Nicolae Cabasila – cuvântări teologice la editura Deisis

Editura Deisis din Sibiu continuă seria de lucrări teologice fundamentale cu o nouă traducere din colecţia Filocalica, pe care o datorăm părintelui arhidiacon Ioan I. Ică jr: Nicolae Cabasila – cuvântările teologice: la Iezechiel – Hristos – Fecioara Maria.

În general, aşa cum observă în studiul introductiv părintele Ică jr, despre Nicolae Cabasila (canonizat în anul 1983), afară de faptul că este autorul celebrelor tratate Despre viaţa în Hristos şi Tâlcuirea dumnezeieştii Liturghii, se ştiu exasperant de puţine lucruri. Există şi aici un paradox: intelectualul bizantin Cabasila, cu o contribuţie remarcabilă în filozofia etică, autor de scrieri profane, dar şi teologice, predicator laic bizantin, este ignorat mai ales în teologia românească. Pe de altă parte, în colecţia Sources Chrétiennes nr. 355, M.-H. Congourdeau, în studiul introductiv al tratatului Despre viaţa în Hristos, urmându-l pe teologul grec P. Nellas, îl numeşte pe Nicolae Cabasila un „isihast laic”. Marele său merit este faptul că a abordat ortodoxia ţinându-se departe de orice polemici. Ortodoxia, în viziunea lui Cabasila, porneşte de la abordarea pozitivă concentrată în iubirea lui Hristos faţă de noi şi a noastră faţă de El. (pp. 28-29). Prieten cu Grigore Palamas, a cărui abordare teologică va genera, aşa cum va remarca părintele Stăniloae, „cel mai important moment din istoria Bisericii după perioada patristică”, Cabasila a constituit puntea de legătură între cele două tradiţii, orientală şi occidentală, pentru faptul că erudiţia sa nu l-a făcut să devină „tomist sau să treacă la romano–catolicism precum Dimitrie Kydones” (p. 29). Datorită prieteniei sale cu Kydones „i-a frecventat în mod evident şi Părinţii teologi latini, citindu-i şi asimilând, iarăşi într-un mod personal, teme nu doar din Aristotel (Etica nicomahică), ci şi din Augustin (De vita beata) şi Anslem (Cur Deus homo)” (p. 30). Din acest motiv, Cabasila oferă „imaginea uni om hrănit de cultura antică şi deschis tradiţiei latine”.

Panayotis Nellas i-a publicat omiliile mariale: „Multă vreme, teologii ortodocşi au fost circumspecţi în privinţa scrierilor lui Cabasila, neputând uita faptul că au fost puse în circulaţie în anul 1925 de asumpţionistul romano–catolic Martin Jugie în scopul apologetic de a identifica precursori răsăriteni ai dogmelor mariale papale. De aceea, în scurtul studiu introductiv (pp. 9–36) la ediţia din 1968 a omiliilor mariale ale lui Cabasila, Nellas interpretează gândirea acestuia pe dublul fundal al secolului al XIV-lea şi al învăţăturii despre Maica Domnului în tradiţia ortodoxă anterioară”. (p. 72). După secolul IV, secolul al XIV-lea a fost prin excelenţă dedicat Maicii Domnului: Grigore Palamas, Nicolae Cabasila şi Teofan al Niceei au fundamentat trei puncte decisive: 1. Absoluta sfinţenie personală a Fecioarei Maria şi locul ei eshatologic, îndată după Sfânta Treime, deasupra tuturor creaturilor; 2. semnificaţia ei fundamental hristologică; precum şi 3. poziţia ei centrală în economia mântuirii, rolul ei activ la realizarea tainei Întrupării şi rămânerea pe veci în centrul tainei Bisericii.
Dacă primele două puncte erau deja tradiţionale, cel de-al treilea reprezenta noutatea, întrucât, în secolul al XIV-lea, tradiţia vie a Bisericii punea în valoare noi elemente ale dogmei stabilite în cadrul Conciliului de la Efes. Nellas a dezvoltat teologia expusă în omiliile mariale pe larg în remarcabilul eseu intitulat Maica Domnului şi umanismul teocentric: „Dumnezeu nu forţează libertatea omului, El rămâne ascuns până în clipa în care un om, Maria, a putut şi a vrut să-I dea haina care să-L facă văzut şi comunicabil oamenilor: trupul ei. Orientată integral spre Dumnezeu şi trăind neîntrerupt împreună cu el, umila copilă din Nazaret a revelat, aducându-L pe lume pe Hristos, în acelaşi timp pe Dumnezeu şi pe om. Înţelegem astfel acum de ce Născătoarea de Dumnezeu este adevăratul fundament pe care se poate edifica, un umanism sănătos, adevărat, un umanism teocentric” (p. 76).
După studiul excelent documentat al părintelui Ică jr, urmează traducerile omiliilor evidenţiate în titlu. Prima dintre acestea, despre „vedenia profetului Iezechiel”(pp. 85-118), pune în lumină (bazându-se pe un gen de exegeză caracteristic bizanţului, dar care nu se îndepărtează de profunzimile omiliilor Părinţilor),explicarea sensului profeţiei. Important este faptul că structura sa, în trei capitole, abundă în trimiteri biblice. Urmează, rând pe rând, exegeza pe care Nicolae Cabasila o propune faţă de termenii profetici care au mari ambiguităţi, mai ales pentru cititorii nespecializaţi în domeniul exegezei biblice. Ar fi bine ca exegeţii de astăzi să includă în interpretările lor asupra textului Scripturii şi această viziune, care la prima vedere apare a fi un pic mai „specială”.
Dacă prima parte a evidenţiat aspectul profetic–hristologic, cea de-a doua parte, care include două omilii la „Pătimirile Domnului” (pp. 121-160), are în vedere aspectul hristologic–soteriologic, ce reiese şi din ultimul text intitulat: „Cuvânt la Înălţarea Domnului” (pp. 161-171): „A venit din cer pe pământ, ca să facă cunoscut celor de pe pământ pe Tatăl Cel de acolo, a coborât de pe pământ în iad, ca să vestească celor din iad economia de pe pământ, din iad a urcat iarăşi la cei de pe pământ, ca să afle cauza coborârii, de pe pământ urcă în cer, ca să fie adusă vestea cea bună şi îngerilor: pe de o parte, mântuirea oamenilor – căci se bucură împreună cu noi cei replămădiţi, întrucât sunt iubitori de oameni – pe de altă parte, progresul lor spre cele mai bune, precum şi celelalte, învăţându-L ei pe Dumnezeu mai bine decât înainte şi, înainte de toate, pentru ca trupul cel mai presus decât toată creaţia să ajungă mai presus decât toată creaţia şi să-şi ocupe locul cuvenit” (p. 168).
Cea de-a treia parte a primului volum din opera lui Nicolae Cabasila are în vedere „trilogia mariologic–antropologică”. Aici se regăsesc trei „cuvinte” la sărbătorile dedicate Fecioarei Maria: la Naşterea Maicii Domnului (pp. 175-199); la Bunavestire (pp. 201-214) şi la Adormirea Maicii Domnului (pp. 215-233).
Cred că acest volum, foarte bine documentat, este util celor care vor să pătrundă în abisurile teologiei ortodoxe. Prin ceea ce a lăsat moştenire, Nicolae Cabasila a fost un mediator între Răsărit şi Apus, păstrând însă fidel ceea ce face parte din traditio catholica, id est „universală”, rămasă vie până astăzi prin intermediul scrierilor patristice.

Nicolae Cabasila, Cuvântările teologice: la Iezechiel – Hristos – Fecioara Maria. Scrieri I , studiu introductiv şi traducere diac. Ioan I. Ică jr, Editura Deisis, Sibiu, 2010, pp. 235.