Pages Menu
Rss
Categories Menu

Posted by | 0 comments

Oglindanet îi sărbătoreşte în 2010 pe sfinţii Ioan Casian şi Ieronim

Oglindanet îi sărbătoreşte în 2010 pe sfinţii Ioan Casian şi Ieronim

Ioan Casian (cca. 360 – cca. 435) s-a născut, cel mai probabil, în Scythia Minor, Dobrogea de astăzi, unde există mărturii epigrafice despre o familie a „Casienilor”.

Mai multe zone geografice şi-l revendică, între care Provenţa (sudul Franţei) şi Armenia. Dar, aşa cum a demonstrat Henri-Irénée Marrou, într-un studiu de acum şaizeci de ani, ipoteza cea mai plauzibilă rămâne Dobrogea. Atras de viaţa filozofică creştină, întruchipată de monahism, tânărul Ioan Casian părăseşte ţinutul natal, împreună cu un prieten, Gherman, şi se călugăreşte la Betleem. Pleacă apoi într-o lungă călătorie de „desăvârşire duhovnicească” în Egipt, unde frecventează mai ales cercul din jurul lui Evagrie Ponticul. Datorită persecuţiilor la care sunt supuşi „intelectualii”, de tradiţie origenistă, din pustiul egiptean, numele marelui său duhovnic nu este pomenit nicăieri de Casian. După 399, data începerii „războiului civil” din comunităţile egiptene, Casian se retrage la Constantinopol, împreună cu alţi monahi hăituiţi de potera lui Teofil al Alexandriei. Aici este uns diacon de Ioan Gură de Aur. Perfect bilingv (cunoştea, din copilărie, greaca şi latina), e trimis de către episcopul Constantinopolului la Roma, pentru a-i prezenta papei situaţia din Orient. Nu se cunosc mai departe „peripeţiile” sfântului, dar fiind că ne aflăm în faţa unui om discret, deloc avid după publicitatea lumească. Aplecat spre meditaţie şi rugăciune a întâlnit istoria doar tangenţial, numai atunci când istoria însăşi, uneori prea nerăbdătoare, l-a scos din chilie. Ce ştim e că la Roma se împrieteneşte cu viitorul papă Leon. Aici este uns preot. Se va mai fi întors vreodată la Constantinopol sau în Orient? Poate că da, însă nu avem nicio informaţie sigură. Sigur este că în Occident, la Marsilia, întemeiază două mânăstiri, care vor deveni faimoase: una de călugări, Sfântul Victor, şi alta de călugăriţe, Sfântul Mântuitor.

cassien

Tot aici, în ultima parte a vieţii, redactează cele două opere capitale pentru viitorul monahismului: Instituţiile (Institutiones) şi Convorbirile duhovniceşti (Collationes). De asemenea, redactează, la cererea prietenilor romani, un tratat împotriva lui Nestorius, Despre întruparea Domnului. Foarte curând vor izbucni polemici serioase în Occident, având drept pretext Convorbirea a XIII-a, consacrată relaţiei dintre har şi liber arbitru. Casian îi va fi opus lui Augustin (Augustin de la sfârşitul vieţii, antipelagian şi „protoluteran”), iar un Conciliu local, de la Orange, îl va condamna, în 529, indirect, pentru „semipelagianism”. Însă în sudul Franţei memoria lui a rămas neştirbită, iar cultul i s-a menţinut până astăzi. Biserica ortodoxă îl sărbătoreşte o dată la patru ani, pe 29 februarie!

Ieronim (Sophronius Eusebius Hieronymus, cca. 347- 420) s-a născut la Stridon, în provincia Dalmaţia, fiind, şi el, aproape bilingv încă din copilărie. Studiile şi le-a desăvârşit la Roma, unde a primit botezul, în 360 sau 366. Şi el a colindat lumea (Italia, Galia, Tracia, Antiohia) împreună cu un prieten nedespărţit, Bonosus. În timpul unei boli grave a avut o revelaţie: Dumnezeu l-a îndemnat să renunţe la cultura păgână şi să se consacre studiului Scripturii. Sub îndrumarea lui Apolinarie de Laodiceea, Ieronim s-a apucat să înveţe, cu meticulozitate, ebraica şi aramaica, perfecţionându-şi, de asemenea, greaca. Asceza intelectuală a fost dublată şi de una spirituală, viitorul artizan al Vulgatei retrăgându-se pentru o vreme în deşertul Chalcis, unde domnea regula aspră a monahismului sirian. A petrecut, de asemenea, doi ani în anturajul lui Grigore din Nazianz. Între 382 şi 385 îl găsim din nou la Roma. Între timp devenise preot. Recunoscându-i calităţile intelectuale de excepţie, papa Damasus I îl îndeamnă să retraducă Noul Testament, după manuscrisele greceşti. De asemenea, Psalmii. Ieronim se va întoarce în Antiohia peste câţiva ani, împreună cu alţi prieteni occidentali. Va continua pelerinajele intelectual-duhovniceşti atât în Palestina, cât şi în Egipt, unde-l întâlneşte pe Didim cel Orb, fost ucenic al lui Antonie cel Mare, strălucit orator şi exeget al Bibliei. Ca şi Ioan Casian, petrece o vreme în preajma călugărilor egipteni, mai ales în comunitatea nitriotă. Aproximativ în 388, se întoarce la Betleem, unde-şi va organiza o viaţă de studiu, asceză şi rugăciune (într-o chilie din apropierea localităţii). Aici rămâne treizeci şi patru de ani, traducând Vechiul Testament în latină (Vulgata), scriindu-şi comentariile şi tratatele polemice împotriva pelagienilor şi origeniştilor (pe aceştia din urmă îi admirase multă vreme). Moare la 30 septembrie 420, conform datei pe care ne-o furnizează Prosper din Aquitania în Chronicon.

Ioan Casian e un emigrant dinspre Orient spre Occident; Ieronim, un emigrant dinspre Occident spre Orient. Ambii au trecut prin şcoala lui Grigore din Nazianz, dacă nu cel mai profund, cu siguranţă cel mai sensibil şi mai captivant dintre Părinţii capadocieni; ambii s-au înfruptat din experienţa duhovnicească a pustiului egiptean; ambii cunoşteau la perfecţie greaca şi latina, Ieronim asimilând şi limbile semitice necesare traducerii Vechiului Testament. Se vor fi întâlnit ei vreodată în toiul peregrinărilor dintr-o parte în cealaltă a Europei? Cu siguranţă, deşi nu avem nicio mărturie directă. În Egipt au frecventat cam aceleaşi cercuri în aceeaşi perioadă; la Constantinopol au trecut pe la acelaşi profesor; la Roma nu se poate să nu fi auzit măcar unul de celălalt. Moştenirea lăsată de amândoi creştinismului european e decisivă. Deşi trecute „pe lista gri” de tradiţia occidentală, scrierile lui Ioan Casian, asimilate în primul rând de comunitatea mânăstirii Lérins, lângă Nisa, au marcat întreaga spiritualitate a Evului Mediu. Regula benedictină se înrădăcinează în tradiţia casianescă. Ioan Casian este singurul „latin” inclus în Filocalia lui Nicodim şi Macarie, din secolul al XVIII. În ce priveşte moştenirea ieronimiană, o putem rezuma în trei puncte esenţiale: Vulgata, traducerea latină a Bibliei, care a înlocuit vechile „Itale”, devenind Biblia „oficială” a catolicismului după Conciliul de la Trento; o metodă exegetică perfect modernă, bazată pe confruntarea manuscriselor şi variantelor, pe compararea diverselor traduceri şi lecţiuni, pe contextualizarea istorică; în fine, o serie de epistole, tratate şi biografii spirituale care constituie un monument de stil, har şi erudiţie.

Pe tot parcursul anului 2010 îi vom comemora activ pe cei doi sfinţi occidento-orientali, traducându-le textele, comentându-le viaţa şi opera, recenzând cărţi importante despre ei. Îi invit pe toţi cititorii să ni se alăture.

 

oglindanet
oglindanet

Latest posts by oglindanet (see all)

Post a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *