Pages Menu
Categories Menu

Posted by | 0 comments

România Mică

România Mică

O insulă cu câteva sute de locuitori.

Virgil Ierunca repeta obsesiv: populaţia României nu depăşeşte o sută de locuitori.
Mă revoltam. Pe moment.
Apoi acceptam.
Accepta şi el rectificarea: „Să spunem o mie. Dar nu mai mult.”
Avea dreptate. Ierunca.
Cifrele nu contează prea tare.
Contează dedesubtul lor.
Calitatea creierelor care gândesc şi a inimilor care bat în ritmul inteligenţei creierelor.
Cei vechi gândeau cu inima.
Deschideţi o Biblie.
Sau un dialog al lui Platon.
Inima transmitea în ecou undele gândirii dinspre înlăuntrul cuiva spre înlăuntrul altcuiva.
Noi gândim pământ. Cu tălpile.
Noi gândim iarbă. Cu stomacul.
În cel mai bun caz gândim cu inima dezlegată de creier.
Impulsiv, grotesc, sentimental.
Sau cu ciozvârta de creier dezrădăcinată,
smulsă din culcuşul hrănitor al inimii.
Unii au inventat o Românie de peste douăzeci de milioane de locuitori.
Corect este să numărăm?
Numărul e un simplu fapt statistic.
Un miliard de imbecili inexistă.
Statistica o fi democrată, nu însă şi realistă.
De cele mai multe ori unu şi cu unu fac zero. Dar ce contează?
Democraţia primează.
Vidul prosperă.
MegaRomânia cam aşa arată:
urâtă, săracă, imbecilă, bolnavă, dezosată.
România lor. A celor care pretind că au putere.
Putere peste cei urâţi, săraci, imbecili, bolnavi, dezosaţi.
Şi cu asta basta.
Dincoace (sau dincolo) e România Mică.
Teritoriu suveran şi autonom.
Teritoriu cât pământul de sub tălpi.
Teritoriul nostru se limitează la dimensiunea tălpilor noastre.
Oriunde s-ar afla. Tălpile ne aşază în spaţiu.
România Mică e minusculă, punctiformă, dar e o realitate.
O realitate vie, frumoasă cu efect concret.
Însumând câteva sute de locuitori. Poate câteva mii. Poate câteva zeci de mii.
Puşi pe treabă.
Nu pe căpătuială.
Singura instituţie este creierul fiecăruia dintre noi.
Limba naţională: a bunului simţ consfinţit în operele câtorva scriitori.
Scriitori ai României Mici.
Scriitori de buzunar, deci universali.
Nu avem constituţie, pentru că nu avem nevoie.
Trăim asediaţi, mereu ameninţaţi de mlaştina din jur.
De talazurile MegaRomâniei megalomane.
N-avem încotro. Ne-am obişnuit.
România Mică este singura utopie în bună măsură împlinită.
Singurul stat în care ne simţim români fără imn, fără parlament, fără act de identitate.
MegaRomânia există teritorial.
Dar inexistă moral, intelectual, spiritual.
La ce bun un paşaport al unei ţări care inexistă moral, intelectual, spiritual?
România Mică subzistă prin calităţile intrinseci ale locuitorilor ei.
Acest text bifează o stare de fapt, o realitate.
El nu are alt rost decât a numi această realitate.
Realitatea României Mici.
A României esenţiale, necesare, perene.

Cristian Bădiliţă

Cristian Bădiliţă

Cristian Bădiliță este un teolog, eseist, traducător și poet român contemporan.

Asociația Culturală OGLINDANET, fondată în luna mai, 2011, la inițiativa dlui Cristian Bădiliță, în scopul de a desfășura activități (programe, proiecte și acțiuni) culturale, științifice și educaționale cu impact național și internațional.
Cristian Bădiliţă

Latest posts by Cristian Bădiliţă (see all)

Post a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *