Pages Menu
Rss
Categories Menu

Posted by | 0 comments

Postul: tăierea împrejur a dulceţilor trupeşti

Postul: tăierea împrejur a dulceţilor trupeşti

Sfânta Scriptură ne dă mărturie despre prezenţa postului în viaţa poporului lui Dumnezeu ca semn de smerenie şi pocăinţă (Neem 9,1-2; 1 Sam 7,6), de jale pentru veşti triste (Ioel 2,12; Neem 1,4), de întristare (2 Sam 12,16), sau ca pregătire înainte de un eventual pericol (Est 4,16), sau ca şi comemorare a dezastrului distrugerii Ierusalimului (Zah 7,5).

Au postit Moise, 40 de zile ca pregătire în vederea primirii Legii (Ex 34,28), şi Domnul nostru Isus Cristos în vederea activităţii publice (Mt 4,1-2), recomandând ca postul să fie practicat cu discreţie (Mt 6,16-18). Au postit apostolii (2 Cor 6,5), Pavel (2 Cor 11,27) şi primii creştini (Fapte 13,2). Ucenicii lui Ioan Botezătorul posteau des (Lc 5,33), iar fariseii de două ori pe săptămână (Lc 18,12), marţea şi joia, zile de post înlocuite de creştini cu miercuri (ziua vinderii lui Isus de către Iuda) şi vineri (ziua pătimirii lui Isus Cristos).

Înainte de a prezenta în sinteză diverse semnificaţii şi rosturi ale postului pentru creştini, să facem două precizări. Prima precizare. În limba română s-a încetăţenit folosirea a două cuvinte: post şi ajun. Post cu semnificaţia de renunţare (abstinenţă) la carne de animale şi la ce produc animalele (lactate şi ouă). Ajun cu înţelesul de a nu mânca decât o dată pe zi mâncare de post, adică de a reduce numărul meselor. Noi vom folosi doar cuvântul post în sens general (inclusiv de ajun), de abstinenţă generalizată de la exces alimentar cauzat de plăcerea de a mânca. A posti înseamnă a renunţa la cantitate (reducerea numărului de mese), varietate (reducerea numărului de alimente de la o masă, excluse fiind carnea şi lactatele) şi calitate (alimente negătite, naturale). A doua precizare priveşte faptul că postul alimentar este doar simbol şi model al postului general (abţinere de la lucruri permise, dar nu necesare), post care include abstinenţa de la orice fel de exces consumist: de la exces de carne vie (sexualitate), de băutură, de bani, de haine, de case, de autoturisme, de vorbe, de televizor sau internet, de dans şi muzică, de parfumuri, tutun şi cafea, de scăldări, etc.

1. Postul leac contra lăcomiei.

Dintre cele opt gânduri ale răutăţii (patimi principale) sistematizate de sfântul Evagrie Ponticul (lăcomia pântecelui, desfrânarea, iubirea de argint, mânia, tristeţea, acedia, slava deşartă şi trufia), lăcomia (consumismul) este principala patimă, rădăcina din care nasc, cresc şi se înlănţuiesc celelalte şapte patimi. Lăcomia pântecelui mişcă cele de sub pântece (desfrânarea), amândouă având nevoie de bani (arginţi) pentru a fi satisfăcute. Iubirea de arginţi generează mânie dacă arginţii sunt furaţi sau pierduţi; tristeţe dacă lipsesc. Dacă ai prea mulţi arginţi ei produc trândăvia luxului (acedia), slava deşartă în raport cu nevoiaşii şi trufia în raport cu providenţa divină (înlocuită cu „providenţa” conturilor bancare).

Postul ca asceză în vederea eliberării de patimi şi realizarea nepătimirii (ţinta fazei practice a urcuşului spiritual) taie, anulează rădăcina patimilor, lăcomia pântecelui (consumismul),  care este împreună cu trufia (culmea patimilor), păcatul Sodomei şi Gomorei (depravarea morală sugerată de Geneză 19,4-8 este consecinţa consumismului), după cum explicitează profetul Iezechiel 19,49 (LXX) când ameninţă Ierusalimul: „acesta (a fost) păcatul Sodomei, sora ta – trufia; în belşug de pâine şi în preaplin de vin s-au desfătat, ea şi fiicele ei; … şi n-au întins o mână celui sărac şi nevoiaş.” Postul ca reducere a cantităţii şi varietăţii alimentelor anulează lăcomia pântecelui, a stomacului (gastrimarghia), iar ca abstinenţă de la calitatea alimentelor (apreciată de gust, limbă) se opune lăcomiei limbii (laimarghia). Limba italiană unifică lăcomia stomacului cu lăcomia limbii folosind un singur cuvânt „lăcomia gâtlejului” (golosita; gola însemnând gât).

În sens pozitiv, postul este economisitor în vederea binefacerii, a carităţii. Adevărata caritate presupune renunţare, sacrificiu (Ioan 15,13: „nu este mai mare dragoste decât să-şi dea cineva viaţa pentru prietenii săi”), nu dăruirea lucrurilor de care nu avem nevoie. Dreptatea şi nu caritatea ne-ar obliga să dăruim surplusul. Cu iubirea (caritas) dăm aripi rugăciunii. Rugăciunea înălţată pe aripile binefacerii ajunge la Dumnezeu care face să plouă harul său datorită căruia vom posti mai mult, economisind mai mult în vederea carităţii, etc. Aşa se iese din cercul vicios al egoismului şi se intră în cercul virtuos al postului, carităţii şi rugăciunii.

2. Postul eliberare de sub dictatura trupului.

Înainte de căderea strămoşească omul, în structura sa trihotomică (trup, suflet şi spirit), era coordonat şi condus de spiritul luminat de Spiritul lui Dumnezeu. Din punct de vedere al compusului uman, una din semnificaţiile căderii ar consta dintr-o „lovitură de stat” a Şarpelui cel vechi (numit Diavolul şi Satan: Apoc 12,9), care detronează spiritul de la cârma omului şi instalează trupul doar prin cunoaşterea lui senzorială (animalică), ce distinge numai între plăcere considerată bine şi durere considerată rău (acesta este „pomul aflării a ce se poate şti despre bine şi rău”: Gen 2,9, după LXX).

Pruncul nou-născut moşteneşte deplin condiţia căderii în cunoaştere numai senzorială, manifestată prin plăcerea de a mânca, după care doarme liniştit şi durerea foamei din cauza căreia plânge. Până la 15 ani copilul trăieşte în primul rând sub influxul celor 5 simţuri trupeşti. După 15 ani se dezvoltă şi ultimele din cele 5 simţuri sufleteşti (senzaţia, imaginaţia, opinia, gândirea şi inteligenţa) prin care spiritul omului supune, controlează şi ordonează sensibilul eliberându-ne de sub dictatura trupului. Din acest punct de vedere postul în sensul de a nu mânca de „dulce” ar însemna „tăierea împrejur a dulceţilor trupeşti” (sensibile) şi hrănire şi cu „dulceţile inteligibile” (gândite). Dar cum dulceţile trupeşti intră prin cele 5 simţuri trupeşti, trebuie postit cu ochii, urechile, mirosul, gustul, pipăitul. Postitul cu ochii, renunţând la vederea frumuseţilor sensibile seducătoare (nuditate, televizor, oglinzi, coafură,  machiaj). Postitul cu urechile renunţând la sunetele dulci (vorbe mieroase, muzică deplasată). Postitul cu mirosul abţinându-ne de la parfumuri scumpe, săpunuri mirositoare, geluri, tutun. Postitul cu gustul prin renunţarea la bucate gustoase dichisite de bucătărese pricepute. Postitul cu pipăitul renunţând la haine şi aşternuturi moi şi molatice, la scăldări dese şi la pipăitul cărnii vii. Astfel ne eliberăm de asemănarea cu diavolul blestemat să meargă pe piept şi pe pântece şi să mănânce „ţărână” (Gen 3,14), adică să mănânce numai hrană materială, sensibilă. (vezi Nicodim Aghioritul, Paza celor cinci simţuri, Ed. Bunavestire, Bacău 2001, pp. 110-112)

3. Postul embargou alimentar.

Una dintre metodele cele mai răspândite pentru a cuceri şi supune este folosirea embargoului. În vechime, cetăţile se cucereau prin încercuire îndelungată pentru a suprima alimentarea cu hrană şi apă (embargou alimentar). În zilele noastre statele care nu se supun noii ordini mondiale, dictată de marile puteri, sunt supuse unui embargou comercial naţional. În viitor persoanele care nu se vor supune Fiarei apocaliptice (putere economică şi politică mondială satanistă) vor fi excluse de la comodităţile bunăstării capitaliste cu embargou comercial individual (Apoc 13,16-17: imposibilitatea de a vinde şi cumpăra, adică de a face comerţ, fără semnul Fiarei).

În această perspectivă embargoul alimentar al postului ar consta în tăierea provizorie a alimentării stomacului cu hrană pentru a (auto)cuceri trupul şi a instala la putere spiritul omului (raţiunea şi mintea). Pentru a supravieţui în condiţiile căderii, tăierea aprovizionării stomacului nu este totală, ci parţială, adică este „tăiere împrejur”, tăiere în primul rând a exceselor alimentare cauzate de  plăcerea de a mânca.

4. Postul abstinenţă de la carne.

Înainte de cădere spiritul omului se hrănea din Spiritul lui Dumnezeu, sufletul se hrănea din spiritul omului, iar trupul trăia mai mult pe seama sufletului fiind autonom faţă de mediul înconjurător. După cădere („lovitura de stat” a diavolului), raporturile dintre trup, suflet şi spirit se schimbă. Spiritul omului separat de Dumnezeu supravieţuieşte pe seama sufletului creând „valori spirituale” (cultură). Sufletul se hrăneşte din trup rodind patimi. Trupul trăieşte pe  seama mediului înconjurător de care devine total dependent.

Iniţial, omul era vegetarian hrănindu-se cu seminţele plantelor şi fructele pomilor (Gen 1,29). După potop, Dumnezeu dă „dezlegare” la carne (Gen 9,2: toate târâtoarele cu viaţă sunt pentru hrana omului). În mediul înconjurător carnea este izvorul principal de viaţă concentrată în sângele oricărui trup (Lev 17,10.14, LXX: „viaţa (sufletul) oricărui trup este sângele lui”). Prin urmare, în mediul înconjurător, izvorul principal de viaţă pentru supravieţuirea omului (trupului) în condiţiile căderii este carnea de animale cu sânge roşu şi produsele animaliere, lactate şi ouă.

Postul ca abstinenţă de la carne de animale înseamnă recuperarea regimului alimentar iniţial prescris omului de către Dumnezeu după ce a fost creat. De fapt, ar fi nelogic pentru oamenii restauraţi din stricăciunea căderii de către Cristos (creştini), adică pentru cei ce s-au cuplat la izvorul dumnezeiesc de viaţă trăind „nu numai cu pâine ci cu orice vorbă (sau lucru) care iese din gura lui Dumnezeu” (Deut 8,3; Mt 4,4) şi chiar cu trupul şi sângele lui Isus Cristos, să nu renunţe periodic la carne şi să nu revină la alimentaţia vegetariană „paradisiacă”, de dinainte de potop.

5. Postul pregustare a odihnei sabatice.

Cea mai mare parte a activităţii umane este folosită pentru procurarea celor necesare întreţinerii acestei vieţi, în primul rând procurarea alimentelor. Hrănirea pune stomacul la muncă aproape continuă pentru a digera cele înghiţite. Din această perspectivă postul ar însemna să acordăm o zi de odihnă (repaus) stomacului. Aşa cum odihna totală în care intrăm numai după ce vom adormi în Domnul o pregustăm cu odihna de tip sabatic a duminicilor şi sărbătorilor, aşa şi odihna alimentară totală o pregustăm parţial prin postul alimentar.

*

Plecând de la motivaţiile şi semnificaţiile sâmbetei în sfânta Scriptură vom deduce prin analogie şi alte semnificaţii ale postului pentru creştini.

a). Postul semn al asemănării cu Dumnezeu.

Prima motivaţie a odihnei sabatice pentru evrei era faptul că poporul lui Dumnezeu trebuia să respecte un program de muncă asemănător cu programul de lucru a lui Dumnezeu: „şase zile să lucrezi şi să faci toate lucrurile tale, iar în ziua a şaptea, sabatul pentru Domnul Dumnezeul tău, să nu faci în ziua aceea vreo muncă,… căci în şase zile Domnul a făcut cerul şi pământul şi marea şi toate câte sunt în ele, iar în ziua a şaptea s-a odihnit” (Ex 20,9-11 LXX).

Prin analogie, postul ca odihnă în primul rând a stomacului, ar fi un semn al asemănării parţiale cu Dumnezeu, cu lumea spirituală a îngerilor, care nu mănâncă niciodată.

b). Postul semn al libertăţii.

A doua motivaţie a respectării odihnei sabatice era comemorarea eliberării din robia egipteană unde evreii au fost supuşi la munci forţate fără nici o zi de odihnă: „să-ţi aminteşti că ai fost slugă în ţara Egiptului şi că Domnul Dumnezeul tău te-a scos de acolo cu mână puternică şi cu braţ înalt; de aceea Domnul Dumnezeul tău ţi-a poruncit să păzeşti ziua sabatului şi să o sfinţeşti” (Deut 5,15 LXX).

Faptul că în ţara promisă aveau o zi de odihnă săptămânală era nu numai un semn al eliberării din trecut (comemorare), ci şi un semn al libertăţii din prezent. Prin analogie, odihna postului ar fi o continuă comemorare a faptului că am fost eliberaţi din robia căderii în asemănarea cu animalele (semnificată de îmbrăcarea în veşminte de piele: Gen 3,21), din robia trupului care pretinde o slujire zilnică.

Principiul fundamental al Vechiului Testament (VT), codificat şi în cele zece porunci (Ex 20,3-17) şi în odihna sabatică, este unul negativ: să nu faci rău, conform formulei rabinice: „ce ţie nu-ţi place altuia nu-i face” (restul VT este comentariul acestei formule). Evreii antrenându-se în a nu face nici un rău (în a spune „nu”) sâmbăta, au ajuns, din scrupulozitate, să nu facă nici binele urgent. Această atitudine încearcă să o corecteze Isus Cristos atunci când îi întreabă pe cărturarii şi pe fariseii care-l acuzau că nu respectă sabatul: „este îngăduit in ziua sabatului a face bine ori a face rău, a scăpa un suflet sau a-l pierde?” (Lc 6,9), concluzând că binele, mai ales cel urgent, trebuie făcut fără zăbavă.

Isus Cristos, după ce a postit 40 de zile şi a flămânzit, când a fost ispitit (încercat) de diavol în pustiu (Mt 4,1-11), nu a intrat în dialog direct cu Ispititorul, cum a făcut Eva, a răspuns provocării indirect, lăsând Scriptura să vorbească în numele său. Ispita este provocarea de a accepta dialogul. A intra în dialog înseamnă practic a cădea în ispită. (Vezi Noul Testament. Evanghelia după Matei, traducere şi comentariu Cristian Bădiliţă, Bucureşti 2009, p. 158). Părinţii spirituali, inspirându-se din atitudinea lui Isus din timpul ispitirii din pustiu, au subliniat că diavolul se învinge foarte uşor şi simplu spunând „nu” la toate propunerile, sugestiile şi avansurile sale. De aceea postul este un bun antrenament în a spune „nu” tuturor ispitirilor la care ne supune Vicleanul prin patimi, în primul rând prin patima maică a tuturor patimilor, iubirea trupească de sine (philautia).

c). Postul conştientizează neputinţa supravieţuirii veşnice.

Faptul că evreii au ajuns să nu facă nici binele urgent sâmbăta poate avea şi o valoare simbolică pozitivă în sensul aşteptării ascetice, conştientizând faptul că oricât bine ar fi făcut tot nu s-ar fi putut automântui şi supravieţui veşnic. Analog, postul poate fi un mod de a conştientiza faptul că oricât am mânca tot nu vom putea supravieţui veşnic, mai devreme sau mai târziu trupul acesta va muri (nu va rămâne celulă pe celulă). Mântuirea şi înveşnicirea omului nu se poate realiza prin iluzia consumismului. O va realiza deplin Domnul şi Mântuitorul nostru Isus Cristos prin învierea cărnii şi viaţa veşnică ce va urma.

Lui să-i fie slavă în vecii vecilor. Amin.

postul-crestinortodox.ro

 

 (foto: crestinortodox.ro)

Post a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *