Pages Menu
Rss
Categories Menu

Posted by | 0 comments

„Regele” Jordi Savall la Curtea Principelui Cantemir

„Regele” Jordi Savall la Curtea Principelui Cantemir

 

Evenimentul muzical al anului în România a avut loc marţi, 30 noiembrie, de Sfântul Andrei, la Filarmonica din Iaşi. La iniţiativa inspirată a Centrului Cultural Francez din Iaşi, faimosul muzician catalan Jordi Savall a venit în capitala Moldovei, în cadrul seriei de concerte Toamna Muzicii Vechi, pentru a-l omagia pe Dimitrie Cantemir.

Regalul muzical a fost prefaţat, cu o zi înainte, de lansarea la Biblioteca Centrală Universitară din Iaşi a cărţii lui Ştefan Lemny, Cantemireştii. Aventura europeană a unei familii princiare din secolul al XVIII-lea, apărută în 2009 la Éditions Complexe şi tradusă acum în limba română, de către Magda Jeanrenaud, la Editura Polirom. Istoricul Ştefan Lemny, specialist în istoria culturală a secolului al XVIII-lea (dintre lucrările sale, amintim Sensibilitate şi istorie în secolul al XVIII-lea românesc şi Jean-Louis Carra, parcours d’un révolutionnaire) şi responsabil de colecţiile de istorie ale Bibliothèque Nationale de France, urmăreşte traseul istoric al unei familii princiare româneşti, de la rădăcinile răzeşeşti şi fantezia genealogică a descendenţei din Timur-Lenk, la traseul primului domnitor dat Moldovei de această familie, Constantin Cantemir, la anii petrecuţi de Dimitrie Cantemir la Constantinopol, ca ostatic privilegiat, la operele istorice, filozofice, literare şi muzicale ale lui Dimitrie Cantemir, dar şi la luptele politice ale acestuia. Nu mai puţin pasionant este destinul de literat şi de diplomat al lui Antioh Cantemir, fiul lui Dimitrie.
Structurată în două mari părţi şi centrată pe figurile celor mai importanţi reprezentanţi ai familiei, domnitorul şi cărturarul Dimitrie şi fiul său, poetul şi diplomatul Antioh, cartea lui Ştefan Lemny ne conduce, prin istoria unei familii, din Moldova la Istanbul, de acolo la Sankt Petersburg şi apoi din Rusia în Occident. Este povestea drumului dinspre Orient către Occident, dinspre turban către perucă, a unei familii care a realizat o formidabilă sinteză identitară. Finalul analizei lui Ştefan Lemny îi ajută pe Cantemireşti să facă şi cale-ntoarsă: familia care a turnat rafinamentul Orientului în formele academice şi diplomatice occidentale rămâne astăzi mult mai vie în memoria românilor şi a ruşilor, vesticii având nevoie de restituirea, prin lucrări valoroase ca aceea a lui Ştefan Lemny, a unor „personaje pe care Occidentul modern le-a dat cu asupra de măsură uitării”, aşa după cum scrie marele istoric francez Emmanuel Le Roy Ladurie, în prefaţa cărţii.

*

La câteva sute de metri de mormântul lui Dimitrie Cantemir, într-o Filarmonică ieşeană aflată în plină restaurare, înconjurată de schele şi cu un chip deloc primitor, sala de concert a fost arhiplină, cu toate că promovarea evenimentului nu a fost una agresivă (dimpotrivă chiar!). Media de vârstă a publicului, foarte scăzută, nu a făcut decât să accentueze caracterul informal al acestei adunări cu adevărat melomane. Pentru că blugii şi atitudinea relaxată a tinerilor erau mult mai mult semne ale pasiunii adevărate pentru muzica veche decât vreun gest de frondă antiprotocolară. Mai ales că foarte mulţi dintre aceşti tineri au stat în picioare, locurile din sală fiind toate ocupate. Dintre figurile publice, i-am remarcat pe academicianul Alexandru Zub şi pe maestrul Horia Andreescu. Am auzit şi multă franceză în sală.

Dacă Savall a mai fost în România, la Bucureşti, în cadrul ediţiei din 2007 a Festivalului Internaţional „George Enescu”, este pentru prima dată când acesta cântă în capitala Moldovei. Catalanul Jordi Savall, născut în 1941, este cel mai important interpret contemporan la viola da gamba şi unul dintre muzicienii cei mai valoroşi, dar şi cei mai iubiţi din lume, supranumit „rege al muzicii vechi”, pentru că s-a specializat pe un vast repertoriu care cuprinde muzică medievală, renascentistă, barocă, orientală, dar şi compoziţii contemporane. Este solist, dirijor, compozitor, susţine aprox. 140 de concerte în fiecare an, pe toate continentele, ţine cursuri de măiestrie, descoperă manuscrise muzicale uitate, călătoreşte, scrie, acordă interviuri, este premiat, se implică în proiecte sociale ca „Artist pentru Pace” al UNESCO. A înregistrat peste 170 de albume (în prezent, realizează în medie 6 înregistrări pe an). Nu în ultimul rând, este un foarte bun manager al unei salbe de instituţii pe care le-a creat, le-a dezvoltat şi pe care îşi sprijină proiectele: formaţiile Hesperion XXI (fondată în 1974, sub numele de Hesperion XX şi dedicată muzicii vechi), La Capella Reial de Catalunya (ansamblu vocal), Le Concert des Nations (specializat pe muzica barocă), casa de discuri Alia Vox (fondată în 1998) şi Centrul Internaţional de Muzică Veche (Fundacio CIMA). Pe lângă un uriaş muzician cu care avem şansa de a fi contemporani, Jordi Savall este, din ce în ce mai mult, şi un inovator al scrierii şi al învăţării istoriei. Într-o lume mereu grăbită, cărţile de istorie ale viitorului vor prelua, probabil, chipul cărţilor-CD editate de Alia Vox: text, muzică şi imagini strânse laolaltă într-un singur obiect cultural, menit să arunce lumină peste perioade şi personalităţi de care istoria accelerată pe care o trăim ne îndepărtează din ce în ce mai repede.


Activitatea febrilă şi inspirată a lui Savall a avut un rol esenţial în renaşterea unor vaste teritorii muzicale care în urmă cu 30-40 de ani erau aproape complet necunoscute publicului larg. Îmbinând acurateţea istorică a interpretărilor cu o libertate a improvizaţiei născută dintr-o perfectă măiestrie, Savall şi muzicienii care îl înconjoară au readus la viaţă muzica, dar şi sufletul unor epoci şi lumi aparent dispărute. Muzica veche, de pretinsul ermetism al căreia mulţi melomani se sperie încă, s-a şi vândut foarte bine: coloana sonoră a filmului Tous les matins du monde (regizat de Alain Corneau, cu Gérard Depardieu în rolul principal), pentru care Savall a primit premiul César, s-a vândut în peste 1 milion de exemplare. Şi muzica nu se termină niciodată în familia Savall: soţia lui Jordi, soprana Montserrat Figueras şi copiii lor, Arianna şi Ferran, sunt muzicieni valoroşi care împărtăşesc spiritul Maestrului. O scurtă parcurgere a agendei concertistice a artistului, pe site-ul www.alia-vox.com, poate tăia respiraţia oricui. Asta nu îl face pe Jordi Savall să fie vreodată grăbit sau indiferent. Prezenţa lui inspiră întotdeauna pace şi echilibru.
La Iaşi, pentru programul intitulat Istanbul. Les musiques Ottomanes dialoguent avec les traditions Séfarades, Arméniennes et Occidentales, Jordi Savall a venit în formaţie restrânsă, însoţit de câţiva muzicieni de primă mână, specializaţi în muzica orientală şi înzestraţi cu instrumente exotice şi istorice: turcii Hakan Güngör (cântăreţ la kanun) şi Yurdal Tokcan (oud), armeanul Haïg Sarikouyoumdjian (ney şi duduk), grecul Dimitri Psonis (santur, saz) şi marocanul Driss El Maloumi (oud). La percuţii, legendarul Pedro Estevan, cu alura lui de patriarh nonconformist. Concertul a fost împărţit în 4 momente, fiecare dintre ele păstrând un echilibru rafinat între muzica instrumentală elaborată extrasă din Cartea ştiinţei muzicii, culegere alcătuită de Dimitrie Cantemir din aprox. 355 de piese şi dedicată Sultanului Ahmed al III-lea (1703-1730) şi muzica tradiţiilor populare armeneşti şi evreieşti sefarde, care ilustrează mediul tolerant al Istanbulului de secol al XVIII-lea.
Dacă mulţi dintre noi aşteptam de mult timp o înregistrare de ţinută a muzicii din culegerea lui Dimitrie Cantemir, Jordi Savall ne-a împlinit aşteptarea prin publicarea, în 2009, la Alia Vox, a CD-ului Istanbul – Dimitrie Cantemir. În anul care a trecut am ascultat mult acest CD, aşa că nu mă aşteptam la mari surprize. Şi totuşi, ele au venit: poate chiar mai mult decât sunetul perfect, marca Savall, aproape identic celui din înregistrări, m-au încântat imaginaţia, libertatea artistică şi puterea de improvizaţie a tinerilor instrumentişti. Muzica pe care o cunoşteam bine îşi păstra calitatea, fără să fie identică variantelor înregistrate. Mi-au plăcut în special Der makâm-i Hüseyni Semâ’î-i (Mss. D. Cantemir 268) şi un Dans armenesc din partea a III-a. La mijlocul spectacolului, în loc de pauză, muzicienii au rămas pe scenă, Jordi Savall i-a prezentat, iar fiecare dintre ei şi-a prezentat, la rândul lui, instrumentele muzicale şi specificităţile muzicii tradiţiilor din care provin. Fără să cadă în păcatul didacticismului, acest moment util s-a petrecut într-o notă de umor şi prietenie între muzicieni şi între aceştia şi public.
Înainte de începutul ultimei părţi a concertului, Savall (care mai devreme spusese şi câteva cuvinte în română), l-a omagiat pe Dimitrie Cantemir ca pe unul dintre spiritele cele mai strălucite ale Europei, mare gânditor şi mare muzician, pe care şi-l doreşte mult mai prezent în conştiinţa contemporanilor.
La sfârşit, publicul a aplaudat minute în şir, de trei ori, în picioare şi a primit în dar, mai întâi, un superb cântec anonim care poartă o aceeaşi melodie dintr-un colţ într-altul al Europei, care se numeşte Apo xeno meros în greceşte, Ghazali în arabă şi ebraică, Siente Hermosa în ladino şi care a fost inclusă în cartea-CD Jérusalem. La ville des deux Paix: La Paix céleste et la Paix terrestre. Muzica deasupra cuvintelor, punţile înaintea lucrurilor care ne despart. Şi emoţia a cuprins sala întreagă. Totul s-a încheiat cu o ultimă şi spectaculoasă fanfară otomană din cartea lui Cantemir.
Sigur că diversitatea opiniilor şi a reacţiilor nu a dispărut brusc graţie vreunei revelaţii colective. La ieşire, în timp ce foarte mulţi dintre cei care cunoscuseră, poate, pentru prima dată muzica lui Savall se înghesuiau să cumpere CD-uri, un domn distins îi spunea unei domnişoare: „Da, da, după ce te obişnuieşti cu sunetul, cred că merge ca muzică ambientală”… Totuşi, mult mai reprezentativă pentru adevărata atmosferă din sală mi se pare o tânără care a stat lângă mine şi care încerca, în timpul concertului, să transcrie pe un portativ notele emise de muzicienii de pe scenă. Privind-o, m-am gândit la propria dorinţă de a înmagazina, de a tezauriza cumva clipele de muzică pură şi de înălţare sufletească la care Savall ne face părtaşi.
Nădăjduim că muzica veche va deveni mai cunoscută şi mai iubită în România şi, mai ales, că redescoperirea muzicilor vechi româneşti va lua amploare şi va căpăta consistenţă. Pe drumul deschis de Jordi Savall şi de alţii asemenea lui în Occident, a început o frumoasă călătorie Formaţia vocal-instrumentală de muzică veche „Anton Pann” (www.antonpann.ro), care va susţine duminică, 12 decembrie, la Sala Radio, un concert de colinde de pe timpul lui Anton Pann şi Gheorghe Ucenescu.
Trenul „rapid”, care m-a adus înapoi de la Iaşi la Bucureşti în vreo 8 ore, a avut mai multe opriri neplănuite, provocate de pene de curent. Exasperarea mea nu a fost însă la fel de mare ca în alte împrejurări similare. Afară începuse să ningă, iar vizita lui Jordi Savall la Curtea lui Cantemir a făcut ca zăpada să nu mai fie una obişnuită, ci una de altădată. Pentru că Jordi Savall ne dăruieşte mereu les musiques d’antan.

Post scriptum
Oferim, în completarea cronicii concertului din 30 noiembrie, un fragment din convorbirea cu Jordi Savall realizată de Filip-Lucian Iorga la Paris, în 4 decembrie 2009 şi care urmează să fie inclusă în volumul Filip-Lucian Iorga en dialogue avec Jean Delumeau, Neagu Djuvara, Emmanuel Le Roy Ladurie, Eric Mension-Rigau et Jordi Savall, Le tempérament oecuménique (în pregătire la Editions Beauchesne, Paris)1 :

Filip-Lucian Iorga: Aţi înregistrat recent un CD cu muzica compusă sau culeasă de prinţul moldovean Dimitrie Cantemir. Când şi în ce împrejurări l-aţi descoperit pe Cantemir ?

Jordi Savall: Se împlinesc deja mai bine de 6 ani. Mă aflam la Istanbul pentru câteva concerte şi am descoperit muzica acestui personaj extraordinar, pentru că tocmai fusese editată lucrarea lui, Cartea ştiinţei muzicii. Am devenit foarte interesat de muzica lui şi, timp de şase ani, am lucrat la acest proiect, până la publicarea, în 2009, a discului care îi este dedicat.

F.-L. I.: Mircea Eliade, marele istoric român al religiilor, spunea că europenii din est pot reprezenta o punte de legătură între Orient şi Occident. Credeţi că Dimitrie Cantemir poate fi o astfel de punte de legătură ?

J. S.: La vremea lui, Cantemir este într-adevăr un loc de întâlnire a Orientului cu Occidentul. El e foarte impregnat de cultura occidentală, este creştin, dar este în acelaşi timp, ca nimeni altul, un rafinat cunoscător al culturii otomane. Trăieşte o bună perioadă la Istanbul, unde otomanii convieţuiesc cu grecii, cu armenii, cu evreii sau cu românii, care ne-au lăsat cu toţii moştenire un mesaj de toleranţă. Cantemir este o punte între culturi, prin talentul său, prin cunoştinţele şi priceperea sa şi face parte din acel tip de personalităţi care se dezvoltă perfect în medii culturale foarte diferite.


1  Traducere din originalul în limba franceză de Filip-Lucian Iorga.

 Puteţi asculta câteva “manele” compuse de Cantemir şi intepretate de Savall pe adresa:
http://www.youtube.com/watch?v=VTvVuLVd8zc&feature=&p=E7C66E2302C038DD&index=0&playnext=1

Post a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *