Pages Menu
Rss
Categories Menu

Posted by | 0 comments

Pogorârea lui Cristos la iad

Pogorârea lui Cristos la iad

Ilarion Alfeyev este unul dintre cei mai reprezentativi ierarhi, teologi şi compozitori ai Bisericii ortodoxe ruse, specialist în patristica siriacă, din 2009 mitropolit de Volokolamsk şi preşedinte al departamentului de relaţii externe al patriarhatului Moscovei. În virtutea ultimei funcţii este membru permanent al Sinodului Bisericii ortodoxe ruse.

Doctor în filozofie al Universităţii din Oxford şi doctor în teologie al Institutului Saint Serge din Paris; cu numai o săptămână în urmă a devenit profesor al Facultăţii de teologie din Fribourg. Dintre lucrările sale amintim: The Spiritual World of Isaac the Syrian (Kalamazoo, Michigan, 2000); The Mystery of Faith. Introduction to the Teaching and Spirituality of the Orthodox Church (London, 2002); Le mystère de la foi. Introduction à la théologie dogmatique orthodoxe (Paris, 2001); L’univers spirituel d’Isaac le Syrien (Bellefontaine, 2001); Le mystère sacré de l’Eglise. Introduction à l’histoire et à la problématique des débats onomatodoxes (Fribourg, 2007); Le Nom grand et glorieux. La vénération du Nom de Dieu et la prière de Jésus dans la tradition orthodoxe (Paris, 2007).

În cele ce urmează vom prezenta una din lucrările sale traduse recent în româneşte, Hristos biruitorul iadului. Pogorârea la iad în perspectiva ortodoxă, traducere din limba engleză de Cristina Vâjea, Editura Sophia, Bucureşti, 2008.

Teologumena Pogorârii lui Cristos la iad (lat. descensus ad inferos) îşi are una din cele mai complete şi vechi expresii în Evanghelia apocrifă a lui Nicodim. „Autorul sau autorii ei vroiau să demonstreze că un păgân, un venetic crescut în afara Legii, au intuit mai bine decât cei care se pretindeau experţi ai Legii de partea cui era dreptatea dumnezeiască. De aceea, primul text cunoscut, separat, sub numele de Acta sau Gesta Pilati reia, îmbogăţindu-l cu elemente inedite, episodul judecăţii lui Isus” (Evanghelii apocrife, traducere, studiu introductiv, note şi prezentări de Cristian Bădiliţă, Ediţia a 3-a, revizuită, Editura Polirom, Iaşi, 2002, p. 179).

Mai trebuie amintit faptul că în învăţătura Bisericii, Învierea lui Cristos este indisolubil legată de Pogorârea la iad. Pentru că Adam era mort, Pogorârea Mântuitorului, Care şi-a asumat firea lui, trebuia să ajungă în aceleaşi adâncuri unde coborâse Adam. Cu alte cuvinte, Pogorârea la iad reprezintă smerirea până la capăt a lui Cristos şi, în acelaşi timp, începutul slăvirii Sale. Deşi evangheliştii nu spun nimic despre acest tainic eveniment, apostolul Petru vorbeşte despre el, atât în cuvintele de Dumnezeu insuflate din ziua Cincizecimii (Fapte 2, 14-39), cât şi în capitolul al treilea al primei sale Epistole (I Petru 3, 19): „S-a dus şi a propovăduit şi duhurilor care erau în temniţă”.

Un alt fragment creştin din secolul al II-lea, interpolat în Testamentul lui Aşer (text evreiesc din secolul al II-lea î. Cr.) descrie cum Cel Puternic, venind pe pământ şi intrând în apă (o aluzie la botezul lui Cristos), a lovit capul balaurului: aceasta este o dezvoltare a temei baptismale întâlnită în Noul Testament: biruinţa lui Cristos asupra diavolului, la Pogorârea Sa la iad, este înfăţişată simbolic, folosind material din relatarea botezului Mântuitorului în Iordan de către Ioan. Mai târziu, tema va fi dezvoltată atât în cadrul iconografiei bizantine, cât şi în temele liturgice (J. H. Charlesworth, The Old Testament Pseudoepigrapha, vol. 1, 1985, p. 88).

Pogorârea la iad este amintită şi în Testamentul celor doisprezece patriarhi. Partea principală a acestei apocrife, de sorginte iudaică, cu toate că datează din prima jumătate a secolului I, prezintă şi influenţa creştinismului elenistic; textul grecesc apare în ediţia critică a lui R. H. Charles, The Greek Versions of the Testament of the Twelve Patriarchs, Oxford, 1908. Această ultimă parte, s-a păstrat mult mai bine, biruinţa asupra iadului fiind îndreptată spre victoria Domnului asupra lui Beliar: „El va face război lui Beliar şi va aduce izbăvirea biruinţei limanurilor noastre. El va lua robia de la Beliar, chiar şi sufletele sfinţilor, şi va întoarce inimile neascultătoare la Domnul şi va da celor ce-L cheamă pe El, pace veşnică; iar sfinţii se vor odihni în Eden şi drepţii se vor bucura în Noul Ierusalim, căci aceasta va fi spre slava lui Dumnezeu acum şi pururea şi în vecii vecilor” (pp. 17-18).

O altă apocrifă care face aluzie la Pogorârea în iad este Evanghelia lui Petru. „Manuscrisul acestei apocrife a fost descoperit în iarna lui 1886 spre 1887 în mormântul unui călugăr creştin din Akhmîm, vechea Panopolis din Egiptul de Sus. El se află în prezent la muzeul din Gizeh. Este vorba despre o carte compusă din treizeci de file de pergament, dintre care numai opt sunt ocupate de textul acestei evanghelii […] Apocrifa ne înfăţişează scenele pătimirii, răstignirii, îngropării, învierii şi înălţării la cer a Mântuitorului. Materialul narativ şi teologic provine din evangheliile canonice. Există imagini, formule, uneori chiar pericope întregi care probează dependenţa Evangheliei lui Petru de sursele canonice” (Evanghelii apocrife, ed. cit.,  pp. 165-166). Alfeyev o menţionează în conexiune cu Epistola Apostolilor, datată cu aproximaţie în secolul II: „În Evanghelia lui Petru, scrisă cu aproximaţie în prima jumătate a secolului al II-lea, găsim o naraţiune despre Cristos, Care Îşi părăseşte mormântul însoţit de doi oameni, unul de-a dreapta şi altul de-a stânga Sa: «Şi au auzit un glas de sus zicând: Ai dus vestea celor adormiţi?» «Am dus-o», a venit un răspuns de pe Cruce. Cu aceste cuvinte, tema kerigmei (a propovăduirii lui Cristos la iad) este pentru prima dată continuată după prima ei menţionare la 1 Pt. 3, 18. Tema este mai departe dezvoltată în Epistola Apostolilor, care datează din secolul al II-lea şi a supravieţuit în întregime numai în limba etiopiană” (Alfeyev, pp. 18-19).

După ce a luat în considerare principalele texte nou-testamentare şi apocrife, precum şi unele eşantioane de poezie creştină veche ce abordează tema Pogorârii lui Cristos la iad, în capitolul al II-lea, Alfeyev analizează reperele patristice relevante. Reflectarea asupra referinţelor patristice pe care o propune Alfeyev ne ajută să înţelegem mai bine originea teologiei care susţine diferitele texte liturgice pe această temă, teologie păstrată încă în Biserica ortodoxă, cu precădere în partea ei occidentală. „Autorii răsăriteni creştini din secolele al II-lea şi al III-lea, incluzând aici pe Sfântul Policarp al Smirnei, pe Sfântul Ignatie al Antiohiei, pe Herma, pe [Sfântul- n.n.] Origen, pe Sfântul Iustin Martirul şi Filozoful, pe Sfântul Meliton de Sardes, pe Sfinţii Ipolit Romanul, Irineu de Lyon, Clement al Alexandriei fac referire la Pogorârea lui Cristos la iad şi la învierea morţilor de către El” (p. 41).

Pe lângă aceste mărturii, esenţial este un text al celei mai vechi anaforale creştine care s-a păstrat: „Textul acesta, datat cu aproximaţie în jurul anului 218, are o deosebită importanţă pentru studiul liturghiei creştine vechi, întrucât conţine următoarele cuvinte la anaforaua euharistică: «Ţie Îţi mulţumim, Doamne, prin Isus Cristos, Fiul Tău cel iubit, pe Care ni L-ai trimis odinioară ca Mântuitor, Răscumpărător şi Vestitor al voii Tale… El este Cel Care… atunci când S-a dat de voie spre patimă, pentru ca să nimicească moartea, să rupă lanţurile diavolului şi să calce iadul şi să scoată pe cei drepţi la lumină, să aşeze hotar şi să arate Învierea Sa, luând pâinea şi mulţumind Ţie a zis: Luaţi, mâncaţi, Acesta este Trupul Meu, care se frânge pentru voi. Asemenea şi potirul, zicând: Beţi din acesta toţi, acesta este Sângele Meu, care pentru voi şi pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor. De câte ori faceţi aceasta, faceţi-o spre pomenirea Mea»” (p. 45). Un fapt evidenţiat la o primă lectură a acestui text este că multe anaforale ulterioare, menţionează, de asemenea, Pogorârea la iad, inclusiv cea care se foloseşte în Biserica ortodoxă şi stă sub semnătura Sfântului Vasile cel Mare.

În concluzie, Alfeyev afirmă că „atât Tradiţia răsăriteană, cât şi cea apuseană susţin că Cristos a eliberat din iad pe drepţii Vechiului Testament, începând cu Adam. Însă, dacă în Apus acest lucru este perceput restrictiv (Cristos eliberând doar pe drepţii Vechiului Testament, în timp ce îi lasă pe ceilalţi în iad spre chinuri veşnice), în Răsărit, Adam este văzut ca simbol al întregului neam omenesc mântuit de Cristos (cu alte cuvinte, cei care au urmat lui Cristos au fost, în primul rând, drepţii Vechiului Testament conduşi de Adam şi apoi restul care au răspuns predicii lui Cristos în iad)” (p. 107).

Capitolele finale ale acestui studiu vorbesc despre modul în care se reflectă imaginea lui Cristos în iad în poezia liturgică şi în textele liturgice din Biserica ortodoxă. Finalul urmăreşte să arate importanţa teologică a acestui eveniment deosebit de important pentru definirea unei serii de concluzii. Aşadar, Pogorârea la iad este importantă deoarece constituie o parte inseparabilă a Tradiţiei dogmatice a Bisericii, credinţa în această doctrină fiind împărtăşită de toţi membrii Bisericii primare; realitatea lui Cristos eliberând pe cei din iad nu a fost contestată de reprezentanţii Tradiţiei bisericeşti. A treia concluzie desprinsă din studierea asiduă a izvoarelor patristice şi apocrife este că, prin Pogorârea Sa la iad, Cristos a supus moartea şi a zdrobit iadul. Dar acest lucru a fost înţeles diferit.

Textele liturgice răsăritene şi mulţi dintre Sfinţii Părinţi au vorbit despre o anihilare totală a morţii şi a iadului, în vreme ce alţii, intrând mai în detaliu spuneau că moartea şi iadul continuă să existe, dar numai în măsura în care voinţele rele ale oamenilor încurajează acest lucru. Ultimul aspect este cel în care se accentuează importanţa soteriologică a Pogorârii la iad.

Sunt o serie de divergenţe între gândirea răsăriteană şi cea apuseană. „În Apus, unii susţineau că Pogorârea la iad a fost un eveniment trecut, care a avut importanţă numai pentru cei care erau în iad atunci când s-a întâmplat. Anumiţi scriitori apuseni considerau chiar că amintirea Pogorârii lui Cristos la iad nu s-a păstrat acolo; un mod de înţelegere total străin Tradiţiei răsăritene, unde Pogorârea era văzută ca eveniment de importanţă universală. Un mare număr de autori răsăriteni percepeau Pogorârea lui Cristos la iad ca pe un eveniment universal, şi unii extindeau lucrarea ei mântuitoare nu numai la generaţiile trecute, ci şi la cele care au urmat. Ideea că toţi morţii au primit prilejul de a se mântui când Cristos S-a pogorât la iad era destul de răspândită la scriitorii creştini răsăriteni şi doar în Apus a fost etichetată ca eretică de către unii autori” (p. 217).

Pentru un autor erudit ca Alfeyev, adevărata tradiţie îşi păstrează vitalitatea atât prin conservare, cât şi prin creativitate, ambele cerând întotdeauna discernământul Duhului pentru a sesiza accentele impuse atât de manifestarea realităţii eterne, transistorice, a Bisericii, cât şi prin adaptarea ei creativă în formele mereu noi ale realităţii istorice.

Post a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *