Pages Menu
Rss
Categories Menu

Posted by | 0 comments

Papa şi croitorul : Ioan Paul al II-lea şi primul său „profesor de mistică”

Papa şi croitorul : Ioan Paul al II-lea şi primul său „profesor de mistică”

Misticismul este o dimensiune a experienţei religioase, extraordinar de atractivă, dar şi, practic, impenetrabilă.

Misticii îşi pot descrie experienţa, însă în miezul oricărei trăiri mistice autentice se află ceva ce nu poate fi împărtăşit unei terţe persoane. De exemplu, în tradiţia misticii carmelitane nivelul cel mai înalt de cunoaştere mistică este să ajungi să înţelegi că nu este nimic de spus despre Dumnezeu.
În al doilea an de ocupaţie, Karol Wojtyła a intrat în contact cu această lume de intensă meditaţie religioasă şi ca un rezultat direct al loviturilor date de ocupanţi clerului catolic polonez.

Parohia Sfântul Stanisław Kostka din Dębniki era condusă de salezieni, ordin fondat de sfântul Ioan Bosco. Conform specificului acestui ordin, în parohie accentul se punea pe munca cu tinerii. Riscându-şi efectiv viaţa, preoţii parohiei şi-au continuat activitatea şi sub ocupaţie, prin programe de catehizare, evident clandestine, cu elevii de gimnaziu şi liceu. În mod sistematic, germanii au încercat să-i îndepărteze pe preoţii din parohie, iar pe 23 mai 1941 i-au arestat pe toţi, cu excepţia a doi dintre ei, trimiţându-i în lagărele de concentrare, unde unsprezece din ei au şi murit, inclusiv preotul paroh, părintele Jan Świerc. Pe măsură ce presiunea ocupanţilor a crescut, mai ales în ceea ce priveşte activitatea cu tinerii, salezienii s-au orientat către pregătirea laicilor, care să susţină un adevărat ministeriat clandestin. Printre aceşti laici, Jan Tyranowski al cărui confesor l-a caracterizat drept un „alpinist în mistică”, a avut cel mai mare succes.

Născut pe 9 februarie 1901, Jan Tyranowski a absolvit şcoala primară, urmând apoi o şcoală comercială care i-a permis să devină contabil, ca şi tatăl şi bunicul lui. Însă nu a avut niciun fel de înclinaţie spre contabilitate, aşa că a învăţat şi croitoria, meserie din care s-a întreţinut singur. Era un bărbat de înălţime mijlocie, cu părul ondulat şi o mustaţă groasă, îmbrăcat întotdeauna corect, chiar elegant.

Fiind o persoană timidă, cu o constituţie fizică oarecum delicată, era înclinat mai mult spre trăirea unei vieţi retrase. În 1935, Tyranowski, care avea deja o credinţă profundă, l-a auzit în timpul liturghiei de la biserica Sfântul Stanisław Kostka pe preot spunând în predica sa că „nu este greu să devii un sfânt”. Această propoziţie simplă a rămas zidită în sufletul său, iar croitorul din Dębniki a început să-şi rânduiască viaţa spirituală într-o manieră sistematică. A depus jurământul de celibat, deşi a avut destule ocazii de a se căsători. A trăit zilnic după o regulă proprie, de rugăciune şi meditaţie, mai strictă chiar decât cea din unele ordine religioase. Fire metodică, Tyranowski şi-a notat în amănunt cadrul şi conţinutul meditaţiilor religioase, cu scrisul său fin, aproape caligrafic. Dar pentru el rugăciunea nu era un scop în sine, ci avea drept ţel stabilirea unei legături între cuvinte şi imagini, împărtăşirea unei libertăţi de a se afla în prezenţa lui Dumnezeu.

Karol Wojtyła l-a întâlnit pe Jan Tyranowski în anul 1940, probabil în februarie şi, mai probabil, la una din întrunirile săptămânale, din fiecare sâmbătă, cu tinerii din parohie. Tyranowski, un mare autodidact şi gânditor, care a citit enorm din mistica şi spiritualitatea catolică având o impresionantă bibliotecă cu cărţi, în diferite limbi, ale clasicilor spirituali şi mistici, a devenit rapid unul din liderii laici ai acestor întâlniri. Tyranowski li s-a părut tinerilor un adevărat catehism ambulant. Blândul croitor-mistic, care a făcut studii de psihologie pe cont propriu, a reuşit să le comunice tinerilor ideea că problemele de doctrină discutate de ei nu sunt, pentru el, simple abstracţii, ci elemente ale unei experienţe zilnice. Aceasta era o calitate extraordinară a lui, căreia practic era imposibil să-i rezişti. După arestările făcute de Gestapo din mai 1941, preoţii salezieni rămaşi i-au cerut lui Tyranowski să înceapă organizarea unui grup de tineri, prin care să se continue ministeriatul cu tinerii, fără să existe reprezentanţi ai clerului obişnuit. Astfel s-a născut „Rozariul viu”, Karol Wojtyła fiind unul din membrii săi.

„Rozariul viu” a fost organizat de Tyranowski pe grupuri de tineri în vârstă de aproximativ cincisprezece ani, fiecare din grupuri fiind conduse de un tânăr ceva mai în vârstă, instruit, în plan spiritual, de misticul croitor. În fiecare a treia duminică din lună, Tyranowski se întâlnea cu întreg „Rozariul viu”, având astfel contact direct cu fiecare din membrii săi. Pe măsură ce numărul membrilor a crescut, putându-se astfel organiza noi grupuri, a fost nevoie să fie ales un lider al lor, dintre membrii mai vechi ai grupurilor deja existente. Săptămânal, în întâlniri lungi, în apartamentul său, Tyranowski i-a învăţat pe liderii grupurilor, atât despre elementele fundamentale ale vieţii spirituale, cât şi despre metode de examinare şi perfecţionare a vieţii lor zilnice. Apropierea lui Tyranowski de viaţa spirituală interioară a inclus o dimensiune apostolică.

Prezenţa lui Dumnezeu, i-a învăţat el pe tineri, trebuie să conducă la o mai intensă viaţă în folosul celorlalţi. Membrii „Rozariului viu” s-au dedicat ei înşişi unei vieţi de intensă rugăciune, ca fraţi în Cristos şi s-au ajutat unul pe celălalt în toate împrejurările vieţii lor de muncitori, elevi sau studenţi (Karol Wojtyła i-a dat lecţii de limba latină lui Mieczysław Maliński) şi în dificultăţile care au apărut în viaţa lor.

În 1943, în „Rozariul viu” se aflau aproximativ şaizeci de tineri, cei mai mici dintre ei având paisprezece ani. Au fost conduşi de tineri, printre care şi Wojtyła, care erau direct responsabili faţă de Tyranowski. Desigur că toate acestea acţiuni erau clandestine şi implicau riscuri extreme, inclusiv viaţa, căci ocupanţii deveniseră aproape paranoici când era vorba de tineri organizaţi în grupuri, deoarece acestea erau privite ca pepiniere ale unor acţiuni anti-germane. Gestapoul a făcut o descindere în apartamentul lui Tyranowski în timpul unei adunări a Rozariului. Nimeni nu ştie ce le-a spus el atunci poliţiştilor, dar singura lor certitudine este faptul că germanii au plecat fără vreun incident.

Desigur că toate acestea au constituit, în fond, o conspiraţie, deşi una de un gen diferit. În grupurile din „Rozariul viu” s-a discutat şi despre Polonia de după război, ca o societate creştină refăcută. Uneori, în cursul acestor discuţii, se ajungea la contradicţii, argumentate desigur, asupra atitudinii de adoptat faţă de realitatea ocupaţiei, unii susţinând necesitatea unei rezistenţe prin violenţă contra germanilor. După cum îşi amintea mai târziu Mieczysław Maliński, uneori câte un membru al Rozariului dispărea, revenea apoi pentru un scurt timp, pentru ca apoi să nu se mai audă nimic despre el sau despre alţii.

Pentru Karol Wojtyła şi prietenii săi din primul grup al Rozariului, Tyranowski a reprezentat o combinaţie unică laică, între sfinţenia personală şi apostolatul real, un mod de viaţă „complet necunoscut de noi mai înainte”. Ceea ce i-a îndreptat spre el a fost capacitatea lui de „a modela sufletele”, prin aceea că a arătat cum „adevărurile religiei” nu sunt „interdicţii sau limitări”, ci mijloace de a avea „o viaţă care, prin milă, devine o participare la viaţa lui Dumnezeu”. A lucra cu adolescenţii, cu combinaţia lor specifică de autoîncredere şi autoîndoială, nu a înseamnat a fi o realizare, în sine. Pare mai degrabă a fi fost o chestiune de exemplu personal, mai mult decât una de învăţătură formală. După cum scria Karol Wojtyła ceva mai târziu, modul său de viaţă „a dovedit că viaţa nu înseamnă numai să-i ceri lui Dumnezeu, ci să şi trăieşti cu Dumnezeu”.

Tyranowski a fost un apostol al amănuntului prin excelenţă. El a avut ceva surprinzător, „un fel de stranie neodihnă”, creând o adevărată „coardă de arc” întinsă, între maestru şi discipolii săi. Dar a fost şi neodihna iubirii, în care profunzimea credinţei în Cristos a fost semnul-cheie al împlinirii.

Conducerea unui grup din „Rozariul viu”, care însemna să fii responsabil de vieţile acestor copii de cincisprezece ani şi mai puţin, a fost pentru Karol Wojtyła un factor important de maturizare rapidă a sa. În plus, exemplul personal al lui Jan Tyranowski de a putea exercita o vocaţie apostolică şi la un laic, l-a ajutat pe Wojtyła să-şi întărească ideea că sfinţenia nu este legată numai de viaţa într-un sanctuar religios sau în casele parohiale ale preoţilor. Nu a trebuit să petreacă mult timp alături de Tyranowski, despre care Ioan Paul al II-lea a spus mai târziu că „a trăit o experienţă personală cu Dumnezeu”, fără să nu fi ajuns la concluzia că sfinţenia poate fi vocaţia oricărui credincios din Biserică. Tyranowski l-a ajutat pe tânărul Wojtyła să-şi intensifice capacitatea de a se ruga. Karol Wojtyła s-a rugat dintotdeauna. Acum rugăciunea lui a devenit un mijloc de a intra în prezenţa lui Dumnezeu, astfel că, prin această experienţă, a fost luminat fiecare aspect al vieţii sale şi nu numai momentele propriu-zise, ale rugăciunii şi contemplaţiei.

Cea mai de durată influenţă a lui Tyranowski asupra vieţii şi gândirii lui Karol Wojtyła a fost aceea de a-l introduce în gândirea sfântului Ioan al Crucii, reformatorul spaniol din secolul al XVI-lea al Ordinului carmelitan, declarat Doctor al Bisericii, cea mai înaltă recunoaştere a creaţiei teologice în catolicism. Tyranowski trebuie să fi ştiut că poezia mistică a sfântului spaniol îl va atrage pe tânărul Wojtyła, astfel că primul contact al acestuia cu gândirea mistică carmelitană a avut-o citind marile lucrări teologice ale sfântului Ioan al Crucii: Urcarea pe muntele Carmel, Noaptea întunecată a sufletului, Cântarea sfântă, Flacăra vie a dragostei.

Gândirea mistică de tip carmelitan este o spiritualitate a abandonării. „Noaptea întunecată” este purificarea pe care sufletul trebuie să o parcurgă pentru a ajunge la o comunicare cu Dumnezeu. Te învaţă să laşi de-o parte speranţa răsplăţii şi să-ţi doreşti mai degrabă harul lui Dumnezeu de dragul Lui. În noaptea întunecată, Dumnezeu poate să pară absent. În noaptea întunecată, aşa cum a fost Isus în pustiu şi pe Cruce, abandonezi orice certitudine şi te cufunzi într-un fel de pustiu total, de partea cealaltă a lui fiind pacea unirii mistice cu Dumnezeu însuşi, o unire a prezenţei „împărtăşite”, fără să existe imagini şi concepte. În această tradiţie spirituală, Dumnezeul viu, Dumnezeul iubirii se află dincolo de orice posibilitate de a-l simţi, imagina sau gândi. Dumnezeu poate fi cunoscut numai în sine însuşi, prin renunţarea la toate. Încercările omului de a-l „atinge” sunt lăsate la o parte printr-o totală „abandonare” de sine, ceea ce reprezintă un act de iubire totală.

A fost o apropiere de condiţia umană radical opusă voinţei de putere a naziştilor. Sub grija acestui neaşteptat apostol, Jan Tyranowski, şi în mijlocul nebuniei ocupaţiei, imitaţia lui Cristos, printr-o completă abandonare a oricărei certitudini asupra acestei lumi, către voinţa plină de milă a lui Dumnezeu, i-a înflăcărat imaginaţia lui Wojtyła. În timp, ea a devenit o trăsătură definitorie a propriei sale atitudini de discipol.

(din volumul Martor al speranţei. Biografia Papei Ioan Paul al II-lea,
traducere de Radu Vasile, Editura Galaxia Gutenberg, 2007)

Post a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *