Pages Menu
Rss
Categories Menu

Posted by | 0 comments

Paradisul infernal Solovki

Paradisul infernal Solovki

Numele „Solovki” evocă pentru poporul rus atât amintiri neplăcute şi întunecate, cât mai ales imaginea liniştită a unui loc de reculegere, meditaţie şi spiritualitate creştină. Insulele Solovki sunt un grup de şase insule aflate în Marea Albă din nordul Rusiei, arhipelagul întinzându-se pe o suprafaţă de aproximativ 390 de kilometri pătraţi şi circa 1000 de locuitori. Peisajul este sălbatic, cu dealuri, păduri, labirinturi pietroase şi numeroase lacuri care fac locul greu accesibil.

După revoluţia bolşevică din 1917, insulele Solovki au devenit primul gulag din era sovietică, fiind inaugurat în 1921 şi închis în 1939. Mărturiile istorice arată însă că încă de pe vremea lui Ivan al IV-lea insulele deveniseră loc de exil şi deportare pentru duşmanii ţarilor şi ai Bisericii.

În acelaşi timp, arhipelagul Solovki înseamnă şi un loc sfânt, fiind unul dintre cele mai importante aşezăminte monahale din Rusia şi din întreaga ortodoxie, căutat şi vizitat în fiecare an din ce în ce mai mult de mii de pelerini. Pe cea mai mare insulă din arhipelag, Solovetsky, se află mânăstirea cu acelaşi nume, construită la începutul secolului al XV-lea şi cu o istorie pe cât de îndelungată, pe atât de tumultuoasă şi zbuciumată. Centru misionar, loc de pedeapsă şi exil, fortăreaţă în diferite războaie ruse, bază navală în cel de-al doilea război mondial, mânăstirea Solovetsky a fost redeschisă la începutul anilor 1990.


Înconjurată de ziduri înalte de până la 11 metri şi o grosime de 6 metri, mânăstirea are şapte porţi şi opt turnuri, cuprinzând mai multe clădiri unite prin diferite pasaje şi culoare de trecere. În centrul ei se află Biserica Adormirii Maicii Domnului, construită între 1552-1557, alte locuri de închinăciune fiind Catedrala Preobrazhensky, Biserica Buna Vestire şi Biserica Sfântul Nicolae.

În anul 1974, insulele Solovki au fost declarate monument natural, istoric şi arhitectural, iar în anul 1992 au intrat în Patrimoniul Mondial. La adresa următoare puteţi viziona un reportaj fascinant despre subiectul articolului nostru:
http://orthodoxe-ordinaire.blogspot.com/2010/09/solovki-quelques-images-pour-ne-jamais.html

Post a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *