Pages Menu
Rss
Categories Menu

Posted by | 0 comments

Păpuşarul

Păpuşarul

 

Un  păpuşar, cu drept temei numit Animatorul,
într-un târziu, dintre cortine grele de mătase, din tainice culise,
la rampă, în lumină, veni să facă sluj, pe cel viteaz, cel bun, pe scamatorul,
cu măşti din cânepă şi fard închipuind bursuci, ogari, paiaţe.
El tuturor succes de casă şi de public le promise,
cu arta sa  trăgând de sfori, de nevăzute aţe,
ce-nsufleţeau păpuşile din sală cu ochii mari şi vii.
Aşa ceva aţi mai văzut copii?

De mult nu răsunase un cor de voci atotbiruitoare.
Nici joc nu pomeniră atât de plin de patos şi simţire.
I-ardeau  privirile pe chipul transfigurat de-o tragică  paloare,
– cum regula o cere oricărui păpuşar în orice teatru –
stârnind prin mii şi mii de neştiute fire,
aproape de final, în scena-a treia, actul patru,
uralele păpuşilor strunite-n repetiţii zi de zi.
Aşa ceva aţi mai văzut copii?

Nu în zadar i-au fost talentul, harul,
atâtea tumbe şi avânturi ce-acopereau cu falduri lubricul decor,
căci dintr-o dată, fără veste, păpuşile mai albe de emoţii decât varul,
ca-n faţa unui rol nicicând avut la fel de clar, sub ochi, pe dinainte,
pe păpuşar l-au aclamat pe sârmă în picioare, l-au vrut cu toate-n cor,
Republicii păpuşăreşti drept preşedinte,
deşi, vă spun, erau din pluş şi nasturi numai jucării.
Aşa ceva aţi mai văzut copii?

Pătruns de neştiute înţelesuri a pus în toate patimă şi vrere,
în teatru nimic să nu se mişte decât cu indicaţii de regie,
iar ca deplină să rămână vorba, de  neînvins dovezile de nimb şi
de putere,
în loji de catifea câţiva sufleuri s-au perindat pe la guverne,
tot căutând efecte de sunet şi lumină alte păpuşi făceau inginerie,
din garderoba două-au trecut la culte, recuziteri cu maşinişti în frunte
la externe,
restul păpuşilor purtau pe umeri saci şi valţuri, cărămizi, mistrii.
Aşa ceva aţi mai văzut copii?

Se rescriau scenarii bune cândva pentru  bursuci, ogari,
scenografiei ample, în noul repertoriu, un obstacol,
căci  Păpuşarul  visa la roluri încă şi mai mari,
şi dintre toate câte pe rând le-a-ntruchipat – de demiurg,
de ne-ntrerupt oracol,
Supremul Păpuşar şi-Atoateştiutorul cu elan,
ca o mănuşă i se potrivise  pân’ la urmă rolul de tiran,
jucat cu fast, cu ne-ndurare spectacol de spectacol, an de an,
păpuşilor intrate fără voia lor în era poleitei tiranii.
Aşa ceva aţi mai văzut copii?

Trăgea acum de sfori şi aţe tot mai nemilos,
de-o măreţie fără seamăn parcă scos din minţi,
că la un semn, păpuşile dădeau pe brânci în scenă, stăteau
cu capu-n jos,
în lungi tirade, ode, monologuri, răbdau ades de foame şi de sete,
dar murmurul durerii cu-n râs amar şi-l alinau strângând
din dinţi,
de la bătrânul păpuşar ştiind c-aşa-i în teatrul de marionete –
păpuşile rămân şi moarte tot  hazlii.
Aşa ceva aţi mai văzut copii?

Nu-i trebuiau învăţătură, sfaturi sau povaţă,
ce vieţii-ar fi putut sa-i dea un sens şi să-i îndrepte rostul.
Deşi săltat în ranguri el a rămas ce-a fost întotdeauna – o paiaţă,
obişnuit cu zâmbetul să-nşele, să amăgească cu lacrima-i deşartă
şi fierbinte.
Făcea pe mortu-n popuşoi, pe chelul cu tichie şi pe prostul,
că nu aude, că nu vede, că nu simte,
păpuşile gemând, sleite de poveri şi nerozii.
Aşa ceva aţi mai văzut copii?

Însă în teatru-acela se întâmplă cândva ce trebuia de mult
să se întâmple,
cu sforile sugrumătoare în balans şi putredele aţe,
iar ca dovadă că nici păpuşile n-au doar carton şi câlţi
în loc de tâmple,
tot ele, peste noapte, schimbară şi teatrului şi spectatorilor decorul,
– le ajunsese greaţa de demiurgi şi scamatori cu mască de paiaţe –
şi inundând foaiere, străzi şi pieţe strigară-n gura mare: jos cu
dictatorul!
Apoi, pe păpuşar, din teatru, l-au alungat pentru vecie pe pustii.
Aşa ceva, curând, o să vedeţi copii!

 

Post a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *