Pages Menu
Categories Menu

Posted by | 0 comments

Septuaginta

Septuaginta

A semnala importanţa Marelui Cod (biblic) în cultura popoarelor europene pare la fel de uşor ca şi a recunoaşte că, pe un cer nocturn, luna rămîne mereu astrul cel mai vizibil. Simplu spus, nimic din gîndirea, artele şi imaginarul Europei nu e străin de Biblie: pînă şi patrimoniul greco-roman (precreştin) a fost remodelat în matricea Revelaţiei. Oricare naţiune de pe vechiul continent şi-a conturat identitatea în ambianţa Scripturilor.

Limba literară, primele forme de educaţie, tezaurul paremiologic, etica socială şi familială, doctrinele politice, sistemele de guvernare sau structurile vieţii cotidiene au fost fiecare – în diferite moduri şi măsuri – întipărite cu sigiliul Cuvîntului divin.

Am primit şi noi Biblia, după cum s-a nimerit. Textul sacru a impregnat viaţa liturgică, omiletica, iconografia cultă sau vernaculară, a cucerit teritoriul primei literaturi naţionale, s-a instalat în proverbe şi colinde, a migrat – dimpreună cu bagajul său de metafore, eroi şi naraţiuni exemplare – în mentalitatea colectivă a fiecărei epoci româneşti. Chiar şi pe vremea dictaturii comuniste, Biblia („hazlie” pentru oficialităţi, dar la fel de necesară ca oricînd pentru oamenii încă normali) şi-a păstrat locul de căpătîi. Neo-protestanţii o distribuiau gratuit. Ortodocşii o puteau cumpăra, neobservaţi, din librăriile bisericeşti. Succesive tiraje, publicate la Patriarhie – cu hîrtie şi fonduri de la Societăţile Biblice Unite – s-au epuizat precum un jet de picături pulverizate în deşert.

Din nefericire, logodna mistică dintre europeni şi Cartea Cărţilor s-a ofilit de cînd televiziunea s-a postat ca nou viţel de aur. Ar fi desigur greşit să acuzăm de acest divorţ televiziunea ca atare. Secularizarea (care stă îndărătul exploziei media) nu a avut nici măcar onestitatea de a „desacraliza” Biblia: a hotărît să o scoată, pur şi simplu, din circuit. Acum, europenii (din Est, ca şi din Vest) sînt democratic ignoranţi în materie. Amnezia îi separă de creaţia tuturor generaţiilor trecute. Nu mai pot descifra corect istoria artei şi a filozofiei, nu-i mai pot înţelege pe Dante sau pe Dostoievski, dar nu pentru că ar fi decis că toate „chestiile” acelea sînt depăşite, ci pentru că nu mai beneficiază de informaţie calificată nici acasă, nici la şcoală, nici în societate. Cu toate acestea (şi spre neplăcerea consolaţilor) despărţirea noastră de Sfînta Scriptură este practic neverosimilă. Un singur argument, cules la întîmplare: aflăm, bunăoară, că popstar-ul Prince s-a „cuminţit” de cînd a devenit martor al lui Iehova. Perfect. Dar cine mai e şi acest Iehova ? Întrebaţi-l pe Eminescu…

În asemenea condiţii, recenta apariţie a primului volum (Pentateuhul) din seria de şase ce va cuprinde finalmente toată Septuaginta marchează, cred, evenimentul cultural major al anului curent. Traducerea textului grec al Vechiului Testament în limba română contemporană este rezultatul (aş spune miraculos) al colaborării dintre editorii francezi ai Bibliei din Alexandria, Colegiul Noua Europă (condus de Andrei Pleşu), casa ieşeană Polirom, Fundaţia Anonimul (ca sponsor) şi o echipă de erudiţi, compusă din Cristian Bădiliţă, Francisca Băltăceanu, Monica Broşteanu, Dan Sluşanschi şi părintele Ioan-Florin Florescu. Cu toţii merită elogiul nostru pentru competenţa şi spiritul de sacrificiu de care au dat dovadă.

Lucrarea e magnifică. Arată elegant (între copertele sale rigide), include un aparat critic de rară, la noi, acribie. Îţi oferă introduceri istorice limpezi, note cu prelungiri în exegeza patristică a pasajelor-cheie, operează paralele neotestamentare şi utile digresiuni etimologice, se închide prin glosar & indici, dar vădeşte, peste toate, o fluenţă cuceritoare, la intersecţia dintre fidelitatea literală faţă de originalul elin şi fructificarea suplă a resurselor lexicale româneşti. Cred că nici o bibliotecă (publică sau privată) nu se va putea lipsi, fără a se discredita, de volumul amintit aici.

Pe de altă parte, mi se pare natural ca BOR & Institutul Biblic, Academia Română şi Ministerul Culturii (care se ocupă şi de Culte) să se implice, de acum înainte, în sprijinirea acestui proiect fundamental. Prima integrală tălmăcire românească a Septuagintei va întregi şantierul biblic deschis, în ultimul deceniu, prin admirabila strădanie a Arhiepiscopului Bartolomeu Anania. Ea se cuvine dusă la bun sfîrşit pentru ca măcar urmaşii noştri să poată citi o traducere biblică unitară, cît mai apropiată de sunetul originar al descoperirii dumnezeieşti.

(foto: Mediafax)

oglindanet
oglindanet

Latest posts by oglindanet (see all)

Post a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *