Pages Menu
Rss
Categories Menu

Posted by | 0 comments

Să-i slujeşti lui Dumnezeu aşa cum ai slujit păcatului

Să-i slujeşti lui Dumnezeu aşa cum ai slujit păcatului

Sinaiul, muntele sfânt pe care, în perioada Vechiului Testament s-a arătat Dumnezeu şi Moise a urcat în norul dumnezeiesc, a fost şi rămâne unul dintre cele mai vechi centre monahale ale creştinismului. El a reprezentat a doua „vatră” a spiritualităţii ortodoxe, înflorind după declinul centrelor monastice ale Egiptului şi înainte de ridicarea Athosului. Părinţii sinaiţi sunt consideraţi pe bună dreptate „părinţi ai Filocaliei ortodoxe”. Legătura strânsă cu Ţările Române e marcată de existenţa toponimicului spiritual şi geografic al Sinaiei. Volumul pe care îl voi prezenta în continuare, rod al cercetărilor minuţioase în domeniul spiritualităţii sinaite al profesorului Dimitrios G. Tsamis, restituie cititorului imaginea vie şi veridică a vieţii ascetice, austere a Părinţilor ce s-au nevoit în acest Munte Sfânt, oferindu-ne înţelepciunea lor concentrată în ziceri şi povestiri datând din primele veacuri creştine – tot atâtea nestemate duhovniceşti de inegalabilă frumuseţe şi profunzime.

Autorul acestei ediţii, Dimitrios G. Tsamis, a fost profesor de patrologie la Facultatea de Teologie din cadrul Universităţii „Aristotel” din Tesalonic, specialist în editarea şi studierea textelor autorilor palamiţi şi a vieţilor sfinţilor (hagiologie).

Antologii cu apoftegme, povestiri, anecdote, minuni şi evenimente din viaţa anahoreţilor sunt cunoscute încă din secolul IV (Evagrie). Ele au devenit după Sfânta Scriptură lecturile cele mai populare, deoarece prezintă două mari calităţi: sunt comentarii pline de tâlc ale Cuvântului lui Dumnezeu, în acelaşi timp accesibile şi practice. Într-adevăr, faptele şi cuvintele Părinţilor pustiei tâlcuiesc mesajul creştin într-un mod simplu, produs al experienţei profunde a Părinţilor din împreună-răstignirea şi împreună-învierea lor cu Hristos. Aici nu este vorba despre o simplă metaforă. Îmi amintesc despre un text al părintelui Florenski, care prezenta viaţa ca împreună-răstignire în dragostea Sfintei Treimi: „Omul este după chipul lui Hristos şi de aceea Crucea este chipul lui Dumnezeu în om, în vreme ce tipul Crucii, prototipul omului, este însăşi Sfânta Treime: Sfânta Treime este Crucea, este omul. De aici nu rezultă că orice manifestare superioară a naturii umane ia forma crucii. În pântecul mamei, omul stă ghemuit tot, ca un boboc făcut ghemotoc. Apoi creşte, se desface şi se deschide ca un boboc. Înflorirea înfăţişării umane, care este lucrul cel mai frumos din viaţa omului, are loc când el se deschide în formă de cruce. Acest lucru se poate vedea şi în afară, dar este vorba în primul rând de ceva tainic, spiritual. Asemănarea cu Dumnezeu este vădirea Crucii, este împlinirea Crucii în noi înşine” (Creştinism şi cultură). Din acest motiv, monahismul nu trebuie privit în sens strict fenomenologic, ci prin el trebuie să vedem legăturile cu creaţia, incluzând aici tragedia păcatului, urmările lui şi apoi răscumpărarea.

Experienţa Părinţilor sinaiţi arată felul în care Cuvântul lui Dumnezeu poate fi exprimat şi trăit în problemele şi detaliile vieţii de fiecare zi. În acest mod, prezenţa Împărăţiei veşnice a lui Dumnezeu se descoperă nu abstract şi teoretic, ci într-un loc şi într-un timp concret. Creştinii şi în special monahii din perioada creştinismului primar trăiau intens experienţa eshatologică a lipsei de cămin şi a înstrăinării de lumea aceasta. „Simţeau că sunt «străini», «locuitori vremelnici» şi «călători» ai acestei lumi” (p. 22). Creştinismul primelor secole nu vorbea numai de paradisul în care la început omul a trăit în comuniune cu Dumnezeu şi în care se va întoarce după moarte, ci crede că omul poate pregusta această comuniune mistică în cursul vieţii lui pământeşti. Remarcabil este un cuvânt al lui Grigorie din Nazianz pentru care creştinul este nerăbdător şi suferă ori de câte ori se gândeşte la siguranţa sa lângă Dumnezeu şi compară cele prezente cu cele viitoare. Edificatoare în acest sens este următoarea apoftegmă: „Un bătrân care şedea în Raith avea această lucrare. Şezând totdeauna în chilia lui gânditor, cu privirea plecată spre pământ şi clătinându-şi tot timpul capul, zicea: «Oare ce se întâmplă cu mine?» Şi iarăşi tăcând o oră şi lucrând la împletitură, mişcându-şi capul zicea: «Oare ce se întâmplă cu mine?» Şi aşa a săvârşit toate zilele vieţii lui, îngrijindu-se pururea de ieşirea lui din această viaţă” (p. 47). Altă apoftegmă din culegerea anonimă: „A venit unul din fraţi la un bătrân care locuia în Muntele Sinai şi l-a rugat pe el zicând:  «Părinte, spune-mi cum trebuie să mă rog, căci de multe ori am mâniat pe Dumnezeu». Îi zice lui bătrânul: «Eu, fiule, când mă rog aşa spun: Doamne, învredniceşte-mă să Te slujesc pe Tine cum l-am slujit pe Satana şi învredniceşte-mă să Te iubesc pe Tine, cum am iubit păcatul» ” (p. 66).

Important este şi faptul că răspunsurile Părinţilor pustiei şi povestirile ziditoare respective nu impun destinatarilor o acceptare sau o conformare obligatorie. Părinţii nu se străduiesc să-i convingă inoportun pe oameni, ci, ca în exemplele de mai sus, le propun simplu credinţa prin exemplul lor, aşteptând creşterea seminţei adevărului pe care o ajută şi ei să fie sădită sau cultivată în sufletele oamenilor numai şi numai de către „Dumnezeu Cel care face să crească”  (2 Co 3, 7).

Aşa cum observă autorul: „O altă caracteristică fundamentală a acestor antologii este aceea că în ele cuvintele Părinţilor sunt exprimate cu simplitate, claritate şi concizie evanghelică, cu scopul de a fi înţelese imediat de către toţi şi memorate uşor. În acest fel, fiecare le adânceşte corespunzător, e condus neforţat la concluziile lui şi ia hotărâri personale care îi vor schimba şi transforma viaţa” (p. 14). Dar adevăratul început al „parabolelor” acestor Părinţi sinaiţi, este iertarea păcatelor şi darul dobândirii Sfântului Duh. De aici rezultă faptul că, dacă omul ajunge să-şi cunoască propriul adevăr, în el apare, prin chiar acel act, o stare potrivită pentru a primi lumina, pentru a consimţi la primirea Celui ce risipeşte noaptea şi aduce ziua, întrucât este El însuşi Soarele care încălzeşte pământul şi inima omului. Prin apoftegmele lor Părinţii doreau să arate lămurit că, în fapt, cunoaşterea lui Dumnezeu îşi are rădăcina în experienţă.

Începutul cunoaşterii de sine şi a lui Dumnezeu are loc în mijlocul celorlalţi şi este de natură „experienţială”. Mântuirea nu poate fi cunoscută decât printr-o experienţă totalizantă, care îl implică pe omul întreg în toate dimensiunile sale. Mântuirea nu poate fi o constatare rece şi raţională a propriilor paşi făcuţi în îmbunătăţirea morală. Ea înseamnă mai degrabă faptul de a fi regeneraţi. Pe urmele Noului Testament, Părinţii sinaiţi (şi nu numai ei), au vorbit în apoftegmele lor fără ezitare de „o nouă creaţie”. Adevărata poartă a cunoaşterii lui Dumnezeu pe care ei o deschideau, acea cunoaştere durabilă însoţită şi de înţelepciune, adică de un stil de viaţă, este, prin urmare, mântuirea, iertarea păcatelor.
Acestea sunt doar câteva reflecţii pe marginea volumului profesorului Tsamis. Parcurgând cu atenţie textele dintr-însul cititorul poate să cutreiere aievea, ca un închinător evlavios, în toată această pustie vastă, muntoasă şi aspră, dar şi plină de har, pare să străbată nenumărate văi şi să urce nenumărate vârfuri de granit unde erau aşeztae chiliile anahoreţilor. În acest fel, el se lipseşte de hrana pământească, dar primeşte în schimb hrana cea tare, duhovnicească „ce curge spre viaţa veşnică”(Ioan 4, 14). Simte că îl inspiră şi îl umplu de har chipurile cuvioşilor care cu cinstitele lor sudori ascetice, cu „curgerile lacrimilor lor” şi, de multe ori, cu sângele martiriului au udat pământul lipsit de apă al Sinaiului. Recomandăm acest volum tuturor celor care doresc să afle mângâiere sufletească, care caută odihna şi pacea la adevăratul izvor al păcii, Iisus Hristos.

Dimitrios G. Tsamis, Patericul sinait, traducere Pr. Prof. Dr. Ioan Ică, ediţia a II-a, Editura Deisis, Sibiu, 2010, pp. 263.

Post a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *