Pages Menu
Rss
Categories Menu

Posted by | 0 comments

Pelerinaj la Giulgiul Sfânt de la Torino 2010

Pelerinaj la Giulgiul Sfânt de la Torino 2010

Dintre relicvele cele mai importante ale creştinismului universal, giulgiul în care se spune că a fost înfăşurat trupul lui Iisus coborât de pe cruce şi în care a fost depus în mormânt, ocupă un loc aparte. Este nu doar dovada palpabilă a pătimirilor Fiului lui Dumnezeu, dar şi prezenţa care anulează trecerea a două mii de ani de la acele (re)începuturi ale întregii umanităţi. Țintă de pelerinaj, Giulgiul sfânt îşi cheamă în aceste zile adoratorii din toată lumea.

Din 1578, de când au intrat în posesia familiei de Savoia, giulgiul se află la Torino, după o călătorie şi o istorie lungă şi nu lispită de pericole. La moartea sa în 1893, Umberto II de Savoia donează giulgiul prin testament Sfântului Scaun. Rămâne însă conservat la Torino, în incinta Domului, în grija cardinalului Severino Poletto, arhiepiscop de Torino. De la sosirea sa la Torino, expunerile publice ale giulgiului au fost doar nouă (1898, 1931, 1933, 1969, 1973, 1978, 1998, 2000) inclusiv cea din acest an, prevăzută pentru 45 de zile, între 10 aprilie şi 23 mai, când sunt aşteptaţi câteva milioane de pelegrini. Numai în prima dumincă au sosit peste cincizeci de mii.

Multe energii şi dezbateri s-au concentrat în jurul acestui obiect de cult încă din Evul Mediu. Atribuindu-i-se puteri taumaturgice, au fost create o serie de còpii, executate cu mai multă sau mai puţină măiestrie, şi care se consideră că au căpătat aceleaşi puteri prin „contagiune”, adică prin atingerea de cel original. Dintre toate numai cel de la Torino, după nenumărate examinări ştiinţifice, prezintă urme autentice ale suferinţelor fizice ale Omului, în timp ce copiile sunt realizate cu pigmenţi. Întrebarea cheie este însă dacă într-adevăr acesta este chiar giulgiul care a înfăşurat trupul lui Iisus între răstignire şi Înviere. Lumea catolică a fost împărţită în dezbatere. Au existat papi care l-au declarat cel mult o icoană, alţii însă, inclusiv Ioan Paul al II-lea, erau profund convinşi de autenticitatea lui.

Faptul că documentele tac până în secolul XIV ridică serioase îndoieli şi mai ales o sumedenie de versiuni şi teorii. Cea mai năstruşnică a fost lansată de o cercetătoare americană, care, negând autenticitatea giulgiului, îl atribuie primelor încercări prefotografice realizate de Leonardo da Vinci, date fiind caracteristicile chipului care se întrevede în fibrele ţesăturii şi care l-ar reprezenta pe Leonardo şi nu pe Iisus. Din punct de vedere istoric, giulgiul reapare în documente în 1353 în Lirey în Champagne, în proprietatea casei feudale Charny, iar din 1454 ajunge la Casa de Savoia. Unele examene cu C14 (1988) datează fibra ţesăturii undeva între 1200 şi 1300, altele, în secolul I. Ceea ce nimeni nu poate să nege însă este evidenţa imaginii imprimate pe ţesătură: trupul şi chipul unui bărbat, cu barbă şi păr lung, cu răni la încheieturile mâinilor şi ale picioarelor, o plagă tăiată la nivelul coastelor, provocată de lance, şi altele dispuse circular la cap şi pe partea dorsală superioară, cauzate de greutatea crucii. Totul corespunde fără cusur iconografiei creştine şi relatării evangheliştilor asupra pătimirilor lui Iisus.

Una dintre lucrările considerate demne de atenţia celor interesaţi a apărut în Italia de câteva zile şi aparţine lui Pierluigi Baima Bollone, medic chirurg şi profesor de medicină legală la Facultăţile de Medicină şi de Drept ale Universităţii din Torino, renumit cercetător de „sindologie” (materia de studiu a Giulgiului sfânt, „sindone” în it.). Intitulat Sindone. Storia e scienza – 2010 [Giulgiul sfânt. Istorie şi ştiinţă – 2010]; volumul a fost realizat sub egida Comitetului pentru Expunerea Solemnă a Giulgiului din 2010, aparţinând Sfântului Scaun. Pe lângă o minuţioasă trecere în revistă a istoriei, documentelor şi teoriilor din jurul Giulgiului, volumul cuprinde unele capitole dedicate morţii lui Iisus şi unor mistere explicate din punct de vedere medical, într-o fericită regăsire a unei viziuni comune şi a unui cod de comunicare adecvat între ştiinţă şi credinţă.

Padova
17/04/2010

Post a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *