Seminar II

PROCES VERBAL – ŞEDINŢA LXX DIN 5 FEBRUARIE 2005

La sedinţa LXX din 5 febraurie 2005 au participat următorii: Cristian Bădiliţă, Francisca Băltăceanu, Monica Broşteanu (coordonatori), Ioan Florin-Florescu (Polirom), Iulia Cojocaru, Theodor Georgescu, Ioana Costa, Florica Bechet, Gheorghe Ceauşescu, Ion Pătrulescu, Ştefan Colceriu (traducători).
I. Cristian Bădiliţă a deschis şedinţa la orele 10 a.m., cu prezentarea ordinii de zi: întâlnirea urma să aibă două reprize: prima de la orele 10.00 a.m până la 12.00 a.m. şi, după o scurtă pauză de un sfert de oră, a doua parte, până la orele 2.30 p.m.
I. 1. S-a stabilit  apoi, cu doamna Marina Hasnaş, director NEC, data precisă a următoarei şedinţe: 25 iunie 2005. Cristian Bădiliţă a anticipat şi expozeele de la data respectivă (cărţi din volumul al IV-lea): Ode (Eugen Munteanu), Înţelepciunea lui Solomon (Smaranda Bădiliţă), Ecleziastul (Ioana Costa) şi Psalmii lui Solomon (Ştefan Colceriu). În cea de-a treia şedinţă LXX din anul curent, care va avea loc în octombrie, Cristian Gaşpar urmează să prezinte Profeţii Minori (volumul al V-lea).
  I. 2. Cristian Bădiliţă a vorbit despre ecourile internaţionale ale celor două volume LXX publicate în 2004. Ambele au fost prezentate în cadrul şedinţelor gupului La Bible d’Alexandrie. Volumele au ajuns deja la BNF, ENS, Sorbona, Universitatea din Marsilia (unde predă Prof. Gilles Dorival). În revista Adamantius, condusă de Prof. Lorenzo Perrone, primul volum beneficiază de o recenzie amănunţită făcută de Cristian Gaşpar, la cererea directorului revistei.
I. 3. Cristian Bădiliță i-a avertizat pe traducători şi pe reprezentantul editurii Polirom că primele două volume conţin unele scăpări care trebuie remediate în ediţiile viitoare. Coordonatorul proiectului le-a cerut tuturor celor implicaţi să semnaleze imediat orice greşeală sau omisiune.
II. A doua parte a şedinţei a fost dedicată prezentării unor instrumente de lucru şi cărţi de maxim interes pentru proiectul în ansamblu.
II. 1. Cristian Bădiliţă a semnalat apariţia recentă, în traducere italiană, a comentariului lui Ioan Chrisostomul la Isaia şi a vechilor comentatori ai Psalmilor grupaţi în jurul lui Teodoret al Cyrului. Ioan-Florin Florescu a prezentat un volum Anchor Bible conţinând Daniel, Ieremia şi Esther. C. Bădiliţă a vorbit despre Lexiconul grec-englez al LXX, coordonat de Johan Lust, şi a prezentat cartea recentă a acestuia din urmă despre Mesianismul din LXX. Alături de Lexiconul lui J. Lust, biblioteca NEC a intrat în posesia unei fotocopii a Gramaticii limbii greceşti a LXX, de J. H. St. Thackeray. La sfârşitul intervenţiei sale, C. Bădiliţă a prezentat volumul foarte recent apărut la editura Beauchesne despre Ipostazele Anticristului la Părinţii Bisericii din secolele II-IV. Volumul reprezintă varianta editorială a tezei de doctorat a lui Cristian Bădiliţă, susţinută la Paris IV-Sorbonne în 2002, sub coordonarea prof. Monique Alexandre. Tomul masiv, întâmpinat foarte bine în mediile de specialitate din Occident, propune o viziune exhaustivă asupra concepţiei despre Anticrist în primele secole creştine. Fiecare capitol al volumului propune câte o „monografie” a Anticristului la fiecare autor avut în vedere, precum şi traducerea şi comentarea unor pasaje inedite, în franceză, din Părinţi. Volumul se găseşte, de la data şedinţei, şi la Biblioteca NEC, ca donaţie a autorului. Un capitol special este consacrat Cărţii lui Daniel, ca sursă anticristologică.
II. 2. Eugen Munteanu a semnalat apariţia, în 2001, a două foarte utile introduceri în LXX: una alcătuită de C. Jobes şi M. Silva şi cea de-a doua, riguroasă, pe care traducătorul român o consultă nemijlocit, de V. Siegert şi intitulată: Între Biblia iudaică şi Vechiul Testament.
II. 3. Monica Broşteanu a prezentat volumul, apărut la Editura Polirom a.c., Numele lui Dumnezeu în Coran şi în Biblie, a cărui autoare este. Volumul reprezintă teza de doctorat a coordonatoarei LXX. Cartea este structurată în cinci capitole mari: „Repere metodologice”, „Numele divinităţii în Islam şi traducerea lor în limba română”, „Numele divine în Biblie şi traducerea lor în limba română”, „Paralelisme posibile”, „Concluzii”. Importanţa volumului rezidă în dimensiunea lui comparativă şi în forţa sintetizatoare. Autoarea a încercat, prin această lucrare, să facă accesibilă publicului cultivat de la noi o problematică teologică şi lingvistică extrem de complicată. M. Broşteanua oferit fiecărui membru al echipei prezent la şedinţă câte un exemplar din lucrare, precum şi unul bibliotecii NEC.
II. 4. Stefan Colceriu a prezentat volumul lui Martin Hengel, The Septuagint as Christian Scripture, apărut în 2002. Volumul, structurat pe patru capitole („LXX ca o colecţie de texte asumate de creştini”, „Consolidarea canonului creştin al LXX”, „Originea LXX „ebraice”, „Originea LXX creştine şi scrierile adiţionale”) expune cu claritate, în o sută cincizeci de pagini accesibile, dificultăţile legate de stabilirea canonului creştin al LXX. Hengel nu oferă o viziune nouă asupra problemei, meritul lucrării constând în limpezimea expunerii şi exhaustivitatea viziunii. Cartea va fi fotocopiată, iar copia va rămâne bibliotecii NEC.
III. Expozee

III. 1. Gheorghe Ceauşescu a făcut o prezentare generală a celor patru Cărţi ale Macabeilor, pe care le-a tradus şi adnotat pentru volumul al III-lea. Cu expozeul lui Gheorghe Ceauşescu s-a încheiat seria prezentărilor cărţilor din acest volum.
Traducătorul a grupat 1-3Mac. în aceeaşi categorie a „cărţilor pretins istorice” care alcătuiesc fundamentul biblic al revoltei macabeice şi a reacţiei dure a Israelului fundamentalist la tendinţele de elenizare ale epocii. Fără a respecta ordinea cronologică, 1Mac. insistă pe rezistenţa Macabeilor în conflictul cu Antiochos IV Epiphanes. Autorul cărţii este necunoscut, iar redactarea cărţii se va fi făcut în a doua jumătate a secolului al II-lea î.H. 2Mac., al cărei autor pretinde să rezume o istorie a lui Iason din Cyrene (o ficţiune auctorială, după traducătorul român), consemnează evenimente anterioare celor amintite în 1Mac. Episodul central îl reprezintă martiriul lui Eleazar şi al celor şapte fraţi. Exagerările supliciului accentuează caracterul propagandistic al scrierii. 3Mac. se vrea o carte istorică, dar are toate aparenţele unui roman „fantastic”. Se referă la o persecuţie publică a evreilor din Egipt întreprinsă de Ptolemeu IV Philopator. Caracterul propagandistic al cărţilor este limpede: sunt trecute sub tăcere înfrângerile suferite de Macabei şi alte forme de rezistenţă iudaică la elenizare decât cele ale Hasmoneilor.
Notă separată face 4Mac., care se prezintă sub forma unei dizertatţii filozofice pe tema „raţiunii dominante”, exemplificate pe episodul Eleazar. Redactarea acestei cărţi este de dată mai târzie (probabil din timpul lui Hadrian). Inadvertenţele dintre cele două grupări de cărţi sunt numeroase (de exemplu, în 2Mac., Eleazar era prezentat ca scrib, în 4Mac.- ca preot), ceea ce confirmă diferenţa de abordare a revoltei macabeice în epoci diferite. În literatura patristică timpurie, macabeii sunt invocaţi ca modele de rezistenţă şi martiriu (mai ales 1 şi 2Mac.). Clement, Hipolit, Tertullian, Ciprian  menţionează în operele lor Cărţile Macabeilor. Din secolul al IV-lea, la Antiohia, cultul martirilor se manifestă concret: conform unei legende: aici se găseau mormintele Macabeilor. În secolul al XIII-lea, Petrus Comestor aşază legenda Macabeilor în rândul scrierilor despre sfinţi. La 1442, papa Eugeniu IV trece cărţile Macabeilor în rândurile cărţilor canonice, hotărâre menţinută şi la Conciliul de la Trento.

La orele 12.oo şedinţa a fost întreruptă pentru o scurtă pauză, în timpul căreia li s-au împărţit celor doisprezece membri ai echipei din primele două volume LXX suma egală de  8.300.000 lei, reprezentând premiul pentru Cartea anului 2004, decernat de „România literară” şi Fundaţia Anonimul. Cei doisprezece membri ai echipei sunt: C. Bădiliţă, Fr. Băltăceanu, Fl. Bechet, M. Broşteanu, Şt. Colceriu, I. Costa, I.-Fl. Florescu, M. Moraru, A. Moraru, E. Munteanu, I. Pătrulescu, C. Rogobete. Premianţii absenţi au fost anunţaţi să vină să-şi ridice premiul de la sediul NEC din strada Plantelor 21. Fiecare premiant prezent a primit  o fotocopie a diplomei păstrate în original la sediul NEC.

III. 2. Eugen Munteanu a început, cu Înţelepciunea lui Iisus Sirah, prezentările cărţilor din volumul al patrulea. S–a hotărât ca traducerea românească să poarte titlul Înţelepciunea lui Iisus Sirah. Carte cu caracter sapienţial, a fost tradusă în greacă în jurul anului 117 î.H. la Alexandria. Până în secolul al XIX-lea s-a crezut că originalul ebraic s-a pierdut definitiv. Totuşi, descoperirile de la genizah din Cairo au dat la iveală fragmente în ebraică ale cărţii. Scrierea greacă menţine serioase raporturi cu universul elenistic (chiar dacă de respingere totală, spre deosebire de Proverbe).
Traducătorul român a trecut apoi la consideraţii de ordin punctual filologic, făcând o comparaţie necesară între ediţia Rahlfs şi ediţia Ziegler (Göttingen). Cea din urmă beneficiază de o tratare mai atentă a manuscriselor, fiind mai bogată: astfel, ediţia Ziegler cuprinde cuvinte, uneori chiar versete suplimentare faţă de Rahlfs. Aceste omisiuni din Rahlfs sunt trecute de Ziegler cu caractere cursive în ediţia sa. Pentru ediţia românească, aceste omisiuni din Rahlfs vor fi rezolvate, după ediţia Ziegler, în aparatul de note din subsolul paginii, cu explicaţii şi în caractere cursive. Se va urma cu stricteţe ediţia completă a lui Rahlfs. O astfel de situaţie o găsim, de exemplu în versetul 6,2 Rahlfs: I}na mh; diarpagh`/  wJ~ tau`ro~ hJ yuchv sou. E. Munteanu traduce: „pentru ca sufletul tău să nu fie făcut bucăţi ca un taur”. Vulgata oferă însă varianta: ne forte elidatur virtus tua per stultitiam. Ziegler conjecturează diferit de Rahlfs şi înlocuieşte  hJ yuchv, obscur în manuscris şi semantic, cu hJ ijscuv~.
În continuare, E. Munteanu a trecut la compararea diverselor traduceri româneşi ale LXX. Exemplul cel mai grăitor etse cel legat de versetul 11,5. […] oJ de; ajnuponovhto~ ejfovresen diavdhma. E Munteanu propune: „iar cel la care nu se aştepta nimeni a purtat coroana”.  Biblia de la Bucureşti traducea diavdhma prin „stema”. Toate celelalte traduceri româneşti (Micu 1819, Filotei, Şaguna, Biblia 1914 şi 1990, mai puţin Radu-Galaction: „diadema”) au preluat termenul folosit în Biblia de la Bucureşti. Pentru cititorul actual, traducerea lui E. Munteanu limpezeşte un context devenit, prin evoluţia limbii române, confuz. Probleme a pus diverşilor traducători şi termenul ajnuponovhto~, (cf. Vulg. insuspicabilis) tradus de E. Munteanu prin „cel la care nu se aştepta nimeni”. Înţelegerea greşită a termenului a condus, de exemplu, în varianta LXX Anania, la echivalarea lui prin îndoielnicul „nenea-din-lume”. De asemenea, la versetul 12,8, varianta Anania  procedează în traducere la unificarea tradiţiei LXX şi Vulg.
III. 3. Ultimul expozeu le-a aparţinut Monicăi Broşteanu şi Franciscăi Băltăceanu. Cea dintâi traducătoare a vorbit despre relaţiile LXX şi TM, la Psalmi. A trecut în revistă câteva diferenţe minore datorate confuziilor de litere şi a interpretării diferite a unor cuvinte omografe, apoi despre marile diferenţe dintre titlurile Psalmilor (Ps 8: LXX are „Despre teascuri”, unde TM are „al mai-marilor cântăreţilor”). M. Broşteanu a evidenţiat şi tendinţa specifică LXX de explicitare a pasajelor obscure din textul ebraic (Ps. 10) şi diferenţele majore de interpretare teologică a traducătorului LXX. Astfel,  în Ps. 8,6, LXX are „l-ai făcut pe om mai presus decât îngerii”, iar TM : „l-ai făcut pe om mai presus decât Elohim”. O altă tendinţă teologică specifică LXX este evitarea antropomorfismelor şi abstractizarea.

Francisca Băltăceanu a vorbit despre probemele stilistice pe care le pune traducerea Psalmilor şi, în general, a textelor poetice. Traducătoarea a insistat pe menţinerea, în măsura posibilităţilor, a topicii originale: limba română comportă fără forţări un asemenea tratament. Apoi, a atras atenţia asupra tentaţiei neologice la care sunt supuşi, în general, traducătorii LXX. Româna actuală are resurse pentru evitarea unor astfel de barbarisme. Coordonatoarea a insistat pe precizia traducerii şi, în mod imperativ, pe evitarea parafrazelor şi a formulelelor vagi.

În traducerea textelor poetice sunt de dorit menţinerea paralelismelor, a topicii, a repetiţiilor şi a simetriilor, a elipselor şi a formulelor standardizate, a cadenţei particulare a ritmului, care asigură tensiunile poetice pe care sunt alcătuiţi Psalmii.
Toate aceste observaţii au fost ulterior susţinute de lectura „critică” şi amănunţită a Ps. 15.

 Şedinţa s-a încheiat la orele 14. 30.

Bucureşti, 5 februarie 2005                                                                                                                                          Ştefan Colceriu