Pages Menu
Categories Menu

Posted by | 0 comments

Reeditarea Manualului de anticristologie

Reeditarea Manualului de anticristologie

La prima vedere, Cartea Apocalipsei ne lasă o impresie descurajantă. Pe de o parte, lectura ne cuprinde, exercită asupra noastră o fascinaţie învăluită de mister şi, dintr-o dată, ne aflăm în sintonie cu autorul. Introduşi în ritmul său stilistic, devenim părtaşi la experienţele sale religioase, le simţim şi le trăim din nou alături de el. Avem senzaţia clară că autorul, în afară de faptul că este un profet, este, în felul său, şi un scriitor rafinat. Dar, pe de altă parte, ne cuprinde şi o stare de ameţeală. Ne aflăm în faţa unor imagini îndrăzneţe şi complicate; asistăm la tulburări cosmice stranii: fiinţe angelice şi demonice în formele cele mai variate şi impresionante se succed continuu în faţa noastră. Autorul este întotdeauna imprevizibil, fantezia sa este fără limite.

Cartea Apocalipsei este singura de acest gen în Noul Testament, dar există mai multe de acest fel în societatea antică, scrise în general de iudei şi, mai târziu, de creştini. Scopul principal al unor astfel de cărţi era să menţină vie speranţa venirii Zilei Domnului şi a Împărăţiei lui Dumnezeu.

Imaginea anticristului apare atât în scrierile canonice şi patristice, cât şi în literatura apocrifă: Hipolit şi Irineu al Lyonului, precum şi la Oracolele Sibiline şi Urcarea la cer a lui Isaia. Din acest punct de vedere, excepţional este studiul întocmit pe această temă de Cristian Bădiliţă, Manual de anticristologie: studii, dosar biblic, traduceri şi comentarii, ediţia a doua, Editura Vremea, Bucureşti, 2011. Aşa cum subliniază autorul: „Denumirea de Anticrist apare pentru prima dată în Epistola întâi a lui Ioan 2,18: Copii, este ceasul de pe urmă; aţi auzit că vine (erchetai) un Anticrist; ei bine, acum (nyn) s-au ivit mulţi anticrişti (antichristoi polloi) şi de aici ştim că este ceasul de pe urmă”(p. 13). Aşadar textul sugerează două aspecte ale „tensiunii eschatologice”: Anticristul va veni şi este deja printre noi. Concret, Ioan prezintă tema sfârşitului lumii în contrast cu sectele gnostice pentru care aceasta nu prezenta niciun interes.

A doua problemă pe care o pune textul este mai dificilă. Ea vizează „natura” Anticristului. Majoritatea Părinţilor Bisericii se vor întreba dacă aici este vorba despre un singur Anticrist, sau de o sumedenie de anticrişti presăraţi în epoci diverse şi de care Biserica se va împiedica la tot pasul. Cum a fost rezolvată această ambiguitate? „În general răspunsurile vor conţine două secţiuni: una, rezervată anticriştilor de mai mică anvergură (în cadrul polemicilor antieretice); alta, Anticristului final, sumă, recapitulare, chintesenţă a tuturor anticriştilor anteriori (în viziunea lui Irineu de pildă)” (p. 14).

Exegeza biblică vorbeşte despre Anticrist pornind de la viziunea împărăţiilor lumii (Cartea profetului Daniel capitolul 7) simbolizate prin fiarele care ies din mare, culminând cu duşmanul feroce a lui Dumnezeu şi al omului. În capitolul dedicat exegezei anticristologice, Cristian Bădiliţă reactualizează ideile din Cartea lui Daniel, urmând step by step versiunea lui Theodotion, cea cunoscută şi citată de Hipolit şi, probabil, Irineu: „În privinţa canonului Bibliei, în secolele al II-lea şi al III-lea, se cuvine să avem o privire mai deschisă şi mai senină. Acest canon se află abia în faza de constituire, nimic nefiind încă fixat în mod rigid şi absolut. În plus, majoritatea autorilor creştini citează adesea din memorie, deformând textele, introducând mici nuanţe de formă ori de sens. Prin urmare, versiunea lui Theodotion este un simplu reper exegetic, nicidecum un referent precis. Dar este reperul cel mai apropiat de textul utlizat de Irineu şi Hipolit în demersul lor anticristologic şi nu numai” (p. 46).

Monografia despre Anticrist face parte din cartea a V-a a tratatului polemic al lui Irineu de Lyon intitulat Demascarea şi respingerea gnozei mincinoase, devenit celebru sub titlul Adversus haereses (Împotriva ereziilor) şi care a fost redactat în greacă (nu s-a păstrat integral decât în traducere latină). De pe poziţia sa de episcop, Irineu observase modul în care erezia ameninţa credinţa. El doreşte să lase o interpretare autentică ecleziasticilor care optau pentru o interpretare spiritualizată a Bibliei. Lor le este dedicat micul tratat despre Anticrist. Irineu este primul care schiţează în mod sistematic „portretul” Anticristului pentru a justifica necesitatea Judecăţii de la sfârşitul lumii: „El raportează figura Anticristului la modelul şi inspiratorul său direct, diavolul, văzut ca protoapostat. După cum în Cristos se recapitulează întreaga istorie a mântuirii, începând cu Adam şi terminând cu răstignirea glorioasă, tot aşa în Anticrist se va recapitula întreaga istorie a apostaziei omeneşti” (p. 62).

„Mitul Anticristului” aşa cum apare în opera lui Irineu este construit pentru a furniza încă o dovadă a acţiunii diavolului în istorie. Practic, întreaga teologie a lui Irineu este o teologie a istoriei. Lucrarea Anticristului este menită să dezbine, să distrugă veridicitatea lucrării lui Cristos. „Într-adevăr, acela (Anticristul), purtând în sine toată puterea diavolului, va veni nu ca un rege drept, nici ca unul legitim, adică supus lui Dumnezeu, ci ca un necredincios fără de lege, ca un apostat, nedrept şi ucigaş, ca un tâlhar recapitulând în sine apostazia diavolului: va dărâma idolii spre a-i convinge pe ceilalţi că el este Dumnezeu, dar se va pune pe sine însuşi singur idol, absorbind, [ca să spunem aşa], rătăcirea tuturor celorlalţi idoli. Aşa încât cei ce-l slăvesc pe diavol prin multe lucruri scârbavnice îi vor sluji atunci printr-un singur idol” (pp. 64-65).

Spre deosebire de abordarea lui Irineu, prima monografie sistematică, dedicată în exclusivitate Anticristului, i se datorează lui Hipolit „un autor enigmatic, pe care atât tradiţia orientală, cât şi cea occidentală, l-au identificat multă vreme cu unul din episcopii Romei” (p. 103). Informaţii cu privire la opera lui Hipolit se găsesc la Teodoret al Cyrului (jumătatea secolului al V-lea) şi la Fotie, patriarhul Constantinopolului (sec. al IX-lea), care mărturiseşte a fi citit Peri panton, Comentariul la Cartea lui Daniel şi monografia De Cristo et Anticristo.

După ce trece în revistă elementele biografice din fragmentele hagiografice referitoare la Hipolit, Cristian Bădiliţă propune lectura adnotată a textelor anticristologice din opera lui Hipolit. În textele anticristologice hipolitiene atenţia este reţinută de cele nouă opoziţii dintre Cristos şi Anticrist. Hipolit stabileşte identitatea adversarului eschatologic în contrapunct cu adevăratul Mesia. „Biografia Anticristului nu poate fi desfăşurată decât plecând de la o comparaţie cât mai detaliată cu prototipul pe care aceasta încearcă să-l copieze şi să-l substituie în mod fraudulos” (p. 114, nota 24).

Pentru Hipolit, Anticrist este în primul rând tiranul sângeros din fruntea ultimului Imperiu. Imperiul Roman, contemporan autorului, încarnează deopotrivă Anticristul şi katechonul (cel care-i împiedică venirea). Acest fapt se datorează în primul rând modului în care erau priviţi persecutorii în primele secole. Doar un exemplu edificator în acest sens: Suetoniu relatează că atunci când Nero a auzit că senatul roman l-a proclamat duşman public şi că trupele armate porniseră să îl prindă, s-a sinucis şi a fost îngropat în mormântul familiei sale. Apoi s-a răspândit zvonul că nu a murit cu adevărat şi că a fugit în Răsărit. În anii următori s-au ridicat nu mai puţin de trei oameni care s-au pretins a fi Nero; primul în anul următor morţii lui (69 d. C.), al doilea în anul 80 d. C. şi al treilea între anii 88-89 d. C. Dacă mai devreme s-a presupus că Nero era încă în viaţă, ulterior s-a crezut că a înviat din morţi şi că se va întoarce să preia conducerea la Roma.

În centrul dosarului hipolitian se află câteva texte care accentuează această idee: capitolele 2 şi 7 din Cartea lui Daniel şi capitolul 12, 1-6 din Apocalipsă. Anticristologia ia forma teologiei politice. Atât prin structura sa administrativă, cât şi prin atitudinea sa faţă de Imperiul Roman anunţă viitoarea domnie a lui Anticrist. Acesta îşi va constitui regatul după modelul roman inaugurat de Augustus. Persecuţiile reflectă in paruo groaznicele persecuţii care vor avea loc la sfârşitul veacurilor. Un alt aspect asupra căruia insistă Hipolit este caracterul pământesc al domniei lui Anticrist, opus caracterului ceresc al împărăţiei lui Cristos (Cf. Cristian Bădiliţă, Metamorfozele Anticristului la Părinţii Bisericii, traducere de Teodora Ioniţă, Editura Polirom, Iaşi, 2006, p. 162).

Ultima parte a Manualului de anticristologie este un eseu aprofundat despre Imperiu şi Anticrist. Studiul încearcă să lămurească câteva chestiuni de teologie antipolitică pe baza scrierilor lui Irineu şi Hipolit. Punctul de pornire este ceea ce Cristian Bădiliţă numeşte „idee-şablon” referitoare la atitudinile celor doi mari Părinţi şi teologi, faţă de imperiu, în special, şi faţă de puterea politică, în general (p. 149). Irineu este considerat un creştin „moale”, diplomat, conciliant, „simpatizant” al Imperiului în ciuda persecuţiilor declanşate de acesta împotriva Bisericii. Hipolit, dimpotrivă, este un „vrăjmaş înverşunat” al Romei şi partizan al concepţiei separării între Stat şi Biserică. Irineu poate fi comparat  cu „prinţul Bisericii”, cardinalul Newman din zilele noastre pentru „ecumenismul” pe care îl dezvoltă. Ceea ce impresionează este calitatea umană a credinţei sale, dragostea lui pentru ereticul pe care îl caută nu atât să îl convingă de eroare, cât, mai ales, să-l readucă la adevăr. „Teologia lui Irineu a fost numită o teologie optimistă. Ea se situează la polul opus celei gnostice, eminamente pesimistă. Într-adevăr, pentru gnostici întreaga istorie şi întreaga lume (timpul şi spaţiul) se află sub cârmuirea diavolului, singura soluţie de a ieşi de sub teroarea existenţei constituind-o iluminarea lăuntrică, personală, practic, evadarea din istorie şi din lume” (p. 153).

Aşa cum reiese din textele anticristologice ale lui Hipolit, „Roma va fi pedepsită nu de către Dumnezeu, ci de către cei zece tirani din fruntea celor zece democraţii. Pedeapsa va consta în însăşi dezmembrarea Imperiului. Această judecată parţială va aduce judecata finală, realizată de Isus Cristos, la a doua venire pe pământ. Anticristul va reunifica aşadar, în mod artificial şi arbitrar, fostul Imperiu, asigurându-i o coeziune iluzorie. Judecata finală îl vizează pe Anticristul, tiran eschatologic” (p. 162).

Dacă pentru Irineu, numărul 666 reprezintă numele „Teitan”, pentru exegeza propusă de Hipolit accentul cade pe ideea personificării Imperiului. De asemenea, observă Cristian Bădiliţă, „una din greşelile exegezei moderne constă în reducerea viziunii metafizice sau teologice, a lui Hipolit, la o simplă concepţie politico-ideologică” (p. 168). Hipolit derivă opoziţia circumstanţială Biserică-Imperiu roman dintr-o opoziţie de ordin metafizic, Împărăţia cerurilor-lume, inferioară calitativ sferei divine. În concluzie, „Hipolit se menţine pe aceleaşi linii cu Irineu, dar într-un mod ferm şi explicit. Pentru el, Imperiul roman reprezintă o schiţă, imperfectă, ce-i drept, dar reală a viitorului imperiu al Anticristului. Tiranul eschatologic, deşi evreu din tribul lui Dan, îşi va constitui imperiul după modelul roman creat de Augustus […] Finalmente, mesajul teologic al lui Hipolit este unul pesimist-optimist: se poate şi mai rău, adică, răul prezent nu se compară, prin amplitudine şi intensitate, cu răul care va veni în clipa în care actualul rău se va vedea înlăturat. Fin psiholog, Hipolit ştie să compenseze frustrarea coreligionarilor săi prin reperarea germenilor Imperiului anticristic în însăşi structura Imperiului roman. Astfel, imensul conglomerat de frustrări şi resentimente, tensiunea acumulată în subconştientul comunităţii creştine, persecutate sau trăind mereu sub stress-ul persecuţiei, se poate descărca într-o anumită măsură prin acel subtil échappatoire situat la nivelul imaginarului” (p. 181).

Cristian Bădiliţă: Manual de anticristologie: studii, dosar biblic, traduceri şi comentarii, Editura Vremea, Bucureşti, 2011, pp. 195

Post a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *