Pages Menu
Rss
Categories Menu

Posted by | 0 comments

Nikodim Kondakov: frumuseţe iconică şi rigoare ştiinţifică

Nikodim Kondakov: frumuseţe iconică şi rigoare ştiinţifică

În 2009 Editura Cartier din Chişinău a editat un album intitulat Icoane, autorul fiind Nikodim Kondakov. Dat fiind faptul că, în general, la noi, icoanele autentice sunt înlocuite de kitsch-uri, sau de acei „zei creştini ”, cu specificare clară „made in China” un asemenea album merită achiziţionat.
Nikodim Kondakov, născut în anul 1844 la Kursk, Rusia, decedat în 1925, la Praga, unde ţinuse cursuri de istoria artei, a fost unul dintre specialiştii de renume în istoria artei bizantine. Absolvent al Universităţii din Moscova, lector, începând cu anul 1870, apoi profesor, din 1877, la Universitatea Novorossia (Actuala Universitate Naţională din Odessa). Începând cu anul 1888 predă la Universitatea din Sankt-Petersburg. În anul 1893 devine membru al Academiei Artelor Frumoase şi, în 1898, al Academiei de Ştiinţe din Rusia. Împreună cu Feodor Uspensky (1845 – 1928), celebrul bizantinolog rus, va fonda Institutul Rus de Arheologie din Constantinopol. Ultima parte a vieţii, după ce va emigra din Rusia sovietică şi-o va petrece la Praga, unde va preda până în momentul decesului.

Albumul, care pe copertă are reproducerea icoanei „Fecioara Glykophilousa”, aparţinând Şcolii cretane, cca. 1500, actualmente la muzeul Luvru, urmăreşte evoluţia temelor sacre începând cu cnezatul Kievului până la prăbuşirea Imperiului Rus. Cele şapte capitole prezintă succesiv originile artei iconografice trecând succesiv de la Orient şi Grecia; prin secolele al XII-lea şi al XIV-lea în care s-au evidenţiat Şcolile de la Suzdal şi Novgorod, până în secolul al XVII-lea. Este interesant faptul că ,, icoana rusească a supravieţuit prin tradiţie, în principal datorită faptului că s-a păstrat la nivelul unui meşteşug fără pretenţii de creativitate, adoptând o tradiţie după cealaltă, respectând fiecare dintre modele” (p. 10). În continuare, din studiul care însoţeşte icoanele acestui album, aflăm că „în Rusia icoana a căpătat o semnificaţie incomparabil mai mare ca în Bizanţ.” (p.39). Iconostasurile din Grecia au influenţat arta rusească, iar prin Şcoala – de acum celebră – de la Novgorod, s-a reuşit o simplificare a artei greceşti. Totuşi, iconostasele ruseşti au fost copii (reuşite) ale celor din Grecia. Coloanele din marmură sau din lemn greceşti au copii fidele nu numai în Rusia, ci şi în Georgia şi Armenia. Începând cu secolul al XV-lea, Rusia va fi cea care va influenţa decisiv arta grecească, aceasta din urmă asimilând modelul rusesc de iconostas care va avea cinci sau şase registre de icoane.

În secolul al XVI-lea numărul icoanelor va creşte considerabil. O metodă ingenioasă de a proteja icoanele constă în folosirea perdelelor de mătase, dat fiind faptul că icoana va fi din ce în ce mai folosită. „Popularitatea anumitor subiecte era influenţată de utilizarea acestora cu ocazia diferitelor evenimente din viaţă, cum ar fi icoana lui Hristos sau a Maicii Domnului pentru binecuvântarea cununiei, Hristos deasupra portilor, Hristos Pantocrator (Atotstăpânitorul) deasupra intrării în bisericile vechi” (p.48). Sub Petru cel Mare, episcopii ruşi au fost îndepărtaţi atât de reformele acestuia, cât şi de orientarea protestantizantă prin care credinţa şi ritualurile au fost simplificate, iar clerul a primit instrucţiuni să îndepărteze obiectele inutile de pe icoane. În acest mod s-a ajuns la reducerea numarului de obiecte vechi din biserici, dar tot atunci ruşii au renunţat la îngrijirea permanentă a icoanelor.Un rol aparte în cadrul acestui studiu îl are Andrei Rubliov, canonizat de curând de Biserica Ortodoxă din Rusia. Despre Rubliov, Kondakov afirmă faptul că nu s-a limitat la design-ul sobru al bizantinilor, ci i-a adăugat propria notă, creând noi tipuri religioase cu o expresie nouă putând fi comparat cu Fra Angelico, celebrul pictor renascentist, pe care Gorgio Vasari îl caracterizează drept „talent rar şi desăvârşit”.În legătură cu tehnica iconografilor, Kondakov trasează câteva paralele esenţiale, accentuând faptul că stilul sobru care va caracteriza Şcoala de la Novgorod este total diferit de cel al Şcolii de la Suzdal. Icoanele Şcolii de la Novgorod se evidenţiază şi prin faptul că variază atât în compoziţie, cât şi în maniera de execuţie. Exegeza lui Kondakov va fi continuată de către doi mari teologi ruşi, Vladimir Lossky şi Leonid Uspensky, care abordează icoanele din punctul de interferenţă al teologiei cu arta. Practic, istoria artei va continua cu aceşti doi teologi de renume mondial, care vor explica, aşa cum puţini au mai reuşit să o facă, simbolismul din diferitele tipuri de icoane. Albumul este bine documentat din punct de vedere istoric, iar ceea ce îl face cu adevărat valoros este faptul că prezintă asemănările, dar şi deosebirile dintre diferitele curente artistice în cadrul Şcolilor de iconari. Imaginile sunt de o calitate excepţională, iar argumentele sunt bine fondate.

 

Post a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *