Pages Menu
Rss
Categories Menu

Posted by | 0 comments

Papa Pius al XII-lea şi KGB-ul

Papa Pius al XII-lea şi KGB-ul

În octombrie 2008, în SUA, celebrul jurnalist german, specializat în istoria Bisericii, Michael Hesemann, a publicat un important volum, Pius al XII-lea. Papa care l-a înfruntat pe Hitler. Pe baza unei documentaţii istorice foarte serioase (făcând apel şi la arhivele secrete ale Vaticanului) autorul demonstrează faptul că, departe de a fi închis ochii în faţa Holocaustului, Papa Pius al XII-lea s-a opus în mod real conducătorului nazist. În prefaţa la această lucrare, de o importanţă colosală în restabilirea unui adevăr istoric, părintele iezuit Peter Gumpel, Relatorul cauzei de beatificare a Papei Pius al XII-lea, afirmă că intensa muncă de cercetare a dezvăluit felul în care o adevărată „legendă neagră” şi o imagine „politic corectă” s-au creat treptat împotriva Suveranului Pontif. Cu adevărat stupefiant este modul în care s-a ajuns la schimbarea radicală a imaginii unui Papă despre care autorităţile evreieşti cele mai înalte avuseseră, imediat după încheierea celui de-al doilea război mondial, numai cuvinte de recunoştinţă pentru contribuţia sa la salvarea a sute de mii de evrei.

pius

Concluzia, de netăgăduit, a lui Hesemann este că această mistificare s-a datorat KGB-ului. Autorul porneşte de la dezvăluirile generalului Ion Mihai Pacepa, expatriat la începutul anilor 1980, care primise însărcinarea de a orchestra o campanie de defăimare a lui Pius al XII-lea, de la Hruşciov însuşi. Scopul campaniei era subminarea autorităţii Sfântului Scaun, prezentându-l ca un bastion al nazismului. Ca urmare, KGB a apelat la serviciile secrete române, ţara noastră aflându-se în relaţii cu Vaticanul şi având astfel posibilitatea de a trimite persoane care să studieze arhivele de aici. Aşadar, în perioada 1960-1962 trei agenţi DIE, deghizaţi ca preoţi, au fotografiat o cantitate uriaşă de documente din arhiva pontificală privitoare la relaţia dintre Sfântul Scaun şi guvernul lui Hitler. Deşi nu exista nimic compromiţător în aceste documente, miile de poze au permis tehnicienilor KGB realizarea unor falsuri care au servit la redactarea operei de teatru „Vicarul”, publicată în Germania, în 1962, însoţită de un succes internaţional imediat. „Documente istorice revelatoare” ce însoţeau piesa respectivă nu erau decât falsuri KGB, aşa cum arată Hesemann.

Astfel s-a declanşat campania de denigrare a lui Pius al XII-lea, susţinută de partidele comuniste din Occident. Suprinzător sau nu, nici un fel de dezminţire la adresa acestor fabricaţii nu şi-a găsit locul în presa internaţională, deşi, încă din martie 1963, guvernul federal german a dat un comunicat de presă în care, luând poziţie faţă de piesa „Vicarul” şi-a exprimat gratitudinea pentru eforturile pacificatoare ale lui Pius al XII-lea, atât între germani, cât şi între Germania şi restul lumii după căderea regimului nazist.

Michael Hesemann îl citează pe Ion Mihai Pacepa care speră astăzi în deschiderea arhivelor KGB pentru a se putea dovedi întreaga procedură de discreditare a unuia dintre cei mai importanţi Papi ai secolului XX. În acelaşi timp, autorul aminteşte discursul lui Pius al XII-lea din 20 februarie 1949, din Piaţa Sfântul Petru, când Sfântul Părinte s-a exprimat astfel: „Acesta (comunismul) ar dori o Biserică amuţită, care să tacă atunci când ar trebui să vorbească; o Biserică ce slăbeşte Legea lui Dumnezeu, adaptând-o plăcerilor umane, când ar trebui să o proclame şi să o apere; o Biserică departe de principiile pe baza cărora Isus a zidit-o, pentru a se adapta cu comoditate la opiniile actuale sau pentru a îngenunchea în faţa curentului trecător … Aceasta este oare Biserica pe care o veneraţi şi o iubiţi? Aţi recunoaşte voi într-o atare Biserică trăsăturile mamei voastre? Vă puteţi voi imagina un succesor al lui Petru care să se încline unor astfel de exigenţe?”

Hesemann continuă: „Ce altă metodă era mai bună pentru a incrimina încrederea în acel paladin al justiţiei, decât să îl acuze că, în faţa celui mai teribil masacru din istorie, ar fi asumat un comportament pe care el însuşi nu îl putea suferi: tăcerea?”

(pentru prezentarea traducerii italiene a cărţii lui Hesemann, a se vedea şi ultimul număr al Gazetei culturale, www.romeninitalia.com)

Post a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *