asupra creaţiei sale (Ps 23, 1-2 LXX: „al Domnul este pământul şi plinătatea lui, lumea şi toţi cei care locuiesc în ea, căci El l-a întemeiat peste mări şi peste râuri l-a întocmit”). Ne respectând sau ignorând drepturile lui Dumnezeu (cine le mai apără astăzi?), baza tuturor drepturilor, lumea modernă a inventat drepturile omului, drepturile femeilor, drepturile copiilor, drepturile animalelor sau drepturile minorităţilor etc., drepturi ideologice fără obligaţii, bune pentru a manipula opinia publică .

Tatălui nostru cel ceresc care ne izbăveşte de cel Rău, de cel Viclean (răul inteligent din lumea inteligibilă: Mt 6,13), prin Domnul Dumnezeul şi Mântuitorul nostru Isus Cristos, Credinciosul şi Adevăratul, care judecă şi luptă cu dreptate (Apoc 19,11) şi prin Spiritul Adevărului, să-i fie slavă, măreţie, putere şi stăpânire, acum şi pururea şi-n vecii vecilor. Amin (Iuda 25).

Post a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *