Nesimţirea sistemului românesc: o învăţătoare în greva foamei de 60 de zile

Am prins vremurile când elevii erau încă fascinaţi de ideea şi de omul-profesor, de viaţa şi cariera unei astfel de persoane. Căutam în oamenii care vin la catedră modele de viaţă, repere. Elevii de azi nu mai caută foarte mult în noi modele pe care să le urmeze, decât poate din punct de vedere moral. Însă, într-o lume în care profesorul e un albatros beaudelaireian, ironizat şi umilit sistematic de cei din jur, elevul va fi mai atras de modele care reuşesc în viaţă altfel… Poate că însuşi profesorul e afectat la un moment dat de  acest aspect şi îşi uită rolul său de reper, transformându-se într-o enciclopedie care nu face decât să transmită informaţii, fără a pune sufletul în legătura dintre sine şi elev. Sau, şi mai grav, abătându-se de la o anumită conduită morală…

Însă, când statul e strâmb, noi suntem chemaţi să judecăm drept! De parcă evaluarea în învăţământ n-ar fi în strânsă legătură cu alte sisteme ale organismului social. Docili cum suntem, ne punem în cap cenuşa aruncată asupra noastră de realul eşec cultural revelat societăţii de către ultimele generaţii de absolvenţi cu ifose de studenţi veritabili şi care, tot ce-i posibil, nu vor înregistra acelaşi eşec şi în plan social, pentru că nimic nu-i opreşte ca, în scurt timp, să ajungă politicieni, patroni, vedete, fotomodele, manageri în fotbal… Aşadar, bun, rău, sistemul merge… Iar noi ne schimbăm odată cu el. Şi dacă statul e strâmb (nu mă refer la macrosistem, ci la poziţia din autobuzul aglomerat, a profesorului navetist!), haideţi să judecăm drept! Ne adaptăm din mers, pentru că deschiderea la schimbare, învăţarea învăţării, noile politici educaţionale, pe care le-am tocit, încep să prindă contur şi la noi.
Aşadar, haideţi să renunţăm la statul strâmb (mă refer la la confortul pe care ni-l asigură salariul), să luăm poziţia demnă şi relaxată a celui ce e stăpân pe deciziile sale şi… să judecăm drept! Am ajuns în situaţia în care profesorul este şi actor şi dascăl şi diriginte şi mentor şi metodist şi consilier educativ, responsabil de comisie metodică, sau de alte comitete si comiţii (sunt vreo 65 într-o şcoală!!!) într-un cuvânt, un acrobat (un echilibrist) care trebuie să realizeze zilnic mersul pe sârmă fără să cadă în gol…

Prin urmare, noi nu mai suntem consternaţi că, de aproape 2 luni, colega noastră, învăţătoarea Cristina Anghel, se află în greva foamei în semn de protest faţă de tăierea salariilor cadrelor didactice. Motivul acestei forme de protest extrem ne priveşte pe toţi: aplicarea Legii 221/2008 în litera şi spiritul ei, aşa cum a fost intenţia legiuitorului, Parlamentul României, for care a votat în unanimitate actul normativ amintit.
Doamna Cristina Anghel este absolventă a Liceului Pedagogic din  Suceava, promoţia 1978, cunoscută de colegi cu numele de fată – PRETORIAN . De 60 de zile bea numai apă cu puţin suc de grepfruit, dimineaţa – o cafea şi, la insistenţele medicilor, a acceptat potasiu. „Eu fac acest lucru pentru sutele de oameni care nu pot să facă ce fac eu. Care poate ar vrea, dar nu au sănătatea şi nici putinţa să facă acest lucru. Simţeam că înnebunesc, trebuia să fac ceva pentru a atrage atenţia”, afirma Cristina Anghel. Cristina Anghel a făcut ceva. Noi ce facem? Nu simţiţi că înnebuniţi? Sau încă nu!

Doamna Gabriela Ştefancu este profesoară de limba şi literatura română, lider al sindicatului C.N. Mihai Eminescu, Suceava (fostul Liceu Pedagogic), afiliat la Sindicatul Liber şi Independent Bucovina Rădăuţi